Prospecte medicamente

La cautare
Lasati spatiu intre litere si numere
October 2014
M T W T F S S
« Sep    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Prospect Remicade

Paginile prospectului - articolului medical: 1 2 3 4 5 6


 

Prospect : Informatii pentru utilizator

Remicade Prospect

infliximab

Prezentul document este un rezumat al Raportului public european de evaluare (EPAR) pentru Remicade. Documentul explică modul în care Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP) a evaluat medicamentul, pentru a emite avizul în favoarea acordării autorizaţiei de introducere pe piaţă şi recomandările privind condiţiile de utilizare pentru Remicade.

Ce este Remicade?

Remicade este o pulbere din care se prepară o soluţie pentru perfuzie (picurare în venă). Conţine

substanţa activă infliximab.

Pentru ce se utilizează Remicade?

Remicade este un medicament antiinflamator. De obicei, se utilizează când alte medicamente sau

tratamente nu au dat rezultate, la adulţii cu următoarele boli:

  • artrită reumatoidă (o boală a sistemului imunitar care cauzează inflamarea articulaţiilor). Remicade se utilizează împreună cu metotrexat (un medicament care acţionează asupra sistemului imunitar);
  • boala Crohn (o boală care cauzează inflamarea tubului digestiv), când boala este moderată până la severă sau fistulizantă (cu formarea de fistule, căi de trecere anormale între intestin şi alte organe);
  • colită ulcerativă (o boală care cauzează inflamaţii şi ulceraţii în mucoasa peretelui intestinal);
  • spondilită anchilozantă (o boală care cauzează inflamaţii şi dureri în articulaţiile coloanei vertebrale);
  • artrită psoriazică (o boală care cauzează apariţia pe piele a unor plăci roşii scuamoase, precum şi inflamarea articulaţiilor);
  • psoriazis (o boală care cauzează apariţia pe piele a unor plăci roşii scuamoase).

Remicade se utilizează, de asemenea, la pacienţii cu vârste cuprinse între şase şi 17 ani, cu cazuri severe de boală Crohn activă sau de colită ulcerativă activă, dacă nu au răspuns la alte medicamente sau tratamente sau nu li se pot administra alte medicamente sau tratamente.

Pentru mai multe informaţii, consultaţi Rezumatul caracteristicilor produsului (care face parte, de asemenea, din EPAR).

Medicamentul se poate obţine numai pe bază de reţetă.

Cum se utilizează Remicade?

Remicade trebuie administrat sub supravegherea şi monitorizarea unui medic de specialitate care are experienţă în diagnosticarea şi tratarea bolilor pentru tratamentul cărora se poate utiliza Remicade.

În mod uzual, în artrita reumatoidă Remicade se administrează în doză de 3 mg pe kilogram de greutate corporală, însă această doză poate fi mărită dacă este necesar. Pentru celelalte boli, doza este de 5 mg pe kilogram de greutate corporală. Frecvenţa de repetare a tratamentului depinde de boala tratată, precum şi de răspunsul pacientului la medicament.

Remicade se administrează sub formă de perfuzie timp de aproximativ una sau două ore. Toţi pacienţii trebuie monitorizaţi pentru a li se observa reacţiile, atât în timpul perfuziei, cât şi cel puţin una până la două ore după perfuzie. Pentru a reduce riscul de reacţii declanşate de perfuzie, pacienţilor li se pot administra alte medicamente înainte de tratamentul cu Remicade sau în timpul tratamentului sau poate fi redus timpul de perfuzare. Pentru mai multe informaţii, consultaţi prospectul.

Pacienţii cărora li se administrează Remicade trebuie să primească un card special de avertizare care prezintă Rezumatul informaţiilor de siguranţă referitoare la medicament.

Cum acţionează Remicade?

Substanţa activă din Remicade, infliximabul, este un anticorp monoclonal. Anticorpul monoclonal este un anticorp (un tip de proteină) care a fost conceput pentru a recunoaşte şi a se lega de o structură specifică (numită antigen) din organism. Infliximabul a fost conceput în scopul de a se lega de un mesager chimic din organism denumit factor de necroză tumorală alfa (TNF-alfa). Acest mesager este implicat în procesul care cauzează inflamaţiile şi prezintă niveluri ridicate la pacienţii care suferă de boli pentru tratarea cărora se utilizează Remicade. Blocând TNF-alfa, infliximabul ameliorează inflamaţiile şi alte simptome ale bolilor.

S-au mai cautat :

  • remicade PROSPECT

Paginile prospectului - articol medical: 1 2 3 4 5 6

Comments are closed.

La cautare
Lasati spatiu intre litere si numere
Va multumim ca sunteti alaturi de noi !
Facebook
Prospecte medicamente & naturiste > Blog prospecte > R > Prospect Remicade