Prospect

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Romazic 5 mg comprimate filmate Romazic 10 mg comprimate filmate Romazic 20 mg comprimate filmate Romazic 40 mg comprimate filmate

Rosuvastatină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este Romazic şi pentru ce se utilizează

  2. Înainte să utilizaţi Romazic

  3. Cum să utilizaţi Romazic

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Romazic

  6. Informaţii suplimentare

  1. CE ESTE ROMAZIC ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

    Romazic aparţine unui grup de medicamente numite statine. Vi s-a prescris Romazic deoarece:

    • aveţi concentraţie mare de colesterol în sânge. Aceasta înseamnă că prezentaţi risc pentru

      atac de cord sau accident vascular cerebral. Aţi fost sfătuit să utilizaţi o statină, deoarece schimbarea dietei dumneavoastră şi efectuarea de mai multe exerciţii fizice nu au fost măsuri suficiente pentru a vă corecta concentraţia de colesterol din sânge. Trebuie să continuaţi utilizarea dietei pentru reducerea colesterolului dumneavoastră şi exerciţiile fizice în perioada în care luaţi Romazic.

      sau

    • aveţi alţi factori care vă cresc riscul de a avea atac de cord sau cerebrovascular sau probleme de sănătate înrudite.

      Atacul de cord sau cerebrovascular sau problemele de sănătate înrudite pot fi determinate de o afecţiune numită ateroscleroză.

      Ateroscleroza se datorează depunerilor de depozite de grăsimi în arterele dumneavoastră.

      De ce este important să luaţi în continuare Romazic?

      Romazic este utilizat pentru a corecta concentraţia substanţelor grase din sânge numite lipide, din care cea mai comună este constituită de colesterol.

      Există în sânge diferite tipuri de colesterol- colesterol ‚rău’ (LDL-C) şi colesterol ‚bun’ (HDL-C). Romazic poate să scadă colesterolul ‚rău’ şi-l poate creşte pe cel ‚bun’.

      Acesta acţionează ajutând la blocarea producerii de colesterol rău de către organismul dumneavoastră. De asemenea acesta îmbunătăţeşte capacitatea organismului dumneavoastră de a-l elimina din sângele dumneavoastră.

      Pentru cei mai mulţi oameni, concentraţia mare de colesterol nu afectează felul în care se simt deoarece nu determină niciun simptom. Cu toate acestea, dacă nu se face tratament, depozitele de grăsimi se pot lipi în pereţii vaselor dumneavoastră de sânge determinând îngustarea acestora.

      Uneori aceste vase de sânge îngustate se pot bloca ceea ce poate opri aprovizionarea cu sânge a inimii sau creierului ducând astfel la atac de cord sau cerebrovascular. Prin scăderea concentraţiei dumneavoastră de colesterol, puteţi să vă reduceţi riscul de accident cardiac, accident cerebrovascular sau probleme de sănătate înrudite.

      Trebuie să menţineţi utilizarea de Romazic chiar dacă aţi ajuns la concentraţia normală de colesterol în sânge, deoarece aceasta previne reluarea creşterii concentraţiei de colesterol şi determinarea depunerilor de depozite de grăsimi. Cu toate acestea, trebuie să opriţi utilizarea acestuia dacă medicul dumneavoastră vă recomandă aceasta sau dacă rămâneţi gravidă.

  2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI ROMAZIC Nu utilizaţi Romazic

    • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la rosuvastatină sau la oricare dintre celelalte componente ale Romazic.

    • dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi

      Dacă rămâneţi gravidă în cursul tratamentului cu Romazic, întrerupeţi imediat tratamentul şi spuneţi medicului dumneavoastră. Femeile trebuie să evite să rămână gravide în perioada în care utilizează Romazic prin folosirea de măsuri contraceptive corespunzătoare.

    • dacă aveţi afecţiuni hepatice

    • dacă aveţi probleme renale severe

    • dacă aveţi dureri musculare repetate sau inexplicabile

    • dacă utilizaţi un medicament numit ciclosporină (utilizat de exemplu, după transplantul de organ).

      Dacă vă aflaţi în oricare din aceste situaţii, vă rugăm să vă întoarceţi să discutaţi cu medicul dumneavoastră.

      În plus, nu utilizaţi Romazic 40 mg (doza cea mai mare):

    • dacă aveţi probleme moderate cu rinichii (dacă aveţi îndoieli, vă rugăm să întrebaţi medicul dumneavoastră)

    • dacă glanda dumneavoastră tiroidă nu funcţionează corespunzător

    • dacă aţi avut orice fel de durere musculară repetată sau inexplicabilă, probleme cu muşchii dumneavoastră sau în istoricul familiei sau probleme cu muşchii în trecut când aţi utilizat alte medicamente care scad concentraţia de colesterol din sânge

    • dacă obişnuiţi să consumaţi cu regularitate cantităţi mari de alcool etilic

    • dacă sunteţi de origine asiatică (japonez, chinez, filipinez, vietnamez, corean sau indian)

    • dacă utilizaţi alte medicamente pentru scăderea colesterolului din sânge numite fibraţi.

      Dacă vă aflaţi în oricare din situaţiile menţionate (sau aveţi îndoieli), vă rugăm să vă întoarceţi şi să discutaţi cu medicul dumneavoastră.

      Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Romazic

    • dacă a aveţi probleme cu rinichii

    • dacă a aveţi probleme cu ficatul

    • dacă aţi avut orice dureri repetate sau inexplicabile la nivelul muşchilor, probleme musculare în trecutul dumneavoastră sau al familiei, sau probleme musculare în trecut în cazul utilizării altor medicamente pentru reducerea concentraţiei de colesterol din sânge. dumneavoastră personal sau o persoană din familia dumneavoastră, sau probleme musculare în trecut când aţi utilizat alte medicamente care reduc colesterolul din sânge. Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi dureri musculare inexplicabile în special dacă nu vă simţiţi bine sau aveţi febră.

    • dacă obişnuiţi să consumaţi cu regularitate cantităţi mari de alcool etilic.

    • dacă glanda dumneavoastră tiroidă nu funcţionează corespunzător

    • dacă utilizaţi alte medicamente numite fibraţi pentru a scădea colesterolul din sânge

      Vă rugăm să citiţi cu atenţie acest prospect, chiar dacă aţi utilizat alte medicamente pentru scăderea concentraţiilor mari de colesterol din sânge

    • dacă utilizaţi medicamente contra infecţiilor cu HIV cum sunt lopinavir/ritornavir, vă rugăm să vedeţi secţiunea „Utilizarea altor medicamente”

    • dacă pacientul are vârsta sub 18 ani: Romazic nu este potrivit pentru administrare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani

    • dacă aveţi vârsta peste 70 ani (deoarece medicul dumneavoastră trebuie să decidă doza corectă pentru începutul tratamentului dumneavoastră cu Romazic)

    • dacă sunteţi de origine asiatică ceea ce înseamnă japonez, chinez, filipinez, vietnamez, coreean şi indian. Medicul dumneavoastră trebuie să decidă doza corectă pentru începerea tratamentului dumneavoastră cu Romazic

      Dacă vă aflaţi în oricare din situaţiile menţionate (sau aveţi îndoieli), nu utilizaţi Romazic 40 mg (doza cea mai mare) şi verificaţi împreună cu medicul sau farmacistul dumneavoastră înainte de a începe să utilizaţi orice doză de Romazic.

      La un număr mic de persoane, statinele pot afecta ficatul. Această afectare este identificată printr-un test simplu pentru creşterea valorilor transaminazelor hepatice din sânge. Din acest motiv, de obicei, medicul dumneavoastră continuă efectuarea acestor analize de sânge (teste funcţionale hepatice) înainte şi în cursul tratamentului cu Romazic.

      În perioada tratamentului cu acest medicament, medicul vă va monitoriza cu atenţie dacă aveţi diabet zaharat sau dacă există riscul de apariţie a diabetului zaharat. Vă aflaţi în categoria cu risc de apariţie a diabetului zaharat dacă aveţi valori crescute de glucide şi grăsimi în sânge, dacă sunteţi supraponderal sau dacă aveţi hipertensiune arterială.

      Utilizarea altor medicamente

      Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

    • ciclosporină (utilizată, de exemplu, după transplantul de organ),

    • warfarină (sau oricare alt medicament utilizat pentru subţierea sângelui).

    • fibraţi (cum ar fi gemfibrozil, fenofibrat) sau oricare medicament utilizat pentru scăderea colesterolului (cum este ezetimiba)

    • medicamente pentru tratamenul indigestiei (utilizate pentru neutralizarea acidităţii din stomacul dumneavoastră)

    • eritromicină (un antibiotic)

    • un contraceptiv oral (pilula)

    • tratament care înlocuieşte hormoni sau lopinavir/ritornavir (utilizate pentru tratamenul infecţiilor cu HIV) vă rugăm să vedeţi secţiunea „Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Romazic”.

      Efectele acestor medicamente pot fi modificate de Romazic sau acestea pot modifica efectele Romazic.

      Utilizarea Romazic cu alimente şi băuturi

      Puteţi să utilizaţi Romazic cu sau fără alimente.

      Sarcina şi alăptarea

      Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

      Nu utilizaţi Romazic dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi. Dacă rămâneţi gravidă în perioada în care utilizaţi Romazic încetaţi imediat să-l utilizaţi şi anunţaţi-vă medicul. Femeile trebuie să evite să rămînă gravide în perioada în care utilizeaza Romazic folosind metode contraceptive corespunzătoare.

      Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

      Cele mai multe persoane pot să conducă vehicule şi să folosească utilaje în perioada în care utilizează Romazic – acesta nu afectează capacitatea lor pentru astfel de activităţi.

      Cu toate acestea, unele persoane pot avea ameţeli în cursul tratamentului cu Romazic. Dacă vă simţiţi ameţit, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a încerca să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

      Informaţii importante privind unele componente ale Romazic

      Romazic conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la anumite zaharuri, discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Romazic.

  3. CUM SĂ UTILIZAŢI ROMAZIC

    Utilizaţi întotdeauna Romazic exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza corespunzătoare şi durata tratamentului vor fi estimate de către medicul dumneavoastră.

    Doze uzuale la adulţi

    Dacă utilizaţi Romazic contra concentraţiilor mari de colesterol

    Doza de început

    Tratamentul dumneavoastră cu Romazic trebuie să înceapă cu doze de 5 mg sau 10 mg, chiar dacă aţi utilizat anterior doze mai mari din alte statine. Alegerea dozei pentru începerea tratamentului va depinde de:

    Afla mai multe acum ...

    Voteaza si apreciaza cum ti-a folosit !
    Foarte NemultumitNemultumitOKMultumitFoarte Multumit ( Apreciaza, sa stie si altii.)

    Loading...
Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila
Diete Sanatoase pentru orice zi
Cateva Tratamente Naturiste utile