Prospect Lioresal 25 mg – Tulburari spastice

Dă Share să știe și altii!!
Shares
  1. Tratamentul spasticităţii muşchilor striaţi din scleroza multiplă.

    Tratamentul tulburărilor spastice care apar în afecţiunile măduvei spinării, de natură infecţioasă, degenerativă, traumatică, neoplazică sau de origine necunoscută: de exemplu, paralizia medulară spastică, scleroza laterală amiotrofică, siringomielie, mielită transversă, parapareze sau paraplegii traumatice şi compresia măduvei; tratamentul spasmului muscular de origine cerebrală, în special când se datorează paraliziei cerebrale infantile, precum şi după accidente cerebrovasculare sau în prezenta afecţiunilor cerebrale degenerative sau neoplazice.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4424/2004/01; 4425/2004/01 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

  1. DENUMIREA COMERCIALĂ A PRODUSULUI MEDICAMENTOS LIORESAL®

  2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

    Lioresal, 10 mg

    Un comprimat conţine baclofen 10 mg.

    Lioresal, 25 mg

    Un comprimat conţine baclofen 25 mg.

  3. FORMA FARMACEUTICĂ

    Comprimate

  4. DATE CLINICE

    1. Indicaţii terapeutice

       

    2. Doze şi mod de administrare

      Intotdeauna, tratamentul trebuie început cu doze mici de Lioresal, care se cresc treptat. Doza optimă zilnică trebuie ajustată individual, în funcţie de necesităţile pacientului, astfel încât clonusul, spasmele extensorilor şi flexorilor şi spasticitatea să fie reduse, dar să se evite pe cât este posibil, apariţia reacţiilor adverse.

      Pentru a preveni slăbiciunea musculară excesivă şi căderile, Lioresal trebuie utilizat cu prudenţă în cazul în care spasticitatea este necesară pentru a susţine poziţia verticală şi echilibrul în miscare sau în cazurile în care spasticitatea este utilizată pentru a menţine funcţionalitatea. Poate fi important să se menţină un anumit grad de tonicitate musculară şi să se permită unor spasme ocazionale să ajute la susţinerea funcţiei circulatorii

      Lioresal trebuie administrat în timpul meselor, cu puţin lichid.

      Doza zilnică trebuie administrată divizat, de preferinţă în 3 prize la adult şi în 4 prize la copii.

      Adulţi

      Ca regulă generală, tratamentul trebuie început cu o doză de 5 mg baclofen de 3 ori pe zi, care – pentru ajustarea atentă a dozei – trebuie crescută treptat, la intervale de 3 zile, cu câte 5 mg baclofen de 3 ori pe zi, până când se atinge doza zilnică optimă. La unii pacienţi cu hipersensibilitate la medicamente, se recomandă să se înceapă tratamentul cu o doză zilnică mai mică (5 mg baclofen sau 10 mg baclofen) şi să se crească treptat această doză. Doza optimă zilnică este cuprinsă între 30 mg baclofen şi 80 mg baclofen pe zi. În spital pot fi administrate doze zilnice de 100-120 mg baclofen, sub monitorizare atentă.

      Copii

      In general, tratamentul trebuie început cu o doză mică, de exemplu 0,3 mg baclofen/kg şi zi, administrat divizat. Doza trebuie crescută cu atenţie, la intervale de 1-2 săptămâni, până când este suficientă pentru necesităţile individuale ale copilului. Doza zilnică recomandată pentru tratamentul de întreţinere este cuprinsă între 0,75 şi 2 mg baclofen/kg. Cu toate acestea, la copii cu vârsta peste 10 ani, poate fi administrată o doză zilnică maximă de 2,5 mg baclofen/kg.

      Dacă nu apare nici un efect în 6 – 8 săptămâni de la atingerea dozei maxime, trebuie reevaluată oportunitatea continuării tratamentului cu Lioresal.

      La pacienţii cu insuficienţă renală, baclofenul trebuie administrat cu prudenţă şi în doze mai mici. La pacienţii hemodializaţi cronic, concentraţiile plasmatice ale baclofenului sunt crescute şi, de aceea, trebuie administrată o doză mică de Lioresal, adică aproximativ 5 mg baclofen, pe zi.

      Deoarece este mai probabil ca reacţiile adverse să apară la pacienţii vârstnici sau la pacienţii cu spasticitate de origine cerebrală, la aceşti pacienţi se recomandă scheme terapeutice cu doze iniţiale mai mici şi monitorizare atentă.

