Prospect Mucosin 30 mg compr- Tuse Boli Respiratorii

Dă Share să știe și altii!!
Shares

PROSPECT MUCOSIN 30 mg comprimate

  Clorhidrat de ambroxol

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Mucosin comprimate este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să luaţi Mucosin comprimate cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.

 

–    Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

–   întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.

–   Trebuie să vă adresaţi medicului dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se
îmbunătăţesc după 4-5 zile.

–    Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

1.  Ce este Mucosin comprimate şi pentru ce se utilizează

2.  înainte să luaţi Mucosin comprimate

3.  Cum să luaţi Mucosin comprimate

4.  Reacţii adverse posibile

5.  Cum se păstrează Mucosin comprimate

6.  Informaţii suplimentare

 

Mucosin tablete prospect



Mucosin tablete prospect

1.             CE ESTE MUCOSIN COMPRIMATE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ



 

Mucosin comprimate este un medicament mucolitic care determină creşterea cantităţii de spută expectorată şi îi scade vâscozitatea. îmbunătăţeşte transportul bronşic, reduce tusea şi uşurează respiraţia. După administrarea pe cale orală este absorbit rapid şi complet.

 

Mucosin comprimate se administrează în bolile respiratorii acute şi cronice însoţite de alterarea formării de spută.

Medicamentul este recomandat adulţilor, adolescenţilor şi copiilor cu vârsta peste 6 ani.

 

2.             ÎNAINTE SĂ LUAŢI MUCOSIN COMPRIMATE

Nu luaţi Mucosin comprimate

–  dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ambroxol (substanţa activă din Mucosin) sau la oricare dintre
celelalte componente ale medicamentului (vezi pct. 6.).

–  la copii cu vârsta sub 6 ani.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Utilizarea simultană de Mucosin comprimate şi de anumite antibiotice (amoxicilină, cefuroximă, eritromicină, doxiciclină) a dus la o creştere a concentraţiei de antibiotice la nivelul plămânului.

Medicamentele care pot inhiba reflexul de tuse (denumite medicamente antitusive, de exemplu codeină) nu trebuie utilizate în acelaşi timp cu medicamentele care conţin ambroxol.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Mucosin comprimate

Medicamentul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu ulcer al stomacului şi duodenului, cu
insuficienţă hepatică sau renală severă. Nu utilizaţi imediat înainte de culcare.

La pacienţii astmatici ambroxolul poate iniţial intensifica tusea.

Utilizarea Mucosin comprimate cu alimente şi băuturi

Comprimatele trebuie luate după masă şi înghiţite cu apă.

 

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.

Femeile gravide sau care alăptează pot utiliza Mucosin comprimate doar la recomandarea medicului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Mucosin nu are efect sau are efect neglijabil asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje.

 





 

3.             CUM SĂ LUAŢI MUCOSIN COMPRIMATE

Luaţi întotdeauna Mucosin comprimate exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să vă
adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă nu sunteţi sigur.

Dacă nu este indicat altfel, se recomandă utilizarea următoarelor doze:

Copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani: jumătate de comprimat administrat de 2 sau 3 ori pe zi.
Adolescenţi cu vârsta peste 12 ani şi adulţi: în timpul primelor 2-3 zile de tratament 1 comprimat
administrat de 3 ori pe zi; în continuare 1 comprimat administrat de 2 ori pe zi. Efectul terapeutic
poate fi amplificat prin administrarea a câte 2 comprimate de 2 ori pe zi.

Comprimatele trebuie luate după masă şi înghiţite cu apă.

Dacă luaţi Mucosin comprimate fără prescripţie medicală şi starea dumneavoastră nu se îmbunătăţeşte
(sau se înrăutăţeşte) după 4-5 zile, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

 

Dacă luaţi mai mult Mucosin comprimate decât trebuie

In caz de supradozaj sau ingestie accidentală a mai multor comprimate de către un copil, adresaţi-vă
medicului dumneavoastră.

 

Dacă uitaţi să luaţi Mucosin comprimate



Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Nu luaţi o doză dublă pentru a
compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.

 

4.             REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Mucosin comprimate poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la
toate persoanele.

•                       Reacţii adverse mai puţin frecvente (apar la mai puţin de 1 din 100 dar la peste 1 din 1000 de
pacienţi): senzaţie de rău, durere abdominală, vărsături, reacţii de hipersensibilitate (erupţie trecătoare
pe piele, mâncărime, umflare a feţei, dificultăţi de respiraţie), febră

•                       Reacţii adverse foarte rare (apar la mai puţin de 1 din 10 000 de pacienţi): reacţii severe la
nivelul pielii cum sunt sindrom Stevens-Johnson (boală severă cu febră, pete roşii pe piele, dureri ale
articulaţiilor şi/sau infecţii ale ochilor), necroliză epidermică (jupuire a pielii; aşa numitul sindrom
Lyell). Reacţii anafilactice mergând până la şoc (o reacţie alergică acută de hipersensibilitate sistemică
severă)

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

5.             CUM SE PĂSTREAZĂ MUCOSIN COMPRIMATE

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Mucosin comprimate după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi
farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la
protejarea mediului.

6.             INFORMAŢII SUPLIMENTARE
Ce conţine Mucosin

Substanţa activă este clorhidrat de ambroxol. Fiecare comprimat conţine clorhidrat de ambroxol
30 mg.

Celelalte componente sunt: amidonglicolat de sodiu (tip A), celuloză microcristalină, stearat de
magneziu, dioxid de siliciu coloidal anhidru.



Cum arată Mucosin şi conţinutul ambalajului

Comprimatele de Mucosin sunt plate, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute cu o linie
mediană pe una dintre feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Mărimi de ambalaj: 20 sau 30 de comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Zentiva, a. s.,

Nitrianska 100, 920 27 Hlohovec
Republica Slovacia

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:

Bulgaria

Mucosin Zentiva

Republica Cehia

MUCOSIN 30 mg tablety

Ungaria

Mucosin tabletta

Polonia

Mucosin

România

MUCOSIN® 30 mg comprimate

Republica Slovacia

Mucosin tablety

Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:

Zentiva Romania,

Acest prospect a fost aprobat în Aprilie 2012

Logo Zentiva

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close