-Prospect

NUROFEN® PENTRU COPII, cu aromă de căpşuni

Suspensie orală, 100 mg/5 ml

Ce se află în acest flacon?

5 ml suspensie orală conţin, ca substanţă activă, 100 mg ibuprofen şi excipienţi: polisorbat 80, glicerină, maltitol lichid, zaharină sodică, acid citric monohidrat, citrat de sodiu, gumă Xantan, clorură de sodiu, aromă de căpşuni (Strawberry 500244E), bromură de domifen, apă purificată.

În cutie se află o seringă pentru administrare orală.

Cum acţionează Nurofen pentru copii?

Nurofen pentru copii aparţine unui grup de medicamente ce ameliorează senzaţia de durere, inflamaţia şi febra.

Pentru ce este folosit Nurofen pentru copii?

Nurofen pentru copii este folosit pentru a ameliora febra şi durerea la sugari şi copii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 12 ani.

Nurofen pentru copii ameliorează febra asociată unor afecţiuni, precum: răceală, gripă, varicelă, pojar, oreion sau febra post-imunizare.

Nurofen pentru copii ameliorează durerea uşoară sau moderată de diverse cauze, precum: durere în gât, durere dentară sau durere cauzată de apariţia dinţilor, cefalee şi alte tipuri de durere precum cele asociate luxaţiilor, otitei etc.

Ce trebuie să ştiţi înainte de a utiliza acest medicament?

Ca şi în cazul altor analgezice, nu trebuie să-l administraţi sugarilor şi copiilor care suferă

de:

  • ulcer sau de alte afecţiuni ale stomacului,

  • înrăutăţire a astmului bronşic, rinită sau urticarie datorate acidului acetilsalicilic sau

    altor medicamente similare,

    • hipersensibilitate la ibuprofen, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre excipienţii medicamentului;

    • insuficienţă renală severă, insuficienţă hepatică severă sau insuficienţă cardiacă severă necontrolată;

    • lupus eritematos sistemic.

Nu este recomandată administrarea produsului la copii cu greutate sub 6 kg.

Produsul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, decât dacă este indicat de către medic.

Cereţi sfatul medicului sau farmacistului înainte de a administra Nurofen pentru copii în caz de:

  • efectuarea concomitentă a altor tratamente,

  • administrarea concomitentă a altor medicamente, în special alte antiinflamatoare nesteroidiene, anticoagulante, medicamente pentru reducerea tensiunii arteriale (inclusiv diuretice), litiu, metotrexat, antiagregante plachetare, ciclosporină, tacrolimus, săruri de potasiu.

  • astm bronşic, afecţiuni cardiace, afecţiuni ale ficatului sau rinichilor,

  • hipersensibilitate la alte analgezice.

Aceste recomandări se aplică şi adulţilor care vor să utilizeze Nurofen pentru copii.

Acest medicament conţine maltitol lichid, de aceea, nu trebuie să-l utilizaţi dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la unele zaharuri.

Sarcina şi alăptarea

Administrarea de ibuprofen la gravide se poate face doar în primele două trimestre de sarcină, numai dacă este absolut necesar. În trimestrul III de sarcină administrarea de ibuprofen este contraindicată.

Deoarece ibuprofenul este excretat în laptele matern, se recomandă, ca o măsură de precauţie, să se evite administrarea acestuia la mamele care alăptează.

Capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nurofen pentru copii poate determina ameţeli şi tulburări de vedere, influenţând astfel capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cum trebuie administrat Nurofen pentru copii?

Citiţi cu atenţie prospectul, înainte de utilizare.

Recomandări pentru utilizarea seringii pentru administrare orală

  1. Agitaţi bine flaconul înainte de administrare.

  2. Îndepărtaţi capacul (apăsaţi, apoi rotiţi în sens invers acelor de ceasornic).

  3. Introduceţi seringa pentru administrare orală în orificiul din gâtul flaconului.

  4. Pentru a umple uşor seringa pentru administrare orală, întoarceţi flaconul şi aspiraţi uşor suspensia până la cantitatea necesară, marcată pe seringă.

