Prospect Algocalmin – solutie injectabila – dureri acute

ALGOCALMIN PROSPECT  Este indicat în: dureri acute, dureri severe, dureri postoperatorii, dureri colicist, dureri de cauză tumorală, dureri severe acute sau cronice, combaterea febrei. 1 g/2 ml, soluţie injectabilă Metamizol sodic anhidru Compoziţie Algocalmin 2 mililitri soluţie injectabilă (o fiolă) conţin metamizol sodic anhidru 1 g sub formă de metamizol sodic monohidrat 1, 05 g … Read moreProspect Algocalmin – solutie injectabila – dureri acute

Prospect ALGOCALMIN 1 g/2 ml soluţie injectabilă Compoziţie 2 mililitri soluţie injectabilă (o fiolă) conţin metamizol sodic anhidru 1 g sub formă de metamizol sodic monohidrat 1,05 g şi excipient, apă pentru preparate injectabile. Grupa farmacoterapeutică: analgezice şi antipiretice, derivaţi de pirazolonă. Indicaţii terapeutice Metamizolul sodic este indicat în: dureri acute severe posttraumatice sau postoperatorii, … Read more

Cauze si tratament in Afectiuni ale inimii

Afecţiuni ale inimii

Prevenire si tratament alopat si naturist

 1.     ANEVRISMUL AORTEI TORACICE ŞI ABDOMINALE. Sunt dilataţii anormale, segmentare, congenitale sau dobândite ca urmare a afectării peretelui arterial prin arteroscleroză, aortită luetică, infecţie sau traumatism.

Anevrismele aortei toracice – tulburări prin compresiunea organelor vecine. Complicaţii: ruptura şi emboliile în marea circulaţie .

Anevrismele aortei abdominale – durere în lombe (şale) şi abdomen cu prezenţa unei tumori pulsatile. Complicaţii: ruptura. Anevrismul disecant al aortei are ca semn dominant durerea foarte intensă cu iradiere pe întreg traiectul aortei.

Tratament: Medical – constând în scăderea obligatorie a tensiunii arteriale mai ales în anevrismul disecant.

                        Chirurgical – de urgenţă în anevrismul rupt; se rezecă, de asemenea, anevrismele simptomatice sau cele asimptomatice care se măresc progresiv.

          2. ANGINA PECTORALĂ. Cea mai frecventă formă de manifestare a cardiopatiei ischemice cronice dureroase. Rar poate apar şi în alte condiţii decât cardiopatia ischemică: anemia severă, tulburările rapide de ritm, hipertiroidiile, stenoza sau insuficienţa aortică etc.

Simptoame: durere retrosternală ce apare la efort, iradiază în braţul stâng, la baza gâtului, cedează la repaus şi Nitroglicerină. Uneori criza dureroasă apare şi la repaus (angor de repaus). În general, crizele anginoase sunt produse de : efort , emoţii, digestie, defecări borioase, fumat, medicamente (tiroidă, efedrină). Stimuli provenind din alte organe (esofag, vezicula biliară, spondiloză vertebrală) se pot însuma cu cei veniţi de la inimă (angor intricot). Traseul EKG între crize poate arăta modificări de cardiopatie ischemică sau poate fi normal, în acest caz fiind utilă proba la efort.

afectiuni ale inimii
afectiuni ale inimii

Tratament: Eliminarea factorilor declanşanţi : efortul fizic (mersul repede, alergarea după vehicule), frigul, prânzurile abundente, emoţiile, surmenajul, constipaţia, alcoolul, tutunul, cafeaua.

Tratamentul medical:

a) Nitroglicerina cp. 0,5 mg – 1-2 sublingual în criza de angină;

b) Tratamentul coronarodilatator dintre accesele anginoase: nitriţi cu acţiune prelungită (Pentalog, Izoket-izodinid) administrare câte ½ tb. * 3/zi; are acţiune 4-5 ore; blocanţii β adrenergici: Propanolol 40 mg ½ tb. * 3/zi (numai cu aviz medical având contraindicaţii absolute); blocanţi de calciu: Nifedipin (Corinfar) 10 mg tb. 3/zi; derivaţi coronarodilatatori sintetici: Dipiridamol ((Persantin) 0,025 dg. 6/zi, Agozol, 60 mg – 2 cap/zi, Carbocromen (Intensain, Intercordin) 75 mg dg. 3/zi. Tratamentul chirurgical: este stabilit în urma coronarografiei şi constă în diverse procedee de revascularizaţie a miocardului.

Terapia naturistă recomandă: climatoterapia în perioadele de acalmie, la Tuşnad, Vatra Dornei etc.

3. ARITMIILE. Sunt dereglări ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecvenţei, fie al regularităţii frecvenţei cardiace, fie din ambele.

Cauze: cardiopatie ischemică, leziuni valvulare, hipertiroidie, insuficienţă respiratorie, dezechilibre hidroelectrolitice, intoxicaţie cu digitalice, alcool, tutun.

Clasificare:

1) Aritmii atriale:

a) tahicardia sinusală (frecvenţa inimii – 90-120/min.);

b) bradicardia sinusală (frecvenţă sub 60/min.) În ambele este păstrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal;

c) extrasistolele atriale – impulsuri ectopice;

d) tahicardia paroxistică atrială (frecvenţa 140-220/min. regulată);

e) fibrilaţia atrială şi flutlerul atrial (tulburări de ritm neregulate).

2) Aritmii ventriculare: a) extrasistolele ventriculare; b) tahicardia paroxistică ventriculare; c) fibrilaţia ventriculară.

Tratament – vezi recomandările la: extrasistole, tahicardie, fibrilaţie.

4. ARTEROSCLEROZA (arthere = terci, scleros = îngroşare). Este o combinaţie de modificări ale tunicii interne a arterelor constând în depuneri de grăsimi ce se însoţesc de o reacţie fibroasă , depuneri de calciu şi progresiv ulcerarea ateromului. Astfel, se produc stenoze progresive ale arterelor, iar prin ulcerarea plăcilor eteromatoase este favorizată coagularea = tromboză (astuparea vaselor).

Simptomele sunt diferite după localizare: coronare, a. cerebrale, aorta cu ramurile sale.

Factori de risc: predispoziţia genetică, hiperlipemia, diabetul, hipertensiunea arterială, tutun, obezitate.

Tratament:

Dieta: scăderea aportului de grăsimi de origine animală; din grăsimile ingerate (30% din raţia calorică), două treimi să fie de origine vegetală.

Evitarea zaharurilor ce duc, de asemenea, la creşterea lipidelor sanguine.

Medicaţia hipocolesterolemiantă: Heparina s.c. acţiune de scurtă surată, Clofibrat, Acid nicotinic (Vit. PP), dextrotironina etc.

Terapia naturistă recomandă : infuzie de păducel (50 g flori uscate la 1 litru de apă), 3 căni pe zi: vâsc (15 g frunze proaspete la 1 litru apă), se bea într-o zi; decoct de anghinare.

5.     BLOCUL DE RAMURĂ STÂNGĂ ŞI DREAPTĂ. Este o tulburare de conducere caracterizată prin întârzierea stimulului inimii la nivelul ramurilor sale din ventriculi: când conducerea este întârziată în ventriculul drept se produce blocul de ramură drept, iar în ventriculul stâng – blocul de ramură stâng. Cauze: cel drept poate fi congenital fără semnificaţie patologică; ambele pot apărea în: cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, cord pulmonar, intoxicaţii cu digitală, chinină, infecţie reumatică etc.

Diagnosticul este numai electrocardiografic, blocurile de ramură nu au simptoame clinice.

Tratament: nu există un tratament al blocului de ramură; prezenţa lui atrage atenţia asupra cauzelor ce l-au produs, deci conduita este după caz – coronarodilatatorie, tratament antiinfecţios, înlăturarea medicaţiei incriminate.

6.     BLOCUL SINOATRIAL ŞI ATRIOVENTRICULAR. Blocul sinoatrial reprezintă o tulburare de conducere provocată fie de absenţa stimulului sinusal, fie de blocarea lui la trecerea spre atriu. Blocul atrioventricular reprezintă o tulburare în propagarea unui stimul sinoatrial către ventricul, astfel neavând loc contracţia inimii la acel moment.

Cauze: cardiopatia ischemică, cardiomiopatii diverse, intoxicaţia digitalică, reflexe vagale pornite din iritaţia organelor interne.

Simptoame: ritm cardiac rar, regulat sau cu pauze. Sincopele Adams-Stockes (pierderea conştiinţei) sunt provocate de scăderea frecvenţei cardiace sub 20/min.

