Toti cautam raspunsuri pe internet. Voteaza cum ti-a folosit sa stie si cel care vine dupa tine si cauta, astfel il ajuti si se va bucura asa cum te bucuri si tu ca ai gasit ceea ce cautai! Lasa si un comentariu daca vrei, precis ii va fi de folos.

Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult ( 1 -voturi, Media: 5.00 out of 5)

Loading...

Prospect Tonolysin – Reducerea Tensiunii Arteriale

Sharing

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR

 Tonolysin 2,5 mg, comprimate

Lisinopril

Tonolysin 5 mg, comprimate

Lisinopril

Tonolysin 10 mg, comprimate Lisinopril

Tonolysin 20 mg, comprimate Lisinopril

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.

  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
  • Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
  • Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

În acest prospect găsiţi:

  1. Ce este Tonolysin şi pentru ce se utilizează
  2. Înainte să luaţi Tonolysin
  3. Cum să luaţi Tonolysin
  4. Reacţii adverse posibile
  5. Cum se păstrează Tonolysin
  6. Informaţii suplimentare

1.            CE ESTE TONOLYSIN ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

 Tonolysin aparţine unui grup de medicamente numite inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA). Tonolysin acţionează prin dilatarea vaselor sanguine, permiţând reducerea tensiunii arteriale şi făcând mai uşoară pomparea sângelui de către inimă către toate părţile corpului dumneavoastră.

Medicul dumneavoastră v-a prescris Tonolysin pentru unul dintre următoarele motive:

  • Tensiunea dumneavoastră arterială este prea mare (hipertensiune arterială).
  • Aveţi o afecţiune cardiacă cunoscută ca insuficienţă cardiacă simptomatică, în care inima nu pompează corespunzător sângele în corp.
  • Aţi suferit un atac de cord (infarct miocardic) care poate conduce la slăbirea inimii. Tonolysin încetineşte procesul de reducere a funcţiei inimii.
  • Aveţi probleme renale asociate cu diabetul zaharat şi tensiunea arterială mare.

 2.            ÎNAINTE SĂ LUAŢI TONOLYSIN

 Nu luaţi Tonolysin:

  • Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la lisinopril dihidrat sau la oricare dintre celelalte componente ale Tonolysin.
  • Dacă sunteţi gravidă.
  • Dacă aţi fost tratat anterior cu medicamente din acelaşi grup cu Tonolysin (inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei) şi aţi avut o reacţie alergică care a determinat edeme ale mâinilor, picioarelor sau genunchilor, feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului cu dificultăţi de înghiţire sau respiraţie sau dacă dumneavoastră sau un membru al familiei dumneavoastră aţi/a avut o reacţie similară. Dacă nu sunteţi sigur dacă să începeţi administrarea Tonolysin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Tonolysin

Spuneţi medicului dacă aveţi sau aţi avut orice afecţiune medicală, în special următoarele:  O îngustare a aortei (stenoză aortică), a arterei renale (stenoză arterială renală) sau a valvelor   cardiace (stenoză a valvelor mitrale) sau o mărire a muşchiului cardiac (cardiomiopatie hipertrofică).

 Alte probleme de sănătate cum sunt: 

  • Tensiune arterială scăzută (veţi observa ameţeală sau senzaţie de leşin, în special când vă ridicaţi).
  • Afecţiuni renale sau urmaţi tratament prin dializă.
  • Afecţiuni hepatice.
  • Afecţiuni ale vaselor sanguine (colagenoze vasculare) şi/sau aţi fost tratat cu alopurinol (pentru gută), procainamidă (pentru bătăi anormale ale inimii), imunosupresoare (medicamente care inhibă răspunsul imun al organismului).
  • Diaree şi vărsături.
  • Dietă cu restricţie de sare sau dacă luaţi suplimente de potasiu.

 

Opriţi utilizarea Tonolysin şi solicitaţi imediat asistenţă medicală dacă apare oricare dintre următoarele situaţii (o reacţie alergică):

  • Dacă prezentaţi dificultăţi de respiraţie cu sau fără edeme ale feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului.
  • Dacă prezentaţi edeme ale feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului care pot cauza dificultăţi la înghiţire.
  • Dacă prezentaţi erupţii severe pe piele (cu băşici).

