Prospect Controloc – Aciditate Reflux Esogagian Pirozis

Dă Share să știe și altii!!
Shares

 PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

 CONTROLOC Prospect

Control 20 mg comprimate gastro-rezistente

Pantoprazol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi CONTROLOC Control cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.

–                  Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

–                  întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.

–          Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 2 săptămâni.

–          Nu trebuie să utilizaţi CONTROLOC Control comprimate mai mult de 4 săptămâni fără să întrebaţi un medic.

–          Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este CONTROLOC Control şi pentru ce se utilizează
  2. înainte să luaţi CONTROLOC Control
  3. Cum să luaţi CONTROLOC Control
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează CONTROLOC Control
  6. Informaţii suplimentare

 

controloc prospect



controloc prospect
  1. CE ESTE CONTROLOC CONTROL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

CONTROLOC Control conţine ca substanţă activă pantoprazol, care blochează „pompa” care produce acid la nivelul stomacului. Astfel, acesta reduce cantitatea de acid din stomac.

CONTROLOC Control este utilizat pentru tratamentul de scurtă durată al simptomelor de reflux (de exemplu arsuri în capul pieptului-pirozis, regurgitare de acid) la adulţi.

Refluxul reprezintă fluxul invers de acid din stomac în esofag („gât”), care poate deveni inflamat şi dureros. Acesta vă poate produce simptome cum ar fi senzaţia dureroasă de arsură la nivelul pieptului cu tendinţă ascendentă înspre gât (pirozis) şi un gust acru în gură (regurgitare de acid).

Puteţi prezenta o ameliorare a simptomelor de reflux acid şi de arsură în capul pieptului după numai o zi de tratament cu CONTROLOC Control, însă acest medicament nu este conceput pentru asigurarea unei ameliorări imediate. Ar putea fi necesară administrarea de comprimate timp de 2-3 zile consecutiv pentru a se obţine ameliorarea simptomelor.

  1. ÎNAINTE SĂ LUAŢI CONTROLOC CONTROL Nu luaţi CONTROLOC Control:

–          dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la pantoprazol, soia sau oricare dintre celelalte componente ale CONTROLOC Control (enumerate la pct. 6 „Ce conţine CONTROLOC Control”).

–                  dacă luaţi un medicament care conţine atazanavir (pentru tratamentul infecţiei cu HIV)

–                  dacă aveţi vârsta sub 18 ani

–                  dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi.

Aveţi grijă deosebită când luaţi CONTROLOC Control

Discutaţi mai întâi cu medicul dumneavoastră dacă:

–          aţi fost tratat pentru arsuri în capul pieptului sau indigestie în mod continuu timp de 4 sau mai multe săptămâni

–          aveţi vârsta peste 55 de ani şi luaţi zilnic tratament pentru indigestie eliberat fără prescripţie medicală

–                  aveţi vârsta peste 55 de ani şi prezentaţi simptome noi sau modificate recent

–                  aţi avut ulcer gastric sau aţi suferit o intervenţie chirurgicală la nivelul stomacului



–                  aveţi probleme hepatice sau icter (îngălbenirea pielii sau a ochilor)

–                  vă prezentaţi în mod regulat la medic pentru simptome sau afecţiuni grave

–                  urmează să fiţi supuşi unei endoscopii sau unui test respirator denumit test cu C-uree.

Informaţi-vă medicul imediat, înainte sau după ce aţi luat acest medicament, dacă remarcaţi oricare dintre următoarele simptome, care ar putea fi un semn al unei alte boli, mai grave:

–                  scădere neintenţionată în greutate (necorelată cu o dietă sau un program de exerciţii fizice)

–                  vărsături, în special dacă sunt repetate

–                  vărsături cu sânge; acesta poate avea un aspect închis la culoare, de zaţ de cafea

–                  observaţi sânge în scaun; acesta poate avea aspect negru de smoală

–                  dificultate sau durere la înghiţire

–                  păreţi palid şi vă simţiţi slăbit (anemie)

–                  durere la nivelul pieptului

–                  durere de stomac

–          diaree severă şi/sau persistentă, deoarece CONTROLOC Control a fost asociat cu o mică creştere a diareii infecţioase.

 

Medicul dumneavoastră poate decide dacă este necesar să efectuaţi anumite analize

Dacă urmează să efectuaţi o analiză a sângelui, informaţi-vă medicul că luaţi acest medicament.

Puteţi prezenta o ameliorare a simptomelor de reflux acid şi arsuri în capul pieptului după numai o zi de tratament cu CONTROLOC Control, însă acest medicament nu este conceput pentru asigurarea unei ameliorări imediate.

