Raceala, gripa si alte infectii respiratorii – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

   Tratament naturist pentru răceală, gripă şi alte infecţii respiratorii     

Se pot folosi următoarele plante medicinale in aceste boli

albăstrele, anason, anghinare, asmăţui, brad, brustur, busuioc, carpen, călin, ceapă, chimen, cicoare, cimbru de grădină, ciuboţica cucului, coacăz negru, coriandru, creson, cuişoare, echinaceea, eucalipt, fenicul, gălbenele, ghimber, grâu, hrean, ienupăr, isop, leuştean, levănţică, lichen de Islanda, limba boului, limba mielului, măceşe, mătreaţa bradului, molid, muşeţel, muştar negru, obligeană, orz, pătlagină, pin, pir, salcie, salvie de câmp, scai vânăt, scorţişoară, soc, tei, toporaş, trifoi alb, turtă, ţelină, usturoi.

Modul de folosire al plantelor medicinale in tratamentul naturist al racelii, gripei si infectiilor respiratorii.

Albăstrele (Centaurea cyanus)

  • 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită.
  • Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară.
  • Se consumă 3 căni pe zi preferabil calde şi îndulcite cu miere de albine.
  • Ajută la distrugerea unor germeni patogeni.

Anason (Pimpinella anisium)

  • 1 linguriţă de fructe se pune la 250 ml apă clocotită.
  • Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară.
  • Se consumă fracţionat înaintea meselor.
  • Se poate folosi şi de sugari câte 5-6 fructe la 250 ml apă.

Ajută la numeroase boli :

  • migrene,
  • anorexii,
  • bronşite ca expectorant,
  • reumatism,
  • colici intestinale (în special la copii)

Se poate face si tinctura de anason:

  • se pune 50 g de seminţe la 500 ml alcool de 40 grade.
  • Se ţine pentru 15 zile, agitând des.
  • Se strecoară şi apoi se ia câte 1 linguriţă cu 15 minute, înaintea meselor principale
  • Ajuta şi la răguşeli sau dureri de gât.

Anghinare (Cynara scolymus)

  • 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită.
  • Se acopera pentru 15 minute, apoi se strecoară.
  • Se consumă 3 căni pe zi preferabil calde şi îndulcite cu miere de albine.
  • Ajută la distrugerea unor germeni patogeni.
  • Acest ceai contribuie şi la curăţirea ficatului.

Asmăţui (Cerefolium sativum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Se mai poate folosi la bronşite, laringite, afecţiuni pulmonare, gută, litiaze renale, reumatism, etc. se poate folosi şi extern la cataplasme, în reumatism, dermatoze, hemoroizi.

Brad (Abies alba) Siropul de brad-se va fierbe 1 kg de muguri de brad în 2 litri de apă pentru 20 minute. După ce s-a răcit, decoctul se strecoară, apoi se adaugă 900g de zahăr la 1 litru de lichid. Puneţi din nou amestecul la fiert până dă în clocot; trageţi siropul obţinut în sticle închise la culoare, prevăzute cu dop. Folosiţi remediul la nevoie, diluat cu apă minerală-

            Pentru tratarea afecţiunilor pulmonare, boli nervoase şi ca diuretic preparaţi o infuzie din 2 linguri de muguri de brad, peste care turnaţi 1 cană cu apă clocotită. Lăsaţi vasul acoperit 10-15 minute, apoi strecuraţi. Îndulciţi cu miere şi beţi 2-3 căni pe zi.

Brustur (Arctium lapa) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se poate consuma 2-3 căni de ceai pe zi. Extern se pot aplica cataplasme cu frunze proaspete pe piept sau gât.

Busuioc (Ocinum basilicum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Se mai poate folosi la bronşite, gripe, infecţii urinare, diaree, colite de fermentaţie, meteorism.

Carpen Carpinus betulus) 2 linguriţe de frunze se pun la 250 ml apă şi se fierb pentru 10 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni calde îndulcite cu miere de albine. Se poate pune de asemenea cataplasmă cu plantele calde pe piept în cazul febrei.

Călin (Viburnum opulus) -2 linguriţe de scoarţă mărunţită se pun la 250 ml apă. Se fierb apoi timp de 10 minute. Se strecoară. Se pot consuma 2 căni pe zi. –Tinctură: o parte coajă măcinată şi 5 părţi alcool alimentar de 70°. Se ţine ermetic închisă şi se agită zilnic timp de 15 zile apoi se strecoară. Se va putea lua câte o linguriţă de 3 ori pe zi înainte de mese diluată cu puţină apă.

-Fructele- se extrage sucul cu storcătorul de fructe şi se consumă câte 40 ml în cazul gastritelor hiper-acide sau chiar în cancer, în scop preventiv. În combinaţie cu suc de coacăze în părţi egale luat de 3 ori pe zi se poate lua de cei care fac chimioterapie, pentru a nu se simţi aşa tare efectele negative ale acestui tratament. Este util să se ia în toate formele de răceală, oricât de grave ar fi ele. scoarţa: conţine o glicozidă amară (viburnina), tanin, flavonoide, un complex rezinos, esteri ai acidului valerianic, amidon.

Ceapă (Alium cepa) se fierbe 1 bulb de ceapă timp de 30 minute în 250 ml apă, apoi se strecoară şi se pune încă sucul de la o lămâie şi miere. Se ia la nevoie pentru calmarea tusei.

Chimen (Carum carvi) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Se poate folosi şi în anorexii, bronşite, enterocolite.

Cicoare (Cichorium inthybus) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se pot consuma 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Se mai poate folosi în anorexie, astenii, anemii, insuficienţă biliară, infecţii urinare, constipaţii cronice. Se poate folosi şi rădăcină 1 linguriţă se pune la 250 ml apă şi se fierbe 5 minute, apoi se strecoară.  De asemenea rădăcinile uscate şi prăjite se pot folosi pentru prepararea unei cafele, după ce se macină. Se face ca şi cafeaua din boabe de cafea.

Cimbru de grădină Saturneja hortensis) Scăpaţi de tuse sâcâitoare preparându-vă un sirop de tuse natural: turnaţi 1 cană de apă clocotită peste 2 linguri de cimbru uscat şi mărunţit (această plantă are proprietăţi antimicrobiene şi expectorante). Acoperiţi vasul şi lăsaţi-l 20 minute. Strecuraţi şi adăugaţi o jumătate de ceaşcă de miere, încălzind uşor infuzia dacă este necesar, pentru dizolvarea complectă a mierii (copii sub un an nu au voie să consume miere) Luaţi câte 1 linguriţă la nevoie. Se foloseşte şi ca tonic general, în tratarea gutei, reumatism, tuse, bronşite, etc. Este un bun calmant al sistemului nervos şi antiseptic. Ajută şi la boli de ficat şi renale.

Ciuboţica cucului (Primula officinalis) se preferă să se folosească rădăcina. Se va pune 1 linguriţă de plantă mărunţită în 250 ml apă şi se va fierbe apoi timp de 5 minute. Se strecoară. Mai eficient este dacă se va pune în acest ceai şi suc de lămâie şi miere după gust (dacă nu există contra indicaţii). Se pot consuma 2-3 căni pe zi. Este util şi pentru calmarea nervoasă care o produce.

Coacăz negru (Ribes nigrum) 2 linguriţe de frunze mărunţite se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 4-5 căni pe zi.

-Praf din plantă uscată obţinut cu râşniţa de cafea. Se va lua un vârf de cuţit care se va ţine sub limbă pentru 10 minute, după care se înghite cu puţină apă.

Fructele: În primul rând se pot consuma fructe proaspete sau congelate. Se vor lua minimum 4-5 linguriţe de 3 ori pe zi. Cu cât se vor consuma însă mai multe cu atât va fi mai vizibilă în tratament.

Suc din fructe; se ia minimum 20 ml de 3 ori pe zi.

Fructe uscate 2 linguriţe de fructe zdrobite sau măcinate se vor pune la 250 ml apă şi se vor fierbe timp de 15 minute. Se strecoară apoi. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Praf de fructe râşnite, apoi cernut praful prin sită se va pune sub limbă pentru 10 minute, după care se înghite cu puţină apă de 3 ori pe zi. Se ia cu 30 minute înainte de mese.

Coriandru (Coriandrum sativum) 1 linguriţă de fructe zdrobite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se adaugă sucul de la o lămâie şi miere după gust. Se pot consuma 1-2 căni pe zi. Se mai poate folosi şi la tratarea anorexiei, reumatism, boli articulare, hipoaciditate gastrică. Intră în componenţa ceaiului pentru colici la copii, tonic aperitiv, etc.



Creson (Nasturtium officinalis) se foloseşte sub formă de suc proaspăt. Se extrage cu storcătorul de fructe şi ase ia câte 100 ml pe zi, în alte sucuri sau chiar ceai. Este util şi în tratarea asteniei, anemii, bronşite, afecţiuni pulmonare, litiaze biliare, litiaze renale, reumatism iar extern la reumatism , alopecie sau cicatrizant.

Cuişoare (Syzygium aromaticum) se foloseşte în special la prevenirea răcelilor. Se mestecă câte 2-3 cuişoare în gură de 3 ori pe zi. Ajută la distrugerea multor germeni patogeni.

Echinaceea (Echinaceea angustifolia, E. Purpurea) se ia la primele semne de boală. Doza recomandată este de jumătate de linguriţă de extract lichid sau 2 capsule de 3 ori pe zi. Pentru copii sub 30 kg, reduceţi doza la jumătate. În cazul copiilor sub 3 ani, consultaţi medicul. Este o plantă cu acţiune imunostimulatoare deosebită.

Eucalipt (Eucalyptus globulus), care conţine substanţe antimicrobiene. Pentru a reduce congestia se foloseşte uleiul esenţial de eucalipt. Există la toate magazinele naturiste. Turnaţi 3 picături de ulei esenţial peste 2,5 l apă clocotită. Acoperiţi-vă capul cu un prosop şi staţi cu faţa deasupra vasului, inspirând aburii degajaţi timp de 10 minute.

Fenicul (Foeniculum vulgare) 1 linguriţă de fructe zdrobite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se adaugă sucul de la o lămâie şi miere după gust. Se pot consuma 1-2 căni pe zi. Se poate consuma în tot cursul zilei fracţionat această cantitate. Ajută şi la astm bronşic, anorexie, dispepsii digestive, helmintiază (ceai cu concentraţie dublă- 2 pe zi). Se consumă preferabil pe stomacul gol.

Gălbenele (Calendula officinalis) 2 linguriţe de flori mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se adaugă sucul de la o lămâie şi miere după gust. Este un foarte bun medicament şi pentru distrugerea Stafilococului auriu şi Candidei, de asemenea ajută la trecerea durerilor. Se poate folosi şi tinctura din flori din care se va lua câte 30 picături puse la 100 ml apă cu care se va face gargară, de 3 ori pe zi. Se poate eventual pune şi un vârf de cuţit de scorţişoară.

Ghimbirul (Zinghimber officinalis) este un excelent antiinflamator iar rădăcina de nalbă calmează iritarea mucoaselor. Fierbeţi 10 minute într-un vas acoperit câte 2 linguriţe de rădăcină de nalbă şi ghimber mărunţite la 2 căni de apă. Luaţi vasul de pe foc şi mai infuzaţi 10 minute, apoi strecuraţi. Beţi 3-4 căni pe zi. Ajută şi la nervi calmându-i. Seara după un asemenea ceai se va culca pentru o transpiraţie puternică care ajută foarte mult la refacerea organismului.

Grâu (Triticum aestivum) se pune la fiert în 3 litri de apă 500 g de boabe de grâu preferabil înainte mărunţite. Se lasă să fiarbă până ajunge la 1 litru apoi se strecoară. Se consumă cu înghiţituri mici la dureri de gât, răguşeală şi în toate răcelile.

Hrean (Armoracia rusticona) rădăcină rasă se amestecă cu miere în părţi egale şi se ia câte 3-6 linguriţe pe zi. Este foarte utilă şi pentru efectul antibiotic cât şi pentru calmarea tusei. Extern se pot pune cataplasme cu frunze proaspete aplicate calde pe gât sau torace. Se ţin în funcţie de toleranţa individuală. În cazul congestiei nazale este suficient să se radă hrean şi să se pună într-un borcan şi la nevoie (dacă se înfundă nasul) aspiraţi puţin aer din borcan şi imediat se va desfunda. Acesta conţine o substanţă foarte eficientă în desfundarea nasului. Se va avea grijă să nu se apropie prea mult nasul.

Ienupăr (Juniperus communis) 2 linguriţe de fructe (bace) zdrobite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se iau 2-3 linguri pe zi. Se foloseşte şi la tratarea anorexiei, nevralgii, lumbago, gută, bronşite, boli de rinichi şi ale vezicii urinare.

Isop (Hisopus officinalis) 2 linguriţe de plantă mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se iau 2-3 căni pe zi. Ajută şi la reglarea funcţiilor digestive, tuse, bronşite. Este un antiseptic bronhic şi pulmonar. Ajută la stimularea poftei de mâncare.

Leuştean (Levisticum sativum)  se pune 1 kg de vin cu 20-30 g de rădăcină de leuştean. Se fierbe timp de 15 minute, apoi se moaie un cearşaf în acest lichid şi se fac împachetări de 30 minute, sau până transpiră omul bine, după care se şterge cu un prosop umezit în apă caldă şi se îmbracă în pijama şi se acopere bine în pat peste noapte. Se face înainte de culcare seara.