 

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi/sau veţi fi în timpul unui tratament de desensibilizare pentru o alergie, de exemplu, la înţepăturile de insecte. Tratamentul de desensibilizare reduce efectele alergiei (de exemplu, înţepăturile de albine sau viespi), dar uneori poate cauza o reacţie alergică mai severă dacă luaţi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, în timpul tratamentului de desensibilizare.

 

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă urmează să vă internaţi în spital pentru o operaţie. Spuneţi medicului sau stomatologului dumneavoastră că luaţi Tonolysin înainte să vi se efectueze o anestezie locală sau generală. Tonolysin, asociat cu anumite anestezice, poate cauza prăbuşirea pe termen scurt a tensiunii arteriale, la scurt timp după luarea comprimatelor.

 

Aveţi grijă deosebită când luaţi prima doză de Tonolysin. Poate cauza o scădere mai accentuată a tensiunii arteriale decât cea care apare după un tratament continuu. Veţi sesiza aceasta sub formă de ameţeală sau senzaţie de leşin şi vă va fi de ajutor să vă aşezaţi în poziţie culcat. Dacă sunteţi îngrijorat, vă rugăm să vă adresaţi medicului.

 

Nu daţi Tonolysin copiilor cu vârsta sub 18 ani. Informaţiile privind siguranţa şi eficacitatea  utilizării Tonolysin la copii sunt limitate.

 

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, preparate pe bază de plante sau suplimente alimentare. 

 

Anumite medicamente pot influenţa acţiunea altor medicamente.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente: –             Diuretice (inclusiv cele care economisesc potasiul).

  • Alte medicamente pentru hipertensiune arterială (antihipertensive).

Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) cum sunt indometacin şi doze mari de acid acetilsalicilic (mai mult de 3 grame pe zi), care sunt utilizate pentru tratamentul artritei sau durerilor musculare.

  • Medicamente pentru tulburări mentale cum sunt litiu, antipsihotice sau antidepresive triciclice. – Comprimate cu potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu.
  • Medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat, cum sunt insulină sau medicamente administrate oral pentru reducerea concentraţiei de zahăr din sânge.
  • Medicamente care stimulează sistemul nervos central (simpatomimetice). Acestea includ efedrină, pseudoefedrină şi salbutamol şi pot fi găsite în anumite decongestionante nazale, preparate medicinale pentru tuse/răceală şi medicamente pentru astm bronşic.
  • Medicamente care inhibă răspunsul imunitar al organismului (imunosupresoare), tratament cu

alopurinol (pentru gută) sau procainamidă (pentru bătăi anormale ale inimii).

 

Utilizarea Tonolysin cu alimente şi băuturi

Sarea de bucătărie (clorura de sodiu) reduce efectul Tonolysin de scădere a tensiunii arteriale. Nu trebuie să consumaţi prea multă sare.

Alcoolul etilic poate creşte efectul antihipertensiv al Tonolysin, făcându-l foarte puternic şi determinând hipotensiune arterială ortostatică (ameţeli sau leşin la ridicarea în picioare/în poziţie verticală). Tonolysin poate amplifica efectele alcoolului etilic.

 

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă. Tonolysin nu trebuie utilizat în timpul sarcinii.

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau intenţionaţi să alăptaţi. Tonolysin nu trebuie utilizat cât timp alăptaţi.

 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Este puţin probabil ca Tonolysin să vă afecteze capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, nu trebuie să efectuaţi activităţi care solicită atenţie specială până când nu ştiţi cum vă afectează medicamentul.

 

 

3.            CUM SĂ LUAŢI TONOLYSIN

 

Utilizaţi întotdeauna Tonolysin exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza este individuală şi este important să o luaţi după cum v-a fost prescrisă de medicul dumneavoastră. Doza iniţială şi doza pe termen lung vor depinde de starea dumneavoastră de sănătate şi de administrarea altor medicamente. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

 

În caz de hipertensiune arterială doza iniţială uzuală recomandată este de 10 mg, o dată pe zi. Doza uzuală pe termen lung este de 20 mg, o dată pe zi.

În caz de insuficienţă cardiacă simptomatică doza iniţială uzuală recomandată este de 2,5 mg, o dată pe zi. Doza uzuală pe termen lung este de 5 până la 35 mg, o dată pe zi.

După un infarct de miocard doza iniţială uzuală recomandată este de 5 mg în zilele 1 şi 2, apoi de 10 mg, o dată pe zi.

În caz de diabet zaharat cu complicaţii renale doza uzuală este fie 10 mg, fie 20 mg, o dată pe zi.

 

Cum să luaţi Tonolysin

  • Înghiţiţi comprimatul cu o cantitate suficientă de apă.
  • Încercaţi să luaţi comprimatele la aceeaşi oră, în fiecare zi. Nu are importanţă dacă luaţi Tonolysin înainte sau după masă.
  • Nu întrerupeţi luarea comprimatelor dacă vă simţiţi mai bine, cu excepţia cazului în care medicul vă recomandă acest lucru.

 

Ţineţi minte, prima doză de Tonolysin poate determina o scădere mai accentuată a tensiunii arteriale, decât cea care apare după un tratament continuu. Veţi sesiza aceasta ca ameţeală sau senzaţie de leşin şi vă va fi de ajutor să vă aşezaţi în poziţie culcat. Dacă sunteţi îngrijorat, vă rugăm să vă adresaţi cât mai curând posibil medicului.

  • Dacă aveţi impresia că efectul Tonolysin este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă cât mai curând posibil medicului sau farmacistului.

 

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Tonolysin

Manifestări: prăbuşirea tensiunii arteriale (ameţeală sau leşin, pierderea conştienţei în cazurile mai severe).

Dacă aţi luat, accidental sau voit, o doză mai mare decât cea recomandată, adresaţi-vă imediat medicului sau mergeţi la cel mai apropiat spital de urgenţă.

 

Dacă uitaţi să luaţi Tonolysin

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Doar reluaţi schema dumneavoastră uzuală de tratament.

 

Dacă încetaţi să luaţi Tonolysin

Tonolysin controlează tensiunea arterială crescută, dar nu o vindecă. Continuaţi să luaţi Tonolysin chiar dacă vă simţiţi bine. Nu opriţi utilizarea Tonolysin fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră.

 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

 

 

4.            REACŢII ADVERSE POSIBILE

 

Ca toate medicamentele, Tonolysin poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Nu vă speriaţi de această listă cu reacţii adverse posibile, este posibil ca dumneavoastră să nu aveţi nici una dintre ele. Majoritatea pacienţilor nu prezintă nici o reacţie adversă. Totuşi, dacă dumneavoastră prezentaţi reacţii adverse şi acestea vă deranjează, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

 

Reacţii adverse care pot să apară frecvent (apar la mai puţin de 1 din 10 pacienţi, dar la mai mult de 1 din 100 pacienţi):

  • Dureri de cap
  • Ameţeală sau senzaţie de leşin, în special când vă ridicaţi repede în picioare
  • Diaree – Tuse
  • Vărsături

Tonolysin poate afecta rinichii, determinând eliminarea unei cantităţi mici de urină sau lipsa urinării.

 

Reacţii adverse care pot să apară mai puţin frecvent (apar la mai puţin de 1 din 100 pacienţi, dar la mai mult de 1 din 1000 pacienţi):

  • Modificări ale dispoziţiei
  • Modificarea culorii pielii (albastru deschis urmat de înroşire) şi/sau amorţire ori furnicături la nivelul degetelor de la mâini şi picioare
  • Modificări ale gustului
  • Senzaţie de somnolenţă sau dificultate la adormire, visuri ciudate
  • Bătăi rapide ale inimii
  • Curgerea nasului
  • Greaţă
  • Dureri de stomac sau indigestie
  • Erupţii trecătoare pe piele
  • Mâncărimi
  • Impotenţă
  • Oboseală

Slăbiciune (pierderea puterii)

O scădere marcată a tensiunii arteriale poate să apară la pacienţii cu boală cardiacă coronariană, la cei care prezintă o îngustare a aortei (stenoză aortică), a arterei renale (stenoză arterială renală) sau a valvelor cardiace (stenoză a valvei mitrale) sau la acei pacienţi ce prezintă o mărire a muşchiului inimii (cardiomiopatie hipertrofică).

 

Reacţii adverse care pot să apară rar (apar la mai puţin de 1 din 1000 pacienţi, dar la mai mult de 1 din 10000 pacienţi):

  • Reacţii alergice: Opriţi utilizarea Tonolysin şi solicitaţi imediat asistenţă medicală dacă apare oricare dintre următoarele situaţii:
    • Dacă apar dificultăţi de respiraţie cu sau fără edeme ale feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului.
    • Dacă apar edeme ale feţei, buzelor, limbii şi/sau gâtului care pot cauza dificultăţi la înghiţire.  Dacă apar erupţii cu mâncărimi severe pe piele (cu băşici).
  • Rareori, pot să apară unele modificări ale celulelor sau ale altor componente ale sângelui. Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande, ocazional, recoltarea de sânge, pentru a verifica dacă Tonolysin v-a afectat în vreun fel sângele. Uneori, aceste modificări se manifestă prin oboseală sau dureri de gât, pot fi însoţite de febră, dureri articulare şi musculare, edeme ale articulaţiilor sau glandelor sau sensibilitate la lumina soarelui.

 

Alte reacţii adverse rare sunt:

  • Confuzie – Gură uscată
  • Căderea părului – Psoriazis
  • Dezvoltarea sânilor la bărbaţi.

 

Reacţii adverse care pot să apară foarte rar (apar la mai puţin de 1 din 10000 pacienţi, incluzând raportări izolate):

  • Dureri de sinusuri – Respiraţie şuierătoare
  • Inflamarea plămânilor
  • Îngălbenirea pielii şi/sau a albului ochilor (icter)
  • Inflamarea ficatului sau a pancreasului
  • Tulburări severe ale pielii (ale căror manifestări includ înroşirea pielii, apariţia de băşici şi descuamare)
  • Transpiraţii.

 

Dacă vreuna din reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

 

 

5.                  CUM SE PĂSTREAZĂ TONOLYSIN

 

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Tonolysin după data de expirare înscrisă pe blister sau pe cutie (după “EXP”). Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

 

 

6.            INFORMAŢII SUPLIMENTARE

 

Ce conţine Tonolysin:

Substanţa activă este lisinopril sub formă de lisinopril dihidrat.

 

Fiecare comprimat conţine lisinopril 2,5 mg sub formă de lisinopril dihidrat 2,72 mg.

Fiecare comprimat conţine lisinopril 5 mg sub formă de lisinopril dihidrat 5,44 mg. 
Fiecare comprimat conţine lisinopril 10 mg sub formă de lisinopril dihidrat 10,89 mg. Fiecare comprimat conţine lisinopril 20 mg sub formă de lisinopril dihidrat 21,77 mg.

Celelalte componente sunt: stearat de magneziu, talc, manitol, amidon de porumb, hidrogenofosfat de calciu dihidrat. 

 

Cum arată Tonolysin şi conţinutul ambalajului

Tonolysin 2,5 mg, comprimate

Comprimatele sunt neacoperite, rotunde, plate, cu margini rotunjite, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute cu o linie mediană pe o faţă şi inscripţionate cu “2,5” pe cealaltă faţă. Tonolysin 5 mg, comprimate

Comprimatele sunt neacoperite, rotunde, plate, cu margini rotunjite, de culoare albă până la aproape albă prevăzute cu o linie mediană pe o faţă şi inscripţionate cu “5” pe cealaltă faţă. Tonolysin 10 mg, comprimate

Comprimatele sunt neacoperite, cu formă tetragonală, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute cu o linie mediană pe o faţă şi inscripţionate cu “10” pe cealaltă faţă. Tonolysin 20 mg, comprimate

Comprimatele sunt neacoperite, cu formă pentagonală, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, prevăzute cu o linie mediană pe o faţă şi inscripţionate cu “20” pe cealaltă faţă.

 

Tonolysin 2,5 mg, Tonolysin 5 mg, Tonolysin 10 mg şi Tonolysin 20 mg sunt disponibile în cutii cu 2 blistere din PVC/Al a câte 14 comprimate.

 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul

GEDEON RICHTER ROMÂNIA S.A.

Str. Cuza-Vodă nr. 99-105, Târgu Mureş, România

 

Acest prospect a fost aprobat în Octombrie, 2009

Tratamente Naturiste

1 2 3 4

Diete pentru Adulti si Copii

1 2 3 4

 

Lupta-cu-Cancerul

 

Dieta de detoxifiere

 

Celulita

 

8 cure detoxifiere

 

detox-plan

 

retete cu vlastari

 

germeni

 

Sa radem un pic !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.