Antioxidantul Universal
- Acidul lipoic oferă o puternică protecţie împotriva a trei boli obişnuite ale îmbătrânirii: atacurile cerebrale, bolile de inimă şi cataracta.
- Acidul lipoic întăreşte memoria şi previne îmbătrânirea creierului.
- Acidul lipoic susţine întreaga reţea de apărare a antioxidanţilor. Ingerarea de acid lipoic are ca efect creşterea nivelelor dumneavoastră de vitamine E şi C, glutathion şi Coenzima Q10.
- Acidul lipoic reprezintă o noutate în Statele Unite. El a fost folosit eficient şi în siguranţă în Europa timp de peste două decenii, pentru a preveni şi uşura complicaţiile diabeticilor.
- Acidul lipoic opreşte genele proaste, care pot accelera procesul de îmbătrânire şi pot cauza apariţia cancerului.
- S-a constatat că acidul lipoic protejează ficatul împotriva otrăvirii cu ciuperci, care este de obicei mortală. A fost utilizat cu succes în tratarea altor boli de ficat, cum ar fi hepatita C.
- Doză zilnică recomandată: Nu este precizata.
- Planul Packer: 100 miligrame pe zi (50 miligrame dimineaţa şi 50 miligrame seara).
- Surse: Sintetizat de organism. Prezent în cantităţi mici în roşii, spanac şi carne roşie.
Timp de aproape un deceniu, multe din cercetările mele s-au concentrat asupra acidului lipoic, un antioxidant remarcabil care a schimbat pentru totdeauna modul de gândire al oamenilor de ştiinţă despre antioxidanţi. Din studiul meu privind acidul lipoic, am putut dezvolta mai bine conceptul unei reţele de antioxidanţi şi am înţeles mai bine rolul extraordinar pe care îl joacă antioxidanţii.
Acidul lipoic este un super antioxidant care încalcă multe reguli privind comportamentul antioxidant. De fapt, dacă ar fi trebuit să inventez un antioxidant ideal, acesta ar fi semănat foarte mult cu acidul lipoic, care face tot ceea ce ar trebui să facă un antioxidant, şi chiar mai mult de-atât. Iată câteva dintre motivele pentru care acidul lipoic este special:
Este incredibil de versatil
Fiecare celulă are o barieră de grăsime în membrana sa, care împiedică componentele solubile în apă din exterior să se amestece cu componentele solubile în apă din interior. Antioxidanţii de reţea sunt solubili fie în apă, fie în grăsime, ceea ce înseamnă că nu li se permite accesul în toate zonele celulei. Datorită structurii sale unice, acidul lipoic are acces atât în porţiunile grase cât şi în cele apoase ale celulei, ceea ce îi sporeşte mult capacitatea de a atrage radicali liberi, oriunde s-ar găsi aceştia.
Poate recicla toţi antioxidanţii de reţea
După cum poate vă amintiţi, atunci când un antioxidant atinge” un radical liber, acesta se transformă într-un radical liber. Când se întâmplă acest lucru, el este pierdut pentru reţeaua de antioxidanţi, dacă nu este readus la forma iniţială. Acidul lipoic este singurul antioxidant care poate recicla toţi antioxidanţii de reţea: vitamina E, Coenzima Q10, glutathionul şi vitamina C. Acidul lipoic este antioxidantul antioxidantului.
Este critic în producerea energiei
Acidul lipoic ajută la reducerea zahărului pentru producerea de ATP (adenosine triphosphate), combustibilul produs de celule pentru funcţionarea organismului. De fapt, fără acidul lipoic, celulele nu pot utiliza energia şi se vor închide.
Se regenerează singur
Acidul lipoic intră în acelaşi mecanism implicat de producerea energiei pentru a se recicla din forma sa de radical liber înapoi în forma sa de antioxidant, singurul antioxidant care poate realiza acest lucru. Această capacitate de a se reface (şi de a-i reface şi pe ceilalţi) este unul din motivele pentru care acidul lipoic este atât de important în menţinerea avantajului nostru antioxidant.
Este acidul lipoic o vitamină?
