Prospect Nistatin – Candidoza

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prospect Nistatină 500.000 U.l. comprimate filmate 

1. Ce este Nistatina şi pentru ce se utilizează

Nistatina este indicată pentru a trata infecţiile determinate de o ciupercă denumită Candida albicans, localizate la nivelul tractului digestiv şi ca adjuvant în tratamentul candidozei vaginale şi cutanate.

Nistatina face parte din clasa de medicamente cunoscută sub denumirea de antifungice.

 



2. Inainte să luaţi Nistatina

Nu luaţi Nistatină

  • dacă sunteţi alergic la nistatină sau la alte antifungice polienice sau la oricare dintre celelalte componente ale Nistatinei.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Nistatina

Acest medicament se administrează oral, exact aşa cum a fost prescris de medicul dumneavoastră.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru a vă explica toţi factorii care pot determina reapariţia Candidei, pentru a-i putea identifica şi evita.

In timpul tratamentului, medicamentele care modifică tranzitul intestinal, pansamentele digestive şi în general toate medicamentele care pot proteja mucoasa digestivă de acţiunea nistatinei vor fi evitaţi.

Pentru copii sub 6 ani se recomandă administrarea nistatinei într-o formă farmaceutică adecvată vîrstei. Nistatina nu este recomandată pentru tratamentul micozelor sistemice.

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Utilizarea altor medicamente

Nu sînt cunoscute interacţiuni ale Nistatinei cu alte medicamente.

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Utilizarea Nistatinei cu alimente şi băuturi

Nu luaţi Nistatina împreună cu alimentele, deoarece acestea pot împiedica acţiunea medicamentului.



Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament dacă sunteţi însărcinată sau alăptaţi.

Nistatina se va administra pe cale orală în timpul sarcinii numai dacă este necesar. Nu s-au înregistrat cazuri de malformaţii după administrarea de nistatină în primul trimestru de sarcină.

Nu se cunoaşte dacă nistatina se excretă în laptele matern. Deoarece practic nu se absoarbe din tractul digestiv, nistatina se poate administra în timpul alăptării la recomandarea medicului, cu precauţie datorită posibilităţii apariţiei efectelor adverse la sugar (diaree etc).

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nistatina nu are efect asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Nistatinei

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

3. Cum să luaţi Nistatina

Utilizaţi întotdeauna Nistatina exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi: 500.000 -1.000.000 U.l. (1 -2 comprimate) de 3-6 ori pe zi

Copii peste 6 ani: 1.000.000 U. I.- 2.000.000 U.l. (2-4 comprimate) pe zi, fracţionat în 3- 4 prize.

Se recomandă administrarea produsului între mese, evitându-se asocierea cu alimentele.

Tratamentul se continuă cel puţin 48 de ore după vindecarea semnelor clinice.

Pentru copii sub 6 ani se recomandă administrarea nistatinei într-o formă farmaceutică adecvată vîrstei. în cazul candidozei la nivelul gurii şi a faringelui, medicul vă poate recomanda sfărâmarea comprimatelor înaintea înghiţirii lor şi menţinerea în gură cât mai mult timp pentru realizarea unui contact direct şi prelungit cu leziunile.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Nistatina

Luarea oricărui medicament în exces poate avea serioase consecinţe. Dacă suspectaţi supradozajul, anunţaţi de urgenţă medicul. Supradozarea acută cu nistatină provoacă diaree şi/sau disconfort gastro- intestinal.

Dacă uitaţi să luaţi Nistatina

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi medicamentul imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru urmatoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să luaţi Nistatina



Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile ale Nistatinei

Ca toate medicamentele, Nistatina poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Acestea pot fi reacţii alergice, de tipul eritemului sau pruritului la nivel cutanat, iar rareori pot să apară tulburări digestive minore (greaţă, vărsături, diaree).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. Cum se păstrează Nistatina

-A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A se păstra în ambalajul original, la temperaturi sub 25’C.

Nu utilizaţi Nistatina după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

Nu utilizaţi Nistatina dacă observaţi semne vizibile de deteriorare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.



6. Informaţii suplimentare  despre Nistatina

 Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect Nistatina înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

 Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-i daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 Ce conţine Nistatina

  • substanţa activă este nistatina

celelalte componente sunt:

Nucleu: lactoză monohidrat, povidonă, crospovidonă XL, talc, stearat de magneziu.

Film: Opadry Brown

Cum arată Nistatina şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate filmate.



Cutie cu 150 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul Antibiotice SA

Str. Valea Lupului nr.1, laşi, 707410, România Acest prospect a fost aprobat în Ianuarie 2007

însoţiţi orice reclamaţie cu prospectul şi pliantul sau banderola ambalajului.

Testare Rapida pentru candidoza

Veneris Test Candida Albicans 1 Buc





 

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close