Prospect MONTELUKAST CHIESI 10 mg – Astm Bronsic

  1. MONTELUKAST CHIESI este un antagonist al receptorilor pentru leucotriene care blochează efectul substanţelor numite leucotriene. Leucotrienele determină îngustarea şi inflamarea căilor aeriene din plămâni. Prin blocarea leucotrienelor, MONTELUKAST CHIESI ameliorează simptomele de astm bronşic şi ajută la prevenirea crizelor astmatice. De asemenea leucotrienele generează simptomele de tip alergic. Inhibarea leucotrienelor ameliorează simptomele alergiei sezoniere (aşa numita febră sezonieră sau rinita alergică sezonieră).

Medicul dumneavoastră v-a prescris MONTELUKAST CHIESI pentru tratamentul astmului bronşic, prevenind simptomele astmului în timpul zilei şi de noapte.

  • De asemenea, la pacienţii la care MONTELUKAST CHIESI este indicat pentru tratamentul astmului bronşic poate determina şi ameliorarea simptomelor de rinită alergică sezonieră

  • De asemenea, MONTELUKAST CHIESI poate fi utilizat ca alternativă de tratament la corticosteroizi administraţi pe cale inhalatorie la pacienţi care nu au utilizat recent pentru astmul bronşic corticosteroizi pe cale orală şi care s-au dovedit a fi incapabili să utilizeze corticosteroizi pe cale inhalatorie.

  • De asemenea, MONTELUKAST CHIESI ajută la prevenirea îngustării căilor aeriene induse de exerciţiu fizic.

    Medicul dumneavoastră va determina cum trebuie utilizat MONTELUKAST CHIESI, în funcţie de simptomatologie şi de severitatea astmului bronşic.

Cuprins

Citeste acum...
Prospect Modafen 2009

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

MONTELUKAST CHIESI 10 mg comprimate filmate

Montelukast

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

  • Pastraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi întrebări suplimentare, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră sau pentru copilul dumneavoastră şi nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este MONTELUKAST CHIESI şi pentru ce se utilizează

  2. Înainte de utilizarea MONTELUKAST CHIESI

  3. Cum se utilizează MONTELUKAST CHIESI

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează MONTELUKAST CHIESI

  6. Informaţii suplimentare

  1. CE ESTE MONTELUKAST CHIESI ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

     

    Ce este astmul bronşic?

    Astmul bronşic este o boală de lungă durată. Astmul bronşic include:

    • respiraţie dificilă determinată de îngustarea căilor aeriene. Această îngustare a căilor aeriene se agravează sau se ameliorează ca răspuns la condiţii diferite.

    • căi aeriene sensibile, care reacţionează la numeroşi stimuli cum ar fi fum de ţigară, polen, aer rece sau exerciţiu fizic.

    • umflare (inflamaţie) a mucoasei care căptuşeşte căile aeriene.

      Simptomele astmului bronşic includ: tuse, respiraţie şuierătoare (wheezing) şi senzaţie de constricţie toracică.

      Ce sunt alergiile sezoniere?

      Alergiile sezoniere (cunoscute şi ca febră sezonieră sau rinită alergică sezonieră) sunt un răspuns alergic adeseori cauzat de polenuri provenite de la copaci, iarbă şi plante.

      Simptomele diurne şi nocturne ale alergiilor sezoniere tipice includ:

      • nas înfundat, rinoree, prurit nazal

      • strănut

      • ochi înlăcrimaţi, umflaţi, roşii, prurit ocular.

  2. ÎNAINTE DE UTILIZAREA MONTELUKAST CHIESI

    Spuneţi medicului dumneavoastră despre toate problemele medicale sau alergiile pe care dumneavoastră sau copilul dumneavoastră le aveţi/le are sau le-aţi avut/le-a avut.

    Nu luaţi MONTELUKAST CHIESI dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră

    • sunteţi alergic (hipersensibil) la montelukast sau la oricare dintre celelalte componente ale MONTELUKAST CHIESI (vezi pct. 6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE).

    Aveţi grijă deosebită la utilizarea MONTELUKAST CHIESI

    • În cazul în care astmul bronşic se agravează sau respiraţia copilului dumneavoastră se înrăutăţeşte anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră.

    • MONTELUKAST CHIESI administrat oral nu este destinat tratamentului crizelor de astm bronşic. În cazul în care apare o criză, urmaţi instrucţiunile pe care medicul vi le-a dat pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră. În cazul crizelor de astm bronşic, întotdeauna trebuie să aveţi la îndemână medicaţia inhalatorie de urgenţă pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră.

    • Este importantă utilizarea de către dumneavoastră sau copilul dumneavoastră a tuturor medicamentelor pentru astm bronşic prescrise de medic. MONTELUKAST CHIESI nu trebuie utilizat în locul altor medicamente pentru astm bronşic pe care medicul le-a prescris pentru dumneavoastră sau copilul dumneavoastră.