Tratament: etiologie şi înlăturare a cauzelor. Tratament simptomatic: se impune la frecvenţa sub 40/min. : Isuprel 10 mg la 3-6 h, atropină 0,5-1 mg. Stimulatorii electrici artificiali endocardici (pacemaker) reprezintă singura soluţie terapeutică de durată.

7.     CARDIOPATIA ISCHEMICĂ CRONICĂ DUREROASĂ. Este forma clinică a cardiopatiei ischemice cronice care se manifestă prin crize dureroase cu particularităţi specifice.

În această categorie sunt cuprinse :

a) angorul pectoral (angina de piept);

b) sindromul intermediar;

c) infarctul miocardic.

Clasificarea actuală nu mai recunoaşte drept entitate “sindromul intermediar” sau “preinfarctul” ; formele clinice cuprinse în această categorie fiind cunoscute ca “angor instabil” în care sunt incluse:

1) angorul de “novo”, prima criză de anginoasă prezentată de un bolnav şi care are evoluţie imprevizibilă;

2) “angorul agravant” – crizele anginoase care apar la eforturi din ce în ce mai mici, la un bolnav cunoscut coronarian;

3) “angorul de repaus” –  crizele anginoase apar în afara oricărui efort, uneori noaptea.

Tratament: vezi angina pectorală, infarctul miocardic.

8.     CARDIOPATIA ISCHEMICĂ CRONICĂ NEDUREROASĂ. Suferinţă cardiacă secundară reducerii debitului sanguin coronarian. Miocardul este vascularizat prin cele două artere coronare, primele ramuri ale aortei şi se situează alături de rinichi şi creier printre organele cele mai irigate din organism. Termenul de cardiopatie ischemică exprimă faptul că debitul coronarian este destul de redus pentru a produce simptoame sau semne de suferinţă cardiacă. Boala cea mai frecventă a arterelor coronare este arteroscleroza, rar este incriminat luesul, tumoră ce comprimă o arteră coronară, stenoză aorică. Termeni similari pentru cardiopatia ischemică cronică nedureroasă sunt: cardiopatie coronariană, arteroscleroză coronariană, miocardoscleroză, insuficienţă coronariană.

Terapia naturistă recomandă: coada şoricelului, în general se beau 2 căni din ceai pe zi, tinctură de arnică montană, 10 picături dimineaţa. Factorii naturali, climat protector, sedativ, bogat în oxigen, viaţă echilibrată.

Simptoame: după cum este denumită, această formă a cardiopatiei ischemice nu produce acuze clinice dureroase.

Ea poate avea mai multe forme de manifestare:

a) asimptomatică clinic, singurul semn fiind modificările ischemice vizibile pe traseul EKG;

b) tulburările de ritm şi de conducere (blocul atrioventricular, blocurile de ramură drept şi stâng);

c) insuficienţa cardiacă cronică;

d) insuficienţa ventriculară stângă (edemul pulmonar);

e) sincope;

f) moartea subită. Evoluţia şi gravitatea cardiopatiilor depinde de localizarea stenozelor provocate de procesul arterosclerotic, de numărul acestora şi dezvoltarea unei circulaţii colaterale.

Tratament: vezi angina pectorală şi arteroscleroză.

Terapia naturistă recomandă: ceaiuri: cardiosedative, antiasmatice, calmant împotriva tulburărilor cardiace, sedativ, produs de Plafar, din care nu lipsesc plantele talpa gâştii, coada racului, frunze de roiniţă, rădăcini de valeriană.

9.     CORDUL PULMONAR CRONIC. Afecţiune caracterizată prin suferinţa părţii drepte a inimii datorită bolilor pulmonare. Acestea duc la creşterea presiunii în artera pulmonară ce constituie un obstacol în faţa inimii drepte. Se produce astfel, într-un prim stadiu, hipertrofia inimii drepte, apoi insuficienţa cardiacă dreaptă.

 Simptoame: cele ale bolii pulmonare: tuse, lipsă de aer, apare apoi cianoza (învineţirea) buzelor şi extremităţilor, edeme (umflături) ale membrelor inferioare, ficat mărit, dureros.

Tratament:

a) tratamentul afecţiunii pulmonare: bronhodilatatoare, combaterea infecţiilor respiratorii, administrarea de oxigen;

b) tratamentul insuficienţei cardiace drepte: dietă fără sare; tonicardiace: Digoxin 250 mg 1 tb/zi – 5 zile pe săptămână; diuretice; Furantril 40 mg 1 tb de două ori pe săptămână; sângerare la hematocrit peste 55%.

10.   INFARCTUL MIOCARDIC.

Reprezintă o necroză a miocardului datorită unei opriri a circulaţiei sângelui în arterele coronare produsă prin:

a) tromboză primară dezvoltată pe o placă arteroscleroasă;

b) hemoragii ale intimei, cu ruptură a acestuia şi tromboză secundată; c) hematom prin hemoragie în peretele vascular, urmat de ocluzia vasului.

Cauze: cea mai frecventă este arteroscleroza coronariană, foarte rar apare în coronarite infecţioase sau colagenotice, ca şi după embolii, şoc, sau după hemoragii.

Simptoame: durere intensă retrosternală cu iradiere în braţe, care nu cedează la repaus şi nitroglicerină, însoţită de paloare, transpiraţii reci şi după caz, de simptome specifice complicaţiilor infarctului. Complicaţiile imediate sunt: edemul pulmonar acut, tulburările de ritm şi de conducere, embolia în circulaţia sistemică, şoc cardiogen, moarte subită. Complicaţii tardive: anevrism cardiac, insuficienţa cardiacă, rupturi ale inimii, sindrom postinfarct.

Diagnostic: electrocardiograme şi semne biologice: creşterea transaminazei şi a altor enzime ca CPK, LDH, leucocitoză, creşterea fibrinogenului, a VHS, a glicemiei.

Tratament: – repaus absolut la pat în secţia de terapie coronariană intensivă circa 6-8 zile; apoi mişcări active ale gambelor, ridicare la marginea patului, apoi în fotoliu, astfel încât în 3 săptămâni bolnavul să se poată mobiliza prin încăpere şi la grupul sanitar.

Medicaţie: sedarea durerii cu Mialgin în diluţii, Algocalmin, sedative uşoare.

Oxigenoterapia: 4 l/min.

Vasodilatatoare coronariene: se foloseşte Nitroglicerina fiole 10 mg în perfuzie, Carbocromen (Intensain), Persantin, Miofilin.

Se mai folosesc per os Pentalong, Izoket, Nifedipina. Tonicardicele: în complicaţii (insuficienţa cardiacă) cu prudenţă Cedilanid, fiind preferat Dopamina sau Dobutamina. Antiaritmice: Xilina i. Musc. Sau per os şi alte antiaritmice după caz Heparina şi apoi Trombostopul (anticoagulante) la cumulul factorilor de risc.

11.            INSUFICIENŢA CARDIACĂ. Insuficienţa cardiacă stângă: reprezintă insuficienţa pompei ventriculului stâng, având drept cauză cardiopatia ischemică nedureroasă sau dureroasă, inclusiv infarctul de miocard, hipertensiunea arterială, boli valvulare aortice (insuficienţa sau stenoza aortică).

Simptoame: dispnee la effort apoi şi la repaus, edem pulmonar acut, tahicardie şi alte tulburări de ritm, dureri precordiale.

Insuficienţa cardiacă dreaptă: reprezintă insuficienţa cordului drept, având drept cauză principală o boală pulmonară (deci identificându-se cu cordul pulmonar cronic).

Simptome: edeme ale membrelor inferioare, congestia dureroasă a ficatului, cianoză a extremităţilor (învineţire), scăderea cantităţii de urină (oliguria).

Insuficienţa cardiacă congestivă globală – asociază cauzele şi simptoamele insuficienţei cardiace stângi şi drepte, fiind insuficienţa întregului cord.

Tratament: condiţii de viaţă – repausul relativ sau absolut cu pensionare.

Dietă: hiposodată – sunt permise 2-3 g sare/zi, mese cantitativ reduse, alcoolul şi fumatul sunt interzise.

Medicaţia:

a) Tahicardiacele reprezintă medicaţia de bază: Cedilanid (Lanatosid) fiole i. Venos pentru urgenţe şi pentru tratament de întreţinere; Digoxin tablete 0,250 mg 1 tb/zi 5 zile pe săptămână cu 2 zile pauză (sâmbăta şi duminica). Lanatosid tablete 0,250 mg are eficacitate mai redusă prin absorbţia slabă;

b) Diuretice: Furantril (40 mg 1 tb., de două ori pe săptămână) (sau Nefrix 25 mg).;

c) Tratament coronarodilatator: Dipiridamol, Intercordin, Pentalong, Izoket, Nifedipina;

d) Tratament anticoagulant: în insuficienţele cardiace greu reductibile cu risc de tromboză: Heparina şi apoi Trombostop ca tratament de întreţinere;

e) Vasodilatatoare: Hipopresol, Nitroglicerina, Minoxidil, Pentalong, Captopril.

Terapia naturistă recomandă: infuzie de frunze de mesteacăn, urzică, pătlagină, fag; pastă de dovleac fiert, suc de dovleac fiert, de roşii; ceai diuretic de ceapă şi miere.

12.   MIOCARDITE. Reprezintă afectări inflamatorii sau degenerative ale muşchiului inimii (miocardul) produse de cauze diverse, altele decât cardiopatia ischemică.

Cauze:

a) idiopatice (necunoscute) generând Cardiomiopatia idiopatică: obstructivă, restrictivă sau congestivă;

b) cauze infecţioase: miocardite virale, rickettsiene, cu protozoare, micotice, bacteriene (bacil difteric, streptococ, pneumococ);

c) toxice: medicamente ca citostatice, antidepresive, sulfamide; alcoolul (miocardita alcoolică);

d) cauze metabolice: carenţe alimentare, deficit de vitamine din grupa B, dezechilibre electrolitice (hipopotasemie), endocrinopatii (mixedeme, hipertiroidie), obezitatea, hemocromatoze (excesul de fier); amiloidoza;

e) boli de colagen: lupus eritematos diseminat, sclerodermie, poliartrită nodoasă;

f) cauze genetice: boli neuromusculare degenerative;

g) miocardite post-partum (după naştere).

Tratament: înlăturarea cauzei şi tratamentul insuficienţei cardiace.

MEDICAMENTUL: formulare, forme de prezentare şi de conservare

   Informati despre medicamente 

 Medicamentul este o substanţă naturală sau sintetică folosită în practica medicală pentru prevenirea, ameliorarea sau vindecarea bolilor. Sunt considerate medicamente şi substanţele folosite pentru investigaţii de diagnostic. Medicamentul va fi administrat bolnavului numai de către cadrele medicalele specializate, iar formularea terapiei medicamentoase trebuie să îndeplinească anumite condiţii, si anume: substanţa medicamentoasă să aibă drept efect vindecarea bolnavului, iar administrarea să fie făcută ţinându­-se seama de vârsta şi sexul pacientului.

Medicamentele sunt prezentate sub diferite forme farmaceutice:

  • pulberile se absorb repede din tubul digestiv, datorită marii suprafeţe de contact. Prezintă avantajul că bolnavul beneficiază de toţi factorii activi din plantă. Au dezavantajul că se conservă mai greu, datorită descompunerii lor în contact cu aerul şi umiditatea;
  • capsule sunt învelişuri folosite pentru acoperirea medicamentelor solide, moi sau lichide, cu scopul de a le masca gustul sau mirosul neplăcut, cât şi pentru a dirija acţiunea medicamentului (învelişul rezistă la sucurile gastrice şi se desface numai în intestin);
  • pilule sunt forme farmaceutice solide sferice şi cu greutate între 0,10-0,50g, obţinute din una sau mai multe substanţe active şi cu diferiţi excipienţi. Se înghit fără a fi mestecate. Se conservă mai bine, şi acţiunea lor poate fi dirijată;
  • comprimate sunt forme farmaceutice de consistenţă solidă, cu aspect de cilindru sau disc. Sunt administrate oral sau dizolvate într-o anumită cantitate de apă. Sunt dozate cu precizie;
  • drajeurile sunt forme farmaceutice solide, acoperite de un strat protector pentru a masca gustul si mirosul neplăcute al substanţei active şi de a-i dirija acţiunea spre intestin;
  • soluţiile sunt forme medicamentoase active repartizate uniform într-un lichid (de obicei apa).Soluţiile pot fi simple sau compuse.

Medicamentele vor fi păstrate în vase de culoare închisă pentru a fi ferite de lumină şi, de asemenea, de umiditate (mai ales, drogurile vegetale şi animale).

                                                Antibiotice

Se obţin prin extracţia, semisinteză sau sinteză chimică. Au activitatea asupra unor agenţi infecţioşi, dar în concentraţii care nu sunt toxice pt. organism. Acţiunea lor depinde de activitatea biologică a bacteriilor cărora le modifică metabolismul, oprindu-le dezvoltarea sau chiar distrugându-le. Antibioticele au marele dezavantaj că produc rezistenţa germenilor faţă de ele. Rezistenţa dobândită la antibiotice, foarte importantă pt. practică, are mai multe mecanisme : mutaţii genetice ale bacteriei, care din sensibilă se transformă într-una rezistentă ; transmiterea de la o bacterie la alta a factorului de rezistenţă.