  5. Aduceţi flaconul în poziţia iniţială şi scoateţi seringa pentru administrare orală.

  6. Introduceţi capătul seringii pentru administrare orală în gura copilului şi apăsaţi uşor pistonul acesteia pentru a administra suspensia.

  7. După administrare, puneţi la loc capacul flaconului.

  8. Spălaţi seringa pentru administrare orală în apă caldă şi lăsaţi-o să se usuce. Nu o lăsaţi la îndemâna copiilor.

Mod de administrare în caz de febră post-vaccinare:

Produsul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, decât dacă este indicat de către medic.

Doza recomandată este de 2,5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii (50 mg ibuprofen). Dacă este necesar, mai puteţi administra încă 2,5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii (50 mg ibuprofen) după un interval de 6 ore de la prima administrare.

Nu trebuie să administraţi mai mult de 5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii (100 mg ibuprofen) în interval de 24 ore.

Dacă febra nu scade, nu administraţi şi a treia doză, ci adresaţi-vă medicului.

Mod de administrare în caz de febră şi durere:

Acest medicament este recomandat pentru utilizare pe termen scurt. Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, adresaţi-vă medicului.

Produsul nu trebuie administrat la copiii cu vârstă sub 3 luni, decât dacă este indicat de către medic.

De la 3-12 luni: doza recomandată este de câte 2,5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii

(50 mg ibuprofen) de 3 ori pe zi.

De la 1-3 ani: doza recomandată este de câte 5 ml suspensie orală Nurofen pentru copii

(100 mg ibuprofen) de 3 ori pe zi.

De la 4-6 ani: doza recomandată este de câte 7,5 ml (5 ml+2,5 ml) suspensie orală Nurofen pentru copii (150 mg ibuprofen), de 3 ori pe zi.

De la 7-9 ani: doza recomandată este de câte 10 ml (5 ml+5 ml) suspensie orală Nurofen pentru copii (200 mg ibuprofen), de 3 ori pe zi.

De la 10-12 ani: doza recomandată este de câte 15 ml (5 ml+5 ml+5 ml) suspensie orală

Nurofen pentru copii (250 mg ibuprofen), de 3 ori pe zi.

Nu trebuie depăşită doza recomandată.

Ce trebuie să faceţi dacă aţi administrat o doză mai mare decât cea recomandată?

Cazurile de supradozaj au fost rare, dar dacă, accidental, aţi administrat o doză mai mare decât cea recomandată, adresaţi-vă imediat medicului.

Ce reacţii adverse sunt posibile?

Dacă apar reacţii adverse, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate în urma tratamentului cu ibuprofen. Acestea pot consta în reacţii alergice nespecifice şi anafilaxie, hipereactivitate la nivelul tractului respirator incluzând astm bronşic, agravarea astmului bronşic, bronhospasm, dispnee sau diverse manifestări cutanate cum sunt erupţii de diferite tipuri, prurit, urticarie, purpură, edem angioneurotic şi, mai rar, dermatoză buloasă.

Reacţiile gastro-intestinale pot include dureri abdominale, greaţă şi dispepsie. În plus, ocazional, se pot produce ulcer gastric şi duodenal, precum şi sângerări gastro-intestinale.

Reacţiile renale pot include necroză papilară care poate duce la insuficienţă renală.

Alte reacţii includ: disfuncţie hepatică, cefalee, ameţeli, tulburări de auz şi vedere şi, rareori, trombocitopenie, agranulocitoză, anemie hemolitică.

Lupusul eritematos sistemic sau alte boli de colagen pot creşte riscul apariţiei reacţiilor generale de hipersensibilitate.

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 1 flacon din PET cu 100 ml suspensie orală şi seringă pentru administrare orală din PP cu piston din PE.

Producător

Boots Healthcare International

1 Thane Road West, Nottingham, Nottinghamshire, NG2 3AA, Marea Britanie

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

Boots Healthcare International

1 Thane Road West, Nottingham, Nottinghamshire, NG2 3AA, Marea Britanie

Data ultimei verificări a prospectului

Decembrie, 2005

Voteaza si apreciaza cum ti-a folosit !
Foarte NemultumitNemultumitOKMultumitFoarte Multumit ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...
Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila