Artrite Neinfectioase – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

ARTRITELE NE INFECŢIOASE.

Artritele: inflamaţia articulaţiilor (încheieturilor). Are diferite forme şi cauze printre care: poliartrita reumatismală acută, prezentă de cele mai multe ori la copii şi adolescenţi punând în pericol nu numai articulaţiile dar şi inima. Apare ca o complicaţie a amigdalitei uneori la scurt timp după aceasta, cu febră, dureri, tumefiere, roşeaţă, căldura încheieturilor. Uneori se localizează pe o singură încheietură, alteori se propagă de la una la alta, sau de la început interesează mai multe articulaţii.

Tratament.    

Tratamentul igienico-dietetic trebuie să fie adecvat bolii şi mai ales simptomelor care se prezintă la fiecare. Se va face repaus la pat, comprese reci eventual cu argilă, tinctură de propolis sau ceai de plop.

Arterita cronică este o boală care urmează arteritei acute având o durată de ani de zile; durerile dispar şi reapar în funcţie de schimbarea vremii sau la frig.

            Pentru cei care au artrite alergice trebuie făcut înainte un tratament de desensibilizare şi se va trata alergia.

            În artritele toxice (plumb, fosfor, fluor, oxid de carbon, acid clorhidric, etc), se va face întâi tratamentul pentru aceste afecţiuni dacă nu se poate face concomitent.

 Se vor da multe ceaiuri diuretice care ajută la dezintoxicarea organismului.

Se vor putea folosi următoarele plante medicinale: agriş, anason, angelică, anghinare, ardei iute, bobornic, boz, bujor, cartof, castan sălbatec, ceapă, cicoare, coada calului, dud, frasin, gălbenele, isop, limba mielului, mărul lupului, mei păsăresc, mesteacăn, nalbă, nuc, orz, osul iepurelui, păpădie, pătlăgele roşii, pătrunjel , pătrunjel de câmp, plop, porumb, praz, scai vânăt, soc, spânz, urzică, varză crudă, vâsc.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Agriş (Ribes grosularia) se vor consuma fructe crude sau frunze infuzie. 1 linguriţă de frunze mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere cu 250 ml apă clocotită. Se lasă apoi 15 minute şi se pot consuma 3 căni în cursul zilei. Ajută la curăţirea organismului de toxine.

Anason (Pimpinela annisum) 1 linguriţă de seminţe măcinate  se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere cu 250 ml apă clocotită. Se lasă apoi 15 minute şi se pot consuma 3 căni în cursul zilei. Ajută la curăţirea organismului de toxine.

Angelică (Angelica archangelica) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Sau 1 linguriţă de seminţe se macină cu râşniţa de cafea, se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Sau rădăcină-decoct, 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă, se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Din oricare dintre variante se pot consuma 3 căni pe zi. Se mai poate consuma de 3 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de praf de plantă (din orice parte a plantei), se macină cu maşina de cafea. Se pune sub limbă pentru 15 minute, apoi se înghite cu apă. Contribuie la curăţirea organismului de toxine stimulând secreţiile organismului şi ajută la refacerea organismului. Se mai găsesc la magazinele naturiste tincturi şi extracte care se vor folosi conform indicaţiilor producătorului.

Anghinare (Cynara scolymus) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, pentru faptul că ajută la eliminarea toxinelor în special din ficat.



Ardei iute (Capsium annum) se indică mai ales extern pentru calmarea durerii sub formă de tinctură aplicată pe o bucată de vată în locul dureros.

Bobornic (Veronica beccabunga) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Boz ( Sambucus ebulus) rădăcină- decoct pentru efectul de dezoxidare a organismului, 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi. Are şi un efect laxativ puternic.

Bujor (Poeonia officinalis)  1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă, se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Sau 1 linguriţă de flori se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma în cursul zilei 3 căni.

Cartof (Solanum tuberosum) fiert- tuberculul- se aplică cald pe locul dureros în special piure. Calmează foarte rapid durerea.

