Zolaswift Prospect – Antipsihotic

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR – Zolaswift este utilizat în tratamentul unei afecţiuni cu simptome cum sunt auzirea, a vederea sau a simţirea unor lucruri care nu există, convingeri eronate, suspiciuni neobişnuite şi tendinţă la izolare. Persoanele cu această afecţiune pot de asemenea să se simtă deprimaţi, anxioşi sau tensionaţi.

Zolaswift

Zolaswift 5 mg comprimate orodispersabile

Zolaswift 10 mg comprimate orodispersabile

Zolaswift 15 mg comprimate orodispersabile

Zolaswift 20 mg comprimate orodispersabile

Olanzapină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este Zolaswift şi pentru ce se utilizează

  2. Înainte să utilizaţi Zolaswift

  3. Cum să utilizaţi Zolaswift

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Zolaswift

  6. Informaţii suplimentare

  1. CE ESTE ZOLASWIFT ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

    Zolaswift aparţine unui grup de medicamente denumite antipsihotice.

    Zolaswift este utilizat pentru tratamentul unei afecţiuni cu simptome cum sunt starea de bună dispoziţie exagerată, faptul de a avea excesiv de multă energie, de a avea nevoie de mult mai puţin somn decât de regulă, de a vorbi foarte repede cu fugă de idei şi, uneori, cu iritabilitate severă.

    Medicamentul este de asemenea un stabilizator de dispoziţie, prevenind astfel apariţia ulterioară a altor manifestări cu variaţii extreme de dispoziţie, în sens pozitiv şi negativ (depresie) asociate acestei afecţiuni.

  2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI ZOLASWIFT

    Nu utilizaţi Zolaswift

    • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente din Zolaswift. O reacţie alergică poate fi identificată prin erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, umflare a feţei, umflare a buzelor şi scurtare a respiraţiei. Dacă vi s-a întâmplat aşa ceva,

      spuneţi-i medicului dumneavoastră.

    • Dacă aţi fost diagnosticat anterior cu probleme oculare ca de exemplu unele tipuri de glaucom (presiune crescuta în interiorul ochiului).

      Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Zolaswift

    • Medicamentele de acest tip pot provoca mişcări neobişnuite în special la nivelul feţei sau limbii. Dacă vi se întâmplă acest lucru după ce aţi luat Zolaswift spuneţi medicului dumneavoastră.

    • Foarte rar, medicamentele de acest tip determină o asociere de febră, respiraţie accelerată, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă. Dacă se întâmplă acest lucru, anunţaţi imediat medicul dumneavoastră.

    • Dacă dumneavoastră sau cineva din familia dumneavoastră are istoric de formare de cheaguri de sânge, deoarece aceste medicamente au fost asociate cu formarea de cheaguri de sânge.

    • La pacienţii care iau Zolaswift a fost observată creşterea în greutate. Trebuie să vă verificaţi cu regularitate greutatea.

    • La pacienţii care iau Zolaswift au fost observate valori crescute ale zahărului din sânge şi ale lipidelor (trigliceride şi colesterol). Medicul dumneavoastră trebuie să vă recomande analize pentru verificarea valorilor zahărului din sânge şi ale anumitor lipide înainte de a începe să utilizaţi Zolaswift şi apoi cu regularitate în timpul tratamentului.

    • Nu este recomandată utilizarea de Zolaswift la pacienţii vârstnici cu demenţă având în vedere gravitatea reacţiilor adverse.

      Spuneţi medicului dumneavoastră, cât mai curând posibil, dacă aveţi oricare din următoarele afecţiuni:

    • Diabet zaharat

    • Boală de inimă

    • Boală de ficat sau rinichi

    • Boală Parkinson

    • Epilepsie

    • Probleme la nivelul prostatei

    • Blocaj la nivelul intestinului (ileus paralitic)

    • Boli ale sângelui

    • Accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor (simptome temporare de accident vascular cerebral).

      Dacă suferiţi de demenţă, dumneavoastră sau persoana care vă îngrijeşte/rudele trebuie să anunţe medicul dumneavoastră dacă aţi avut vreodată accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor

      Ca măsură de precauţie de rutină, dacă aveţi vârsta peste 65 ani, poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze tensiunea arterială.

      Zolaswift nu este destinat pacienţilor cu vârsta sub 18 ani.

      Utilizarea altor medicamente

      Puteţi lua alte medicamente în cursul tratamentului cu Zolaswift decât dacă medicul dumneavoastră vă spune că vă este permis. Puteţi să vă simţiţi moleşiţi dacă utilizaţi Zolaswift în asociere cu antidepresive sau medicamente folosite împotriva anxietăţii sau medicamente care vă ajută să dormiţi (tranchilizante).

      Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi fluvoxamină (un antidepresiv) sau ciprofloxacină (un antibiotc), deoarece poate fi necesară modificarea dozei dumneavoastră de Zolaswift.

      Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. În special spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi medicamente pentru tratamenul bolii Parkinson.

      Utilizarea Zolaswift cu alimente şi băuturi

      Nu consumaţi alcool etilic dacă vi s-a prescris Zolaswift, deoarece Zolaswift şi alcoolul etilic asociate vă pot face să vă simţiţi somnolent.

      Sarcina şi alăptarea

      Spuneţi medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă sunteţi gravidă sau credeţi că sunteţi gravidă. Nu trebuie să utilizaţi acest medicament în timpul sarcinii, decât după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră. Nu trebuie să utilizaţi acest medicament în perioada în care alăptaţi, având în vedere că o cantitate mică de Zolaswift poate trece în laptele matern.

      Următoarele simptome pot să apară la sugari născuţi din mame care au utilizat Zolaswift în cursul celui de-al treilea trimestru de sarcină (ultimele trei luni de sarcină): tremurături, rigiditate musculară şi/sau slăbiciune musculară, somnolenţă, agitaţie, tulburări respiratorii şi dificultăţi de alimentaţie. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre aceste simptome, trebuie să vă adresaţi medicului.

      Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

      Atunci când utilizaţi Zolaswift este posibil să vă simţiţi somnolent. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi nici un fel de utilaje. Discutaţi cu medicului dumneavoastră.

      Informaţii importante privind unele componente ale Zolaswift

      Pacienţii care nu pot utiliza fenilalanina trebuie să ştie că Zolaswift conţine aspartam, care este o sursă de fenilalanină. Acesta poate fi dăunător pentru persoanele cu fenilcetonurie.

  3. CUM SĂ UTILIZAŢI ZOLASWIFT

    Utilizaţi întotdeauna Zolaswift exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

    Medicul dumneavoastră vă va spune câte comprimate de Zolaswift să luaţi şi cât timp trebuie să continuaţi tratamentul. Doza zilnică de Zolaswift este cuprinsă între 5 mg şi 20 mg. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă simptomele reapar, dar nu întreupeţi tratamentul cu Zolaswift decât dacă medicul dumneavoastră vă spune aceasta.

    Trebuie să luaţi comprimatele de Zolaswift o dată pe zi respectând recomandările medicului dumneavoastră. Încercaţi să utilizaţi comprimatele la aceeaşi oră din fiecare zi. Nu are importanţă dacă le luaţi cu sau fără alimente. Comprimatele orodispersabile Zolaswift sunt pentru administrare orală.

    Comprimatele orodispersabile Zolaswift se sfărâmă uşor, de aceea trebuie sa fiţi precaut când umblaţi cu ele. Nu atingeţi comprimatele cu mâinile ude, pentru că se pot sfărâma.

    Puneţi comprimatul în gură. Acesta se va dizolva direct în gură şi astfel va fi uşor de înghiţit.

    Puteţi, de asemenea, să puneţi comprimatul într-un pahar sau ceaşcă plină cu apă, suc de portocale, suc de mere, lapte sau cafea şi amestecaţi. Este posibil ca amestecul cu unele băutiri s-şi schimbe culoarea sau să devină tulbure. Beţi lichidul imediat.

    Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Zolaswift

    Pacienţii care au utilizat mai mult Zolaswift decât trebuie, au prezentat următoarele simptome: bătăi rapide ale inimii, agitaţie/agresivitate, tulburări de vorbire, mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii) şi un nivel de conştienţă redus. Alte simptome pot fi: confuzie acută, convulsii (epilepsie), comă, o asociere de febră, respiraţie rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă, scăderea frecvenţei respiratorii, aspiraţie, tensiune arterială crescută sau scăzută, bătăi anormale ale inimii. Anunţaţi imediat medicul sau mergeţi la spital. Arătaţi medicului cutia dumneavoastră cu comprimate.

    Dacă uitaţi să utilizaţi Zolaswift

    Luaţi comprimatul de îndată ce v-aţi amintit. Nu luaţi două doze în aceeaşi zi.

    Dacă încetaţi să utilizaţi Zolaswift

    Nu întrerupeţi administrarea comprimatelor doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să continuaţi să luaţi Zolaswift comprimate orodispersabile atâta timp cât va spune medicul dumneavoastră.

    Dacă încetaţi brusc să luaţi Zolaswift comprimate orodispersabile, pot apare simptome cum sunt transpiraţii, incapacitatea de a dormi, tremurături, anxietate sau greaţă şi vărsături. Înainte de întreruperea tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi treptat doza.

    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, Zolaswift comprimate orodispersabile poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    Reacţii adverse foarte frecvente: afectează 1 utilizator din 10

    • Creştere în greutate

    • Somnolenţă

    • Creşteri ale concentraţiei de prolactină din sânge.

      Reacţii adverse frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100

    • Modificări ale numărului unor celule din sânge şi ale concentraţiilor grăsimilor din sânge

    • Creştere a concentraţiilor de zahăr din sânge şi urină

Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila