Cum se face administrarea medicamentelor?

Dă Share să știe și altii!!
Shares

ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR 

Administrarea medicamentelor este una dintre cele mai mari responsabilităţi ale asistentului medical. Pentru a asigura pacientului o terapie medicamentoasă eficientă şi corectă, asistentul trebuie să fie familiarizat cu indicaţiile, dozările şi efectele medicamentului prescris. De asemenea pacientul trebuie interogat înaintea fiecărei administări despre eventualele reacţii alergice din trecut la substanţa respectivă. Asistentul trebuie să aibă cunoştinţele şi abilităţile de a minimiza anxietatea pacientului şi de maximize eficienţa medicamentului (cunoscând modalitatea de administare, timpul etc.)

Căile de administare a medicamentelor:

Medicamentele pot fi administrate pe diverse căi:

calea de administare mucodermică: administrare oculară, vaginală, nazală, auriculară, transdermală (prin absorbţie), orofaringelal (inhalaţii)

calea de administare enterală: absorbţia medicamentelor prin tractul gastrointestinal

calea de administrare parenterală: injecţii sau perfuzii intradermale, subcutanate, intramusculare, intraevenoase, intrarectale, intraosoase, intraartriale

cale de administrate endotraheală:administarea medicamentelor în sistemul respirator cu ajutorul sondei endotraheale

cale de administare epidurală: administare de medicamente (anestezic sau analgezice opioide) printr-un cateter introdus peridural

calea de administare intrapleurală: injectarea de medicamente în spaţiul pleural

Calea de administare a medicamentului determină efectele acestuia. De exemplu, medicamentele administrate intravenos acţionează instant deoarece intra imediat în circulaţia sangvină. De aceea antibioticele se fac de obicei intravenos pentru a determina un răspuns imediat şi costant.

Administrarea-medicamentelor



Prevenirea erorilor în administrarea medicaţiei

Înaintea administrării oricărei medicaţii aceasta trebuie comparată cu medicaţia prescrisă de medic din foaia de observaţie. Se va verifica mental regula celor cinci “P”:

– pacientul potrivit

– medicamentul potrivit



– doza potrivită

– calea de administare potrivită

– timpul (ora) de administare potrivit

Întodeauna se va verifica şi data expirării fiecărui medicament pe care il vom administra.

Totodată, înaintea oricărei administrări medicamentoase se vor avea în vedere drepturile pacientului:

– dreptul de a şti de ce i se administrează un anumit medicament şi la ce efecte adverse să se aştepte

– dreptul de a refuza medicaţia prescrisă

Au apărut multe facilităţi care să prevină erorile de administrare a medicamentelor, în special pentru cele a căror administrare prezintă risc crescut:

– amiodarone

– anticoagulante

– benzodiazepine

– chimioterapice

– dopamine

– dobutamne

– insulină

– lidocaină

– opioide (morfină)

– trombolitice

Diferitele strategii de prevenire a erorilor de administare a medicamentelor cu risc crescut constau în prepararea acestora astfel încât ele să poată fii imediat perfuzate, asa-numitele “premixed infusion”. Înainte de administarea lor trebuie verificate de către doi asistenti medicali (dozajul şi rata perfuziei).

Efectele medicamentelor şi interacţiunile dintre ele:

Urmărirea răspunsului la administrarea unui anume medicament necesită o bună cunoaştere a stării pacientului şi a efectelor aşteptate de la medicamentul administrat. De exemplu, dacă un pacient primind un antiaritmic continuă să prezinte contracţii ventriculare premature, trebuie anunţat medicul că medicamentul administrat nu produce efectul scontat.





În cadrul monitorizării eficienţei unei anume terapii medicamentuoase, trebuie luate în calcul şi rezultatele testelor de laborator, care pot indica un efect terapeutic, un efect advers sau un nivel toxic. De exemplu, timpii de protrombină ajută la evaluarea efectului administării de heparină, sau nivelul scăzut al potasiului poate fi un semn al efectelor adverse ale unui diuretic. Unele medicamente însă pot afecta rezultatul testelor de laborator, cauzând aşa-zisele rezultate “fals pozitive”. De exemplu, codeină poate creşte presiunea intracraniană.

Se va monitoriza cu atenţie starea pacientului. Anumite modificări ca scăderea sau creşterea în greutate pot afecta acţiunea anumitor medicamente. Alţi factori ca varsta pacientului, constituţia fizică, sexul, statusul emoţional pot afecta, de asemenea, răspunsul pacientului la administrarea medicamentelor.

Deoarece majoritatea pacienţilor primesc mai mult de un medicament, trebuie, de asemenea, avute în vedere interacţiunile dintre acestea. Interacţiunea între medicamente înseamna o schimbare în absorbţia, distribuţia, metabolismul şi excreţia acestuia, care poate apărea la administrarea altui medicament sau imediat după aceea. O interacţiune de dorit folosită

ca bază în terapiile medicamentuoase combinate, este potentarea efectului unui medicament, ajutarea menţinerii unui anumit nivel sangvin sau minimalizarea efectelor adverse, cu ajutorul altui medicament. Pe de altă parte, anumite interacţiuni pot avea rezultate nedorite ca diminuarea efectului unui medicament, sau, din contra, maximizarea sa până la efect toxic. De exemplu, pacienţii fumători necesită doze mai mari de teofilină (medicament administrat cu precădere în astm bronşic şi care se metabolizează în ficat) decât pacienţii nefumători, deoarece la fumători se activează enzimele oxidative din ficat care cresc metabolizarea teofilinei.

Urmărirea efectelor adverse

La administrarea unu medicament este necesară recunoasterea şi identificarea efectelor adverse, reacţiilor toxice şi alergiilor medicamentoase. Unele efecte adverse sunt trecătoare şi de intensitate redusă, pacientul dezvoltând o toleranţă faţă de medicament. Altele necesită o schimbare a terapiei medicamentoase.

O reacţie toxică la un medicament poate fii acută, datorată dozelor excesive, sau cronică, datorată acumulării progresive a medicamentului în corp. De aemenea, reacţiile toxice pot apărea ca rezultat al modificării metabolismului sau excreţiei care determină astfel creşterea nivelului medicamentului în sânge.

O reacţie alergică la un medicament este rezultatul unei reacţii antigen-anticorp. Reacţia poate fii de la o urticarie banală până la şoc anafilactic. De aceea înaintea administării medicamentelor se verifică eventualele reacţi alergice. În principiu, testul alergic se face înaintea administrării primei doze dintr-un medicament. De asemenea trebuie avut în vedere că un istoric alergenic negativ la un anume medicament nu exclude posibilitatea apariţiei reacţiei alergice în prezent sau viitor.

Alte efecte adverse ale medicamentelor pot fii dependenţa şi reacţiile idiosincrazice (care apar la persoane cu anumite deficite genetice).

Orice administrare de medicament, calea de administrare, dozajul, refuzul pacientului, apariţia efectelor adverse, trebuie notificate corect şi eligibil în planul de îngrijire cu semnatura asistentei.

Administrarea medicamentelor



Medicamentele.

Sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică transformate într-o formă de prezentare care este prescrisă de medic. Substanţa care are efect asupra organismului poartă denumirea de substanţă activă, alături de ea în compoziţia medicală regăsindu-se şi alte substanţe fără acţiune asupra organismului, acestea fiind excipienţi de aglomerare, de lustruire a gustului şi coloranţi.

Pentru a putea fi utilizate ca medicament substanţele trebuie prelucrate corespunzător, purificate, dozate corect astfel încât să nu producă efecte secundare.

Scopul administrării medicamentelor est prevenirea îmbolnăvirilor, ameliorarea bolilor şi vindecarea bolilor.

Medicamentele sunt prezentate sub forme farmaceutice, solide sau lichide, în funcţie de calea administrată.

Căile de administrare a medicamentelor.

–          Calea digestivă:

  • Orală
  • Sublinguală
  • Gastrică
  • Intestinală
  • Rectală

–          Calea rectală

–          Calea respiratorie

–          Calea urinară

–          Calea parenterală

Pe calea parenterală se administrează medicamente sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase pe care le execută asistentul medical şi injecţii intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene şi intraosoase pe care le execută medicul.

Calea de administrare este aleasă de medic în funcţie de scopul urmărit, de capacitatea de absorbţie a căii respective, de acţiunea medicamentelor, mai lentă su mai rapidă şi de toleranţa organismului faţă de medicament.

                Formele farmaceutice ale medicamentelor.



În funcţie de calea de administrare sunt:

–          Calea orală:

  • Drajeuri
  • Capsule
  • Siropuri
  • Soluţii
  • Comprimate

–          Calea cutanată:

  • Unguente
  • Pudre
  • Tincturi
  • Mixturi
  • Creion caustic
  • Săpunuri medicinale
  • Băi medicinale

–          Calea inhalatorie:

  • Spray
  • Substanţe gazificate
  • Lichide fin pulverizate
  • Aburi

–          Calea vaginală:

  • Unguente
  • Ovule
  • Capsule comprimate

–          Calea rectală:

  • Supozitoare
  • Soluţii

–          Pe cale:

  • Intravenoasă
  • Intramusculară
  • Intradermică
  • Subcutanată

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentului medical este administrarea medicamentelor. Acţiunea asupra organismului depinde în primul rând de structura lor chimică dar şi de doza administrată, precum şi de calea de admnistrare. Astfel, aceeaşi substanţă poate să acţioneze ca medicament, ca aliment sau toxic (vinul), după cantităţile care au fost introduse în organism.

Diferenţierea acţiunii medicamentelor asupra organismului este în funcţie de dozele administrate şi din aceste motive la fiecare medicament se vor deosebi:

  1. Doza terapeutică. Este doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără ca prin aceasta să se producă vreo acţiune toxică asupra organismului.
  2. Doza maximă. Reprezintă doza cea mai mare suportată de organism fără să apară fenomene toxice secundare.
  3. Doza toxică reprezintă cantitatea de medicamente care introdusă în organism provoacă o reacţie toxică periculoasă pentru organism.
  4. Doza letală este doza care omoară omul.

Din doza de medicamente care a fost introdusă în organism va acţiona asupra acestuia numai partea care va reuşi să se absoarbă prin tegumente şi mucoase care reprezintă porţi de intrare ale medicamentelor, dar în acelaşi timp şi adevărate bariere contra substanţelor străine. Astăzi medicamentele introduse pe cale bucală pot fi distruse de sucurile digestive, deci cantitatea utilă absorbită va fi mai mică decât cea administrată. Medicamentele sunt prescrise de medic iar asistenta care administrează aceste medicamente trebuie să aibă o serie de cunoştinţe pentru a nu transforma efectul terapeutic într-o otravă cu acţiune ireversibilă. (De ex. Insulina…).

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close