Prospect Soluprick SQ – Test Alergie

Sharing

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

Soluprick SQ Phleum pratense, 10 HEP, soluţie pentru testul prin înţepare

Extract alergenic standardizat din polen de graminee(Phleum pratense)

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.

– Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

– Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

– Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului

În acest prospect găsiţi:

1Ce este Soluprick şi pentru ce se utilizează

2. Înainte să vi se efectueze Soluprick

3. Cum vi se efectuează Soluprick

4. Reacţii adverse posibile

5. Cum se păstrează Soluprick

6. Informaţii suplimentare

1. CE ESTE SOLUPRICK ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Soluprick se utilizează pentru a verifica dacă suferiţi de o alergie. Acest medicament este utilizat numai pentru diagnostic.

Este o soluţie pentru testul prin înţepare (2 ml) care conţine un extract de polen de graminee (Phleum pratense). Un alergen este o substanţă care determină o afecţiune alergică.

2. ÎNAINTE SĂ VI SE EFECTUEZE SOLUPRICK Nu utilizaţi Soluprick

 Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la oricare dintre celelalte componente ale Soluprick, cu excepţia substanţei active (vezi punctul 6).

 Dacă luaţi medicamente care blochează receptorii β (beta- blocante), pentru a vă controla tensiunea arterială.

 Dacă aveţi afecţiuni ale pielii la nivelul zonelor unde trebuie efectuat testul prin înţepare.

Vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă oricare dintre aceste afirmaţii este valabilă în cazul dumneavoastră.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau personalului sanitar dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Unele medicamente pot afecta rezultatele testului prin înţepare, de aceea: vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau personalului sanitar, înainte de efectuarea testului prin înţepare, dacă luaţi unul dintre medicamentele următoare sau dacă suferiţi de una dintre următoarele afecţiuni:

Medicamente:

 antihistaminice cu durată de acţiune scurtă, în ultimele două până la trei zile

 antihistaminice cu durată de acţiune lungă, în ultimele opt săptămâni

 medicamente care conţin hidroxizină, în ultimele două săptămâni

 medicamente care conţin ketotifen, în ultimele două 2 săptămâni

 corticosteroizi în doze echivalente cu peste 10 mg prednisolon pe zi

 preparate cu corticosteroizi potenţi, care se aplică pe piele, în ultimele două până la trei săptămâni

Aplicarea de corticosteroizi pe piele, în doze echivalente mai mici de 30 mg prednison/prednisolon pe zi, timp de până la o săptămână, nu reduce răspunsul obţinut la testul prin înţepare.

Administrarea orală de comprimate în doză echivalentă cu mai puţin de 10 mg prednisolon pe zi, nu va anula reacţia la testul prin înţepare.

Antidepresivele pot influenţa rezultatele testului prin înţepare. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră riscurile întreruperii tratamentului cu antidepresive, comparativ cu beneficiile efectuării testului prin înţepare.

Sarcina şi alăptarea

Nu există date adecvate privind utilizarea Soluprick SQ la gravide. Acest medicament nu trebuie utilizat la gravide, decât dacă medicul curant consideră că beneficiile depăşesc riscurile.

Testul prin înţepare poate fi efectuat în cursul alăptării.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Soluprick SQ nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

3CUM VI SE EFECTUEAZĂ SOLUPRICK

Testul prin înţepare la copii este posibil chiar după primul an de viaţă, în funcţie de constituţia copilului dar, în general, nu ar trebui efectuat înainte de vârsta de 4 ani.

Acest medicament vă va fi administrat doar de către personalul sanitar instruit, care vă va oferi instrucţiuni de urmat.

Procedura de testare este următoarea:

 Testul prin înţepare este efectuat, de obicei, pe partea interioară a antebraţului . Alternativ, testul se poate efectua la nivelul spatelui dumneavoastră.

 Pielea dumneavoastră trebuie să fie uscată şi curată, precum şi dezinfectată cu alcool sanitar de către asistenta medicală sau de către medic.

 Soluţiile de testare şi de control vor fi aplicate pe piele în picături, la distanţe corespunzătoare una de cealaltă (pentru aceasta se poate utiliza o riglă).

 Stratul exterior al pielii va fi înţepat prin picătură, de către medic sau asistentă, cu ajutorul unei lanţete ALK.

 Reacţia va fi interpretată după 15 minute. O reacţie pozitivă este o umflătură mică, palidă sau o induraţie cu vârf roşu.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Soluprick SQ

Nu s-au raportat cazuri de supradozaj.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Soluprick poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În primele 10-20 minute după aplicarea alergenului, foarte frecvent (la mai mult de 1 din 10 pacienţi) poate să apară creşterea continuă a induraţiei de la nivelul locului de aplicare.

Foarte frecvent (la mai mult de 1 din 10 pacienţi), la 6-24 de ore de la aplicarea alergenului, poate să apară o umflătură întinsă locală, însoţită de înroşire.

În cazuri foarte rare (la mai puţin de 1 din 10000 de pacienţi), după efectuarea testului cu alergeni activi prin înţepare, poate să apară o reacţie anafilactică (o reacţie severă, răspândită în întregul organism, care se manifestă prin induraţii, mâncărime, dificultăţi la respiraţie sau leşin). Dacă se întâmplă aceasta, medicul dumneavoastră sau personalul sanitar va avea la dispoziţie o trusă de urgenţă, care conţine o seringă cu adrenalină, pregătită pentru administrare. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale dacă observaţi oricare dintre modificările de mai sus.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ SOLUPRICK

 A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

 A se păstra la frigider (2ºC-8ºC). După deschidere, medicamentul poate fi păstrat la frigider (2ºC-8ºC), pentru o perioadă de maxim 6 luni (după care trebuie eliminat).

 Nu utilizaţi Soluprick după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine Soluprick

Substanţa activă este un extract alergenic standardizat. Activitatea acestuia este asociată cu activitatea biologică (SQ). Substanţa activă este extractul standardizat de alergen obţinut din polen de graminee (Phleum pratense) 10 HEP.

Celelalte componente sunt: dihidrogenofosfat de sodiu dihidrat, fosfat disodic dihidrat, clorură de sodiu, glicerol, fenol, hidroxid de sodiu sau acid clorhidric (pentru ajustarea pH-ului), apă pentru preparate injectabile.

Cum arată Soluprick şi conţinutul ambalajului

Soluprick este disponibil sub formă de soluţie pentru testul prin înţepare (într-un flacon a 2 ml soluţie – cutie cu un flacon).

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

ALK Abelló A/S

Bøge Allé 6-8, 2970 Hørsholm, Danemarca

Fabricant

ALK-Abelló S.A.

Miguel Fleta 19, E-28037 Madrid, Spania

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub următoarele denumiri comerciale:

Belgia, Bulgaria, Cipru, Estonia, Franţa, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia, Spania

Soluprick SQ Timothy grass (Phleum pratense)

România

Soluprick SQ Phleum pratense

Republica Cehă

Soluprick SQ kožni roztok

Danemarca

ALK 225 Phleum pratense(Soluprick SQ)

Finlanda

Soluprick SQ siitepölyt, liuos ihostestiin 225 Timotei (Phleum pratense)

Germania

ALK-prick SQ 225 Phleum pratense

Wiesenlieschgras

Islanda

Soluprick SQ Grass Pollens 225 Phleum pratense

Olanda

Soluprick SQ graspollen

Norvegia

Soluprick SQ Timotei, opplosning til priktest, 10 HEP

Slovacia

Soluprick SQ Alergény na diagnostiku

Suedia

Soluprick SQ Timotej, lösning för pricktest

Marea Britanie

Soluprick SQ Grass PollenPhleum pratense

Acest prospect a fost aprobat în Aprilie 2008.

Data ultimei verificări a prospectului Noiembrie 2010.

Tratamente Naturiste

1 2 3 4

Diete pentru Adulti si Copii

1 2 3 4

 

Lupta-cu-Cancerul

 

Dieta de detoxifiere

 

Celulita

 

8 cure detoxifiere

 

detox-plan

 

retete cu vlastari

 

germeni

 

Sa radem un pic !

Voteaza cum ti-a folosit !

Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult (1voturi, Media: 5,00 out of 5)

Se încarcă...