Litiaza Biliara sau Pietre la fiere – Tratament Naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Litiaza biliara

Vezica biliară (numită colecist) este o anexă a ficatului, cu o capacitate de numai 30-50 ml. Atât vezica biliară, cât şi căile biliare anexe, îndeplinesc roluri fiziologice foarte importante în activitatea aparatului digestiv, asigurând tranziţia sucului biliar (bilă, fiere), secretat, în flux continuu, de anumite celule specializate din ficat.

Calculii biliari (litiaza biliara sau pietre la fiere) se formeaza cand bila stocata in vezica biliara (colecist) se intareste formand depozite dure, de consistenta asemanatoare cu o piatra. O cantitate crescuta de colesterol, saruri biliare sau bilirubina (pigmentul biliar) determina aparitia calculilor biliari.

Bolnavii cu calculi biliari vor ţine un regim strict timp de câţiva ani pentru a evita tendinţa de formare a noi pietre sau nisip. Regimul dietetic urmăreşte reducerea colesterolului, pentru a diminua riscul precipitării în vezică. Se vor evita mesele copioase, încărcate cu cărnuri şi grăsimi. Sunt indicate crudităţi şi sucuri de legume, pe cât posibil neprelucrate prin fierbere (1-2 cepe pe zi, usturoi, salată verde, morcov, ţelină, tomate, pătrunjel, mărar, leuştean, conopidă, sfeclă roşie, hrean, dovlecei etc).

Cura cu suc de morcov sau de fructe dă rezultate bune

Bune rezultate dă cura de 6 săptămâni cu suc combinat de morcov, castraveţi, ridichi şi sfeclă roşie, în părţi egale, din care se bea câte un păhărel (100 ml), de 3 ori pe zi, având acţiune directă în dizolvarea pietrelor din vezică. Sunt admise şi alte alimente: lapte acru amestecat cu tărâţe de grâu, lapte degresat, iaurt, brânză de vaci, caş, urdă, telemea desărată, supe de zarzavat cu orez, griş sau tăiţei, borşuri de legume, piure de cartofi, carne rasol de vită şi pui, peşte slab, untdelemn (neprăjit), paste făinoase, pâine albă, uscată sau prăjită.

Se mai recomandă o cură de 7-14 zile cu fructe dulci proaspete (cireşe, vişine, piersici, fragi, mere, pere, prune, pepene verde, zmeură, struguri, lămâi, portocale, ananas), sucuri de fructe, compoturi, jeleuri sau dulceţuri, toate cu rol decisiv în drenarea vezicii.

Mulţi bolnavi au constatat efectele foarte bune ale tratamentului cu ulei de măsline sau floarea soarelui ( 250 ml) în amestec cu suc de lămâie (250 ml stors de la circa 6 lămâi). Tratamentul începe seara la ora 20, când se bea un păhărel cu 50 ml ulei şi un păhărel cu 50 ml suc de lămâie, cu repetare de 4 ori la intervale de 15 minute. După fiecare ingerare de ulei  lămâie, pacientul va sta culcat pe partea dreaptă şi va ţine o pernă electrică încălzită pe partea ficatului. La culcare, va dormi pe spate până dimineaţă.

Dacă alimentaţia este greşită se poate provoca o creştere în volum a microcalculilor existenţi ducând, adesea, la complicaţii neprevizibile, uneori cu risc letal.

Ce scoatem şi ce păstrăm în alimentaţie

Alimentele permise sunt:

– carne de pasăre şi vită, peşte slab proaspăt;

– lapte dulce şi bătut, iaurt, brânză proaspătă de vaci, caş şi urdă;

– ouă fierte moi, ochiuri româneşti, budinci şi sufleuri;

– uleiuri vegetale (de măsline sau floarea soarelui) şi margarine, lipsite de colesterol;

– pâine albă şi intermediară;

– macaroane, spaghete, tăiţei, fidea, griş, orez;

– fructe curăţate de coajă şi fără sâmburi, rase sau sub formă de compoturi şi jeleuri.

Preparatele culinare trebuie să fie gustoase şi prezentate într-un mod cât mai atrăgător. Se vor lua mai multe mese pe zi în cantităţi mai reduse, la ore fixe, cu mestecare completă a alimentelor.

