Prospect Ciprofloxacina

Sharing

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Ciprofloxacina Prospect

Alkaloid 250 mg, comprimate filmate

Ciprofloxacină

Ciprofloxacina Alkaloid 500 mg, comprimate filmate

Ciprofloxacină

Compoziţie

Ciprofloxacina Alkaloid 250 mg, comprimate filmate

Un comprimat conţine ciproflaxacină 250 mg sub formă clorhidrat de ciprofloxacină şi excipienţi: amidon de porumb, celuloză microcristalină, stearat de magneziu, crospovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, gelatină, hipromeloză, macrogol 4000, dioxid de titan (E 171).

Ciprofloxacina Alkaloid 500 mg, comprimate filmate

Un comprimat conţine ciproflaxacină 500 mg sub formă clorhidrat de ciprofloxacină şi excipienţi: amidon de porumb, celuloză microcristalină, stearat de magneziu, crospovidonă, dioxid de siliciu coloidal anhidru, gelatină, hipromeloză, macrogol 4000, dioxid de titan (E 171).

ciprofloxacina prospect
ciprofloxacina prospect

Grupa farmacoterapeutică

Antibiotice de uz sistemic, chinolone antibacteriene, fluorochinolone.

Indicaţii terapeutice

Infecţii complicate sau necomplicate determinate de microorganisme sensibile la ciprofloxacină, cum sunt:

–    infecţii ale aparatului respirator-pneumonii (cu excepţia pneumoniei pneumococice), bronşite acute şi cronice, bronşiectazii, acutizări ale fibrozei chistice (în special cu P. aeruginosa);

–     infecţii ORL-otite medii acute, sinuzite (în special cele determinate de microorganisme Gram- negativ inclusiv Pseudomonas sau Staphylococcus), mastoidite după infecţii cu germeni Gram-negativ (P. aeruginosa);

–    infecţii oculare;

–    infecţii renale şi ale căilor urinare-infecţii complicate şi necomplicate ale căilor urinare superioare şi inferioare;

–    infecţii genitale-anexită, gonoree, prostatită;

–    infecţii ale organelor pelvine-salpingite, endometrite, sindrom inflamator pelvin;

–    infecţii abdominale şi ale căilor hepatobiliare-peritonită, abcese intra-abdominale, colecistită, colangită;

–     diaree infecţioasă determinată de Campylobacter jejuni, Yersinia enterocolitica, Salmonella spp., Shigella spp.;

–    infecţii osteo-articulare-osteomielită, artrită septică;

–    infecţii cutanate şi ale ţesutului subcutanat-răni şi ulcere infectate, abcese, celulită, infecţii ale conductului auditiv extern, arsuri infectate;

–    infecţii sistemice severe (în asociere cu alte antibiotice)-septicemie, infecţii la pacienţii neutropenici şi la cei aflaţi în tratament cu medicamente imunosupresoare;

–    profilaxia infecţiilor la pacienţii imunodeprimaţi.

 

–                 Hipersensibilitate la ciprofloxacină, alte chinolone sau oricare dintre excipienţi.

–                 Antecedente de tendinopatie la administrarea de fluorochinolone.

–                  Sarcină şi alăptare.

–          Copii şi adolescenţi aflaţi în perioada de creştere (6-18 ani), cu excepţia tratamentului exacerbărilor pulmonare la pacienţii cu fibroză chistică.

–                  Copii cu vârsta sub 6 ani, datorită formei farmaceutice.

Precauţii

In timpul tratamentului cu ciprofloxacină, pacienţii cu pH urinar alcalin sau neutru prezintă risc de cristalurie. Se recomandă hidratare corespunzătoare înaintea şi în timpul tratamentului cu ciprofloxacină.

Deoarece ciprofloxacina poate determina reacţii de fotosensibilizare, pacienţii aflaţi sub tratament cu ciprofloxacină trebuie să evite expunerea directă şi în exces la razele solare sau ultraviolete. Dacă apar reacţii de fotosensibilizare, se recomandă întreruperea tratamentului.

Colita pseudomembranoasă este o formă particulară de enterocolită care poate să apară în timpul tratamentului cu antibiotice (în cele mai multe cazuri datorită infecţiei cu Clostridium dificile). Dacă în timpul tratamentului cu ciprofloxacină sau după acesta apare o diaree severă şi persistentă, administrarea ciprofloxacinei trebuie întreruptă imediat şi trebuie administrat un tratament adecvat.

Acum se mai citeste