Nu trebuie să îl utilizaţi ca măsură preventivă.

Dacă acuzaţi simptome repetitive de arsuri în capul pieptului sau indigestie de mai mult timp, nu omiteţi să vă prezentaţi în mod regulat la medic.

Utilizarea altor medicamente

CONTROLOC Control poate împiedica anumite medicamente să acţioneze adecvat. Informaţi-vă medicul sau farmacistul dacă utilizaţi medicamente care conţin una dintre următoarele substanţe active:

–                  ketoconazol (utilizat pentru infecţii fungice);

–          warfarină şi fenprocumonă (utilizate pentru „subţierea” sângelui şi pentru prevenirea apariţiei de cheaguri). Puteţi necesita analize de sânge suplimentare;

–          atazanavir (utilizat pentru tratarea infecţiei cu HIV). Nu trebuie să utilizaţi CONTROLOC Control în cazul în care luaţi atazanavir.

Nu luaţi CONTROLOC Control cu alte medicamente care limitează cantitatea de acid produsă în stomac, cum ar fi un alt inhibitor de pompă protonică (omeprazol, lansoprazol sau rabeprazol) sau un antagonist al receptorilor H2 (de exemplu ranitidină, famotidină).

Totuşi, puteţi lua CONTROLOC Control cu antiacide (de exemplu magaldrat, acid alginic, bicarbonat de sodiu, hidroxid de aluminiu, carbonat de magneziu sau combinaţii din acestea), dacă este necesar.

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. Aici sunt incluse de asemenea remediile naturiste sau homeopatice.

Utilizarea CONTROLOC Control cu alimente şi băuturi

Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu lichid, înainte de masă.

Sarcina şi alăptarea

Nu luaţi CONTROLOC Control dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi gravidă sau alăptaţi. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Dacă prezentaţi reacţii adverse cum ar fi ameţeală sau tulburări de vedere, nu trebuie să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale CONTROLOC Control

CONTROLOC Control conţine lecitină din soia. Nu utilizaţi acest medicament dacă sunteţi alergic la soia sau arahide.

 

  1. CUM SĂ LUAŢI CONTROLOC CONTROL

Luaţi întotdeauna CONTROLOC Control exact aşa cum este recomandat în acest prospect. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Luaţi un comprimat pe zi. Nu depăşiţi doza zilnică recomandată de 20 mg pantoprazol.

Trebuie să luaţi acest medicament cel puţin 2-3 zile consecutiv. Opriţi administrarea de CONTROLOC Control după dispariţia completă a simptomelor. Puteţi prezenta o ameliorare a simptomelor de reflux acid şi arsuri în capul pieptului după numai o zi de tratament cu CONTROLOC Control, însă acest medicament nu este conceput pentru asigurarea unei ameliorări imediate.

Dacă simptomele nu se ameliorează după administrarea continuă a acestui medicament timp de 2 săptămâni, adresaţi-vă medicului.





Nu utilizaţi CONTROLOC Control comprimate mai mult de 4 săptămâni fără să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Luaţi comprimatul înainte de masă, la aceeaşi oră în fiecare zi. Trebuie să înghiţiţi comprimatul întreg, cu o cantitate de apă. Nu mestecaţi şi nu spargeţi comprimatul.

Copii şi adolescenţi

CONTROLOC Control nu trebuie utilizat de copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din CONTROLOC Control

Informaţi-vă imediat medicul sau farmacistul. Dacă este posibil, luaţi medicamentul şi prospectul cu dumneavoastră. Nu există simptome cunoscute ale supradozajului.

Dacă uitaţi să luaţi CONTROLOC Control

9                                    9

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Luaţi următoarea doză în mod normal, în ziua următoare şi la ora obişnuită.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

 

  1. REACŢII ADVERSE POSIBILE

 

Ca toate medicamentele, CONTROLOC Control poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Informaţi-vă imediat medicul sau adresaţi-vă departamentului de urgenţă al celui mai apropiat spital dacă prezentaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave. Opriţi imediat administrarea medicamentului, dar luaţi acest prospect şi/sau comprimatele cu dumneavoastră.

–          Reacţii alergice grave (rare): reacţii de hipersensibilitate, aşa-numitele reacţii anafilactice, şoc anafilactic şi edem angioneurotic. Simptomele tipice sunt: umflarea feţei, buzelor, gurii, limbii şi/sau gâtului, care pot produce dificultăţi la înghiţire sau respiraţie, urticarie (erupţii iritative pe piele), ameţeală severă cu bătăi foarte rapide ale inimii şi transpiraţie abundentă.

