Pielite – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Pielite.

Inflamaţia bazinetului renal, porţiunea incipientă a căilor urinare venită de la vezică (infecţie ascendentă) sau produsă de prezenţa unui calcul. Se complică de multe ori cu inflamaţia rinichiului (pielonefrită, nefrită, etc).           

Se pot folosi următoarele plante medicinale: jneapăn, merişor de munte, mesteacăn, osul iepurelui, pin, strugurii ursului, vişin, zămoşiţa.

Modul de folosire al plantelor medicinale.



Jneapăn (Pinus mugo) 1-2 linguriţe de ramuri şi frunze mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni pe zi. Ajută la calmarea durerilor.

Merişor (Vacccinium vitis-idaea) conţine ericolină, arbutozid, hidrochinonă, tanin. Este recunoscut ca ceaiul care vindecă această afecţiune cu certitudine în cele mai multe cazuri ca şi alte afecţiuni ale vezicii urinare sau rinichi. Are un efect extrem de puternic, din această cauză unii indică doar acest ceai care se pare că este sigur în majoritatea cazurilor. De asemenea este folosit în foarte multe ceaiuri combinate tocmai pentru acest efect. Ceaiul acesta se face puţin mai deosebit ca altele: se va pune o jumătate da cană de apă rece în care se vor pune 2 linguriţe de plantă mărunţită. Se va lăsa apoi timp de 8 ore. Se strecoară dimineaţa. Peste plantele acestea se vor pune apă clocotită, doar o jumătate de cană. Se va pune apoi capacul pentru 20 de minute. Se va strecura separat de primul. Tot peste aceste plante se pune de această dată o ceaşcă de apă şi se fierb timp de 5 minute. Se strecoară separat şi se lasă până devine călduţ. Se strecoară apoi şi se uneşte cu celelalte 2 ceaiuri. De fapt a fost o jumătate de cană de macerat, o jumătate de cană de infuzie şi o cană de decoct. Se vor uni doar când se ajunge la o temperatură sub 40 de grade ca să nu se distrugă nişte principii active care s-au obţinut prin macerare. Se va consuma în cursul zilei. Este poate unul din cele mai renumite ceaiuri.

Mesteacăn (Betula verrucosa) are saponozide, rezine, mucilagii, etc. Poate combate cu mare succes bolile renale şi de asemenea o serie întreagă de infecţii ale aparatului uro-genital. Se va pune 4 linguriţe de frunze bine mărunţite de mesteacăn la 250 ml de apă în clocot. Se va lăsa apoi acoperit 20 de minute şi se va strecura. Se obţine în acest fel un ceai concentrat care se poate consuma în cursul zilei. La acest ceai este obligatoriu să se pună un vârf de cuţit de bicarbonat de sodiu alimentar înainte de a se consuma.

Osul iepurelui (Ononis spinosa) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni pe zi. Este un foarte bun diuretic.



Pin (Pinus silvestris) 1 linguriţă de muguri sau vârfuri de ramuri mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni pe zi. Este cu efect antibiotic.

Strugurii ursului (Arctostaphylos uwa ursi) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Este unul dintre bunele diuretice care ajută la curăţirea filtrului renal şi refacerea rinichiului.

Vişin (Cerasus vulgaris) 1-2 linguriţe de cozi de vişine sau cireşe se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 10 minute. Se strecoară şi se consumă 2-3 căni pe zi, pentru efectul diuretic.

Zămoşiţa (Hibiscum trionum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi, ajutând la refacerea celulei renale.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close