Instructiuni de utilizare Lantus Optiset preummplut

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Lantus OPTISET soluţie injectabilă în stilou injector (pen) preumplut INSTRUCŢIUNI DE
UTILIZARE

OptiSet este un stilou injector (pen) preumplut pentru injectarea de insulină.

Înainte de a utiliza OptiSet, discutaţi cu medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta medicală
despre tehnica corectă de injectare.

Citiţi cu atenţie aceste instrucţiuni înainte de a utiliza OptiSet. Dacă nu sunteţi în măsură să respectaţi
singur toate instrucţiunile, în întregime, utilizaţi OptiSet numai dacă vă ajută o persoană care poate
respecta instrucţiunile. Ţineţi stiloul injector (pen-ul) aşa cum vă este arătat în acest prospect. Pentru a
vă asigura că citiţi doza corect, ţineţi stiloul injector (pen-ul) orizontal, cu acul spre stânga şi butonul
de selectare a dozei spre dreapta, aşa cum vă este arătat în desenele de mai jos.

Respectaţi în întregime aceste instrucţiuni de fiecare dată când utilizaţi OptiSet pentru a vă
asigura că vă injectaţi doza exactă. Dacă nu urmaţi aceste instrucţiuni în întregime, este posibil
să vă injectaţi prea multă sau prea puţină insulină, ceea ce poate influenţa valoarea glicemiei
dumneavoastră.

Puteţi fixa doze de la 2 până la 40 de unităţi, în trepte, din 2 în 2 unităţi. Fiecare stilou injector (pen)
conţine mai multe doze.

Dacă aveţi întrebări suplimentare cu privire la OptiSet sau legate de diabetul zaharat, adresaţi-vă
medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale sau sunaţi la numărul de telefon al
reprezentanţei locale, de pe cealaltă faţă a acestui prospect.

       
  clip_image003   clip_image004
 

Păstraţi prospectul pentru consultări ulterioare de fiecare dată când utilizaţi OptiSet.

Diagrama schematică a stiloului injector (pen-ului)

Informaţii pentru utilizare:

• Numele insulinei este tipărit pe stiloul injector (pen).

• Butonul de selectare a dozei poate fi răsucit într-o singură direcţie.

Informaţii importante privind utilizarea OptiSet:

• Înainte de fiecare utilizare, întotdeauna ataşaţi un ac nou. Utilizaţi numai ace compatibile pentru
utilizare împreună cu OptiSet.

• Înainte de fiecare injectare, întotdeauna efectuaţi un test de siguranţă (vezi Pasul 3).

• În cazul utilizării unui OptiSet nou, testul iniţial de siguranţă trebuie efectuat cu cele 8 unităţi
fixate de către fabricant.

• Butonul de selectare a dozei poate fi rotit numai într-o singură direcţie.

• Nu rotiţi niciodată butonul de selectare a dozei (adică nu modificaţi niciodată doza) după ce
butonul injector a fost tras în afară.

• Stiloul injector (pen-ul) este numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să îl daţi altei persoane.

• Dacă altcineva vă face injecţia, această persoană trebuie să ia precauţii speciale pentru a evita
rănirea accidentală cu acul şi transmiterea de infecţii.

• Nu utilizaţi niciodată OptiSet dacă este defect sau dacă nu sunteţi sigur că funcţionează corect.



• Întotdeauna este necesar să aveţi un OptiSet de rezervă, în cazul în care pierdeţi OptiSet sau vi
se defectează.

Pasul 1. Verificaţi insulina

A. Scoateţi capacul stiloului injector (pen-ului).

B. Verificaţi eticheta de pe OptiSet şi rezervorul de insulină pentru a vă asigura că aveţi insulina
corespunzătoare.

C. Verificaţi aspectul insulinei dumneavoastră. Lantus este o insulină limpede. Nu utilizaţi acest
OptiSet dacă insulina este tulbure, colorată sau are particule.

Pasul 2. Ataşaţi acul

Utilizaţi întotdeauna un nou ac steril pentru fiecare injecţie. Aceasta ajută la prevenirea contaminării şi
a eventualei înfundări a acului.

Înainte de a utiliza acul, citiţi cu atenţie „Instrucţiunile de utilizare” care însoţesc acele.

Vă rugăm să reţineţi: Acele din desene au numai scop ilustrativ.

A. Scoateţi pelicula de protecţie a unui ac nou.

B. Aliniaţi acul cu stiloul injector (pen) şi ţineţi-l drept când îl ataşaţi (înşurubaţi sau împingeţi, în
funcţie de tipul de ac).

clip_image006

• Dacă acul nu este ataşat drept, el poate deteriora garnitura de cauciuc şi poate determina
scurgeri sau acul se poate rupe.

clip_image008

Pasul 3. Efectuaţi un test de siguranţă

Înainte de fiecare injectare, întotdeauna efectuaţi un test de siguranţă. Aceasta vă asigură că primiţi
doza exactă prin:

• asigurarea că stiloul injector (pen-ul) şi acul funcţionează corect

• eliminarea bulelor de aer.

Dacă utilizaţi un OptiSet nou, testul iniţial de siguranţă trebuie efectuat cu cele 8 unităţi fixate de către
fabricant, altfel stiloul injector (pen-ul) nu va funcţiona corect.

A. Asiguraţi-vă că butonul injector este apăsat.

B. Selectaţi doza pentru testul de siguranţă.

• În cazul unui OptiSet nou şi neutilizat, pentru primul test de siguranţă a fost fixată de către
fabricant o doză de 8 unităţi.

• În cazul unui OptiSet în curs de utilizare, selectaţi doza de 2 unităţi prin răsucirea înainte a
butonului de selectare a dozei, până când săgeata indică cifra 2. Butonul de selectare a dozei
se va răsuci numai într-o singură direcţie.

clip_image010

C. Trageţi în afară butonul injector până la maxim pentru a încărca doza. Nu se răsuceşte niciodată
butonul de selectare a dozei după ce butonul injector a fost tras în afară.

clip_image012

D. Scoateţi capacul exterior fără filet al acului şi păstraţi-l pentru îndepărtarea acului folosit, după
injectare. Scoateţi capacul interior fără filet al acului şi aruncaţi-l.

clip_image014

E. Ţineţi stiloul injector (pen-ul) cu acul îndreptat în sus.

F. Loviţi uşor rezervorul de insulină pentru ca eventualele bule de aer să se ridice spre ac.

G. Apăsaţi până la capăt butonul injector. Verificaţi dacă apare insulină în vârful acului.

clip_image016

S-ar putea să fie nevoie să faceţi testul de siguranţă de mai multe ori până să apară insulina.

• Dacă nu apare insulina, verificaţi dacă există bule de aer şi repetaţi testul de siguranţă de încă
două ori pentru a le îndepărta.

• Dacă tot nu apare insulina, acul poate fi înfundat. Schimbaţi acul şi încercaţi din nou.





• Dacă nu apare insulina după ce aţi schimbat acul, OptiSet poate fi defect. Nu mai utilizaţi acest
OptiSet.

Pasul 4. Selectaţi doza

Puteţi fixa doza în trepte, din 2 în 2 unităţi, de la un minim de 2 unităţi până la un maxim de 40 de
unităţi. Dacă vă este necesară o doză mai mare de 40 de unităţi, aceasta trebuie administrată în două
sau mai multe injecţii.

A. Verificaţi dacă există suficientă insulină pentru doza dumneavoastră.

• Scala insulinei reziduale de pe rezervorul transparent de insulină arată cu aproximaţie câtă
insulină rămâne în OptiSet. Această scală nu trebuie utilizată pentru fixarea dozei de insulină.

• Dacă pistonul negru este situat la începutul barei colorate, sunt disponibile aproximativ 40 de
unităţi de insulină.

• Dacă pistonul negru este situat la sfârşitul barei colorate, sunt disponibile aproximativ 20 de
unităţi de insulină.

clip_image018

B. Selectaţi doza dorită pnn răsucirea înainte a butonului de selectare a dozei.

Dacă aţi trecut de doza dumneavoastră,

• şi nu aţi tras încă butonul injector, puteţi continua să răsuciţi înainte, până ajungeţi din nou la
doza dumneavoastră.

