Prospect Medrol

Paginile prospectului sau articolului medical: 1 2

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

MEDROL Prospect

4 mg, comprimate

Metilprednisolon

MEDROL A 16 mg, comprimate Metilprednisolon

MEDROL 32 mg, comprimate

Metilprednisolon

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

- Dacă aveţi întrebări suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

- Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră şi nu trebuie să-l daţi altor persoane.

Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

În acest prospect găsiţi:

1. Ce este Medrol şi pentru ce se utilizează

2. Înainte să luaţi Medrol

3. Cum să luaţi Medrol

4. Reacţii adverse posibile

5. Păstrarea Medrol

6. Informaţii suplimentare

MEDROL 4 mg, comprimate MEDROL A 16 mg, comprimate MEDROL 32 mg, comprimate

medrol prospect

medrol prospect

Medrol 4 mg, comprimate

- Substanţa activă este metilprednisolon.

- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, amidon de porumb uscat,

zaharoză, stearat de calciu.

Medrol A 16 mg, comprimate

- Substanţa activă este metilprednisolon.

- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, parafină lichidă, zaharoză, stearat de calciu.

Medrol 32 mg, comprimate

- Substanţa activă este metilprednisolon.

- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, parafină lichidă, zaharoză, stearat de calciu.

1. CE ESTE MEDROL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Medrol aparţine grupului de medicamente denumite glucocorticoizi de sinteză.

Comprimatele de 4 mg sunt albe, marcate cu două şanţuri încrucişate pe una din feţe şi “UPJOHN” pe cealaltă faţă. Comprimatele sunt ambalate în flacoane de sticlă, conţinând 30 comprimate.

Comprimatele de 16 mg sunt albe, marcate cu două şanţuri încrucişate pe una din feţe şi “UPJOHN 73” pe cealaltă faţă. Comprimatele sunt ambalate în cutii cu blistere, conţinând 50 comprimate.

Comprimatele de 32 mg sunt albe, marcate cu două şanţuri încrucişate pe una din feţe şi “UPJOHN 176”

pe cealaltă faţă. Comprimatele sunt ambalate în cutii cu blistere, conţinând 20 comprimate.

Metilprednisolonul inhibă reacţiile inflamatorii locale (febră, tumefiere, durere, înroşire) şi reacţiile alergice. De asemenea, influenţează multe funcţii organice şi procese metabolice din organism.

De aceea, Medrol poate fi folosit în tratamentul unei game largi de afecţiuni, cum sunt:

- anumite boli endocrine (inclusiv afectarea funcţiei glandei suprarenale, tiroidita nesupurativă, hipercalcemia din cancer);

- diverse boli reumatismale;

- anumite boli ale sistemului imun (cum sunt bolile de colagen);

- anumite afecţiuni ale pielii;

- afecţiuni alergice (inclusiv febra de fân, astmul bronşic, alergii la medicamente);

- boli alergice sau inflamatorii ale ochilor;

- anumite inflamaţii ale sistemului digestiv;

- anumite afecţiuni respiratorii;

- unele boli sanguine severe, leucemii, limfoame;

- pentru reducerea edemelor în unele boli de rinichi;

- anumite afecţiuni ale sistemului nervos;

- tuberculoză;

- trichineloză cu complicaţii nervoase sau cardiace.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI MEDROL

Nu luaţi Medrol dacă:

- Sunteţi alergic la metilprednisolon sau la oricare dintre componentele Medrol.

- Suferiţi de o infecţie generalizată cu fungi (ciuperci).

Atenţionări speciale în cazul tratamentului cu Medrol:

- La copii este posibilă inhibarea procesului de creştere în cazul tratamentului de lungă durată;

- Dacă suferiţi de diabet zaharat. Poate fi necesară creşterea dozei de insulină sau a altui medicament antidiabetic cu care sunteţi tratat.

- Dacă suferiţi de tulburări de comportament;

- Dacă vă aflaţi într-o perioadă cu stres deosebit. Este posibil ca medicul să vă prescrie alt medicament antiinflamator.

- Dacă suferiţi de o boală în care oasele sunt fragile;

- Dacă funcţia rinichilor este afectată;

- Dacă sunteţi infectat cu herpes sau suferiţi de zona zoster la nivelul ochilor;

- Dacă aţi avut sau aveţi tuberculoză;

- Dacă aţi suferit sau suferiţi de tulburări digestive;

- Dacă aţi suferit sau suferiţi de boli cardiace sau hipertensiune arterială;

- Dacă suferiţi de alte infecţii. Corticoizii pot masca unele semne de infecţie, se pot suprapune şi alte infecţii sau infecţia de care suferiţi se poate agrava.

- Dacă trebuie să fiţi vaccinat;

- Dacă trebuie să vi se efectueze analize medicale. Înainte de efectuarea acestor analize, informaţi medicul că sunteţi în tratament cu Medrol.

Acest prospect a fost citit de 271 ori.


S-a mai cautat :

Paginile acestui prospect sau articol medical: 1 2

Comments are closed.

Prospecte medicamente & naturiste > Blog prospecte > Balneofizioterapie > Artroze > Prospect Medrol