Până de curând, acidul lipoic a fost cel mai bine păstrat secret al naturii. Acidul lipoic a fost pentru prima dată descoperit în anul 1937 de către oamenii de ştiinţă, care au observat că, pentru a creşte în cultură, bacteriile aveau nevoie de o componentă extrasă din cartof. Acest element nutritiv necunoscut a fost numit „factor de creştere al cartofului”, însă nimeni nu ştia ce e, ce face sau dacă are importanţă pentru oameni.
In 1951, biochimistul Lester Reed a izolat acidul lipoic şi a schiţat structura sa moleculară. Nu a fost o sarcină uşoară. Din 10 tone de ficat de vacă s-au extras doar 30 miligrame de acid lipoic! Până atunci, cercetătorii ştiau că acidul lipoic e un element nutritiv esenţial pentru creştere, iar unii s-au gândit că ar putea fi chiar o vitamină. O vitamină este un element nutritiv necesar pentru funcţionaea normală a organismului, dar nu este produs de organism şi trebuie obţinut din mâncare. Ulterior, s-a descoperit că acidul lipoic este produs de animale, oameni şi chiar plante, însă în cantităţi minuscule, eliminând ipoteza că ar fi vitamină.
Cu toate acestea, cu cât aflu mai multe despre acidul lipoic, cu atât mai mult cred că ar trebui să fie vitamină. Motivul principal ar fi că producerea de acid lipoic scade odată cu înaintarea în vârstă. Pe la mijlocul vieţii am putea produce suficient acid lipoic pentru a acoperi cele mai multe cerinţe ale organismului, însă nu destul pentru a profita pe deplin de beneficiile oferite de acesta. Prin urmare, este esenţială suplimentarea acidului lipoic din alte surse.
Deşi sunt convins de importanţa unei diete bune, aşa cum prezint în capitolul 13, este extrem de dificilă obţinerea de acid lipoic din hrană, având în vedere că este prezent în cantităţi atât de mici: este nevoie de 3,5 kg de spanac pentru a produce doar 1 miligram de acid lipoic. Clar, este imposibil să se consume zilnic doar din hrană cele 100 miligrame de acid lipoic recomandate de mine. De aceea eu iau un supliment de acid lipoic şi vă recomand să procedaţi la fel.
Povestea acidului lipoic s-a derulat încet de-a lungul multor decenii. în 1989 acidul lipoic a fost în cele din urmă recunoscut drept un antioxidant de bună credinţă. Doi ani mai târziu, laboratorul meu a descoperit că acidul lipoic nu este doar o parte integrantă din reţeaua de antioxidanţi, ci este probabil cel mai puternic antioxidant.
Am efectuat mai multe experimente remarcabile care ne-au dus la această concluzie. Până de curând s-a crezut că antioxidanţii intrau prea puţin în contact unii cu alţii, adică îşi îndeplineau misiunea independent.
Laboratorul Packer Lab a început să corecteze această opinie populară. Am identificat un grup select de antioxidanţi de reţea care lucrau în sinergie, sporindu-şi mult puterea unul altuia, însă nu ştiam toată povestea. Până când mi-am concentrat atenţia asupra acidului lipoic, arătasem deja că vitamina C poate recicla vitamina E, iar vitamina E poate recicla vitamina C. Ştiam acest lucru deoarece atunci când adăugam oricare dintre aceşti antioxidanţi în culturile de celulelor umane sau animale, nivelul celorlalţi antioxidanţi creştea.
– un semn că s-au reciclat. Piesa lipsă din acest puzzle era antioxidantul de reţea care ar fi putut recicla glutathionul, primul antioxidant solubil în apă. Glutathionul ar putea fi reciclat printr-o serie elaborată de reacţii chimice în afara reţelei, însă nici unul din antioxidanţii de reţea cunoscuţi nu 1-a putut recicla eficient. A părut curios că glutathionul nu a putut fi uşor reciclat în reţea, considerându-se că este un antioxidant atât de important.
Păstrarea unui nivel ridicat de glutathion este critic pentru viaţă. De fapt, nivelul scăzut de glutathion este drastic diminuat la oamenii cu boli cronice cum ar fi SIDA, cancer şi boli autoimunitare (ex.: artrita reumatoidă şi lupus), lăsându-le o serioasă deficienţă de antioxidanţi. Cu toate acestea, problema este că glutathionul nu poate fi susţinut semnificativ prin suplimente orale deoarece este, în mare parte, redus prin enzime digestive înainte să poată fi trimis către celule. Există o serie de medicamente care pot creşte nivelul de glutathion, însă nici unul nu funcţionează suficient de bine. Am ştiut instinctiv că organismul trebuie să aibă un mecanism de reciclare a glutathionului rapid şi eficient şi am bănuit că avea legătură cu reţeaua de antioxidanţi recent descoperiţi. Am hotărât să aflu răspunsul.
Cu toate că acidul lipoic nu a fost considerat un antioxidant major, bănuiam că acidul lipoic ar putea juca un rol mai important decât s-a crezut. Dintre toţi antioxidanţii găsiţi în organism, acidul lipoic a fost cel care a acţionat cel mai asemănător cu glutationul. Această trăsătură comună m-a făcut să mă întreb dacă acidul lipoic ar putea face ceea ce ceilalţi antioxidanţi nu pot
– anume, să regenereze glutathionul. Pentru a-mi verifica teoria, colegii mei şi cu mine am adăugat acid lipoic la diferite culturi de celule umane şi animale. Am fi considerat experimentele noastre un succes dacă nivelul glutationului ar fi crescut cu 10-20%. Spre mulţumirea noastră, în fiecare experiment, nivelul celular al giutationului s-a ridicat uimitor cu 30%. Cu alte cuvinte, acidul lipoic a reuşit acolo unde alţi antioxidanţi şi alte medicamente au eşuat: a putut ridica nivelul glutathionului, semn că a reciclat acest antioxidant.
După cum studiile de laborator sunt importante pentru cercetarea biologică, tot aşa avem dovada că o teorie este valabilă când aceasta funcţionează in vivo, adică pe un animal viu. în acest caz, colegul meu, Chandan Sen, a ales să folosească şoarecii de laborator. (Poate vă întrebaţi de ce se fac atâtea cercetări pe pisici şi pe şoareci şi ce legătură au aceste experimente cu oamenii. Răspunsul este că totul are foarte mare legătură. Şoarecii şi alte rozătoare sunt un bun model pentru studierea oamenilor deoarece acestea fac aceleaşi boli ca şi noi, iar patologia acestor boli este aceeaşi. în plus, aceste animale au aceiaşi antioxidanţi ca şi oamenii şi îi protejează de radicalii liberi la fel. Prin urmare, aceste experimente pe animale pot oferi informaţii despre funcţionarea organismului nostru.)
În aceste experimente, s-a adăugat acid lipoic în mâncarea şoarecilor de laborator pentru a se vedea dacă îşi menţin nivelul de glutathion. S-a înregistrat o creştere semnificativă de glutathion în plămânii, ficatul şi sângele acestor animale. Acidul lipoic nu a reuşit să aprovizioneze doar organismul cu glutathion preţios în sânge, ci şi ţesuturile şi celulele unde era cel mai mult nevoie de el.
În cele din urmă, am găsit o substanţă care a putut creşte nivelul glutathionului şi, în mod ironic, această substanţă miraculoasă” nu a fost descoperită în laboratorul unei mari companii de medicamente de miliarde de dolari, ci era o creaţie a naturii însăşi. A fost tot timpul la îndemâna noastră. Lecţia învăţată din această experienţă este că uneori oamenii de ştiinţă pot obţine cele mai bune rezultate nu atunci când sunt în competiţie cu natura sau când încearcă să o îmbunătăţească, ci atunci când încearcă să o înţeleagă.
Faptul că acidul lipoic poate creşte nivelul glutathionului atât de repede şi atât de bine are importante aplicaţii în prevenirea şi tratarea numeroaselor boli care îi lovesc pe oameni. Cred că practica medicinii din secolul a! XXI-lea se va axa mai puţin pe vindecarea bolii din exterior cu medicamente care sunt străine pentru organismele noastre, şi mai mult pe întărirea organismului din interior prin puterea reţelei de antioxidanţi de a lupta împotriva bolii.
Descoperirea noastră a demonstrat că istoria acidului lipoic a făcut parte dintr-o poveste mai lungă care abia începuse să se deruleze. Am avut nevoie să identificăm rolul jucat de acidul lipoic în reţeaua de antioxidanţi.
