Ptoza renală.
Spre deosebire de ectopie, anomalie congenitală, ptoza este o afecţiune câştigată- deplasarea în direcţia caudală a unui rinichi dezvoltat normal în regiunea lombară superioară. Tipul longilin, gracil, la care există hipotonia peretelui abdominal, eventual favorizată prin naşteri repetate, are un rol decisiv. Slăbirea bruscă în greutate în urma unor eforturi mari fizice, sau traume psihice poate fi factor declanşator.
Ptoza interesează, aproape în exclusivitate rinichiul drept obişnuit situat mai jos decât cel stâng şi ale cărui mijloace de fixare sunt mai precare. Poate fi consecinţa unei intervenţii pielorenale în caz că nu se practică chirurgia „în situ”. Repunerea, după ce a fost mobilizat şi exteriorizat, riscă să creeze un rinichi balant cu ureter cudat. Cu excepţia acestei din urmă eventualităţi, ptoza renală se încadrează în sindromul de visceroptoză, caracterizat prin polimorfismul tulburărilor subiective şi obiective. Este o greşeală de a atribui rinichiului rolul preponderent în geneza sindrom,ului algic. Participarea renală, semnalată de dureri colicative, ascensiunile febrile intermitente, poate fi, expresia stazei pielice şi a infecţiei urinare.
În afară de tulburările date de ptoza gastrică, sindromul dispeptic şi algic poate fi întreţinut de scleroza canalului cistic cu stază colecistică.
Urografia cu clişeu comparativ în ortostatism trebuie să confirme, cudura uretrală şi staza pielo-caliceală, etc.
Tratament.
Tinde să combată consecinţele visceroptozei şi ale labilităţii neurovegetative, problemele „conflictuale”.
-Gimnastică medicală pentru întărirea peretelui abdominal.
-Regim hipercaloric. Mese fracţionate, pentru stabilirea greutăţii normale, cura de îngrăşare pentru a „împinge „ rinichiul la loc.
-Purtarea de centuri, corset, au un efect psihic care nu e de neglijat.
Tratamentul chirurgical se aplică numai în cazurile grave.