Levănţică (Lavandula angustifolia) Pentru a scădea temperatura în mod natural, umpleţi un lighean cu apă călduţă, adăugaţi 3 picături de ulei esenţial de levănţică înmuiaţi un burete în amestec şi treceţi-l peste mâini, picioare, frunte, spate şi gât. Dar amintiţi-vă că febra nu trebuie combătură decât dacă aveţi peste 38,8 grade Celsius, deoarece ea ajută organismul să lupte împotriva viruşilor.

Lichen de Islanda (Cetraria islandica) 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se indică să se consume 2-3 căni pe zi calde cu miere în cazul gripei. Este mult indicată pentru efectul antibiotic şi de calmarea durerilor în special de gât.

Limba boului (Anchusa officinalis) Ceaiul din flori, frunze şi rădăcină se lua contra tusei, răcelilor, răguşelii şi pentru curăţirea sângelui. Se poate pune 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă şi se fierbe pentru 5 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Limba mielului (Borago officinalis) Infuzie din 2 linguriţe de flori peste care se va pune 250 ml apă clocotită. Se va lăsa apoi timp de 10 minute acoperit după care se va strecura. Se poate consuma 2-3 căni pe zi. Se mai poate face: Macerat se lasă 2 linguriţe de plantă mărunţită la 250 ml apă la temperatura camerei pentru 8 ore după care se strecoară, se încălzeşte puţin şi se pot consuma 2 căni din acestea pe zi.

-Pulbere de plantă se va măcina cu râşniţa de cafea şi se va lua o linguriţă în gură. Se va ţine timp de 10 minute apoi se va înghiţi cu puţină apă.

-Plantă proaspătă se poate consuma în diferite salate de crudităţi sau se pune la orice mâncare.

Măceşe (Rosa canina) 1 linguriţă de fructe mărunţite se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se îndulceşte cu miere după gust şi se pot consuma 3 căni pe zi, după mese. Este unul dintre cele mai indicate medicamente care ajută şi la calculii renali sau biliari, anemie, hemoragii nazale, varice, etc. Sunt foarte bogate în vitamina C.

Mătreaţa bradului (Usnea barbata) -Se va măcina cu râşniţa de cafea înainte de a se folosi. Se ia o linguriţă de praf care se va pune în 250 ml apă clocotită. Se va lăsa apoi 10 minute acoperit. Se va strecura apoi înainte de a se administra se va pune o linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar la această cantitate. Se va consuma cu înghiţituri mici. În cazul în care se va face gargară se va putea face cu cantitatea dublă de plantă. Talul lichenilor ca şi cel al lichenului de islanda are o acţiune puternică antimicrobiană nu mai permite microbilor să se înmulţească şi îi distruge în cea mai mare parte. Are puternică acţiune chiar asupra viruşilor şi în plus ajută la întărirea imunităţii organismului.

Molid (Picea albis) se pun conuri de pin mărunţite sau muguri 100 g la 500 g de rachiu. Se lasă câteva săptămâni la macerat, apoi se strecoară. În cazul gripei sau răcelii, luaţi câte 1 linguriţă când apar dureri de gât sau răceala. Se poate face acest lucru şi ca tratament, nu numai preventiv.

Muşeţel (Matricaria chamomilla) Infuzie din 2 linguriţe de plantă, puse în 250 ml apă clocotită. Se acopere apoi 10 minute după care se strecoară şi se pot consuma 2 căni pe zi. Prin acţiunea lor se eliberează histamina care stimulează aparatul reticuloendotelial. Au şi o acţiune spasmolitică datorată derivaţilor cumarinici şi flavonici, antihistaminice, antiseptice, precum şi o acţiune antinevralgică uşor sedativă.

Muştar negru (Sinapis nigra) -Extern produce o congestie superficială cu efect de decongestionare chiar şi în profunzime, pentru zona la care se aplică. Este preferabil să se folosească făina de muştar.

-Peste 50 g de făină de muştar se pune apă caldă. Se face o pastă care se va aplica pe o bucată de pânză, apoi se va pune pe locul care se doreşte a fi tratat. Se va ţine în funcţie de toleranţa individuală a fiecăruia. În cele mai multe cazuri este suficientă o perioadă de 20 de minute după care se va spăla local cu apă caldă, pentru a nu se irita local.

  În cazurile în care este vorba despre o piele mai sensibilă  se va ţine o perioadă mai scurtă sau se amestecă cu uleiuri diverse sau alte plante, chiar cu făină de in care este deosebit de utilă în aceste cazuri, în special la copiii la care se aplică.

Obligeană (Acorus calamus) -Pulbere de rizom obţinută cu ajutorul râşniţei de cafea. Este bine să se macine doar atât cât se consumă atunci pe loc, deoarece dacă stă mai mult timp măcinată, îşi pierde din proprietăţi. Se poate lua în acest caz de 3-4 ori pe zi câte o jumătate de linguriţă de pulbere în majoritatea afecţiunilor interne. Rizomul are proprietăţi: analgezice, aromatizant,  antispastice, analgetic, aromatice, calmante, carminative, diuretic, revulsive, sedative, tonice, măreşte pofta de mâncare, înlătură spasmele, stomahic, antiseptic gastro-intestinal, astringent, stimulează secreţiile gastro-intestinale, înlătură constipaţia, redă pofta de mâncare, ajută la tratarea cancerului, insecticid.

-Macerat la rece din pulbere de rizom. Se lasă o linguriţă de rizom măcinat în 250 ml apă, în cameră, timp de 8 ore (de seara până dimineaţa), apoi se strecoară. Se poate consuma 2-3 ceaiuri din acestea pe zi în afecţiunile interne.

Orz (Hordeum vulgare) -50 g de seminţe se pun la 1 litru de apă. Fierte  apoi 30 minute după care se strecoară şi se consumă. Se poate consuma numai apa după strecurare sau mai util este să se consume şi seminţele fierte. Se poate consuma în fiecare zi.

-Se poate fierbe de asemenea 100 g de orz seminţe într-un litru de apă. După aceasta se va trece orzul prin maşina de carne după ce se strecoară şi după măcinare se amestecă cu lichidul în care a fiert. Se poate adăuga miere în cazul că nu există diabet.

-50 g de orz seminţe nedecorticate se pun la 250 ml apă şi se lasă de seara până dimineaţa când se va consuma apa de pe acestea ca laxativ şi nutritiv.

Suc de orz verde câte 50 ml de 3 ori pe zi în afecţiunile mai grave, inclusiv pentru cancer, scleroză, etc. Se fac cure de minimum 21 zile apoi 7 zile pauză şi se pot relua. Ajută întreg organismul dezintoxicându-l şi ajutând la refacerea sa. Nu există organ în organism care să nu poată fi ajutat cu acest suc. Se ia 50 ml de 3 ori pe zi diluat cu apă plată sau alte sucuri (morcovi, etc) Ajută chiar la dizolvarea tumorilor canceroase. Extern se tamponează zona afectată cu suc de mai multe ori pe zi.

Pătlagină (Plantago lanceolata) se pun 2 linguriţe de plantă uscată mărunţită la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă 2-3 căni pe zi, îndulcite cu miere şi eventual cu suc de lămâie pus în acest ceai înainte de a se folosi. Există în comerţ şi siropuri de pătlagină care se pot folosi şi pentru calmarea tusei.

Pelin (Artemisia absinthum) se pun 50 g de plantă mărunţită la 500 ml rachiu sau votcă. Se lasă timp de 10 zile, apoi se strecoară. În cazul răcelilor se ia câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, înaintea meselor.

Pin (Pinus silvestris) se pun conuri de pin mărunţite 100 g la 500 g de rachiu. Se lasă câteva săptămâni la macerat, apoi se strecoară. În cazul gripei sau răcelii, luaţi câte 1 linguriţă când apar dureri de gât sau răceala. Se poate face acest lucru şi ca tratament, nu numai preventiv.

Pir (Agropiron repens) -O lingură rizom la 200 ml apă clocotită. Prima apă se aruncă după ce a fost fiartă 5 minute. Se acopere pentru 10 minute după care se strecoară şi se pot consuma 2-3 ceaiuri călduţe pe zi. Înainte de folosire se pune 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu alimentar. Sirop. Se vor fierbe 20g de rădăcini la 250 ml apă timp de 10 minute, după care se strecoară. Se pune din nou pe foc şi se adaugă 100 g de zahăr. Se va fierbe transformându-se în sirop prin fierberea încă 10 minute. Se va pune în sticluţe mici. Se va lua o lingură la 3 ore.

Salcie (Salix alba) coajă-1 linguriţă de rădăcină mărunţită (râşnită cu râşniţa de cafea) se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute, apoi se strecoară. Se poate consuma 2-3 căni de ceai pe zi.   sau măcinată luat câte o linguriţă de praf care se pune în gură pentru 5 minute apoi se înghite. Se poate face de 3-4 ori pe zi. Este foarte eficientă, deoarece din aceasta s-a făcut pentru prima dată aspirina şi spre deosebire de aspirina sintetică aceasta nu are nici un efect advers.

Salvie (Salvia officinalis), se utilizează în cazul durerilor de gât, gargară de mai multe ori pe zi cu infuzii de apă caldă cu proprietăţi antiseptice. Turnaţi 2 căni de apă clocotită peste 4 linguriţe de plantă uscată şi mărunţită. Acoperiţi vasul şi lăsaţi-l 15 minute, apoi strecuraţi. Adăugaţi şi o lingură de sare grunjoasă, care are acţiune antimicrobiană şi astringentă. Se poate face şi gargară de mai multe ori pe zi în special în durerile de gât. Se poate pune şi extern o compresă cu ceai călduţ. Se mai poate pune la 250 ml lapte 2 linguriţe de plantă şi se fierbe pentru 15 minute apoi se strecoară. Se bea cald seara înainte de culcare.





Scai vânăt (Eryngium planum) 1 linguriţă de plantă mărunţită se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se indică să se consume 2-3 căni pe zi calde cu miere în cazul gripei. Are un puternic efect antibiotic. Este util şi pentru calmarea tusei.         

Scorţişoară (Cimammomum ceylonicum) 1 linguriţă la 250 ml de apă clocotită şi se lasă apoi 10 minute acoperite. Se strecoară şi se pot consuma 2- 3 căni pe zi. Sunt eficiente şi pentru distrugerea microbilor şi virusurilor din organism.

Soc (Sambucus nigra) ajută la eliberarea căilor respiratorii de excesul de mucus şi inhibă replicarea viruşilor. Beţi de 3 ori pe zi infuzie pe care o preparaţi turnând 1 cană de apă clocotită peste 2 linguriţe de flori uscate. Lăsaţi vasul acoperit 10 minute, apoi strecuraţi.

Tei (Tylia tomentosa) 1 linguriţă flori fără bractee se pune la 250 ml de apă clocotită şi se lasă apoi 10 minute acoperite. Se strecoară şi se pot consuma 2- 3 căni pe zi. Este util pentru efectul de calmare al nervilor şi al tusei.

Toporaş (Viola odorata) o linguriţă de flori mărunţite se va pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară. Se va bea cu linguriţa la tuse sau alte afecţiuni unde se vor putea consuma 2 căni pe zi, având următoarele acţiuni: emolient, antiinfecţios, bactericid, aromatizant, antitusiv, calmant al mucoasei gastrice, behic, expectorant, depurativ sau chiar purgativ în funcţie de doza folosită. Se foloseşte mai mult în tusa rebelă la alte tratamente.

Trifoi alb (Trifolium repens) se folosesc doar florile -2 linguriţe de plantă mărunţită se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute după care se va strecura. Se poate consuma 2-3 căni pe zi. Are următoarele acţiuni: tonic,  antiinflamator, decongestiv, fortifiant, tonic, calmant al durerilor. Se pot face chiar şi băi cu acestea în cadă.

Turtă (Carlina acaulis) Se macină cu râşniţa plantă uscată şi se va lua 1 vârf de cuţit care se va pune sub limbă. Se ţine timp de 10 minute, după care se înghite. Se face de 3 ori pe zi înainte de mese cu 30 minute. Se pun 2 linguriţe de plantă mărunţită în 250 ml apă seara. Se ţin până dimineaţa la temperatura camerei. Se filtrează şi planta se pune din nou cu apă. De data aceasta se va fierbe pentru 5 minute. Se acopere şi se lasă să se răcească. Se strecoară apoi peste ceaiul obţinut prin macerare. Se consumă în cursul zilei. Este foarte util la dezintoxicare.  Se foloseşte pentru că este antiinfecţios, diuretic, sudorific, stomahic.

Ţelină (Apium graveolens) Rădăcină sau frunze proaspete se adaugă la orice salate şi se consumă crude, cât mai multe pe zi în afecţiunile de mai sus.

-Suc de Ţelină (din frunze sau rădăcini sau din ambele) se poate consuma în amestec cu alte sucuri de legume sau fructe, consumându-se câte 300 ml pe zi. Este preferabil să se consume înainte de mesele principale cu 15 minute.

-Praf din plantă (rădăcină sau frunze.) se va măcina cu râşniţa de cafea şi se va pune sub limbă o linguriţă de praf de 3 ori pe zi. Se ţine timp de 10 minute, după care se înghite. Se va lua înainte de mesele principale cu 30 minute.

-2 linguriţe de plantă (frunze) mărunţite se vor pune în 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute după care se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Utilă pentru gaze intestinale, afecţiuni renale sau stomacale, intestinale, pulmonare.

 

Usturoi (Alium sativum) câte 1 căţel de usturoi tocat mărunt, de 3 ori pe zi- pentru a beneficia de proprietăţile sale antimicrobiene şi a vă întări sistemul imunitar. Pentru a evita disconfortul digestiv consumaţi usturoiul la mesele principale.

Combinaţii:

-1 linguriţă de frunze de pătlagină mărunţite cu 1 linguriţă de talpa gâştei (Leonorus cardiaca) se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se îndulceşte cu miere. Se consumă la nevoie câte 1 linguriţă pentru calmarea tusei.

            Beţi lichide fierbinţi (ceaiuri, supe). Acestea ajută la decongestionarea căilor respiratorii, iar căldura împiedică înmulţirea virusurilor.

            În cazul febrei se pot face comprese pe piept şi pe coapse calde eventual chiar cu unele plante de mai sus, care vor ajuta la transpiraţie (soc, etc).

            Siropurile de anason, busuioc, cimbru, pătlagină, etc ajută la calmarea spasmelor tusei.

            Inhalaţiile cu uleiuri eterice: cimbru, eucalipt, mentă, isop, etc. Ajută expectoraţia şi în acest fel se poate respira mai uşor. În cameră se indică să fie un climat umed.



            Se pot ţine picioarele în apă fierbinte sărată, adăugând din când apă fierbinte, apoi se introduce în pat, se bea un ceai fierbinte şi se acopere bine să transpire bolnavul.

            Scăpaţi de congestia nazală cu un preparat de aromoterapie: se amestecă 10-12 picături de ulei esenţial de eucalipt cu 30 g de ulei de migdale dulci. Cu 2-3 picături de soluţie masaţi uşor fruntea sau zona de sub pomeţi ori de câte ori este nevoie.

            Zer de lapte proaspăt aplicat sub formă de compresă la gât sau piept ajută la vindecare.

            1 litru de vin cu 2 linguriţe de rădăcină de leuştean . Se pune la fiert până se moaie rădăcina. Se fac apoi împachetări cu acest vin sau dacă se pune puţină miere se poate consuma câte 50 ml de 3 ori pe zi, pentru vindecare.

Tinctura de propolis.

Se va lua tinctură de propolis făcută de Apicola. Este vorba despre tinctura de propolis 30%, care se găseşte de vânzare la toate magazinele Apicole din ţară. Aceasta este recoltată de pe suprafeţe mai mari de teren şi este mult mai eficientă ca cea recoltată de pe suprafeţe mai  mici de teren.

Se va lua câte 2 picături de tinctură la fiecare 5 kg corp. Dacă aveţi 50 kg atunci va trebui să luaţi 20 de picături de 3 ori pe zi. Cel mai eficient este să se pună pe un miez de pâine, se mestecă bine în gură, apoi se înghite. Se face acest lucru de 3 ori pe zi, cu 15 minute înainte de mesele principale.

Este bine să se ia o perioadă de minimum 15 zile, se poate însă lua şi ani de zile fără să producă efecte negative în organism. Este utilă fiind un antibiotic natural cu spectru mare de acţiune, care se poate lua fără antibiogramă. Trebuie doar să se testeze dacă nu există alergie la acest produs. Pentru aceasta se va pune 3-5 picături de tinctură pe o bucată de pâine şi se mestecă bine în gură, după care se înghite. Se face acest lucru seara. Dacă până dimineaţă nu apar fenomene alergice înseamnă că puteţi s-o luaţi fără teamă.

Vitamine şi minerale antiinfecţii:

Vitamina E- stimulează producerea de anticorpi şi activitatea celulelor imunitare, în special la persoanele în vârstă.

Vitaminele A şi C- menţin sănătatea pielii, plămânilor şi mucoaselor sistemului respirator şi cresc rezistenţa acestora la infecţii.

Vitamina A- stimulează producerea celulelor imunitare şi ajută rinichii să filtreze şi să elimina toxinele din organism.

Vitamina C- în doze mari (1000-3000 mg divizate în mai multe doze) scade severitatea şi scurtează durata răcelilor.

Zincul- creşte imunitatea organismului.

Seleniul- îmbunătăţeşte funcţia imună la persoanele în vârstă.

Plantusin- produs de Fares- Orăştie este un preparat naturist din mai multe plante care ajută în cazul afecţiunii mai ales în tusa cu expectoraţie vâscoasă, congestie pulmonară, laringită, traheită acută, catarh respirator. Se poate lua şi de către copii. Se foloseşte conform indicaţiilor producătorului.

Tinctura de trei fraţi pătaţi.

Viola tricolor.

Produsă de Dacia Plant Sebeş.

Acţiuni.

Intern: antispastic, fluidifică secreţiile bronşice, expectorant, antialergic, catalizează eliminarea produşilor de dezasimilaţie, depurativ, diuretic, emetic (vomitiv), laxativ, stimulent al activităţii rinichilor, colagog, sudorific.

Indicaţii.

Intern: astm, bronşită astmatiformă, boli respiratorii cronice, bronşită tabacică, tabagism, alergie la diferite etiologii, bronşită şi astm alergic, rinită alergică, rino-sinuzită, acnee juvenilă, acnee rozacee, psoriazis, dermatoze rebele la alte forme de tratament, furunculoză, adjuvant în tuberculoză cutanată, gută, reumatism cronic, reumatism degenerativ, deficienţe imuniotare, predispoziţie la răceli şi gripe, intoxicaţii diverse, hepatită (adjuvant), insuficienţă renală, adjuvant în scleoza multiplă şi tumori benigne, constipaţie cronică, în curele naturale de dezintoxicare a organismului, hemoroizi, varice, ciroză, edeme asociate bolilor cardiovasculare.

Contraindicaţii: nu se cunosc.



Picături Beres Plus- Beres drops plus.

Soluţie orală în picături.

Producător Beres Pharmaceuticals Co.Ltd Budapesta Szepvolgyi ut. 135.

Picăturile Beres plus conţin minerale şi microelemente indispensabile din punct de vedere fiziologic, care sunt legate de molecule organice. Previne şi tratează bolile cauzate de deficienţa acestor elemente. Are efect imunomodulator.

Compoziţie mg/ml: în 1 ml (18 picături) soluţie: Fier (Fe) ,2,0, Zinc (Zn) 1,1, Magneziu (Mg) =,40, Mangan (Mn) 0,31), Cupru (Cu) 0,25, Molibden (Mo) 0,19, Vanadiu (V) 0,12, Nichel (Ni) 0,11, Bor (B) 0,10, Fluor (F) 0,090, Cobalt (Co) 0,026.

Alte ingrediente: acid ascorbic, acid succinic, acid tartric, tartrat de potasiu şi sodiu, Glicocol, Edetat de sodiu, Glicerină.

Excipienţi: acid sulfuric, apă purificată.

Indicaţii terapeutice:

Pentru complectarea necesarului de microelemente:

-În prevenirea scăderii rezistenţei organismului, în infecţii, în special răceli şi viroze repetate.

-În alimentaţia unilaterală (diete, cure de slăbire, vegetarieni) şi activităţi cu efort fizic susţinut.

-În stări de oboseală, lipsa poftei de mâncare, slăbire fizică, insomnii, precum şi în stări de convalestecnţă după boli sau operaţii.

-Convalescenţă după diferite boli sau operaţii.

-În terapii postoperatorii cu citostatice şi radiaţii precum şi în bolile osteo-articulare.

Contraindicaţii: alergie la metale, boala Wilson, acumulări accentuate de fier (hemocromatoză, sideroblastoză, sideroză cauzată de transfuzii), insuficienţă renală acută.

Mod de administrare: timp de 3 luni după următoarea schemă: în primele două luni de tratament se administrează 2-3 picături x20 picături pe zi, începând din luna a treia se administrează 2-3 x 15 picături pe zi. Preparatul se administrează în timpul meselor cu minimum 100 ml lichid (apă, suc de fructe, sirop, ceai slab) întotdeauna cu 50 mg de vitamina C care determină o mai bună absorbţie a substanţelor minerale. Nu se recomandă administrarea preparatului în lapte sau cafea.

Efecte secundare: în cazuri extrem de rare au fost semnalate reacţii de hipersensibilitate (de ex: urticarie, eritem, prurit) tulburări gastrointestinale slabe, care nu necesită întreruperea tratamentului.

Interacţiuni medicamentoase: se evită administrarea împreună cu produsele cu conţinut de fier, alte concentrate cu microelemente, tetraciclină, penicilină şi antiacide (defavorizează absorbţia).

Atenţie: medicamentul Picături Beres Plus se poate administra alături de alte medicamente dar se recomandă 30 minute între cele 2 administrări.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close