Prospect Prazolex – Stres Frica Anxietate Depresie

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prospect Prazolex 0,25 mg, 0,5 mg, 1 mg, comprimate

Alprazolam

Ce este Prazolex şi când se utilizează?

Prazolex este un anxiolitic. Prazolex conţine alprazolam, care aparţine unui grup de substanţe numite benzodiazepine. Alprazolamul acţionează împotriva stărilor de stress, frică, anxietate şi poate fi util ca adjuvant în depresie. Poate produce sedare.

Prazolex este utilizat pentru tratamentul stărilor de anxietate, fobie, stress fizic inclusiv simptomele asociate cum ar fi palpitaţiile (bătăi anormale ale inimii), insomnie, nervozitate etc. fiind, de asemenea, utilizat în tratamentul anxietăţii în diverse boli depresive şi pentru tratamentul stărilor de panică.

Când nu trebuie să folosiţi Prazolex

Prazolex nu trebuie administrat în caz de hipersensibilitate la alprazolam, la alte benzodiazepine (de exemplu unele hipnotice) sau la oricare dintre excipienţii produsului; este contraindicat în glaucom şi în bolile caracterizate de stare de slăbiciune generalizată şi disfuncţii musculare (aşa numita miastenia gravis), în insuficienţă respiratorie severă, în insuficienţă hepatică severă, în caz de pauze scurte în respiraţie pe timpul somnului (aşa numitul sindrom de apnee în somn). În unele boli, este necesară atenţie atunci când se utilizează Prazolex. Medicul dumneavoastră trebuie să fie informat în legătură cu bolile de care suferiţi pentru a putea evalua eficacitatea Prazolex. În caz de administrare la pacienţi cu boli renale sau hepatice şi la pacienţii care au fost dependenţi de alcool şi medicamente, utilizarea produsului trebuie să aibă motive întemeiate.

Produsul nu se administrează în timpul sarcinii. De aceea, informaţi medicul dumneavoastră imediat în legătură cu o posibilă sarcină, pentru a putea decide administrarea viitoare.

Alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului. Produsul nu se administrează la pacienţi cu vârste sub 18 ani.

Datorită prezenţei lactozei, acest medicament este contraindicat în caz de galactozemie congenitală, sindrom de malabsorbţie a glucozei şi a galactozei sau de deficit de lactază.

Când trebuie luate precauţii deosebite la administrarea Prazolex?

Prazolex şi alte medicamente administrate concomitent se pot influenţa reciproc. În particular, medicamentele care influenţează sistemul nervos central (cum ar fi medicamentele hipnotice, medicamentele împotriva durerii, medicamentele antiepileptice, medicamentele împotriva depresiei precum şi unele medicamente împotriva alergiilor – antihistaminice) şi alcoolul pot creşte efectul Prazolex. De aceea, medicul dumneavoastră trebuie să fie informat despre orice medicamente pe care le folosiţi sau le veţi folosi, chiar şi cele eliberate fără prescripţie medicală (medicamente OTC). Nu utilizaţi medicamente OTC concomitent cu Prazolex fără a întreba medicul.

Dacă vi se prescrie orice alt medicament, medicul trebuie informat că utilizaţi deja Prazolex.

Ce conţine acest medicament?

Un comprimat Prazolex 0,25 mg conţine ca substanţă activă alprazolam 0,25 mg, un comprimat

Prazolex 0,5 mg conţine alprazolam 0,5 mg iar un comprimat Prazolex 1 mg conţine alprazolam 1 mg.



Comprimatele conţin de asemenea: lactoză monohidrat, amidon de porumb, celuloză microcristalină, stearat de calciu, dioxid de siliciu coloidal anhidru.

Precauţii în timpul tratamentului cu Prazolex

Urmaţi cu stricteţe dozele prescrise de medicul dumneavoastră. Dacă credeţi că acţiunea produsului este prea slabă sau prea puternică, consultaţi medicul dumneavoastră în privinţa ajustării dozelor. Nu utilizaţi produsul mai mult decât v-a fost prescris; nu întrerupeţi tratamentul din proprie iniţiativă.

Omiterea unei doze: dacă aţi uitat să luaţi Prazolex aşa cum v-a fost prescris, luaţi medicamentul imediat dacă v-aţi amintit în decurs de 1 oră. Dacă v-aţi amintit prea târziu, nu mai luaţi acea doză. Nu luaţi o doză dublă pentru a recupera doza uitată.

Nu trebuie să consumaţi băuturi alcoolice în timpul tratamentului cu Prazolex.

În caz de supradozaj sau utilizare accidentală a comprimatelor de către un copil, adresaţi-vă imediat unui medic.

Se poate utiliza Prazolex în timpul sarcinii şi alăptării?

Este contraindicată utilizarea Prazolex în timpul primului trimestru de sarcină şi alăptării. În trimestrele 2-3 de sarcină, administrarea se va face numai la recomandarea medicului.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje în timpul tratamentului cu Prazolex

Mai ales la începutul tratamentului, produsul influenţează negativ activităţile diverse care cer o atenţie sporită, coordonare motorie şi decizii rapide. Alprazolamul este contraindicat la persoanele care conduc vehicule sau folosesc utilaje.

Cum se utilizează Prazolex?

Dozarea Prazolex trebuie făcută întotdeauna de medic. Dozarea se face strict individualizat şi depinde de boala tratată şi de reacţia pacientului la tratament. De obicei, pentru controlul anxietăţii se începe terapia cu 0,25 mg până la 0,5 mg alprazolam de 3 ori pe zi. Doza poate fi crescută gradat până la 3 – 4 mg alprazolam pe zi.

La pacienţii în vârstă, pacienţii debilitaţi sau cei care suferă de diferite boli (scăderea funcţiilor renale şi hepatice, concentraţie scăzută a albuminei sanguine) se administrează 0,25 mg alprazolam de 3 ori pe zi, apoi doza poate fi crescută încet.

Doza poate fi mărită în anumite boli (stări de panică). În acest caz se administrează la începutul tratamentului 0,5 mg alprazolam de 3 ori pe zi şi dacă este posibil, se măreşte doza la 10 mg alprazolam pe zi.

La întreruperea tratamentului, mai ales atunci când se folosesc doze mari, se recomandă reducerea progresivă a dozelor – doza zilnică nu trebuie redusă cu mai mult de 0,5 mg alprazolam, o dată la 3 zile.

Comprimatele trebuie înghiţite întregi cu puţină apă, fără a fi mestecate.

Ce reacţii adverse poate să aibă Prazolex?

Produsul este bine tolerat, dar este posibil să apară câteva reacţii adverse, cum ar fi ameţeală sau oboseală în timpul zilei, mai ales la începutul tratamentului. Foarte rar, este posibil să apară slăbiciunea muşchilor, mers instabil sau dureri de cap, confuzie, apatie, vedere înceţoşată, uscăciunea gurii sau salivaţie, dureri abdominale, constipaţie sau eczeme şi tulburări emoţionale.

Uneori, în caz de tratament de lungă durată cu doze mari, pot să apară tulburări de memorie şi dependenţă de medicament. La întreruperea bruscă a tratamentului, în special la doze mari, pot să apară simptome ale sindromului de abstinenţă, manifestate prin dureri de cap, nervozitate, stare de nelinişte, creşterea iritabilităţii şi chiar confuzie.





Dacă apare orice reacţie adversă prezentată sau alte reacţii adverse nemenţionate în acest prospect, adresaţi-vă medicului dumneavoastră care poate ajusta dozele dacă este necesar.

Foarte rar, Prazolex poate determina anxietate bruscă, pierderea memoriei, confuzie, dezorientare, halucinaţii, agitaţie, agresivitate şi tulburări de somn. Dacă apar oricare dintre aceste reacţii adverse, anunţaţi imediat medicul dumneavoastră.

Păstrare

Prazolex 0,25 mg‌

Prazolex 0,5 mg

Prazolex 1 mg

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

– Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect Prazolex , deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.



– Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect Prazolex sau așa cum v-a spus medicul sau farmacistul.

– Păstraţi acest prospect Prazolex . S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

– Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, lucruri neclare, privind continutul acestui prospect Prazolex , adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

– Acest medicament Prazolex a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.

– Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect Prazolex .

Păstrati prospectul Prazolex şi toate comprimatele rămase pentru a le arăta medicului pentru viitoarele vizite la medic.

Ambalaj‌

Prazolex 0,25 mg

Prazolex 0,5 mg

Prazolex 1 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate.



Producător responsabil cu eliberarea seriei de produs finit

S.C. Gedeon Richter România S.A., România

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

S.C. Gedeon Richter România S.A.

Str. Cuza Vodă nr. 99-105, Târgu Mureş, România

Data ultimei verificări a prospectului Prazolex

Aprilie 2006

Tratamente naturiste in caz de anxietate

Exista o serie de remedii naturiste pentru ameliorarea starilor anxioase, cunoscute in popor pentru proprietatilor lor calmante dar si nutrienti care hranesc organismul si creierul facandu-le implicit mai puternice.

  1. Acizii omega-3 sunt derivate din uleiul de peste si au un numar mare de efecte benefice in organism. Membranele cerebrale contin un procent important de astfel de grasimi, iar studiile au indicat ca lipsa acizilor grasi omega-3 din creier poate duce la tulburari comportamentale sau le poate intretine.
  2. Roinita este un remediu excelent pentru nervi, calmeaza starile tensionate si cele cauzate de anxietate si are puterea de a crea o stare de buna dispozitie in caz de oboseala. Cunoscuta in popor si sub numele de melisa, roinita contribuie la armonizarea starii psiho-emotionale, la functionarea in conditii optime a memoriei si protejeaza organismul impotriva stresului, contribuind la eliminarea disconfortului ce poate aparea la nivelul aparatului cardiovascular si stomacului.
  3. Valeriana este una dintre acele flori care ne invata sa fim ‘flower power’ si ne inspira. Radacina ei contribuie cu succes la o abordare mai relaxata a vietii de zi cu zi. Radacina de valeriana ne face mai puternici, contribuind la igiena mentala, ajutandu-ne astfel sa ne curatam de sentimente de frica, de ganduri apasatoare (chiar obsedante), de inevitabilul stres. 
  4. Rhodiola este planta cunoscuta si folosita terapeutic inca de pe vremea grecilor si a romanilor. I se mai spune ‘radacina de aur’ datorita ingredientelor sale active, printre care, cu importanta deosebita: salidrozide, rosavin, rosarin, compusi fenolici antioxidanti. Acestea au un rol important in obtinerea starii generale de bine, prin stimularea eliberarii endogene a endorfinelor. Acest ‘cocktail’ de bioelemente s-a dovedit eficient in ameliorarea simptomelor depresiei, anxietatii si atacului de panica.
  5. Polenul crud de castan dulce si mur are multe calitati remarcabile pentru organism. Acesta este foarte bogat in polifenoli, substante cu proprietati antioxidante, continand cea mai mare cantitate de antioxidanti dintre toate tipurile de polen. 15-20 de grame din acest tip de polen reprezinta echivalentul a 900 de grame de broccoli sau 6 cani de ceai verde. Datorita puterii antioxidante, polenului crud de castan dulce si mur previne demineralizarea si asigura echilibrul sistemului nervos, fiind recomandat in stari de anxietate sau depresie usoara, in combaterea stresului si a oboselii.
  6. Uleiuri esentiale pentru anxietate – unele uleiuri esentiale amelioreaza simptomele fizice si psihice ale depresiei, in timp ce altele imbunatatesc calitatea somnului, dar si starea de spirit. Totodata, anumite uleiuri esentiale atenueaza simptomele anxietatii. Potrivit statisticilor, aproape jumatate dintre persoanele care sufera de anxietate sau de stres cronic folosesc terapiile alternative pentru ameliorarea simptomelor. Uleiurile esentiale declanseaza un raspuns psihologic, mintal si emotional imediat ce ajung la receptorii olfactivi, care se afla in stransa legatura cu sistemul limbic. Sistemul limbic este partea din creier responsabila cu mirosul, emotiile si comportamentul. Asadar, de aici efectul puternic pe care il au anumite mirosuri asupra emotiilor noastre. Unele uleiuri esentiale au efecte calmante, in timp ce altele au efecte energizante – important este sa alegi uleiul esential in functie de nevoile tale. Uleiurile esentiale se folosesc prin inhalare, masare sau imbaiere.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close