    • În cazul în care dumneavoastră sau copilul dumneavoastră utilizează medicamente anti-astmatice, ţineţi cont de faptul că dacă prezintă o asociere de simptome cum sunt stare asemănătoare gripei, parestezii şi înţepături sau amorţeală la nivelul braţelor şi picioarelor, agravarea simptomelor pulmonare, şi/sau erupţii trecătoare pe piele, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

    • Dumneavoastră sau copilul dumneavoastră nu trebuie să utilizeze acid acetilsalicilic (aspirină) sau medicamente antiinflamatoare (cunoscute, de asemenea, sub denumirea de medicamente antiinflamatoare non-steroidiene sau AINS) dacă acestea îi agravează astmul bronşic.

      Utilizarea la copii

      Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani sunt disponibile MONTELUKAST CHIESI 4 mg comprimate masticabile.

      Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani sunt disponibile MONTELUKAST CHIESI 5 mg comprimate masticabile.

      Utilizarea altor medicamente

      Unele medicamente pot afecta modul în care acţionează MONTELUKAST CHIESI sau MONTELUKAST CHIESI poate afecta modul în care acţionează alte medicamente administrate dumneavoastră sau copilului dumneavoastră.

      Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră utilizează sau a utilizat recent alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

      Înainte de a începe administrarea MONTELUKAST CHIESI, adresaţi-vă medicului dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră utilizează următoarele medicamente:

    • fenobarbital (utilizat pentru tratamentul epilepsiei)

    • fenitoină (utilizată pentru tratamentul epilepsiei)

    • rifampicină (utilizată pentru tratamentul tuberculozei şi a altor câtorva infecţii)

      Utilizarea MONTELUKAST CHIESI cu alimente şi băuturi

      MONTELUKAST CHIESI 10mg comprimate filmate poate fi luat cu sau fără alimente.

      Sarcina şi alăptarea

      Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

      Utilizarea în sarcină

      Gravidele sau femeile care intenţionează să rămână gravide trebuie să se adreseze medicului înainte de a utiliza MONTELUKAST CHIESI. Medicul dumneavostră va evalua dacă puteţi utiliza MONTELUKAST CHIESI în timpul acestei perioade de timp.

      Utilizarea în timpul alăptării

      Nu se cunoaşte dacă MONTELUKAST CHIESI se elimină în lapte. Dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră înainte de a începe utilizarea MONTELUKAST CHIESI.

      Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

      Nu este de aşteptat ca MONTELUKAST CHIESI să afecteze capacitatea dumneavoastră de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, răspunsurile individuale la tratament pot varia. Unele reacţii adverse (cum sunt ameţeli şi somnolenţă), care au fost raportate foarte rar la administrarea MONTELUKAST CHIESI, pot afecta capacitatea unor pacienţi de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

      Informaţii importante privind unele componente ale MONTELUKAST CHIESI

      MONTELUKAST CHIESI 10 mg comprimate filmate conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  3. CUM SE UTILIZEAZĂ MONTELUKAST CHIESI

    • Dumneavoastră sau copilul dumneavoastră trebuie să utilizaţi/utilizeze doar un comprimat MONTELUKAST CHIESI o dată pe zi, aşa cum a fost prescris de către medicul dumneavoastră.

    • Acesta trebuie administrat chiar dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră nu aveţi/nu are simptome sau dacă aveţi/are o criză de astm.

    • Dumneavoastră sau copilul dumneavoastră trebuie să utilizaţi/utilizeze întotdeauna MONTELUKAST CHIESI exact aşa cum v-a spus medicul. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau al copilului dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

    • A se administra pe cale orală

      Adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 15 ani şi peste

      Se administrează un comprimat filmat 10 mg zilnic, seara. MONTELUKAST CHIESI 10 mg comprimate filmate poate fi luat cu sau fără alimente.

      În cazul în care copilul dumneavoastră este tratat cu MONTELUKAST CHIESI, asiguraţi-vă că nu utilizează niciun alt medicament care conţine aceeaşi substanţă activă, montelukast.

      În cazul în care dumneavostră sau copilul dumneavostră utilizaţi/utilizează mai mult decât trebuie din MONTELUKAST CHIESI

      Anunţaţi imediat medicul dumneavostră sau al copilului dumneavostră pentru a-i cere sfatul.

      În majoritatea raportărilor de supradozaj nu au existat reacţii adverse raportate. Simptomele cel mai frecvent apărute raportate în cazul supradozajului la adulţi şi copii au inclus durere abdominală, somnolenţă, sete, dureri de cap, vărsături şi hiperactivitate.

      Dacă uitaţi să utilizaţi MONTELUKAST CHIESI

      Străduiţi-vă să administraţi MONTELUKAST CHIESI aşa cum a fost prescris. Cu toate acestea, în cazul în care dumneavostră sau copilul dumneavoastră aţi/a omis să ia o doză, continuaţi schema de tratament obişnuită de un comprimat o dată pe zi.

      Nu administraţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

      Dacă dumneavostră sau copilul dumneavostră încetaţi/încetează să utilizeze MONTELUKAST CHIESI

      MONTELUKAST CHIESI vă poate trata astmul bronşic sau astmul bronşic al copilului dumneavoastră numai pe perioada în care este utilizat.

      Este important pentru dumneavostră sau copilul dumneavoastră să continuaţi/continue să utilizeze MONTELUKAST CHIESI atâta timp cât este prescris de către medic. Aceasta va ajuta la controlul astmului bronşic.

      Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau al copilului dumneavoastră sau farmacistului.

  4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, MONTELUKAST CHIESI poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    Cele mai frecvente reacţii adverse raportate în studii clinice efectuate cu montelukast 5 mg, sub formă de comprimate masticabile (întâlnite la cel puţin 1 din 100 pacienţi trataţi şi la mai puţin de 1 din 10 copii trataţi), având legătură cu administrarea montelukast au fost:

    • dureri de cap.

      În plus, următoarea reacţie adversă a fost raportată în studii clinice efectuate cu montelukast 10 mg, sub formă de comprimate filmate şi 5 mg, sub formă de comprimate masticabile:

    • durere abdominală.

      Acestea au fost în general uşoare şi au apărut cu frecvenţă mai mare la pacienţii trataţi cu montelukast comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo (un comprimat care nu conţine medicament).

      În plus, în timpul punerii pe piaţă a medicamentului, au fost raportate următoarele:

    • tendinţă crescută la sângerare

    • reacţii alergice incluzând erupţie trecătoare pe piele, umflare a feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului, care pot determina dificultăţi în respiraţie sau la înghiţire

    • modificări de comportament şi ale stării de dispoziţie [tulburări ale viselor inclusiv coşmaruri, halucinaţii, iritabilitate, stare de anxietate, nelinişte, agitaţie incluzând comportament agresiv, tremor, depresie, tulburări de somn, gânduri şi acţiuni de suicid (în cazuri foarte rare)]

    • ameţeli, somnolenţă, senzaţie de înţepături şi amorţeală, convulsii

    • palpitaţii

    • sângerări din nas

    • diaree, uscăciune a gurii, indigestie, greaţă, vărsături

    • hepatită

    • vânătăi, mâncărime, urticarie, umflături roşii, moi, sub piele, localizate cel mai frecvent pe gambe (eritem nodos)

    • dureri articulare sau musculare, crampe musculare

    • oboseală, stare de rău, edeme, febră

      La pacienţi astmatici trataţi cu montelukast au fost raportate cazuri foarte rare ale unei asocieri de simptome cum sunt stare asemănătoare gripei, senzaţie de înţepături sau amorţeală la nivelul braţelor şi picioarelor, agravare a simptomelor pulmonare şi/sau erupţii trecătoare pe piele (sindrom Churg-Strauss). Trebuie să anunţaţi imediat medicul în cazul în care dumneavoastră sau copilul dumneavoastră prezentaţi/prezintă unul sau mai multe dintre aceste simptome.

      Solicitaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului mai multe informaţii despre reacţiile adverse.

      Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului copilului dumneavoastră sau farmacistului.

  5. CUM SE PĂSTREAZĂ MONTELUKAST CHIESI

    • A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

    • Nu utilizaţi MONTELUKAST CHIESI după data de expirare înscrisă pe blister sau ambalajul exterior. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

    • A se păstra la temperaturi sub 30C. A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

    • Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine MONTELUKAST CHIESI

  • Substanţa activă este montelukast. Fiecare comprimat conţine montelukast sodic care corespunde la montelukast 10 mg.

  • Celelalte componente sunt:

Citeste acum...

Nucleul comprimatului: lactoză monohidrat, celuloză microcristalină, croscarmeloză sodică, Hidroxipropilceluloză , stearat de magneziu.

Filmul comprimatului: hidroxipropilceluloză , hipromeloză, dioxid de titan (E 171), oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172), oxid negru de fer (E 172).

Cum arată MONTELUKAST CHIESI şi conţinutul ambalajului

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare bej, marcate cu “10” pe una dintre feţe. Cutii cu blistere din PA-Aluminiu-PVC/Aluminiu care conţin 7, 14 sau 28 de comprimate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Chiesi Pharmaceuticals GmbH

Gonzagagasse 16/16, A-1010 Viena, Austria

Producători Adamed Sp. Z o.o. Pieńków 149

05-152 Czosnów Polonia

Citeste acum...
Mycophenolate Mofetil Accord 250 mg capsule

Pabianickie Zakłady Farmaceutyczne Polfa S.A. ul. Marszałka Józefa Piłsudskiego 5,

95-200 Pabianice Polonia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Republica Cehă, Danemarca, Grecia, Ungaria, Polonia, Republica Slovacia, Spania: MIRALUST Austria: MONTELUKAST CHIESI 10 mg Filmtabletten

România: MONTELUKAST CHIESI 10 mg comprimate filmate

Acest prospect a fost aprobat în Iulie 2012.

Voteaza si apreciaza cum ti-a folosit !
Foarte NemultumitNemultumitOKMultumitFoarte Multumit ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...
Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila