vegis.ro

Prospect Olanzapină compr. orodispersabile | Halucinatii Antipsihotic

Prospect Olanzapină

2,5 mg; 5 mg ; 7,5 mg ; 10 mg ; 15 mg ; 20 mg comprimate orodispersabile

Olanzapină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este Olanzapină Torrent şi pentru ce se utilizează

  2. Înainte să luaţi Olanzapină Torrent

  3. Cum să luaţi Olanzapină Torrent

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Olanzapină Torrent

  6. Informaţii suplimentare

 

  1. CE ESTE OLANZAPINĂ TORRENT ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

    Olanzapină Torrent aparţine grupului de medicamente denumit antipsihotice.

    Olanzapină Torrent este utilizat pentru tratamentul unei boli cu simptome cum sunt auzirea, vederea sau simţirea unor lucruri inexistente, convingeri eronate, suspiciune neobişnuită şi tendinţă la izolare. Persoanele cu această boală pot, de asemenea, să se simtă deprimate, anxioase sau tensionate.

    Olanzapină Torrent este utilizat pentru tratamentul unei afecţiuni cu simptome, cum sunt stare de bună dispoziţie exagerată, faptul de a avea excesiv de multă energie, de a avea nevoie de mult mai puţin somn decât de regulă, de a vorbi foarte repede cu fugă de idei şi, uneori, cu iritabilitate severă. Este, de asemenea, un stabilizator al dispoziţiei care previne apariţia ulterioară a variaţiilor extreme ale dispoziţiei, în sens pozitiv şi negativ (deprimare) asociate cu această afecţiune.

     

  2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI OLANZAPINĂ TORRENT

    Nu luaţi Olanzapină Torrent

    • Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la olanzapină sau la oricare dintre celelalte componente ale Olanzapină Torrent. O reacţie alergică este caracterizată prin erupţie trecătoare pe piele, mâncărime, umflare a feţei, umflare a buzelor şi scurtare a respiraţiei. Dacă aceasta se întâmplă, spuneţi-i medicului dumneavoastră.

    • dacă aţi fost diagnosticat anterior cu probleme la nivelul ochilor, cum sunt anumite tipuri de glaucom (tensiune crescută în interiorul ochiului).

      Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Olanzapină Torrent

    • Medicamentele de acest tip pot provoca mişcări neobişnuite, în principal la nivelul feţei sau limbii. Dacă vi se întâmplă acest lucru după ce aţi luat Olanzapină Torrent, spuneţi medicului dumneavoastră.

    • Foarte rar, medicamentele de acest tip determină o asociere de febră, respiraţie mai rapidă,

      transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă. Dacă se întâmplă acest lucru, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră.

    • Utilizarea olanzapinei la pacienţii vârstnici cu demenţă nu este recomandată, deoarece poate

      produce reacţii adverse grave.

      Dacă suferiţi de oricare dintre bolile următoare, spuneţi-i medicului dumneavoastră cât mai repede posibil:

    • diabet zaharat

    • boală de inimă

    • boală de ficat sau rinichi

    • boală Parkinson

    • epilepsie

    • probleme la nivelul prostatei

    • intestin blocat (ileus paralitic)

    • boli ale sângelui

    • accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor (simptome temporare de accident vascular cerebral)

      Dacă suferiţi de demenţă, dumneavoastră sau persoana care are grijă de dumneavoastră, trebuie să anunţaţi medicul dacă aţi avut vreodată accident vascular cerebral sau accident vascular cerebral minor.

      Ca măsură de precauţie uzuală, dacă aveţi vârsta peste 65 ani, poate fi necesar ca medicul dumneavoastră să vă monitorizeze tensiunea arterială.

      Olanzapina nu este destinată pacienţilor cu vârsta sub 18 ani.

      Folosirea altor medicamente

      În timpul tratamentului cu Olanzapină Torrent luaţi alte medicamente numai dacă medicul dumneavoastră vă spune că este permis.

      Dacă luaţi olanzapină în asociere cu antidepresive sau cu medicamente care se iau pentru anxietate

      sau care vă ajută să dormiţi (tranchilizante), s-ar putea să vă simţiţi somnolent.

      Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi fluvoxamină (un antidepresiv) sau

      ciprofloxacină (un antibiotic), deoarece poate fi necesară modificarea dozei de olanzapină.

      Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente,

      inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. În special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi medicamente pentru boală Parkinson.

      Folosirea Olanzapină Torrent cu alimente şi băuturi

      Nu consumaţi alcool etilic în timpul tratamentului cu olanzapină, deoarece olanzapina şi alcoolul etilic împreună vă pot face să vă simţiţi somnolent.

      Sarcina şi alăptarea

      Spuneţi medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă sunteţi gravidă sau credeţi că aţi putea fi gravidă. Nu trebuie să luaţi acest medicament dacă sunteţi gravidă, decât după ce discutaţi cu medicul dumneavoastră.

      Nu trebuie să luaţi acest medicament în timp ce alăptaţi deoarece mici cantităţi de olanzapină pot trece în lapte.

      Conducerea vehiculelor şi f olosirea utilajelor

      În timpul tratamentului cu olanzapină există riscul să vă simţiţi somnolent. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi niciun fel de unelte sau utilaje. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

      Inf ormaţii importante privind unele componente ale Olanzapină Torrent

      Pacienţii care nu pot utiliza fenilalanină trebuie să aibă în vedere că Olanzapină Torrent conţine aspartam, care este o sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător pentru persoanele cu fenilcetonurie.

       

  3. CUM SĂ LUAŢI OLANZAPINĂ TORRENT

    Luaţi întotdeauna Olanzapină Torrent exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

    Medicul dumneavoastră vă va spune câte comprimate de Olanzapină Torrent să luaţi şi cât timp trebuie să continuaţi să le luaţi. Doza zilnică de Olanzapină Torrent este cuprinsă între 5 şi 20 mg. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă simptomele reapar, dar nu întrerupeţi tratamentul cu Olanzapină Torrent decât dacă medicul dumneavoastră vă spune acest lucru.

    Trebuie să luaţi Olanzapină Torrent o dată pe zi, aşa cum v-a recomandat medicul dumneavoastră. Încercaţi să luaţi comprimatele în fiecare zi, la aceeaşi oră. Nu are importanţă dacă le luaţi cu sau fără alimente. Comprimatele orodispersabile Olanzapină Torrent sunt pentru administrare orală.

    Comprimatele orodispersabile de Olanzapină Torrent se sfărâmă uşor, astfel încât este necesar să le manevraţi cu grijă. Nu atingeţi comprimatele cu mâinile ude, pentru că se pot sfărâma.

    De asemenea, puteţi să puneţi comprimatul într-un pahar plin cu apă, suc de portocale, suc de mere, lapte sau cafea şi să amestecaţi. În cazul anumitor băuturi, amestecul poate să îşi schimbe culoarea sau să se tulbure. Beţi imediat lichidul.

    Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Olanzapină Torrent

    Pacienţii care au luat mai mult decât trebuie din Olanzapină Torrent au prezentat următoarele simptome: bătăi rapide ale inimii, agitaţie/agresivitate, tulburări de vorbire, mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii) şi un nivel de conştienţă redus. Alte simptome pot fi: confuzie acută,

    convulsii (epilepsie), comă, o asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă, scădere a frecvenţei respiratorii, aspiraţie traheo-bronşică, tensiune arterială mare sau mică, ritmuri anormale ale bătăilor inimii. Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital. Arătaţi medicului cutia dumneavoastră cu comprimate.

    Dacă uitaţi să luaţi Olanzapină Torrent

    Luaţi comprimatele imediat ce vă amintiţi. Nu luaţi două doze în aceeaşi zi.

    Dacă încetaţi să luaţi Olanzapină Torrent

    Nu întrerupeţi administrarea comprimatelor doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să continuaţi să luaţi Olanzapină Torrent atât timp cât vă recomandă medicul dumneavoastră.

    Dacă aţi încetat brusc să luaţi olanzapină, pot apărea simptome, cum sunt transpiraţii, incapacitate de a dormi, tremurături, anxietate sau greaţă şi vărsături. Înainte de întreruperea tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate recomanda să reduceţi doza treptat.

    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

     

  4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, Olanzapină Torrent poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    Reacţii adverse foarte frecvente: afectează 1 utilizator din 10

    • Creştere în greutate

    • Somnolenţă

    • Creştere a valorilor prolactinei în sânge.

      Reacţii adverse frecvente: af ectează 1 până la 10 utilizatori din 100

    • Modificare a numărului unor celule din sânge şi ale valorilor concentraţiilor grăsimilor din sânge

    • Creştere a valorilor concentraţiilor zahărului din sânge şi urină

    • Senzaţie mai accentuată de foame

    • Ameţeli

    • Nelinişte

    • Tremor

    • Rigiditate sau spasme musculare (incluzând mişcări ale ochilor)

    • Dificultăţi de vorbire

    • Mişcări neobişnuite (în special la nivelul feţei sau limbii)

    • Constipaţie

    • Uscare a gurii

    • Erupţie trecătoare pe piele

    • Pierdere a forţei

    • Oboseală extremă

    • Retenţie de apă care determină umflare a mâinilor, picioarelor sau gleznelor.

    • În fazele iniţiale ale tratamentului, unele personae pot să prezinte ameţeli sau leşin (cu bătăi rare ale inimii) în special la ridicarea în picioare din poziţia şezând sau culcat. De obicei, aceste manifestări trec de la sine, dar dacă nu se întâmplă acest lucru, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

    • Disfuncţii sexual cum sunt scăderea libidoului la bărbaţi şi femei sau tulburări ale erecţiei la bărbaţi

      Reacţii adverse mai puţin f recvente: afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000

    • Bătăi rare ale inimii

    • Creştere a sensibilităţii la expunerea la soare

    • Incontinenţă urinară

    • Cădere în exces a părului

    • Absenţa menstruaţiei sau scădere a numărului de cicluri menstruale

    • Modificări la nivelul sânilor la bărbaţi şi femei, cum sunt secreţia anormală de lapte sau mărirea anormală a volumului sânilor.

      Alte reacţii adverse posibile: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibil e.

    • Reacţie alergică (de exemplu, umflare la nivelul gurii şi gâtului, mâncărime, erupţie trecătoare pe piele)

    • Declanşare sau agravare a diabetului zaharat, asociată ocazional cu cetoacidoză (corpi cetonici în sânge şi urină) sau comă

    • Scădere a temperaturii normale a corpului

    • Convulsii, de regulă asociate cu un istoric de convulsii (epilepsie)

    • Asociere de febră, respiraţie mai rapidă, transpiraţii, rigiditate musculară şi toropeală sau somnolenţă

    • Spasme ale muşchilor de la nivelul ochiului care determină mişcări rotative ale ochilor

    • Ritm anormal al bătăilor inimii

    • Moarte subită inexplicabilă

    • Cheaguri de sânge care se pot manifesta ca tromboză venoasă profundă a piciorului sau cheaguri de sânge la nivelul plămânilor

    • Inflamaţie a pancreasului care determină durere severă la nivelul stomacului, febră şi greaţă

    • Boli ale ficatului manifestate prin îngălbenire a pielii şi a albului ochilor

    • Boli musculare manifestate prin dureri inexplicabile şi disconfort

    • Dificultăţi la urinare

    • Erecţie prelungită şi/sau dureroasă.

    În timpul tratamentului cu olanzapină, pacienţii vârstnici cu demenţă pot avea accident vascular cerebral, pneumonie, pierderi necontrolate de urină, căderi, oboseală extremă, halucinaţii vizuale, o creştere a temperaturii corporale, înroşire a pielii sau dificultăţi la mers. La acest grup de pacienţi

    s-au raportat şi decese.

    La pacienţii cu boală Parkinson, olanzapina poate agrava simptomele.

    Rar, femeile care iau medicamente de acest tip, pentru o perioadă lungă de timp, pot să înceapă să secrete lapte sau să prezinte întrerupere sau neregularităţi ale ciclului menstrual. Dacă acestea persistă, spuneţi medicului dumneavoastră. Foarte rar, copiii născuţi din mame care au luat olanzapină în ultimul trimestru de sarcină (trimestru 3) pot prezenta tremurături, pot fi somnolenţi sau moleşiţi.

    Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră.

     

  5. CUM SE PĂSTREAZĂ OLANZAPINĂ TORRENT

    A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

    Nu utilizaţi Olanzapină Torrent după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

    A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

    Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

     

  6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Olanzapină Torrent: Substanţa activă este olanzapina.

 

vegis.ro

Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 2,5 mg. Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 5 mg. Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 7,5 mg. Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 10 mg. Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 15 mg. Fiecare comprimat orodispersabil conţine olanzapină 20 mg.

Celelalte componente sunt:

manitol (E 421), aspartam (E 951), crospovidonă, celuloză microscristalină, stearat de magneziu.

Cum arată Olanzapină Torrent şi conţinutul ambalajului

 

Olanzapină Torrent 2,5 mg sunt comprimate rotunde, plate, de culoare galbenă, cu marginile teşite, marcate cu “2,5” pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.

Olanzapină Torrent 5 mg sunt comprimate rotunde, plate, de culoare galbenă, cu marginile teşite, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu “5” pe cealaltă faţă.

Olanzapină Torrent 7,5 mg sunt comprimate rotunde, plate, de culoare galbenă, cu marginile teşite, cu o linie mediană pe una din feţe şi mrcate cu “7,5” pe cealaltă faţă.

Olanzapină Torrent 10 mg sunt comprimate rotunde, plate, de culoare galbenă, cu marginile teşite, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu “10” pe cealaltă faţă.

vegis.ro

Olanzapină Torrent 15 mg sunt comprimate rotunde, plate, de culoare galbenă, cu marginile teşite, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu “15” pe cealaltă faţă.

Olanzapină Torrent 20 mg sunt comprimate rotunde, plate, de culoare galbenă, cu marginile teşite, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu “20” pe cealaltă faţă.

Mărimea ambalajului:

Olanzapină Torrent 2,5 mg

Mărimea ambalajului: 10, 14, 28, 30, 35, 50, 56, 70 comprimate.

Olanzapină Torrent 5 mg

 

Mărimea ambalajului: 10, 14, 28, 30, 35, 50, 56, 70 comprimate.

Olanzapină Torrent 7.5 mg

 

Mărimea ambalajului: 10, 14, 28, 30, 35, 50, 56, 70 comprimate.

Olanzapină Torrent 10 mg

 

Mărimea ambalajului: 10, 14, 28, 30, 35, 50, 56, 70 comprimate.

Olanzapină Torrent 15 mg

 

Mărimea ambalajului: 10, 14, 28, 30, 35, 50, 56, 70 comprimate.

Olanzapină Torrent 20 mg

 

Mărimea ambalajului: 10, 14, 28, 30, 35, 50, 56, 70 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

Torrent Pharma S.R.L.

Str. Ştirbei Vodă, Nr. 36, Etajul 2, Biroul A, Sector 1, Bucureşti, România

evomag.ro

Telefon: +40 311 042202

Fax: +4 311 042202

E-mail: [email protected]

Fabricantul

Torrent Pharma GmbH Südwestpark 50

90449 Nürnberg, Deutschland

vitamix.ro

Telefon: +49 (0) 911 4302 970

Fax: +49 (0) 911 4302 971

E-mail: [email protected]

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

 

Germania Olanzapină Torrent 2.5 mg Schmelztabletten

Olanzapină Torrent 5 mg Schmelztabletten Olanzapină Torrent 7.5 mg Schmelztabletten Olanzapină Torrent 10 mg Schmelztabletten Olanzapină Torrent 15 mg Schmelztabletten Olanzapină Torrent 20 mg Schmelztabletten

 

Italia: Olanzapină Torrent 2.5 mg Compressa orodispersibile Olanzapină Torrent 5 mg Compressa orodispersibile Olanzapină Torrent 7.5 mg Compressa orodispersibile Olanzapină Torrent 10 mg Compressa orodispersibile Olanzapină Torrent 15 mg Compressa orodispersibile Olanzapină Torrent 20 mg Compressa orodispersibile

vitalconcept.com

 

Lituania Olanzapină Torrent 2.5 mg Burnoje disperguojamosios tabletės Olanzapină Torrent 5 mg Burnoje disperguojamosios tabletės Olanzapină Torrent 7.5 mg Burnoje disperguojamosios tabletės Olanzapină Torrent 10 mg Burnoje disperguojamosios tabletės Olanzapină Torrent 15 mg Burnoje disperguojamosios tabletės Olanzapină Torrent 20 mg Burnoje disperguojamosios tabletės

 

Polonia Olanzapină Torrent 2.5 mg Olanzapină Torrent 5 mg Olanzapină Torrent 7.5 mg Olanzapină Torrent 10 mg Olanzapină Torrent 15 mg Olanzapină Torrent 20 mg

 

România: Olanzapină Torrent 2,5 mg comprimate orodispersabile Olanzapină Torrent 5 mg comprimate orodispersabile Olanzapină Torrent 7,5 mg comprimate orodispersabile Olanzapină Torrent 10 mg comprimate orodispersabile Olanzapină Torrent 15 mg comprimate orodispersabile Olanzapină Torrent 20 mg comprimate orodispersabile

viataverdeviu.ro
genetx.eu

Marea Britanie: Olanzapină Torrent 2.5 mg Orodispersible tablets

Olanzapină Torrent 5 mg Orodispersible tablets

 

Olanzapină Torrent 7.5 mg Orodispersible tablets Olanzapină Torrent 10 mg Orodispersible tablets Olanzapină Torrent 15 mg Orodispersible tablets Olanzapină Torrent 20 mg Orodispersible tablets

Acest prospect a fost aprobat în Iunie 2011.

Lasati un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close