Prospect ACC Injekt 3ml – Bronsita Acuta Cronica

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prospect ACC  injekt 

 Acetilcisteina

Indicaţii terapeutice ACC Injekt

Acetilcisteina este indicată ca şi terapie secretolitică în special în afecţiunile bronşice acute (bronşită acută), bronşiectazii, în acutizările bronhopneumopatiei cronice şi în mucoviscidoză – însoţite de tulburări ale secreţiei bronşice.

Poate fi utilizata, de asemenea, pentru fluidificarea sputei în vederea examenului microbiologic. La bolnavii cu tuse ineficientă, la care acetilcisteinâ a produs fluidificarea şi creşterea secreţiei arborelui bronşic este necesară uneori aspiraţia, pentru a se păstra permeabilitatea arborelui bronşic.

Compoziţie ACC Injekt

3 ml soluţie injectabilă conţin: acetilcisteină 300 mg şi excipienţi: edetat disodic, hidroxid de sodiu, acid ascorbic şi apă pentru preparate injectabile.

Grupa farmacoterapeutică: Mucolitice

Contraindicaţiile  ACC injekt

ACC injekt trebuie folosit numai în caz de indicaţie vitală şi numai sub supraveghere medicală, în spital.
Nu se administrează pacienţilor cu hipersensibilitate la acetilcisteină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.

Nu se administrează pacienţilor în criză de astm bronşic.

 

ACC Inkjekt



ACC Inkjekt


Precauţii  ACC injekt 

Introducerea intravenoasă poate să provoace reacţii anafilactoide. Accidentele legate de perfuzia intravenoasă sunt mai frecvente şi pot fi grave dacă medicamentul se injectează prea repede sau în cantităţi prea mari. De aceea N-acetilcisteina nu trebuie introdusă intravenos decât atunci cand administrarea orală nu este posibilă.

Se administrează cu prudenţă în cazul:
– pacienţilor astmatici (poate produce bronhospasm; pentru evitarea acestuia se asociază cu bronhodilatoare);
– pacienţilor cu insuficienţă renală;
– pacienţilor cu insuficienţă respiratorie;
– pacienţilor vârstnici (peste 65 de ani);
– pacienţilor cu ulcer gastro-duodenal.

Fluidificarea brutală a secreţiilor poate determina inundarea bronhiilor la bolnavii incapabili să expecoreze (impunându-se bronhoaspiraţie de urgenţă). Prin creşterea volumului secreţiilor bronşice, acetilcisteinâ poate accentua reflexul de tuse.
Apariţia tusei productive în timpul tratamentului cu acetilcisteină nu trebuie inhibată prin administrarea ce antitusive.



Interacţiuni –  ACC injekt 

Antibiotice

Tetraciclinele clorhidrat (cu excepţia doxiciclinei) trebuie administrate separat, la un interval de cel puţin 2 ore. Rapoartele asupra inactivării antibioticelor de către acetilcisteină sunt bazate numai pe experimentele in vitro, în care substanţele relevante au fost combinate direct. Totuşi, pentru siguranţă, administrarea orală a antibioticelor nu trebuie să coincidă cu administrarea acetilcisteinei şi trebuie amânata cu 2 ore. Au fost descrise incompatibilităţi in vitro în special pentru aminoglicozide, cefalosporine, peniciline semisintetice şi tetracicline.
Nu au fost raportate incompatibilităţi pentru antibiotice cum sunt amoxicilina, cefuroxima, doxiciclina, eritromicina sau tiamfenicol.

Antitusive

Administrarea asociată de acetilcisteină şi antitusive poate provoca o congestie secretorie periculoasă datorită unui reflex redus al tusei.
De aceea, o astfel de terapie asociată trebuie să aibă la bază o indicaţie terapeutică precisă.

Trinitratul de glicerina

S-a raportat că vasodilataţia şi inhibarea agregării plachetare, produse de nitroglicerină pot fi intensificate la administrarea simultană de acetilcisteină. Relevanţa clinică a acestor observaţii rămâne a fi elucidata.

 
Atenţionări speciale ACC Injeckt

Introducerea intravenoasă poate să provoace reacţii anafilactoide. Accidentele legate de perfuzia intravenoasă sunt mai frecvente şi pot fi grave dacă medicamentul se injectează prea repede sau în cantităţi prea mari. De aceea N-acetilcisteina nu trebuie introdusă intravenos decât atunci cînd administrarea orala nu este posibilă.

ACC injekt pentru Copii

ACC injekt

pentru Copii între 6 şi 14 ani vor inhala conţinutul unei 1/2 fiolă de ACC injekt o dată până la de două ori pe zi (echivalentul a 150-300 mg acetilcisteină).

ACC injekt pentru Copii sub 6 ani
Se preferă în general administrarea pe cale orală la copiii sub 6 ani.

ACC injekt pentru Copii sub 1 an

Copiilor sub 1 an trebuie să li se administreze acetilcisteină intravenos numai în caz de indicaţie vitală şi nu în condiţii de ambulatoriu.

Dacă totuşi este indicat tratamentul parenteral, doza zilnică pentru copiii sub 6 ani trebuie să fie de 10 mg acetilcisteină/kilocorp.

ACC injekt in Sarcină şi alăptare

Studiile la animal nu au evidenţiat efecte teratogene. N u există date despre eventualele efecte asupra fătului sau mamei în cazul administrării pe perioada sarcinii.

De asemenea, nu există date clinice despre administrarea acetilcisteinei pe perioda alăptării.

Datorită absenţei acestor date şi din motive de precauţie, se va evita administrarea acetilcisteinei pe perioada sarcinii şi a alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje Acetilcisteinâ nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.





Tratament alternativ al bronsitei, tusei

astha-15 capsule



Vezi pretul acuma



 

 Doze şi mod de administrare ?

 Administrare intravenoasă



Adulţi

1 fiolă de ACC injekt intravenos o dată sau de două ori pe zi (echivalentul a 300-600 mg acetilcisteină pe zi).

ACC pentru  Copii între 6 şi 14 ani

1/2 fiolă de ACC injekt intravenos o dată sau de două ori pe zi (echivalentul a 150-300 mg acetilcisteină pe zi).

ACC pentru Copii sub 6 ani
Se prefera în general administrarea pe cale orala la copiii sub 6 ani.
 
ACC pentru Copii sub 1 an
Copiilor sub 1 an trebuie să li se administreze acetilcisteinâ intravenos numai în caz de indicaţie vitala şi nu în condiţii de ambulatoriu.
Dacă totuşi este indicat tratamentul parenteral, doza zilnică pentru copiii sub 6 ani trebuie să fie de 10 mg acetilcisteină/kilocorp.
 
Administrare sub formă de inhalaţii
Adulţii vor inhala conţinutul unei fiole de ACC injekt de două ori pe zi (echivalentul a 600 mg acetilcisteină).
Copiii între 6 şi 14 ani vor inhala conţinutul unei 1/2 fiolă de ACC injekt o dată până la de două ori pe zi (echivalentul a 150-300 mg acetilcisteină).
 
Reacţii adverse posibile ? cititi acest prospect injekt
A fost raportată apariţia stomatitei, cefaleei şi tinitusului ( >=0,l %  – < l %),
Poate apărea diareea, vărsăturile, pirozis şi greaţa (>= 0,01 % –

Rareori (> 0,01 % –

Rarele rapoarte (>=0,01 %-

în plus, rareori (> 0,01 %-
 
Supradozaj cu ACC injekt ? Cititi acest prospect
Tratamentul intravenos cu acetilcisteină al intoxicaţiei cu paracetamol se face cu 30 g acetilcisteină pe zi. Experienţa  clinică   a   demonstrat  că  în   general acetilicisteina este bine tolerată.
Este de preferat să nu se depăşească dozele recomandate.
în cazul creşterii excesive a volumului secreţiilor bronşice fluidificate se recomandă drenaj postural şi bronhoaspiraţie.
Voluntarii care au fost trataţi cu doze de 11,6 g N-acetilcisteină/zi pe o perioadă de 3 luni nu au manifestat efecte adverse severe.
La doze de până la 500 mg/kg corp, N-acetilcisteina a fost tolerată fără simptome de intoxicaţii.
 
Păstrare ACC injekt -ului
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Acest medicament nu  necesită condiţii speciale de păstrare.
A nu se lasa la îndemâna copiilor. Ambalaj
Cutie cu 10 fiole din sticla brună ce conţin 3 ml soluţie injectabilă.
Cutie cu 5 fiole din sticlă brună ce conţin 3 ml soluţie injectabilă.
 
Producator ACC injekt -ului
Salutas Pharma GmbH,
Otto-von-Guericke-Allee 1, 39179 Barleben, Germania
Jenahexal Pharma GmbH,
Otto-Schott-Stra Be 15, 07745 Jena, Germania
Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţa HexalAG
Industriestrasse 25, 83067 Holzkirchen/ Germania
 
Data ultimei verificări a prospectACC injekt
Ianuarie 2007
Medicamentul ACC INJECT 300mg/3ml conține substanța acetilcisteină și clasificarea dată de codul ATC (Anatomic Terapeutic Chimic) R05CB01 este Aparatul respirator | Expectorante, excluzand asocieri cu antitusive | Mucolitice.

Substanța: acetilcisteină

Data ultimei liste de medicamente: 01-07-2020

Codul comercial: W06666001



Concentrație: 300mg/3ml

Forma farmaceutică: SOLUȚIE INJECTABILĂ/SOLUȚIE PENTRU INHALAȚIE PRIN NEBULIZARE

Volum ambalaj: 3 ml

Prezentare produs: cutie x5 fiole din sticla bruna x3ml sol inj

Tip produs: generic

Restricții eliberare rețetă: P-RF – Medicamente care se eliberează cu prescripție medicală care se reține în farmacie (nu se reînnoiește).

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close