    3. Contraindicaţii

      Hipersensibilitate la baclofen sau la oricare dintre excipienţii produsului. Copii sub 6 ani (se vor folosi forme farmaceutice adecvate vârstei).

    4. Atenţionări şi precauţii speciale

      La pacienţii cu psihoze, schizofrenie, tulburări manico-depresive, stări confuzionale sau boală Parkinson, Lioresal trebuie administrat cu prudenţă şi este necesară monitorizare atentă, deoarece pot să apară exacerbări ale acestor afecţiuni.

      La pacienţii cu epilepsie este necesară monitorizare atentă, deoarece poate să apară scăderea pragului convulsivant şi, ocazional, s-au raportat crize determinate de întreruperea tratamentului cu Lioresal sau de supradozaj. La aceşti pacienţi, trebuie continuat tratamentul antiepileptic adecvat şi este necesară monitorizare atentă.

      La pacienţii cu ulcer gastric sau duodenal sau cu antecedente de ulcer gastric sau duodenal, precum şi la cei cu afecţiuni cerebrovasculare sau cu insuficienţă respiratorie, hepatică sau renală, Lioresal trebuie administrat cu prudenţă.

      După administrarea Lioresal, se pot ameliora manifestările clinice ale vezicii neurogene. La pacienţii cu hipertonie preexistentă a sfincterului vezical, poate să apară retenţie urinară acută; în aceste cazuri, medicamentul trebuie administrat cu prudenţă.

      Deoarece în cazuri rare s-a raportat creşterea concentraţiei plasmatice a transaminazelor, fosfatazei alcaline, glucozei, la pacienţii cu afecţiuni hepatice sau cu diabet zaharat, trebuie efectuate periodic teste de laborator corespunzătoare, pentru a se asigura că nu au apărut agravări ale acestor afecţiuni induse de medicament.

      Intreruperea bruscă a tratamentului

      După întreruperea bruscă a tratamentului cu Lioresal, în special a tratamentului de lungă durată, s-a raportat apariţia de anxietate şi stări confuzionale, halucinaţii, stări psihotice, maniacale sau paranoide, convulsii (status epilepticus), dischinezie, tahicardie, hipertermie şi, ca fenomen de rebound, agravarea temporară a spasticităţii.

      Cu excepţia urgenţelor determinate de supradozaj sau a cazurilor de apariţie de reacţii adverse, tratamentul trebuie întrerupt treptat prin scăderea gradată a dozelor (pe parcusul unei perioade de timp de aproximativ 1-2 săptămâni).

    5. Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni

      In cazul în care Lioresal este administrat concomitent cu alte medicamente care acţionează asupra sistemului nervos central (SNC), cu opioide de sinteză sau cu alcool etilic, poate să apară o sedare crescută (vezi, de asemenea, pct. 4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje). De asemenea, riscul de deprimare respiratorie este crescut. In special la pacienţii cu afecţiuni cardio-pulmonare şi cu oboseală a muşchilor respiratori, este necesară monitorizarea atentă a funcţiei respiratorie şi cardiacă.

      In timpul tratamentului concomitent cu antidepresive triciclice, efectul Lioresal poate fi potenţat, rezultând agravarea hipotoniei musculare.

      Deoarece este posibil ca Lioresal să potenţeze efectele tratamentului antihipertensiv concomitent, doza de antihipertensive trebuie ajustată corespunzător.

      La pacienţii cu boală Parkinson la care s-a administrat tratament cu Lioresal şi levodopa, s-au raportat confuzie mentală, halucinaţii, cefalee, greaţă şi agitaţie.

    6. Sarcina şi alăptarea

      După administrarea orală de baclofen, s-a evidenţiat creşterea incidenţei omfalocelului (herniilor ventrale) la feţii de şobolan, la care s-a administrat oral o doză de aproximativ 13 ori mai mare decât doza maximă (în mg/kg) recomandată la om. La şoarece şi iepure, aceasta anomalie nu a fost raportată.

      La gravide, nu există studii adecvate şi controlate. Baclofenul traversează bariera feto- placentară. Nu se recomandă administrarea în primul trimestru de sarcină şi nu trebuie utilizat în timpul trimestrelor 2 şi 3 decât dacă beneficiul potenţial matern depăşeşte riscul potenţial fetal.

      La femeile care alăptează, la care se administrează doze terapeutice de Lioresal, baclofenul se excretă în laptele matern, dar în cantităţi atât de mici, încât nu este de aşteptat să apară reacţii adverse la sugar. Totuşi, este necesară monitorizarea clinică regulată a sugarului.

    7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

      In timpul tratamentului cu Lioresal, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi influenţată. Pacienţii trebuie avertizaţi asupra posibilităţii de apariţie a somnolenţei şi sedării datorate tratamentului.

    8. Reacţii adverse

      Reacţiile adverse pot să apară în special la începutul tratamentului, dacă doza este crescută prea rapid sau dacă se administrează doze mai mari. Frecvent, acestea sunt tranzitorii şi pot fi reversibile prin scăderea dozei; acestea sunt rareori atât de grave încât să necesite întreruperea tratamentului. La pacienţii cu antecedente de afecţiuni psihice sau cu tulburări cerebrovasculare (de exemplu accident vascular cerebral), precum şi la pacienţii vârstnici, reacţiile adverse pot fi mult mai grave.

      Sistemul nervos central

      Frecvente: în special la începutul tratamentului, poate să apară sedare în timpul zilei, somnolenţă.

      Ocazionale: deprimare respiratorie, letargie, extenuare, confuzie mentală, ameţeli, cefalee, insomnie, euforie, depresie, slăbiciune musculară, ataxie, tremor, halucinaţii, coşmaruri, mialgie, nistagmus, xerostomie.

      Rare: parestezii, dizartrie.

      In special la pacienţii epileptici, poate să apară scăderea pragului convulsivant şi convulsii.

      Organe de simţ

      Ocazionale: tulburări de acomodare, tulburări de vedere. Rare: disgeusie.

      Tract gastro-intestinal

      Frecvente: greaţă.

      Ocazionale: tulburări gastro-intestinale uşoare, eructaţii, vărsături, constipaţie, diaree. Rare: dureri abdominale.

      Aparat cardiovascular

      Ocazionale: hipotensiune arterială, bradicardie.

      Aparat reno-urinar şi genital Ocazional: polakiurie, enurezis, disurie. Rare: retenţie urinară, impotenţă.

      Ficat

      Rare: disfuncţii hepatice.

      Tegumente

      Ocazionale: hiperhidroză, erupţii cutanate.

      La anumiţi pacienţi a apărut spasticitate crescută, ca reacţie paradoxală la medicament. Multe dintre reacţiile adverse raportate sunt cunoscute a apărea în asociere cu tratamentul bolii de bază.

    9. Supradozaj

      Manifestări clinice

      Manifestările clinice predominante sunt semnele de deprimare nervoasă centrală: somnolenţă, alterarea stării de conştienţă, comă, deprimare respiratorie.

      De asemenea, pot să apară: halucinaţii şi confuzie, agitaţie, convulsii, tulburări de acomodare vizuală, absenţa reflexului pupilar, hipotonie musculară generalizată, mioclonii, hiporeflexie sau areflexie, vasodilataţie periferică, hipotensiune arterială, bradicardie, hipotermie, greaţă, vărsături, diaree, sialoree, creşterea concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice.

      Poate să apară agravarea sindromului de supradozaj dacă sunt administrate concomitent diferite substanţe sau medicamente care acţionează la nivelul sistemului nervos central (de exemplu, alcool etilic, diazepam, antidepresive triciclice).

      Tratament

      Nu se cunoaşte un antidot specific.

      Eliminarea medicamentului din tractul gastro-intestinal (inducerea vărsăturilor, lavaj gastric; pacienţii comatoşi trebuie intubaţi anterior lavajului gastric), administrarea de cărbune activat; dacă se consideră corespunzător, pot fi administrate laxative saline; în deprimarea respiratorie, se instituie ventilaţie mecanică şi tratament de susţinere a funcţiei cardiovasculare. Deoarece baclofenul se elimină în special renal, trebuie administrate cantităţi mari de fluide, posibil în asociere cu diuretice. Dializa poate fi utilă în intoxicaţia severă asociată cu insuficienţă renală. In cazul apariţiei convulsiilor, trebuie administrat cu precauţie diazepam intravenos.

  5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

    1. Proprietăţi farmacodinamice

      Grupa farmacoterapeutică: miorelaxante centrale; alte preparate cu acţiune centrală. Cod ATC: M03B X01

      Baclofenul este un antispastic eficace, având ca loc de acţiune măduva spinării. Inhibă transmiterea reflexului monosinaptic şi polisinaptic în măduvă prin stimularea receptorilor GABAB, aceasta stimulare inhibând la rândul său eliberarea aminoacizilor excitatori glutamat şi aspartat.

      Transmiterea neuromusculară nu este afectată de baclofen. Baclofenul exercită un efect antinociceptiv. In afecţiunile neurologice asociate cu spasmul muşchilor striaţi, efectele clinice ale Lioresal se manifestă printr-o acţiune benefică asupra contracţiilor musculare reflexe şi prin ameliorarea spasmelor dureroase, a automatismului şi clonusului. Lioresal ameliorează mobilitatea pacientului, permiţând desfăşurarea activităţilor zilnice (inclusiv cateterizarea) şi efectuarea fizioterapiei. De asemenea, ca efecte directe ale tratamentului cu Lioresal, au fost observate prevenţia şi vindecarea ulcerelor de decubit, ameliorarea somnului (datorită dispariţiei spasmelor musculare dureroase) şi a manifestărilor clinice ale vezicii neurogene, toate acestea determinând o îmbunătăţire a calităţii vieţii pacienţilor.

      Baclofen stimulează secreţia acidă gastrică.

    2. Proprietăţi farmacocinetice

      Absorbţia

      Baclofenul se absoarbe rapid şi complet din tractul gastro-intestinal.

      După administrarea orală de doze unice de 10, 20 şi 30 mg baclofen, după 0,5-1,5 ore s-au atins concentraţii plasmatice ale baclofenului de 180, 340 şi respectiv 650 ng/ml. Ariile de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) corespunzătoare sunt proporţionale cu doza.

      Distribuţia

      Volumul aparent de distribuţie al baclofenului ajunge până la 0,7 l/kg şi baclofenul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 30%. In lichidul cefalorahidian, baclofenul atinge concentraţii de aproximativ 8,5 ori mai mici decât cele plasmatice.

      Metabolizare

      Baclofenul se metabolizează numai în proporţie mică. Prin deaminare rezultă principalul metabolit, acid β-(p-clorofenil)-4-hidroxibutiric, care este inactiv din punct de vedere farmacologic.

      Eliminare

      Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al baclofenului este în medie de 3-4 ore. Baclofenul se elimină în mare parte nemodificat. In 72 ore, aproximativ 75% din doză se excretă renal, din care, aproximativ 5% fiind sub formă metabolizată. Restul dozei, incluzând procentul de 5% sub formă metabolizată se excretă prin materiile fecale.

      Caracteristici legate de pacienţi

      La pacienţii vârstnici, farmacocinetica baclofenului este aceeaşi ca şi la tineri.

    3. Date preclinice de siguranţă

      Datele experimentale obţinute până în prezent sugerează că baclofenul nu are potenţial carcinogen sau mutagen.

      La femelele de şobolan tratate timp de 2 ani cu baclofen în doză maximă de 50-100 mg baclofen/kg s-a observat o creştere aparent corelată cu doza a incidenţei chisturilor ovariene şi a hipertrofiei sau/şi hemoragiilor glandei corticosuprarenale.

  6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

    1. Lista excipienţilor

      Lioresal 10 mg

      Celuloză microcristalină (Avicel PH 101), celuloză microcristalină (Avicel PH 102), amidon de grâu, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, povidonă K 30.

      Lioresal 25 mg

      Celuloză microcristalină (Avicel PH 101), celuloză microcristalină (Avicel PH 102), amidon de grâu, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu, povidonă K 30.

    2. Incompatibilităţi

      Nu este cazul.

    3. Perioada de valabilitate

      4 ani.

    4. Precauţii speciale pentru păstrare

      A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original

    5. Natura şi conţinutul ambalajului

      Lioresal 10 mg

      Cutie cu 5 blistere a câte 10 comprimate.

      Lioresal 25 mg

      Cutie cu 5 blistere Al/PVC a câte 10 comprimate.

    6. Instrucţiuni privind pregătirea produsului medicamentos în vederea administrării şi manipularea sa

      Nu sunt necesare.

  7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

    Novartis Pharma Services Inc., Lichtstrasse Nr. 35, Basel, Elveţia

  8. NUMĂRUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE

    Lioresal, 10 mg 4424/2004/01

    Lioresal, 25 mg 4425/2004/01

  9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI

    Reautorizare, Mai 2004

  10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Aprilie 2004











Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close