• şi aţi tras deja butonul injector, trebuie să aruncaţi doza care a fost încărcată înainte de a
răsuci din nou butonul de selectare a dozei.

clip_image020

Pasul 5. Încărcaţi doza

A. Trageţi butonul injector până la maxim pentru încărcarea dozei.

B. Verificaţi dacă doza selectată este complet încărcată. Ţineţi cont că butonul injector poate fi tras
în afară în funcţie de ce cantitate de insulină a rămas în rezervor.

• Butonul injector trebuie ţinut în afară, în tensiune, în timpul acestei verificări.



• Ultima linie groasă vizibilă pe butonul injector arată cantitatea de insulină încărcată. Când
butonul injector este ţinut în afară, numai capătul acestei linii groase poate fi văzut.

• În acest exemplu, sunt încărcate 12 unităţi.

o dacă aţi selectat 12 unităţi, vă puteţi injecta doza.

o dacă aţi selectat mai mult de 12 unităţi, atunci doar 12 unităţi din doza dumneavoastră
totală de insulină pot fi injectate cu acest stilou injector (pen).

clip_image022

clip_image024



Ce trebuie să faceţi în acest caz:

• fie vă puteţi injecta ce a rămas în stiloul injector (pen) şi vă completaţi doza dintr-un OptiSet
nou,

• fie utilizaţi un OptiSet nou pentru întreaga doză.

Pasul 6. Injectaţi doza

A. Utilizaţi metoda de injectare aşa cum v-a instruit medicul dumneavoastră, farmacistul sau
asistenta medicală.

B. Introduceţi acul în piele.

clip_image026

C. Eliberaţi doza prin apăsarea butonului injector pană la capăt. Se aude un sunet sub formă de clic,
care se opreşte atunci când butonul injector este apăsat complet.

10 sec

D. Ţineţi apăsat butonul injector şi număraţi rar până la 10 secunde înainte de a retrage acul din
piele. Aceasta oferă siguranţa că s-a eliberat toată doza de insulină.

Pistonul stiloului injector (pen-ului) se deplasează cu fiecare doză. Pistonul va atinge capătul

cartuşului când a fost utilizat un total de 300 de unităţi de insulină.

Pasul 7. Scoateţi şi aruncaţi acul

După fiecare injectare, întotdeauna scoateţi acul şi păstraţi OptiSet fără ac ataşat. Aceasta ajută la

prevenirea:

• Contaminării şi/sau a infectării



• Intrării aerului în rezervorul de insulină şi scurgerilor de insulină, care pot determina
administrare de doze incorecte.

A. Puneţi înapoi pe ac capacul exterior fără filet al acului şi folosiţi-l pentru a deşuruba acul de pe
stiloul injector. Pentru a reduce riscul de răniri accidentale cu acul, nu puneţi niciodată la loc
capacul interior fără filet al acului.

• Dacă altă persoană vă face injecţia sau dacă dumneavoastră faceţi injecţia altei persoane, această
persoană trebuie să ia precauţii speciale în timpul scoaterii şi aruncării acului. Respectaţi
măsurile de siguranţă recomandate pentru scoaterea şi aruncarea acelor (adresaţi-vă medicului
dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale), pentru a reduce riscul rănirii accidentale
cu acul şi transmiterii de boli infecţioase.

B. Aruncaţi acul în condiţii de siguranţă, aşa cum v-a instruit medicul dumneavoastră, farmacistul
sau asistenta medicală.

C. Întotdeauna puneţi la loc capacul stiloului injector (pen-ului) şi păstraţi stiloul injector (pen-ul)
pentru următoarea injecţie.

Instrucţiuni de păstrare

Vezi pct. 5 – Cum se păstrează Lantus – de pe cealaltă faţă (faţa cu insulina) a acestui prospect,
pentru instrucţiunile de păstrare a OptiSet.

Dacă OptiSet este păstrat la rece, scoateţi-l cu 1 până la 2 ore înainte de injectare pentru a îi permite
încălzirea până la temperatura camerei. Insulina rece este mai dureroasă la injectare.

Aruncaţi OptiSet utilizat conform cerinţelor autorităţilor locale.

Întreţinere

Protejaţi OptiSet de praf şi murdărie.

Puteţi curăţa OptiSet pe exterior prin ştergere cu o cârpă umedă.

Nu udaţi, spălaţi sau ungeţi stiloul injector (pen-ul), deoarece se poate defecta.

Trebuie manipulat cu grijă. Evitaţi situaţiile în care OptiSet s-ar putea defecta. Dacă sunteţi îngrijorat
că OptiSet ar putea fi defect, aruncaţi-l şi utilizaţi unul nou.

Întrebări şi răspunsuri

Fixare greşită a dozei. • Urmaţi instrucţiunile de la Pasul 4 pentru selectarea dozei
corecte.
Doza a fost fixată, butonul
injector a fost tras în afară
şi apăsat din nou, fără ca
acul să fi fost ataşat.

1. Ataşaţi un ac nou.

2. Apăsaţi complet butonul injector şi aruncaţi insulina.

3. Efectuaţi testul de siguranţă.

Dacă rezultatul testului de siguranţă este bun, OptiSet este gata de
utilizare.

Dacă rezultatul testului nu este bun, este posibil ca stiloul injector
(pen-ul) să fie defect. Utilizaţi un OptiSet nou.

Dacă nu sunteţi sigur că stiloul injector (pen-ul) funcţionează
corect, utilizaţi un OptiSet nou.

Butonul de selectare a
dozei nu se roteşte.
• Nu rotiţi în sensul corect. Butonul de selectare a dozei poate
fi rotit numai înainte.• Rotiţi înainte în timp ce butonul injector este tras în afară.
Apăsaţi complet butonul injector pentru a arunca doza şi
selectaţi din nou.
Cantitatea indicată pe
butonul injector este mai
mare decât doza selectată.

• Diferenţa este de 2 unităţi:

Aruncaţi insulina, apoi fixaţi-vă doza şi verificaţi din nou. Dacă
se petrece din nou aceeaşi greşeală, este posibil ca OptiSet să fie
defect; utilizaţi un OptiSet nou.

• Diferenţa este peste 2 unităţi:

OptiSet este defect, utilizaţi un OptiSet nou.

Cantitatea indicată pe
butonul injector este mai
mică decât doza necesară.
Nu este suficientă insulină rămasă în rezervor. Puteţi alege una
dintre următoarele variante:• injectaţi din acest OptiSet cantitatea indicată pe butonul
injector, iar apoi injectaţi doza rămasă utilizând un OptiSet
nou, sau

• injectaţi întreaga doză utilizând un OptiSet nou.

 
Butonul injector nu poate
fi apăsat.

1. Asiguraţi-vă că aţi tras complet în afară butonul injector.

2. Ataşaţi un ac nou.

3. Apăsaţi complet butonul injector pentru a arunca insulina.

4. Efectuaţi testul de siguranţă.

Nu auziţi niciun clic în
timpul injectării.
OptiSet este defect, utilizaţi un OptiSet nou.
Insulina se scurge din
stiloul injector (pen).
Este posibil ca acul să fi fost ataşat incorect (de exemplu oblic).
Scoateţi acul şi înlocuiţi-l cu unul nou, ataşat corect (vezi
Pasul 2). Efectuaţi testul de siguranţă (vezi Pasul 3).
   
In rezervor sunt prezente
bule de aer.
In timpul unei utilizări normale, pot exista cantităţi mici de aer în
ac sau în rezervorul de insulină. Trebuie să eliminaţi aerul prin
efectuarea testului de siguranţă (vezi Pasul 3).Bulele mici de aer din rezervorul de insulină care nu sunt
deplasate printr-o lovire uşoară, nu vor influenţa injectarea şi
dozele.
OptiSet este defect sau nu
funcţionează corect.
Nu-l forţaţi. Nu încercaţi să-l reparaţi sau să folosiţi unelte.
Utilizaţi un OptiSet nou.
OptiSet a căzut pe jos sau a
fost lovit.
Dacă nu sunteţi sigur că stiloul injector (pen-ul) funcţionează
corect, utilizaţi un OptiSet nou.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close