–          Reacţii grave pe piele (cu frecvenţă necunoscută): erupţie cu tumefacţie, pustule sau exfolierea pielii, piele descuamată şi sângerări în jurul ochilor, nasului, gurii sau organelor genitale şi deteriorarea rapidă a stării generale de sănătate sau erupţie pe piele în momentul expunerii la soare.

–          Alte reacţii adverse grave (cu frecvenţă necunoscută): îngălbenirea pielii şi a ochilor (ca urmare a leziunilor hepatice severe) sau probleme renale cum ar fi urinarea dureroasă şi durere lombară inferioară cu febră.

Reacţiile adverse pot surveni cu anumite frecvenţe, care sunt definite după cum urmează:

■               foarte frecvente: afectează mai mult de 1 utilizator din 10



■               frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 100

■               mai puţin frecvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000

■               rare: afectează 1 până la 10 utilizatori din 10000

■               foarte rare: afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000

■               cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.

–                  Reacţii adverse mai puţin frecvente:

dureri de cap; ameţeală; diaree; greaţă, vărsături; balonare şi flatulenţă; constipaţie; gură uscată; colică şi disconfort; erupţii trecătoare pe piele sau urticarie; mâncărime; senzaţie de slăbiciune, oboseală sau stare generală de rău; tulburări de somn; creşterea enzimelor hepatice la testele de sânge.

–                  Reacţii adverse rare:

tulburări de vedere cum ar fi vederea înceţoşată; durere la nivelul articulaţiilor; dureri musculare; modificări de masă corporală; temperatură a corpului crescută; umflarea extremităţilor; reacţii alergice; depresie; valori crescute ale bilirubinei şi lipidelor în sânge (observate la testele de sânge).

–                  Reacţii adverse foarte rare:

dezorientare; reducerea numărului de trombocite, care vă poate predispune la sângerări şi vânătăi mai mult decât normal; reducerea numărului de leucocite, care poate conduce la infecţii mai frecvente.

–                  Cu frecvenţă necunoscută:

halucinaţii, confuzie (în special la pacienţii cu istoric al acestor simptome); valoare scăzută a sodiului în sânge.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

  1. CUM SE PĂSTREAZĂ CONTROLOC CONTROL

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi CONTROLOC Control după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  1. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine CONTROLOC Control

–          Substanţa activă este pantoprazolul. Fiecare comprimat conţine 20 mg pantoprazol (sub formă de sesquihidrat de sodiu).

–                  Celelalte componente sunt:

–          Nucleu: hidrogenocarbonat de sodiu (anhidru), manitol, crospovidonă, povidonă K90, stearat de calciu

–          Film: hipromeloză, povidonă, dioxid de titan (E171), oxid galben de fer (E172), propilenglicol, copolimer de acid metacrilic şi acrilat de etil, laurilsulfat de sodiu, polisorbat 80, trietilcitrat

–          Cerneală de inscripţionare: Shellac, oxid roşu, negru şi galben de fer (E172), lecitină din soia, dioxid de titan (E 171) şi antispumant DC 1510.

Cum arată CONTROLOC Control şi conţinutul ambalajului

Comprimatele gastro-rezistente sunt galbene, ovale, biconvexe, filmate, inscripţionate pe o faţă cu „P20”.



CONTROLOC Control este disponibil în blistere din Al/Al cu sau fără suport de carton.

Ambalaje conţinând 7 sau 14 comprimate gastro-rezistente. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Nycomed GmbH

Byk-Gulden-StraBe 2, 78467 Konstanz Germania

Producător

Nycomed GmbH

Unitatea de producţie Oranienburg LehnitzstraBe 70-98, 16515 Oranienburg Germania

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă.

Următoarele recomandări privitoare la modificarea stilului de viaţă şi a dietei pot fi, de asemenea, utile în ameliorarea arsurilor în capul pieptului sau a simptomelor asociate acidităţii.

–                  Evitaţi mesele mari

–                  Mâncaţi încet

–                  Renunţaţi la fumat

–                  Reduceţi consumul de alcool şi cafeină

–                  Scădeţi în greutate (dacă sunteţi supraponderal)

–                  Evitaţi hainele mulate şi centurile

–                  Evitaţi să mâncaţi cu mai puţin de trei ore înainte de culcare

Ridicaţi capătul patului (dacă prezentaţi simptome nocturne)

Reduceţi consumul de alimente care pot produce arsuri în capul pieptului. Printre acestea se pot număra: ciocolata, menta verde, menta piperată, alimentele grase şi cele prăjite, alimentele acide, alimentele condimentate, citricele şi sucurile de fructe, roşiile.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close