Castane sălbatice (Aesculus hippocastanum)- se folosesc ramurile tinere din care se face o tinctură. 50 g de coajă de ramuri tinere se pun la 250 ml alcool de 40 grade. Se ţin timp de 15 zile şi apoi se strecoară. Intern se poate lua câte 5 picături diluate în 100 ml apă 1-3 ori în funcţie de gravitatea afecţiunii. Extern se unge sau se face frecţie de jos în sus de 2 ori pe zi.

Seminţe se curăţă de coajă şi apoi se mărunţesc. Se pun la fiert cu puţină apă până se moaie. Se scurge apoi apa care se poate folosi la diferite comprese locale. Seminţele se transformă în pastă cât mai fină şi apoi se amestecă cu untură de porc (lanolină, valvolină, unt, etc) în aceiaşi cantitate. Se freacă apoi bine pentru omogenizare şi se pun în cutiuţe mici la rece. Se unge de 2-3 ori pe zi.

Ceapa (Allium cepa) se va consuma crudă în alimentaţie sau sub orice formă în cantităţi cât mai mari ajutând la refacerea circulaţiei şi curăţind organismul de toxine. Aplicată extern sub formă de tinctură poate să calmeze durerea.

Cicoare (Cychorium intybus)  1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, De asemenea 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma zilnic 3 căni.

Coada calului (Equisetum arvense) este o plantă comună care se găseşte foarte uşor este şi ea foarte eficientă pentru că în plus faţă de alte plante contribuie la scăderea colesterolului rău din organism în timp foarte rapid. Se poate consuma sub formă de decoct. Se pune 2 linguriţe de plantă mărunţită sau măcinată la 250 ml apă şi se fierbe timp de 10 minute, după care se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi. De asemenea conţine şi o serie de minerale utile.

Dud (Morus alba) În special coaja de la rădăcină care se va fierbe foarte mult, 2 linguriţe se pun mărunţite la 500 ml apă şi se fierb până scade apa la jumătate. Se pot consuma 3 căni pe zi, pentru efectul diuretric puternic pe care-l are.

Frasin (Fraxinus excelsior) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Înainte de consumare trebuie introdus în ceai un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu alimentar.

Gălbenele (Calendulla officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită (se preferă florile) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. (extern unguente sau cataplasme).

Isop (Hissopus officinalis) (-lichefiază şi sângele), 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Limba mielului (Borago officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Mărul lupului (Aristolochia clematis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se foloseşte numai extern fiind o plantă toxică. Se pot face spălături sau comprese cu acest ceai.

Mei păsăresc (Litospermum purpurea coeruleum) 1-2 linguriţe de seminţe se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 5 minute. Se strecoară. Se pot consuma şi seminţele fierte (Mai ales atunci când aveţi constipaţie) şi cu apa obţinută se pun comprese externe fiind foarte emoliente.

Mesteacăn (Betula verrucosa) are saponozide, rezine, mucilagii, etc. Poate combate cu mare succes bolile renale şi de asemenea o serie întreagă de infecţii ale aparatului uro-genital. Se va pune 2 linguriţe de frunze bine mărunţite de mesteacăn la 250 ml de apă în clocot. Se va lăsa apoi acoperit 20 de minute şi se va strecura. Se adaugă la acesta obligatoriu un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu alimentar.  Se lasă apoi 6 ore şi se poate abia atunci consuma.  Cu 4 linguriţe de plantă preparate identic, se obţine un ceai concentrat care se poate consuma în cursul zilei. La acest ceai este obligatoriu să se pună un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu alimentar înainte de a se consuma. Se indică ca diuretic fiind cel mai util ceai, în plus are capacitatea de a elimina acidul uric, colesterolul în exces şi multe alte toxine. Pentru aceste efecte deosebite se indică a fi folosit în: afecţiuni renale, vezicale chiar calculoză renală ,(fiind foarte utilă combinaţia cu coada racului în acest caz), scleroză, afecţiuni cardiace, diabet. În plus este un antiinflamator cutanat şi articular putând fi folosit cu succes la artroze, reumatism, hipertensiune, edemele cardiace, boli de ficat, dereglări uremice. Foarte important este faptul că distruge stafilococul auriu fiind deci şi un excelent antibiotic.

