Prospect Xeloda

Sharing

 

  Prospect : Informatii pentru utilizator

XELODA Prospect

Prezentul document este un rezumat al Raportului european public de evaluare (EPAR). Documentul explică modul în care Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP) a evaluat studiile efectuate pentru a emite recomandările privind modul de utilizare a medicamentului.

Dacă aveţi nevoie de informaţii suplimentare privind starea dumneavoastră de sănătate sau tratamentul dumneavoastră, citiţi prospectul (care face parte, de asemenea, din EPAR) sau adresaţi-vă medicului sau farmacistului. Dacă doriţi informaţii suplimentare pe baza recomandărilor CHMP, citiţi Dezbaterea ştiinţifică (care ^ face parte, de asemenea, din EPAR).

Ce este Xeloda?

Xeloda este un medicament care conţine substanţa activă capecitabină. Este disponibil sub formă de comprimate de culoarea piersicii (150 mg şi 500 mg).

 

Pentru ce se utilizează Xeloda?

Xeloda este un medicament antineoplazic. Acesta se utilizează pentru a trata:

  • cancerul de colon (al intestinului gros). Xeloda este administrat împreună cu alte medicamente antineoplazice sau separat pacienţilor care au suferit o intervenţie chirurgicală pentru cancer de colon „stadiul III” sau „Dukes C”;
  • cancerul colorectal metastatic (cancerul intestinului gros care s-a răspândit în alte părţi ale organismului). Xeloda se administrează cu alte medicamente antineoplazice sau separat;
  • cancerul gastric (de stomac) în formă avansată. Xeloda este utilizat împreună cu alte medicamente antineoplazice, incluzând şi un medicament antineoplazic care conţine platină, de exemplu, cisplatina;
  • cancerul de sân avansat la nivel local sau metastatic (cancer de sân care a început să se răspândească în alte părţi ale corpului). Xeloda se administrează împreună cu docetaxel (un alt medicament antineoplazic) după ce tratamentul cu antracicline (alt tip de medicament antineoplazic) nu a dat rezultate. Xeloda poate fi administrat şi singur în cazul în care atât tratamentul cu antracicline, cât şi cu taxani (un alt tip de medicament antineoplazic) nu a dat rezultate sau în cazul în care repetarea tratamentului cu antracicline nu este oportună pentru pacient.

Medicamentul se poate elibera numai pe bază de reţetă.

Cum se utilizează Xeloda?

Xeloda trebuie prescris doar de un medic specialist în administrarea medicamentelor antineoplazice. Xeloda se administrează de două ori pe zi în doze de 625 până la 1 250 mg pe metru pătrat de suprafaţă corporală (calculată pe baza înălţimii şi greutăţii pacientului). Doza depinde de tipul de cancer care este tratat. Medicul va calcula numărul de comprimate de 150 mg şi 500 mg pe care

 

pacientul trebuie să le ia. Comprimatele Xeloda trebuie înghiţite cu apă, într-un interval de 30 de minute după masă.

Tratamentul se continuă timp de 6 luni după intervenţia chirurgicală la colon. În cazul altor tipuri de cancer, tratamentul încetează în cazul în care boala se agravează sau pacientul nu poate tolera tratamentul. Dozele trebuie adaptate pentru pacienţii care suferă de afecţiuni hepatice sau renale, precum şi pentru pacienţii care prezintă anumite efecte secundare.

Informaţii complete sunt disponibile în Rezumatul caracteristicilor produsului (care face parte, de asemenea, din EPAR).

Acum se mai citeste

Vezi ce fel de Diete ti se potriveste ...

No feed items found.

Poti sa vezi si de un Tratament naturist alternativ

No feed items found.

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...