Alimentele interzise care favorizează formarea calculilor sunt:

carnea de porc, oaie, raţă, gâscă, vânat şi peşte gras, grăsimi animale, slănină, cârnaţi, şuncă, mezeluri, afumături, tocături, sardele, sosuri cu rântaşi şi prăjeli, ouă tari sau prăjite, unt, brânzeturi grase şi sărate, smântână, frişcă, maioneză, conserve de carne şi peşte, pâine neagră şi proaspătă, ciuperci, legume bogate în celuloză grosieră (fasole boabe, varză, praz, mazăre), nuci, alune, prăjituri, cafea, ceai rusesc, cacao, ciocolată, condimente iuţi, tutun, băuturi alcoolice şi alimente prea reci (îngheţate, siropuri, bere). De asemenea, se vor evita alimentele bogate în colesterol (ficat, rinichi, pancreas, viscere).

 Meniuri recomandate

Micul dejun: ceai hepatic, pâine prăjită, telemea de vaci desărată, margarină, gem; iaurt cu covrigi, salată de peşte.

Prânz: supă de pui cu fidea, rasol de pasăre cu piure; supă de legume cu găluşte, mâncare de fasole verde cu carne de pui; ciorbă de perişoare, ardei umpluţi cu carne de vită şi orez; ciorbă de cartofi, sărmăluţe în foi de viţă.

Ora 17: prăjitură cu căpşuni, pepene verde, struguri; lapte bătut cu baton, jeleuri din fructe.

Cină: spaghete cu brânză de vaci, iaurt cu pâine; cartofi gratinaţi cu caş, griş cu lapte; musaca cu macaroane, carne albă; piept de pasăre la grătar cu salată de sfeclă roşie.

In cazul acestei afecţiuni este foarte eficient ceaiul de rădăcină de brusture. Astfel se pun 35 g rădăcină la un litru de apă. Decoctul rezultat se bea pe parcursul unei zile. în acelaşi scop se poate folosi şi infuzia de turiţă mare. La 200 ml apă se adaugă 15 g plantă şi se beau două căni pe zi.
In acelaşi timp se evită alimentele precum ciocolata, cacao, ouăle, mezelurile, brânzeturile, conservele, condimentele, peşte gras, prăjituri, mazăre, morcovi, tutun şi alcool.

Reţetă pentru eliminarea pietrelor mici de la fiere

Se iau de la piaţă 2 kg ridichi negre, se curăţă de coajă, se rad, se lasă să se în­moaie o noapte. Se storc printr-un tifon, să iasă 1/2 l zeamă. Se ia 250 g ulei măsline şi se amestecă cu zeama de ridiche neagră. În ziua de tratament, nu se mănâncă nimic. Din oră în oră, se iau câte 50 ml compoziţie până se termină totul

Ceaiul impotriva pietrelor de la fiere şi rinichi

 Fierbeţi o legătură de pătrunjel proaspăt,  într-un litru de apă timp de 10 minute. Îl puneţi la răcit, îl strecuraţi şi îl puneţi la frigider. Beţi din acest ceai în fiecare zi între 1si 3 căni, pentru o perioadă de trei maxim cinci săptămâni.

Ceaiul de pătrunjel va elimină sărurile, nisipul şi otrăvurile pe care le-au filtrat rinichii şi fierea dumneavostră şi vă ajută să scăpaţi de pietre.

De asemenea, ameliorează anemia, astenia, lipsa poftei de mâncare, celulita, infecţiile, febre intermitente, paraziţii intestinali, putrefacţia intestinală, inflamaţiile renale, presiunile la prostată.

Efectul colateral al curei cu ceai de pătrunjel este că scăpaţi de pungile de sub ochi, vizibile la cei care au probleme renale.

Leacuri pentru eliminarea pietrelor de la fiere si ficat
• In 2 l de vin alb se pun la macerat 500 g miere si 500 g leustean verde, tocat marunt. Se lasa la temperatura camerei 7 zile, timp in care se agita de mai multe ori pe zi. Dupa acest timp, se strecoara si se bea din macerat cate un paharel de 50 ml, dupa mancare. Se bea de trei ori pe zi, pana cand se termina cantitatea preparata. Aceste leacuri se pot face de doua ori pe an, la interval de sase luni.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close