Toti cautam raspunsuri pe internet. Voteaza cum ti-a folosit sa stie si cel care vine dupa tine si cauta, astfel il ajuti si se va bucura asa cum te bucuri si tu ca ai gasit ceea ce cautai! Lasa si un comentariu daca vrei, precis ii va fi de folos.

Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult ( 1 -voturi, Media: 5.00 out of 5)

Loading...

Prospect Ranvor – Scaderea Colesterolului

Sharing

Prospect: 

  1. Ranvor este utilizat dacă aveţi:

    • o concentraţie crescută de colesterol în sânge (hipercolesterolemie primară) sau concentraţii crescute ale grăsimilor în sânge (hiperlipidemie mixtă);

    • o boală ereditară (hipercolesterolemie familială homozigotă) care determină creşterea concentraţiei colesterolului în sânge. De asemenea, vi se pot administra şi alte tratamente.

    • o boală cardiacă coronariană (BCC) sau prezentaţi un risc mare de apariţie a BCC (dacă aveţi diabet zaharat, aţi avut în trecut accident vascular cerebral sau o altă afecţiune a vaselor de sânge).

    • Ranvor vă poate prelungi durata vieţii prin reducerea riscului de boli cardiace, indiferent de concentraţia colesterolului în sângele dumneavoastră.

    Majoritatea oamenilor nu prezintă simptome imediate determinate de concentraţia crescută a colesterolului. Medicul dumneavoastră vă poate măsura concentraţia colesterolului printr-un test simplu de sânge.

  2. Prezentaţi-vă la medicului dumneavoastră în mod regulat, urmăriţi-vă concentraţia colesterolului şi discutaţi despre obiectivele tratamentului dumneavoastră cu medicul.

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

 

RANVOR 5 mg comprimate filmate RANVOR 10 mg comprimate filmate RANVOR 20 mg comprimate filmate RANVOR 40 mg comprimate filmate

Simvastatină

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este Ranvor şi pentru ce se utilizează

  2. Înainte să utilizaţi Ranvor

  3. Cum să utilizaţi Ranvor

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Ranvor

  6. Informaţii suplimentare

  1. CE ESTE RANVOR ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

    Ranvor conţine simvastatină o substanţă care face parte dintr-un grup de medicamente numite inhibitori ai HMG – CoA reductazei (un tip de medicamente cunoscute sub denumirea de “statine”care determină scăderea lipidelor). Ranvor este un medicament folosit pentru scăderea concentraţiei de colesterol, a colesterolului „rău” (LDL-colesterol) şi a substanţelor grase denumite trigliceride din sânge.

    Pe lângă aceste utilizări, Ranvor creşte concentraţia de colesterol „bun” (HDL-colesterol).

    În timp ce luaţi acest medicament, trebuie să ţineţi un regim alimentar care să vă scadă concentraţia colesterolului.

     

  2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI RANVOR Nu utilizaţi Ranvor:

    • dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la simvastatină sau la oricare dintre celelalte componente ale Ranvor,

    • dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,

    • dacă alăptaţi,

    • dacă aveţi probleme hepatice,

    • dacă sunteţi în tratament concomitent cu:

      • itraconazol, ketoconazol, fluconazol, posaconazol (medicamente antifungice),

      • medicamente pentru tratamentul infecţiei cu HIV (de exemplu, nelfinavir, indinavir, ritonavir, saquinavir),

      • eritromicină, claritromicină, telitromicină (utilizate în prevenirea/combaterea anumitor infecţii),

      • nefazodonă (pentru tratarea depresiei)

        Dacă oricare dintre situaţiile menţionate mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, opriţi tratamentul cu Ranvor, consultaţi medicul şi urmaţi indicaţiile acestuia.

        Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Ranvor:

        Datorită riscului de apariţie a reacţiilor adverse la nivelul ficatului şi muşchilor, trebuie să spuneţi medicului:

        • despre orice afecţiuni medicale pe care le aveţi sau le-aţi avut în trecut şi despre orice fel de alergii,

        • dacă consumaţi cantităţi mari de alcool etilic,

        • dacă aţi avut boli ale ficatului.

          Medicul dumneavoastră vă poate solicita să faceţi teste de sânge înainte de a începe tratamentul, pentru a verifica dacă ficatul dumneavoastră funcţionează normal şi de asemenea, după începerea tratamentului, pentru a verifica felul în care ficatul dumneavoastră tolerează tratamentul.

          Dacă urmează să efectuaţi o intervenţie chirurgicală, trebuie să anunţaţi medicul sau personalul medical că luaţi simvastatină.

          Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua statine dacă:

          -aveţi insuficienţă respiratorie severă.

          Dacă prezentaţi dureri musculare inexplicabile, hipersensibilitate musculară, slăbiciune musculară sau crampe musculare, contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră. Rareori, în timpul utilizării simvastatinei, apar distrugeri ale ţesutului muscular (rabdomioliză), însoţite de dureri, sensibilitate, slăbiciune sau crampe la nivelul muşchilor, febră şi urină de culoare brun roşcat ducând la leziuni renale; şi foarte rar, au survenit decese. (vezi „Reacţii adverse posibile”). Riscul apariţiei problemelor musculare poate fi amplificat de utilizarea concomitentă a anumitor medicamente (vezi

          „Utilizarea altor medicamente”).

          Riscul de distrugeri ale ţesutului muscular este mai mare la doze mai mari de Ranvor şi este mai mare la anumiţi pacienţi.

          Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă:

          • consumaţi cantităţi mari de alcool etilic,

          • aveţi boli ale rinichilor,

          • glanda tiroidă nu funcţionează corespunzător,

          • aveţi 65 ani sau sunteţi mai în vârstă,

          • sunteţi femeie,

          • aţi avut vreodată probleme musculare în timpul tratamentului cu medicamente hipocolesterolemiante numite „statine” sau „fibraţi”,

          • dumneavoastră sau un membru de familie apropiat aveţi o afecţiune musculară ereditară.

          Copii şi adolescenţi (10-17 ani)

          Siguranţa şi eficacitatea au fost studiate la băieţi de 10-17 ani şi la fete care au început perioada menstruală cu cel puţin un an înainte (vezi CUM SĂ LUAŢI Ranvor). Simvastatina nu a fost studiată la copii cu vârsta sub 10 ani. Pentru mai multe informaţii, discutaţi cu medicul dumneavoastră.

          Utilizarea altor medicamente

          Este deosebit de important să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi vreunul dintre următoarele medicamente. Administrarea Ranvor cu oricare dintre aceste medicamente poate creşte riscul de afecţiuni musculare (unele dintre acestea au fost deja enumerate la punctul de mai sus „Nu luaţi Ranvor”).

          • ciclosporină (un medicament utilizat deseori la pacienţii la care s-a efectuat transplant de organe)

          • danazol (un medicament antihormonal, care este utilizat în tratamentul unei boli care presupune dezvoltarea mucoasei uterine în exteriorul uterului – endometrioză şi în tratamentul durerilor sau sensibilităţii sânilor)

          • medicamente asemănătoare itraconazolului, fluconazolului, posaconazolului şi ketoconazolului (medicamente împotriva infecţiilor fungice)

          • fibraţi cum sunt gemfibrozil şi bezafibrat (medicamente pentru scăderea valorilor colesterolului)

          • eritromicină, claritromicină, telitromicină sau acid fusidic (medicamente împotriva infecţiilor bacteriene)

          • inhibitori ai proteazei HIV cum sunt indinavir, nelfinavir, ritonavir şi saquinavir (medicamente împotriva SIDA)

          • nefazodonă (un medicament antidepresiv)

          • amiodaronă (un medicament utilizat pentru bătăile neregulate ale inimii)

          • verapamil, diltiazem sau amlodipină (medicamente pentru tensiunea arterială mare, dureri în piept asociate cu o boală a inimii sau alte afecţiuni ale inimii)

            În afară de medicamentele enumerate mai sus, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

            În special, anunţaţi-vă medicul dacă luaţi oricare din următoarele medicamente:

          • medicamente pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge cum sunt warfarină, fenprocumon sau acenocumarol (anticoagulante).

          • fenofibrat (alt medicament utilizat pentru scăderea nivelului colesterolului).

          • cantităţi mari (cel puţin 1 g pe zi) de niacină sau acid nicotinic (medicamente pentru scăderea concentraţiei colesterolului).

            De asemenea, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi niacină (acid nicotinic) sau a unui produs care conţine niacină şi sunteţi chinez.

            Utilizarea Ranvor cu alimente şi băuturi

            Sucul de grepfrut conţine una sau mai multe componente care influenţează transformarea unor medicamente, cum este Ranvor. Ca urmare, consumul de suc de grepfrut trebuie evitat.

