PROSPECT Molaxole

Sharing

PROSPECT Molaxole pulbere pentru soluţie orală

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.

  • Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc după 2 săptămâni

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră.

În acest prospect găsiţi

  1. Ce este Molaxole şi pentru ce se utilizează

  2. Înainte să utilizaţi Molaxole

  3. Cum să utilizaţi Molaxole

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Molaxole

  6. Informaţii suplimentare

  1. CE ESTE MOLAXOLE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

    Molaxole vă ajută să aveţi un tranzit intestinal comfortabil, chiar dacă aţi fost constipat pentru o perioadă lungă de timp. Molaxole are, de asemenea, efect în constipaţia foarte severă (numită şi fecalom).

    Macrogol 3350 creşte volumul fecalelor prin legarea apei ducând la o normalizare a mişcărilor intestinului gros. Consecinţele fiziologice constau într-o mişcare crescută a fecalelor înmuiate şi uşurarea defecaţiei. Sărurile din formula medicamentului ajută la menţinerea sărurilor normale ale corpului şi a balanţei apei.

  2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI MOLAXOLE Nu utilizaţi Molaxole

    dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la vreuna dintre substanţele active: macrogol, clorură de sodiu, clorură de potasiu, hidrogen carbonat de sodiu sau la oricare dintre celelalte componente ale Molaxole

    -dacă aveţi o obstrucţie a intestinului (maţelor), o perforaţie a peretelui intestinal sau boală intestinală inflamatorie severă cum ar fi colita ulcerativă, boala Crohn, megacolon toxic sau ileus

    Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Molaxole

    -dacă vă simţiţi slăbit, respiraţi cu greutate, sunteţi foarte însetat cu durere de cap, dacă aveţi insuficienţă cardiacă sau gleznele v-au devenit pufoase, încetaţi să luaţi Molaxole şi adresaţi-vă medicul dumneavoastră imediat.

    Nu utilizaţi Molaxole pentru perioade mai lungi de timp decât dacă aţi fost instruit s-o faceţi de către medicul dumneavoastră, de exemplu dacă luaţi medicamente ce pot determina constipaţia sau aveţi o boală ce poate cauza constipaţie, de exemplu boala Parkinson sau scleroza multiplă (SM).

    Utilizarea altor medicamente

    Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

    Sarcina şi alăptarea

    Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua Molaxole.

    Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

    Nu există niciun efect asupra capacităţii de a conduce sau utiliza maşini.

  3. CUM SĂ UTILIZAŢI MOLAXOLE

    Utilizaţi întotdeauna Molaxole exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur.

    Dozặ uzuală pentru constipaţie este de:

    Un pliculeţ de la unu până la de trei ori pe zi. Doza normală pentru cei mai mulţi dintre pacienţi este de 1-2 pliculeţe pe zi. În funcţie de răspunsul individual administrarea a 3 pliculeţe pe zi ar putea fi necesară. Doza depinde de severitatea constipaţiei dumneavoastră. Doza poate fi ajustată la valori mai joase către cea mai mică doza eficace după câteva zile. Durata tratamentului este în mod normal de 2 săptămâni. Dacă aceste simptome persistă după 2 săptămâni de tratament trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

    Amestecaţi conţinutul unui pliculeţ cu o jumătate de pahar de apă (aproximativ 125 ml). Agitaţi până când pulberea e dizolvată şi beţi conţinutul. Dacă doriţi puteţi adăuga suc de fructe sau sirop de fructe imediat înaintea de a-l bea.

    Copii (sub vârsta de 12 ani): nu se recomandă.

    Fecalom:

    Adulţi: Doza uzuală este de 8 pliculeţe pe zi. Cele 8 pliculeţe trebuie să fie utilizate într-o perioadă de 6 ore în fiecare zi, timp de 3 zile dacă este necesar. O cură de tratament pentru fecalom nu depăşeşte în mod normal 3 zile.

    Dacă utilizaţi Molaxole pentru tratamentul fecalomului puteţi amesteca 8 pliculeţe într-un litru de apă. Soluţia poate fi apoi păstrată în frigider.

    Copii (sub vârsta de 12 ani): nu se recomandă.

    Pacienţi cu funcţia inimii alterată:

    Pentru tratamentul fecaloamelor doza trebuie să fie împărţită astfel încât nu mai mult de două pliculeţe să fie administrate în fiecare oră.

    Pacienţi cu insuficienţă renală:

    Nu este necesară o schimbare a dozelor fie pentru tratamentul constipaţiei sau cel al fecaloamelor.

    Dacă utilizaţi mai mult Molaxole decât trebuie

    Dacă utilizaţi mai mult Molaxole şi vă apare o diaree severă sau începeţi să vărsaţi, încetaţi să luaţi Molaxole până dispar aceste simptome, apoi începeţi să luaţi din nou o doză mai mică. Dacă sunteţi îngrijorat, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

    Dacă uitaţi să utilizaţi Molaxole

    Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, Molaxole poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    Frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100)

    Greaţă. Durere de stomac şi crampe abdominale. Bolboroseli abdominale şi gaze gastrointestinale. Diaree. Vărsături.

    Foarte rare (afectează mai puţin de 1 utilizator din 10000)/ frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile

    Umflarea alergică a feţei, reacţii alergice bruşte. Dacă vreunul dintre aceste simptome apare, încetaţi imediat să luaţi acest medicament şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

    Reacţii alergice, de exemplu reacţii ale pielii, nas care curge .

    Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  5. CUM SE PĂSTREAZĂ MOLAXOLE

    A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.

    Nu utilizaţi Molaxole după data de expirare înscrisă pe pliculeţ şi pe cutie după data de expirare. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

    Acest medicament nu necesită condiţii de depozitare la vreo temperatură specială. A se păstra în ambalajul original pentru a-l proteja de umiditate. Soluţia gata amestecată poate fi păstrată bine acoperită în frigider (2°C la 8°C). Aruncaţi orice cantitate din soluţia neutilizată într-un interval de timp de şase ore.

    Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine Molaxole

-Substanţele active sunt macrogol 3350 (cunoscut şi sub denumirea de polietilen glicol 3350) 13.125 g, clorură de sodiu 350.7 mg, hidrogen carbonat de sodiu 178.5 mg, clorură de potasiu 46.6 mg

-Alte ingrediente sunt acesulfam de potasiu (E950) (îndulcitor) şi aromă de lămâie (aromatizant).

Cum arată Molaxole şi conţinutul ambalajului

O pulbere albă pentru soluţie orală.

Pliculeţe de 13,8 g într-o cutie de 2, 6, 8, 10, 20, 30, 40, 50, 60 şi 100 pliculeţe. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanţii

Meda AB

Pipers väg 2, Box 906, SE-170 09 Solna Suedia

Fabricanţii

Recipharm Höganäs AB, Sporthallsvägen 6, SE-263 34 Höganäs,

Suedia sau

Klocke Pharma-Service GmbH,

Strassburger Strasse 77, D-77762 Appenweier, Germania

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Danemarca, Franţa, Finlanda, Islanda, , Polonia, Suedia, Norvegia, Ungaria: Moxalole Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Germania, Grecia, Italia, Irlanda,

Luxemburg, Letonia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Romậnia Republica Slovacia,

Slovenia, Spania: Molaxole

Pentru orice informaţii referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa localặ a deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

MEDA Pharmaceuticals GmbH, Elvetia Calea Floreasca 141-143, Sect.1 Bucureşti, Romania

Acest prospect a fost aprobat în Iulie 2012.

Sharing

Prospecte.Net recomanda consultarea medicului inainte de orice tratament. Luati medicamente si suplimente numai la indicația medicului deoarece combinate sau in cantitati necontrolate sa dea efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale.

[wpseo_breadcrumb]
Do NOT follow this link or you will be banned from the site!