Embolia Arterială – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

EMBOLIA ARTERIALĂ

A MEMBRELOR.

            Astuparea unui vas printr-o substanţă străină, circulantă în sânge, denumită în general embol, care poate fi o bulă de aer, ajunsă în circulaţie prin deschiderea unei vene (sau injecţie intra-venoasă), o bulă de grăsime ajunsă în circulaţie după o fractură de os, sau un cheag de sânge, format într-un vas îmbolnăvit (tromboembolie). Consecinţa emboliei poate fi fatală dacă embolul ajunge în plămân sau lipseşte aprovizionarea cu sânge a teritoriului vascularizat de vasul astupat producându-se un infarct.

            Este generată totdeauna de o leziune cardiacă. Mobilizarea embolului (cheag de sânge care astupă un vas de sânge, spre deosebire de trombus, care este fixat de peretele vasului, embolul este mobilizat de curentul circulator sanguin şi din această cauză mult mai periculos) în sistemul arterial al membrelor realizează pe o parte, obstrucţia mecanică a lumenului arterial, iar pe de alta, un spasm al arterelor colaterale, care împiedică restabilirea circulaţiei. Dacă este oprit pe axul vascular central trebuie întotdeauna intervenţie chirurgicală.

Tratamentul naturist în acest caz cel mai eficient este cel cu lipitori care rezolvă acest caz. Unele cazuri sunt de urgentă chirurgicală şi ameninţă viaţa bolnavului în fiecare clipă. Este normal ca toate tratamentele la această afecţiune să se facă strict sub supraveghere medicală.

Emboliile arteriale.

Reprezintă un accident patologic din cele mai grave, datorită migrării unui cheag şi fixării lui în trunchiul unei artere periferice. Gravitatea acestui accident este bine cunoscută şi ea se datoreşte atât fenomenelor brutale de ischemie, consecinţă a obliterării vasculare, cât şi însăşi bolii cauzale, care este în general o cardiopatie decompensată.

Afecţiunea cauzală în embolia arterială este în cele mai multe cazuri o cardiopatie. Pe prim plan se situează valvulopatiile mitrale, în special stenoza, asociată sau nu cu fenomene de insuficienţă. Cauza poate fi însă şi o miocardită, o scleroză cardiacă şi mai rar o endocardită infecţioasă sau o cardiopatie congenitală. Anevrismele vaselor mari, în special cele aortice, sau eteromul, reprezintă cauze mai rare de embolie.



Embolul o dată desprins, este dus de curentul sanguin şi se fixează în anumite locuri de elecţie, cum sunt bifurcaţiile arteriale sau punctele unde se detaşează mai multe colaterale, deoarece aici se produce o reducere de calibru a trunchiului arterial.

Odată embolul fixat într-un punct oarecere pe traiectul unei artere, rezultă fenomene imediate de ischemie, datorită suprimării circulaţiei principale a membrului respectiv. Aceste manifestări sunt agravate de pe urma reacţiei vasomotorii, caracterizată prin apariţia unui spasm vascular, care influenţează negativ circulaţia colaterală şi creează condiţii favorabile apariţiei trombozei extensive.

De toate acestea trebuie să se ţină seama în cursul tratamentului.

Tratament.

Se va face tratamentul instituit de medicul specialist. Şi în cazurile în care acesta nu dă rezultatele dorite este indicat tratamentul chirurgical şi după aceia se va avea grijă de dietă.

 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close