            Sarcina şi alăptarea

            Nu luaţi Ranvor dacă sunteţi gravidă, dacă încercaţi să rămâneţi gravidă sau dacă credeţi că aţi putea fi gravidă. Dacă rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Ranvor, opriţi imediat tratamentul şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

            Nu luaţi Ranvor dacă alăptaţi, deoarece nu se ştie dacă medicamentul este excretat în lapte. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

            Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

            Ranvor nu determină în mod obişnuit afectarea capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, în cazuri rare, au fost raportate ameţeli în timpul tratamentului cu simvastatină. Asiguraţi-vă că ştiţi cum reacţionează organismul dumneavoastră la acest medicament înainte de a conduce vehicule, de a folosi utilaje, sau a vă angaja în altă activitate care poate fi periculoasă dacă nu sunteţi pregătit.

            Informaţii importante privind unele componente ale Ranvor

            Ranvor conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  3. CUM SĂ UTILIZAŢI RANVOR

    Utilizaţi întotdeauna Ranvor exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Nu modificaţi doza de medicament administrată decât dacă medicul dumneavoastră vă recomandă acest lucru.

    Nu uitaţi să continuaţi regimul alimentar, exerciţiile fizice şi schimbarea modului de viaţă în timpul tratamentului cu Ranvor.

    Înghiţiţi comprimatele întregi cu o cantitate suficientă de apă. Comprimatele pot fi administrate înainte, în timpul sau după masă.

    Luaţi comprimatele în doza prescrisă şi pe perioada de timp recomandată; nu opriţi tratamentul chiar dacă vă simţiţi mai bine deoarece simptomele pot reveni.

    Dacă aveţi impresia că efectul Ranvor este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului sau farmacistului.

    Medicul dumneavoastră va stabili concentraţia de simvastatină pe comprimat potrivită pentru dumneavoastră în funcţie de starea dumneavoastră, tratamentul şi starea curentă de risc personal.

    Doze

    Doza uzuală recomandată este de 5-80 mg simvastatină o dată pe zi, seara. Medicul dumneavoastră vă poate modifica doza până la maxim 80 mg pe zi, administrată în doză unică seara, timp de cel puţin 4 săptămâni.

    Doza de 80 mg este recomandată doar în cazul pacienţilor care au o concentraţie foarte mare de colesterol (hipercolesterolemie) şi un risc mare de complicaţii cardiovasculare, care nu au atins obiectivele de scădere a colesterolului la doze mai mici.

    Dozele în cazul concentraţiei mari de colesterol în sânge (hipercolesterolemie)

    Trebuie să ţineţi un regim alimentar standard pentru reducerea colesterolemiei, înainte de a începe tratamentul şi trebuie să continuaţi acest regim în timpul tratamentului cu simvastatină.

    Doza iniţială uzuală este de 10 sau 20 mg simvastatină o dată pe zi, seara. În cazul în care concentraţia colesterolului trebuie scăzută mult, medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză iniţială de 20 mg sau 40 mg o dată pe zi, seara.

    Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă va modifica doza, conform descrierii de la punctul

    „Doze”.

    Dozele în cazul hipercolesterolemiei familiale homozigote (concentraţie mare a colesterolului transmisă ereditar)

    Doza recomandată este de 40 mg pe zi seara sau 80 mg pe zi (care vor fi luate în trei prize de 20 mg, 20 mg şi 40 mg seara). Comprimatele Ranvor trebuie utilizate împreună cu alte tratamente de scădere

    a lipidelor (de exemplu LDL-afereza) sau în cazul în care aceste tratamente suplimentare nu sunt disponibile.

    Dozele pentru prevenirea bolilor cardiovasculare

    Doza uzuală este de 20 mg sau 40 mg o dată pe zi, administrată seara, la pacienţii cu risc mare de boli arteriale coronariene (cu sau fără concentraţii mari ale lipidelor din sânge). Tratamentul poate fi început cu regim alimentar şi exerciţii fizice. Dacă este necesar, medicul dumneavoastră vă va modifica doza conform descrierii de la punctul „Doze”.

    Dozele pentru terapia concomitentă cu alte medicamente

    Dacă Ranvor este luat împreună cu alte medicamente (de exemplu colestipol şi colestiramină) pentru a reduce concentraţia de colesterol, trebuie luat cu două ore înainte de administrarea acestor medicamente sau după patru ore de la administrarea acestora.

    Dacă utilizaţi ciclosporină (un medicament care suprimă mecanismele de apărare), danazol sau anumite alte medicamente pentru scăderea colesterolemiei [gemfibrozil, alţi fibraţi (cu excepţia fenofibratului)] împreună cu simvastatină, doza de simvastatină nu trebuie să fie mai mare de 10 mg pe zi. Dacă utilizaţi amiodaronă sau verapamil (medicamente pentru tulburări cardiace) împreună cu simvastatină, doza de simvastatină nu trebuie să fie mai mare de 20 mg pe zi. Dacă utilizaţi diltiazem sau amlodipină (medicamente pentru tulburări cardiace) împreună cu simvastatină, doza de simvastatină nu trebuie să fie mai mare de 40 mg pe zi (vezi „Utilizarea altor medicamente”).

    Dozele în cazul funcţiei renale reduse

    Dacă funcţia rinichilor dumneavoastră este afectată sever, medicul vă poate prescrie o doză iniţială mai mică.

    Dozele pentru copii şi adolescenţi cu vârsta între 10 şi 17 ani

    Pentru copii şi adolescenţi (10-17 ani), doza uzuală recomandată este de 10 mg pe zi, seara. Doza maximă recomandată este de 40 mg pe zi.

    Dozele pentru pacienţii vârstnici

    Nu este necesară ajustarea dozei.

    Durata tratamentului

    Va trebui să luaţi simvastatină pe o perioadă de timp relativ lungă. Medicul dumneavoastră vă va comunica perioada de timp cât trebuie să luaţi simvastatină.

    Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Ranvor

    Dacă luaţi mai multe comprimate de Ranvor decât trebuie, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră restul de comprimate şi acest prospect.

    Dacă uitaţi să utilizaţi Ranvor

    Luaţi doza recomandată imediat ce v-aţi amintit şi continuaţi administrarea conform schemei iniţiale. Nu administrati o doza dublă pentru a compensa doza uitată.

    Dacă încetaţi să luaţi Ranvor

    Continuaţi să luaţi Ranvor până când medicul dumneavoastră vă spune să opriţi tratamentul. Dacă încetaţi să luaţi Ranvor, este posibil să crească din nou concentraţia colesterolului.

    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, Ranvor poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    Următorii termeni sunt utilizaţi pentru a descrie cât de des au fost raportate reacţiile adverse: Rare: afectează mai mult de 1 din 10000 de pacienţi şi mai puţin de 1 din 1000 pacienţi trataţi Foarte rare: afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

    Au fost raportate următoarele reacţii adverse grave rare.

    Dacă apar oricare din aceste reacţii adverse grave, opriţi administrarea medicamentului şi comunicaţi imediat acest lucru medicului dumneavoastră sau mergeţi la secţia de urgenţă a celui mai apropiat spital.

    • dureri musculare, sensibilitate, slăbiciune sau crampe musculare. În rare cazuri, aceste probleme musculare pot fi grave, incluzând distrucţie musculară, care determină deteriorarea rinichilor; foarte rar, au survenit decese.

    • reacţii de hipersensibilitate (alergice) incluzând:

      • umflarea feţei, a limbii şi a gâtului care pot determina dificultăţi la respiraţie

      • dureri musculare severe, de obicei la nivelul umerilor şi şoldurilor

      • erupţie trecătoare pe piele însoţită de slăbiciune în muşchii membrelor şi ai gâtului

      • dureri sau inflamaţii ale articulaţiilor

      • inflamaţii ale vaselor de sânge

      • învineţire neobişnuită, erupţii şi tumefiere a pielii, urticarie, sensibilitate a pielii la soare, febră, înroşire trecătoare a feţei

      • scurtarea respiraţiei şi senzaţie generală de rău

      • simptome asemănătoare lupusului (incluzând erupţii pe piele, tulburări articulare şi efecte asupra celulelor din sânge)

    • inflamaţie a ficatului, cu îngălbenirea pielii şi a albului ochilor, mâncărimi, urină de culoare închisă sau scaun decolorat, insuficienţă hepatică (foarte rar)

    • inflamaţia pancreasului, adesea cu dureri abdominale severe.

      Au fost raportate, de asemenea, următoarele reacţii adverse rare:

    • număr mic al celulelor roşii din sânge (anemie)

    • amorţeală sau slăbiciune la nivelul braţelor şi picioarelor

    • durere de cap, senzaţie de furnicături, ameţeli

    • tulburări digestive (durere abdominală, constipaţie, flatulenţă, indigestie, diaree, greaţă, vărsături)

    • erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, căderea în exces a părului

    • slăbiciune

    • insomnie (foarte rare)

    • pierderi de memorie (foarte rare).

      Valori ale testelor de laborator

      La efectuarea unor analize de sânge s-au observat creşteri ale valorilor testelor funcţiei hepatice şi ale unei enzime musculare (creatin-kinază).

      (Alte) reacţii adverse posibile raportate la utilizarea unor statine:

    • Tulburări ale somnului, incluzând insomnie şi coşmaruri;

    • Tulburări sexuale;

    • Depresie;

    • Probleme de respiraţie, incluzând tuse persistentă şi/sau scurtarea respiraţiei sau febră.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ RANVOR

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj (după EXP.). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere.

Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine Ranvor 5 mg

  • Substanţa activă este simvastatina. Fiecare comprimat conţine simvastatină 5 mg.

  • Celelalte componente sunt: nucleu– lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, acid ascorbic, acid citric monohidrat, celuloză microcristalină, butilhidroxianisol, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu; film– Opadry 20 A 52955 Yellow (hipromeloză , hipromeloză 15cP (E 464), dioxid de titan (E 171), talc, oxid galben de fer (E 172), oxid roşu de fer (E 172),

    oxid negru de fer (E 172).

    image

    Ce conţine Ranvor 10 mg

  • Substanţa activă este simvastatina. Fiecare comprimat conţine simvastatină 10 mg.

  • Celelalte componente sunt: nucleu– lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, acid ascorbic, acid citric monohidrat, celuloză microcristalină, butilhidroxianisol, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu; film– Opadry 20 A 54963 Pink (hipromeloză , hipromeloză 15cP (E 464), dioxid de titan (E 171), talc, oxid roşu de fer (E 172), oxid negru de fer (E 172),

    oxid galben de fer (E 172).

    image

    Ce conţine Ranvor 20 mg

  • Substanţa activă este simvastatina. Fiecare comprimat conţine simvastatină 20 mg.

  • Celelalte componente sunt: nucleu-: lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, acid ascorbic, acid citric monohidrat, celuloză microcristalină, butilhidroxianisol, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu; film– Opadry 20 A 56532 Brown (hipromeloză , hipromeloză 15cP (E 464), dioxid de titan (E 171), talc, oxid galben de fer (E 172), oxid roşu de fer (E 172),

    oxid negru de fer (E 172).

    image

    Ce conţine Ranvor 40 mg

  • Substanţa activă este simvastatina. Fiecare comprimat conţine simvastatină 40 mg.

  • Celelalte componente sunt: nucleu– lactoză monohidrat, amidon de porumb pregelatinizat, acid ascorbic, acid citric monohidrat, celuloză microcristalină, butilhidroxianisol, croscarmeloză sodică, stearat de magneziu; film– Opadry 20 A 54964 Pink (hipromeloză, hipromeloză 15cP (E 464), dioxid de titan (E 171), talc, oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172),

oxid negru de fer (E 172).

Cum arată Ranvor comprimate filmate şi conţinutul ambalajului

Ranvor 5 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate ovale, de culoare galben închis, marcate cu ‘SST’ pe o faţă si cu ‘5’ pe cealaltă faţă.

Ranvor 10 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate ovale, de culoarea piersicii, marcate cu

‘SST’ pe o faţă si cu ‘10’ pe cealaltă faţă.

 

Ranvor 20 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate ovale, de culoare cafenie, marcate cu

‘SST’ pe o faţă si cu ‘20’ pe cealaltă faţă.

 

Ranvor 40 mg se prezintă sub formă de comprimate filmate ovale, de culoare roşu cărămiziu, marcate

cu ‘SST’ pe o faţă si cu ‘40’ pe cealaltă faţă.

 

Se prezintă în cutii cu 2 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 7 comprimate filmate, cutii cu 4 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 7 comprimate filmate, cutii cu 3 blistere din PVC-PVdC/Al a câte 10 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

RANBAXY (U.K.) LIMITED

Building 4, Chiswick Park, 566 Chiswick High Road Londra W4 5YE, Marea Britanie

Producător

Terapia SA

Str. Fabricii nr.124, Cluj Napoca, România

Ranbaxy Ireland Limited

Spafield, Cork Road, Cashel,Co-Tipperary, Irlanda

Acest prospect a fost aprobat în Aprilie, 2012

Tratamente Naturiste

1 2 3 4

Diete pentru Adulti si Copii

1 2 3 4

 

Lupta-cu-Cancerul

 

Dieta de detoxifiere

 

Celulita

 

8 cure detoxifiere

 

detox-plan

 

retete cu vlastari

 

germeni

 

Sa radem un pic !