Xyzal 5 mg

Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Xyzal 5 mg, comprimate filmate

diclorhidrat de levocetirizină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie nevoie să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    În acest prospect găsiţi:

    1. Ce este Xyzal şi pentru ce se utilizează

    2. Înainte să utilizaţi Xyzal

    3. Cum să utilizaţi Xyzal

    4. Reacţii adverse posibile

    5. Cum se păstrează Xyzal

    6. Informaţii suplimentare

    1. CE ESTE XYZAL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

      Levocetirizina este un medicament antialergic utilizat pentru tratamentul simptomelor asociate cu stări alergice, cum sunt:

  • febra de fân,

  • rinite,

  • erupţie urticariană cronică.

    1. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI XYZAL Nu utilizaţi Xyzal

  • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la levocetirizină sau la orice alte substanțe cu o structură chimică asemănătoare sau la oricare dintre celelalte componente ale Levocetirizină STADA 5 mg (vezi punctul 6).

  • dacă suferiţi de insuficienţă renală severă.

Aveţi grijă deosebită când luaţi Xyzal

Administrarea levocetirizinei comprimate nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece comprimatele filmate disponibile nu permit ajustarea corespunzătoare a dozei.

Nu este recomandată utilizarea Xyzal la copiii cu vârsta sub 2 ani, datorită lipsei datelor.

Utilizarea altor medicamente

Acţiunea altor medicamente poate fi influenţată de Xyzal. Acestea la rândul lor pot influenţa modul în care acţionează Xyzal. Xyzal poate interacţiona cu:

  • medicamente care deprimă sistemul nervos central (medicamente care încetinesc activitatea normală a creierului, cum sunt sedativele şi tranchilizantele), de exemplu diazepam, morfină. La pacienţii sensibili, efectul asupra creierului poate fi accentuat sau diferit de cel aşteptat.

    Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

    Utilizarea Xyzal cu alimente şi băuturi

    Xyzal poate fi luat cu sau fără alimente.

    Trebuie să aveţi grijă dacă aţi luat Xyzal concomitent cu alcool etilic. La pacienţii sensibili, efectele alcoolului etilic pot fi accentuate.

    Sarcina şi alăptarea

    Nu sunt disponibile informaţii privind siguranţa utilizării Xyzal în timpul sarcinii sau alăptării. Atunci când sunteţi gravidă sau alăptaţi, utilizaţi Xyzal doar dacă beneficiile depăşesc posibilele riscuri. Medicul dumneavoastră vă poate ajuta să luaţi această decizie.

    Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

    Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

    La anumiţi pacienţi, Xyzal poate provoca somnolenţă, oboseală şi epuizare. Dacă resimţiţi vreunul dintre aceste simptome, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje.

    Informaţii importante privind unele componente ale Xyzal

    Aceste comprimate conţin lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament (vezi punctul 2).

    1. CUM SĂ UTILIZAŢI XYZAL

      Luaţi întotdeauna Xyzal exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

      Trebuie să înghiţiţi comprimatul întreg cu apă sau alt lichid.

      Doza uzuală pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 6 ani este de un comprimat pe zi. Xyzal comprimate filmate nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 6 ani (vezi punctul 2).

      Dacă suferiţi de insuficienţă renală uşoară până la moderată, medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai redusă conform cu severitatea afecţiunii renale.

      Durata tratamentului depinde de tipul, durata şi evoluţia simptomelor. Medicul dumneavoastră sau farmacistul vă vor sfătui în această privinţă.

      Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Xyzal

      Dacă luaţi mai multe comprimate de Xyzal decât vă sunt recomandate, este posibil să vă simţiţi somnolent. Copiii pot fi la început hiperexcitaţi şi neliniştiţi, iar apoi somnolenţi. Contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră pentru ca acesta să evalueze ce tratament necesitaţi.

      Dacă uitaţi să luaţi Xyzal

      Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Renunţaţi la doza omisă şi continuaţi să luaţi comprimatele la ora obişnuită.

      Dacă încetaţi să luaţi Xyzal

      Dacă întrerupeţi tratamentul cu Xyzal mai devreme decât ar trebui, aceasta nu vă produce nicio reacţie adversă. Cu toate acestea, este posibil ca simptomele pentru care luaţi levocetirizină să reapară.

      Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    2. REACŢII ADVERSE POSIBILE

      Ca toate medicamentele, Xyzal poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

      Reacţii adverse frecvente (care apar la mai mult de 1 pacient din 100, dar la mai puţin de 1 pacient din 10 pacienţi trataţi):

      Uscăciune a gurii • Dureri de cap • Oboseală • Somnolenţă

      Reacţii adverse mai puţin frecvente (care apar la mai mult de 1 pacient din 1000, dar la mai puţin de 1 pacient din 100 de pacienţi trataţi):

      Epuizare • Dureri abdominale

      Reacţii adverse foarte rare (care apar la mai mult de 1 din 10.000 de pacienţi trataţi):

      Reacţii alergice cum sunt umflarea gurii, feţei şi/sau a gâtului sau dificultăţi la înghiţire însoţite de urticarie, dificultăţi de respiraţie sau scădere bruscă a tensiunii arteriale ducând la colaps sau şoc, potenţial letale. La primele semne ale unei reacţii alergice, nu mai luaţi levocetirizină şi mergeţi imediat la medicul dumneavoastră.

      Agresivitate • Agitaţie • Convulsii • Tulburări vizuale • Palpitaţii • Greaţă • Inflamare a ficatului • Mâncărimi • Erupţii cutanate • Urticarie • Reacţii de sensibilitate locală pe piele • Dureri musculare • Creştere în greutate • Rezultate anormale ale analizelor funcţiei hepatice

      Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    3. CUM SE PĂSTREAZĂ XYZAL

      A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

      A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Primele două cifre indică luna iar ultimele patru cifre anul. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

      Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.

      Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

    4. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine Xyzal

  • Substanţa activă este levocetirizina. Un comprimat filmat conţine diclorhidrat de levocetirizină 5 mg.

Celelalte componente sunt: nucleu- celuloză microcristalină, lactoză monohidrat, dioxid de titan (E 171), stearat de magneziu: film-hipromeloză, dioxid de titan (E 171) şi macrogol.

Cum arată Xyzal şi conţinutul ambalajului

Comprimate filmate ovale, de culoare albă până la aproape albă, marcate cu logo “Y” pe una dintre feţe.

Acestea sunt comercializate în cutii cu blistere conţinând 4, 7, 10, 14, 15, 20, 21, 28, 30, 40, 50, 60, 70,

80, 90, 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producători Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

UCB GmbH

Alfred-Nobel-Str. 10

40789 Monheim, Germania

Producător

UCB Pharma S.p.A Via Praglia 15

I-10044 Pianezza (TO)

Italia

Acest prospect a fost aprobat în Noiembrie, 2009

Voteaza si apreciaza cum ti-a folosit !
Foarte NemultumitNemultumitOKMultumitFoarte Multumit ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...
Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila