Prospect Paracetamol santa

Sharing

 Prospect : Informatii pentru utilizator

PARACETAMOL SANTA prospect

(paracetamol 500 mg/comprimat)

Compoziţie Paracetamol

Un comprimat conţine paracetamol, 500 mg sub formă de paracetamol DC 90, 555,68 mg şi excipienţi: amidon total pregelatinizat, amidon parţial pregelatinizat, povidona K30, croscarmeloza sodica, acid stearic.

Grupa farmacoterapeutică

Alte analgezice, antipiretice, anilide (inclusiv combinaţii), codui ATC: N02BE01

Indicaţii terapeutice Paracetamol

Paracetamolul este indicat în:

–  combaterea simptomatică a febrei (peste 38 C) de cauza infecţioasă;

–    a durerilor medii (cefalee. nevralgii dentare, sciatice, etc), artralgii nereumatismale, dismenoree, dureri după unele intervenţii chirurgicale, entorse, fracturi, luxaţii.

în cazul indicaţiilor de mai sus beneficiază de preparat în special persoanele cu intoleranţă digestivă la salicilaţi sau cu sensibilitate la derivaţii pirazolonici.

Contraindicaţii Paracetamol

Paracetamolul este contraindicat în insuficienţa renală sau hepatică severă, deficit de glucozo- 6-fosfat-dehidrogenaza, alergie specifică sau hipersensibilitate la paracetamol, acid acetilsaliciltc sau excipienţi. Paracetamolul este contraindicat în durerile intense, în special în cele de origine viscerală, durerue reumatice. – Copii cu vârstă sub 6  datorită formei farmaceutice.

Precauţii Paracetamol

Prudenţă în alcoolism. Se impune prudenta în caz de insuficienţă hepatică sau alcoolism cronic. Riscul supradozajului este mai mare la pacienţii cu ciroză hepatică nonalcootica. In eventualitatea unui supradozaj se recomandă ca pacientul să se adreseze medicului chiar daca este asimptomatic datorită riscului întârziat de afectare hepatica severa .Tratamentul va avea o durată pe cât posibil de scurta. In generai administrare trebuie să dureze peste 5 zile decât cu aviz medical. Deşi nu s-a putut pune in evidenta o alergie încrucişată cu derivatii acidului acetilsalicilic, anumiţi bolnavi sensibili la acidul acetilsalicilic au prezentai reacţii brorhospastice la administrarea paracetamolului. Se impune consultarea unui medic, dacă durerea persista peste  10 zile (5 zile la copii şi numai 2 zile dacă este vorba de o durere de gât), iar febra persistă pesie 3 zile de utilizare a paracetamolului. Pentru a se evita supradozajui trebuie să se verifice absenta paractamolului în alte medicamente administrate concomitent .în cazul insuficienţei renale severe intervalul dintre prizele de paracetamol va fi de minim 8 ore. Este necesara monitorizarea funcţiilor hepatice în cazul tratamentului de lunga durată şi cu doze mari la pacienţii cu leziuni hepatice preexistente. Nu se recomanda copiilor intre 6 si 12 ani.

paracetamol prospect
paracetamol prospect

Interacţiuni Paracetamol

In caz de supradozare alcoolul si barbituricele  pot creşte riscul unei reacţii hepatotoxice. Asocierea cu fenobarbitalul şi alte antiepileptice, rifampicina si alte diferite medicamente inductoare enzimatice ii poate creşte hepatotoxicitatea favorizând formarea metabolitilor agresivi pentru ficat. Deoarece paracetamolul nu afectează mucoasa gastrică, poate fi administrat la pacienţii ulcerosi se poate asocia cu antiinflamatoarele nesteroidiene. Legarea slaba de proteinei plasmatice permite asocierea cu anticoagulante cumarinice. Folosit timp indelungat şi asociat  cu doze mari de acid acetilsalicilic (1,35 g/zi cantitate totală Paracetamol+ acid acetilsalicilic sau 1 Kg/an) apare riscul semnificativ al unei nefropaţii, nefroze, necroza papilară renală, cancer de rinichi sau vezica urinară. Asocierea paracetamol- salicilaţi trebuie administrată pe termen scurt. Metoclopramidul sau domperidona potentează absorbţia paracetamolului. Colestiramina poate scadea viteza de absorbţie a paracetamolului. Diflunisalul creşte cu 50% concentraţia plasmatică a paracetamolului şi creşte astfel riscul hepatotoxicitatii acestuia.

Paracetamolul creşte concentrata plasmatică a cloramfenicoului.

Teste de laborator:

Interferează dozarea acidului uric din ser şi a glucozei prin metoda glucozo-oxidazei, nu însă şi metoda hexokinazei G6-PD ; ceşterea tranzitorie a transaminazelor, mai ales la alcoolici, creşterea timpului protrombinic ,ale activităţii lactatdehidrogenazei şi a bilirubinemiei.

Atenţionări speciale Paracetamol

Sarcina şi alăptarea

Deşi nu există dovezi în ceea ce priveşte un posibil efect teratogen a paracetamolului, se va

evita administrarea acestuia pe timpul sarcinii, mai ales în pnmele trei luni de sarcină. Paracetamolul se excretă în laptele matern. Deşi s-au găsit concentraţii de 10 g/ml în lapte după o doză de 500 mg, nu s-au putut detecta paracetamolul sau metaboliţii Iui în urina sugarului.

Comprimatele de paracelamoI se pot administra pe toată durata alăptării în doze terapeutice.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

 Nu este cazul.

 

Doze şi mod de administrare

Se administrează pe cale orală.

Comprimatul întreg se inghite cu lichid (de exemplu un pahar cu apa, lapte sau suc de fructe).

Adulţi şi copii peste 12 ani: se administreaza 3-4 comprimate pe zi. Nu se va depăşi doza zilnică de 2,5 g (5 comprimate)

Copii (6-12 ani): nu se recomanda.

Copii sub 6 ani: contraindicat din cauza formei farmaceutice.

Respectarea unui anumit interval de administrare evită fluctuaţiile de intensitate a durerii sau febrei.

Reacţii adverse Paracetamol

Pot sa apara reacţii alergice (rash cutanat, parestezii sau prurit), trombocitopenie (în general asimptomatica, rar sângerări sau hematoame, scaune negre şi moi, sânge în urină şi fecale, pete roşii pe tegumente), agranulocitoză (faringită şi febră neaşteptată), dermatită, hepatită (icter conjunctival sau tegumentar), colică renală (algie lombară puternică apărută brusc), insuficienţă renală (oligoanurie), piurie sterilă. La doze mari şi tratament prelungit paracetamolul poate produce afectarea funcţiei renale până la insuficienţă renală cronică (nefropatie caracteristică analgezicelor), în special la persoanele cu afectarea preexistentă a rinichiului.

Supradozaj Paracetamol

Intoxicaţia acută se manifestă cu tulburări gastro-intestinale (diaree, pierderea apetitului, greaţă, vărsături crampe sau dureri abdominale), transpiraţii intense. Simptomatologia poate să apară la 6-12 ore după ingestia supradozei şi poate să dureze aproximativ 24 ore. Dozele mai mari de 10 g la adulţi şi 150mg/kg corp la copil pot provoca citoliză hepatică cu necroza hepatică ireversibilă. Simptomatologia apare după 24-48 ore de la ingestia produsului devenind mai gravă după 27 zile odată cu instalarea insuficienţei hepatice. în timp se dezvoltă encefalopatie hepatica (cu tulburări mintale, stare de confuzie, agitaţie stupoare) convulsii, depresie respiratorie, comă, edem cerebral, tulburări de coagulare, hemoragie digestivă, coagulare intravasculară diseminantă, hipoglicemie acidoză metabolică şi colaps cardiovascular.

 

 Odată cu leziunile toxice hepatice paracetamolul poate produce necroză tubulară renală sau chiar insuficienţă renală (oligoanurie cu hematurie sau urină tulbure). Tratamentul supradozării se instituie urgent, chiar dacă manifestările sunt minore. Pentru reducerea absorţiei se face evacuarea conţinutului gastric prin provocarea de vărsături şi lavaj gastric, folosindu-se soluţii cu cărbune activ; se administreaza oral şi intravenos N-acetilcisteina pentru accelerarea eliminării se folosesc la nevoie hemodiaiiza, hemoperfuzia sau dializa peritoneală. Trebuie monitorizate funcţia hepatica (TGO. TGP), timpul de protrombina şi bilirubina, funcţia renală şi cardiacă. Tratamentul de susţinere trebuie să menţină echilibrul hidro-electrolitic şi glicemia şi, la nevoie, se administrează fitomenadiona, plasmă şi factori ai coagulării.

Păstrare Paracetamol

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP ).

 

Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Ase păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajui original.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere, întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Ambalaj Paracetamol

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate

Producător

S.C. Santa S.A.

Str. Carpaţilor nr 60, cod postai 500269 Braşov, România

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

S.C. Santa S.A.

Str. Carpaţilor nr 60, cod postai 500269 Braşov România

Data ultimei verificări a prospectului

Mai 2007

 

Sharing

Prospecte.Net recomanda consultarea medicului inainte de orice tratament. Luati medicamente si suplimente numai la indicația medicului.
Toate medicamentele, si chiar suplimentele alimentare care combinate sau in cantitati necontrolate sa dea efecte adverse, dintre care unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului nu este suficient, el trebuie coroborat cu date reale. Unele medicamente pot fi nocive doar în anumite condiții, nespecificate pe prospect. Prospecte.Net nu își asumă responsabilitatea asupra efectelor pe care acest site le are asupra vizitatorilor. Prospecte.Net este un site de consultare si nicidecum unul de tratament.

Acum esti aici: Home » Prospect Paracetamol santa