Se mai poate folosi seva, mugurii, coaja, ameţii. Seva este extraordinară la afecţiuni renale sau oculare. Intern seva se ia te 1 linguriţă de 3 ori pe zi. Se pot face cure de lungă durată.





Nalbă (Malva crispa) se pot folosi florile şi planta- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Rădăcina- De asemenea 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma zilnic 3 căni pe zi.

Nuc (Juglans regia) 1 linguriţă de frunze mărunţite se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma zilnic 3 căni pe zi. Este astringentă. Se poate aplica şi extern.

Orz (Hordeum vulgare) Suc de orz verde- se spală planta tânără în mai multe ape, apoi se toacă mărunt şi se pune în centrifugă. Se consumă câte 50 ml dimineaţa amestecat cu suc de mere înainte cu 30 minute de a mânca şi seara cu 30 minute înainte de cină. Se mai poate folosi şi cu suc de morcov sau de fructe de pădure. În cazul unei afecţiuni mai grave se va folosi de 3 ori pe zi. Se pot face cure oricât de lungi pentru că cu cât se continuă cura mai multe zile cu atât va fi mai bine pentru organism.

Osul iepurelui (Ononis spinosa) 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma zilnic 3 căni pe zi.

Păpădie (Taraxacum officinalis) se consumă frunzele crude în salată primăvara cu suc de lămâie. Se mai pot consuma de asemenea zilnic 10 tije florale. Se rup, apoi se spală bine şi li se rup florile care se aruncă. Se consumă tijele în fiecare dimineaţă sub formă de cură de 30 zile pentru curăţirea ficatului. 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. De asemenea 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma zilnic 3 căni. Păpădia sub ori ce formă (crudă în salate- frunzele, rădăcina, planta, florile, În ceaiuri sub formă de decoct sau infuzie(planta şi florile) este şi ea deosebit de utilă.

Pătlăgele roşii  (Lycopersicon esculentum) Roşiile: consumul roşiilor proaspete are efect în purificarea sângelui, eliberând toxinele acumulate în organism, ajutând însă şi la tratarea reumatismului, artrozelor, artritelor. Au efect diuretic şi laxativ uşor fiind utile contra constipaţiei. Măreşte rezistenţa organismului la infecţii, întărind sistemul imunitar. Se poate face o cură: în prima săptămână se mănâncă dimineaţa 3-4 roşii, peste zi ar fi bine să mâncaţi un regim vegetarian. În a doua săptămână la micul dejun şi cină consumaţi numai roşii crude doar cu sare. La prânz nu consumaţi carne.

În a treia săptămână rezervaţi micul dejun exclusiv pentru roşii proaspete, iar la prânz şi seara vegetarieni. La începutul celei de treia săptămâni rezervaţi-vă două zile numai cu roşii fără alte alimente. Această cură dă rezultate şi în colite, ameliorează simptomele nefritei şi ale litiazei urinare şi biliare. Se poate urma tratamentul şi cura aceasta şi cu suc de roşii, eventual chiar combinat cu suc de morcovi, de pătrunjel varză, cartofi, sau ţelină.

Pătrunjel (Petroselinum crispus) 200 g de rădăcină mărunţită se pune la 1 litru de apă şi se fierbe până scade la 500 ml apă şi atunci se strecoară. Se consumă în cursul zilei.

Pătrunjel de câmp (Pimpinella saxifraga) 200 g de rădăcină mărunţită se pune la 1 litru de apă şi se fierbe până scade la 500 ml apă şi atunci se strecoară. Se consumă în cursul zilei.



Plop negru (Populus nigra) 1 linguriţă de muguri zdrobiţi se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 10 minute, apoi se strecoară calde. Se pot consuma 3 căni pe zi, în special pentru rolul antibiotic şi emolient.

Porumb  (Zea majs) mătase de porumb 1-2 linguriţe se pun la 250 ml apă pentru 2-3 ore apoi se aduc la punctul de fierbere. Când clocoteşte se poate strecura. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, pentru efectul diuretic pe care-l are.

Praz (Allium porrum) se poate folosi ca şi ceapa.  

Scai vânăt (Eryngium planum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Soc (Sambucus nigra) 2 linguriţe de coajă de pe rădăcină mărunţită se pune la 500 ml apă şi se fierbe până scade apa la jumătate. Se strecoară şi se consumă în cursul zilei ajutând la scoaterea apei din organism (ascite, etc).

Spânz (Helleborus purpurascensis) se găsesc la toate magazinele naturiste sau farmacii produse din această plantă care se pot aplica extern pentru calmarea durerii.

Urzică (Urtica dioica)- 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară şi se pot consuma 3 căni pe zi. Este foarte eficientă atât pentru efectul diuretic cât şi pentru faptul că această plantă complectează cu o serie de minerale carenţele din organism .

Varză ( Brasica oleracea) se indică consumul sucului de varză din plantă proaspătă câte 100 ml de 3 ori pe zi, perioade lungi de timp. De asemenea se pot consuma frunzele rase sub formă de salată împreună cu suc de lămâie. Se mai pot aplica şi frunze strivite, cu o sticlă pe un plan drept, după ce li s-au îndepărtat nervurile groase. Se aplică pe locurile afectate sub formă de cataplasme şi se vor ţine peste noapte. Ajută şi la calmarea durerii. Se pot aplica şi umezite cu ulei cald.

Vâsc (Vascum album) Remarcăm faptul că vâscul sub formă de macerat sau chiar tinctură este unul dintre cele mai eficiente în tratarea acestei afecţiuni şi se poate folosi în toate cazurile.

Se indică vitamina B1, C şi se calmează durerile cu ajutorul preparatelor care se pot procura din arsenalul terapeutic naturist.

            Pentru vitamina B1 se vor consuma cereale integrale, drojdie de bere, carne, peşte, gălbenuş de ou, lapte.

            Pentru vitamina C: legumele şi fructele proaspete în special sub formă de sucuri atunci stoarse în special citricele, fructele de pădure ca; frăguţe, coacăze, măceş, scoruşe, etc.

            În cazul în care există şi o insuficienţă hepatică este normal ca aceasta să se trateze cu prioritate. În acest caz se va da şi medicaţie calcică.



            Se va putea face tratamentul cu calciu din coji de ouă care se vor prepara ca la anemie.

Se poate face o baie în care s-a pus 2 kg sare mare şi 100 ml tinctură de iod. Se stă în cadă timp de 30 minute. Se face zilnic. Temperatura din cadă trebuie să fie mai mare ce şi temperatura corporală.

Reţetă: 50 g ulei camforat (de la farmacie), 50 g muştar, 100 ml spirt, 100g albuş de ou (3 albuşuri). Se dizolvă în spirt mai întâi uleiul camforat, apoi muştarul (făină). Separat se bate spumă albuşul. Se amestecă apoi cu spirtul şi se ung sera locurile afectate.

Vin de ridiche neagră rasă cu tot cu coajă 100 g la 1 litru de vin alb. Se ţine apoi timp de 8 zile şi se strecoară. Cu acest vin se va face o cură luându-se în fiecare dimineaţă câte 50 ml apoi se mănâncă imediat pentru că altfel apar arsuri stomacale.

Macerat de usturoi: se curăţă usturoiul apoi se zdrobeşte (500g), se pune într-un borcan de 3 litri cu capac. Se  taie apoi 200 g de rădăcini de pătrunjel mărunt şi se pun în borcan peste usturoi. Se umple apoi borcanul cu apă. Se umple cu apă rece şi după 2 zile se poate începe consumul acestui lichid strecurând doar câte 50 ml zilnic. Se ia dimineaţa câte 50 ml şi cei cu afecţiuni mai grave pot să-l folosească şi seara. De fiecare dată după consumul acestui lichid este bine să se mănânce.

Vin de usturoi. Se pune 50 g de usturoi mărunţit după curăţire la un litru de vin alb. Se lasă apoi timp de 10 zile agitând des. Se strecoară şi se va consuma câte 50 ml dimineaţa, eventual chiar şi înainte de cină, în cură de minimum 20 zile.

Se pot folosi şi suplimente de la Walmark: dolomit, Ca-Mg-Zn, Yucca, Artrostop Rapid, Artrostop Plus, Artrostop cremă, Cartilaj de rechin.

Suplimentar exerciţii fizice regulate.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close