Antibioticele se folosesc in scop curativ, în toate infecţiile cauzate de germeni sensibili (de exemplu : scarlatina, febra tifoidă etc.) ; în infecţii cu germeni necunoscuţi, dacă viaţa bolnavului este în pericol sau sunt posibile sechele foarte grave ; infecţii cu evoluţie cronică, în care antibioticele fac parte dintr-un tratament complex ( tuberculoza ). Folosirea antibioticelor în scop profilactic este limitată.

Antibioticele nu sunt indicate pt. tratamentul bolilor virale ; pt. bolile uşoare cu tendinţă de vindecare spontană fără complicaţii, infecţiile localizate accesibil tratamentului chirurgical ; la bolnavii sensibilizaţi, unde pot apărea fenomene adverse foarte grave.

                                           Penicilinele

Antibiotice bactericide, puţin toxice şi cu bună toleranţă. Sunt antibiotice naturale obţinute prin extracţie sau prin semisinteză. Nucleul lor de bază este acidul 6-aminopenicilanic, de care se leagă un radical diferit pt. fiecare tip de penicilină.

Penicilna G este solubilă în apă, dar soluţia fiind instabilă, trebuie folosită în 24 h. administrată intramuscular, se reabsoarbe complet, dând niveluri sanguine maxime după 20-30 min. Administrată pe cale orală, este inactivată de sucul gastric acid. De asemenea, este inactivă de betalactamaza ( penicilinaza ) produsă de unele tulpini de stafilococ sau de bacili gram-negativi. Se elimină prin urină sub formă activă. Spectrul de activitate a antibioticului cuprinde :

  • coci gram-pozitivi ( streptococ, pneumococ, stafibcoc ) ;
  • coci gram-negativi ( meningococ )
  • bacili ( tetanic, cărbunos, perfningens ).

Este indicată pt. tratamentul anginelor, otitelor, sinuzitelor, pneumonii sau bronhopneumonii ; erizipel, antrax, gangrenă gazoasă; lues; leptospiroze. Nu se recomandă a fi administrată în infecţiile cu germeni rezistenţi sau la cei sensibilizaţi la antibiotic ( uneori accidentele de sensibilizare sunt foarte grave, ducând la moarte ). Inainte de administrarea penicilinei, bolnavul va fi interogat cu grijă cu privire la alte tratamente şi la modul cum le-a suportat. Doza zilnică de penicilină variază de la 1,2 milioane pe zi la câteva zeci de milioane u.i pe zi, şi anume m septicemii, endocardite etc.

Penicilina V ( fenoximelil penicilină ) se administrează oral şi nu este inactivată de sucul gastric acid. Este prezentată în comprimate de 200.000 u.i. care se administrează cu 30 min. înainte de masă sau după 3h de la masă. Se absoarbe bine din tubul digestiv. Are aceleaşi caracteristici farmacologice ca Penicilina G, precum şi indicaşiile şi contraindicaţiile acesteia. Uneori pot apărea greţuri şi dureri abdominale. Dozele de Penicilina V vor fi cu 50% mai mari decât cele de Penicilină G.

Moldaminul  prezentarea în flacoane de 600.000 şi 1.200.000 u.i. este o penicilină depozit, de administrare parenterală. Administrat intramuscular se absoarbe lent, realizând niveluri sanguine mici, dar de lungă durată ( 4-6 zile ), suficiente pt. a împiedica streptococul beta-hemditic din gripa A. este folosit pt. profilaxia reumatismului poliarticular, a luesului cât şi pt. tratamentul unor infecţii streptococide uşoare. Se administrează intramuscular profund, în doză de 600.000-1.200.000 u.i. la interval de 4-6 zile.

Penicilinele semisintetice. Ampicilina ( aminobenzilpenicilina ) este o penicilină semisintetică rezistentă la acizi, dar inactivată de penicilinază ( ca şi penicilina G şi V ). In spectrul său de acţiune se cuprind şi uniigermeni gram-negativi, iar faţă de cocii gram-pozitivi este mai slabă decât penicilina G. Este prezentată sub formă de capsule operculate ( 0,25 gr ) pt. administrare orală şi flacoane de 0,25 şi 0,5 gr. Pt. administrare parenterală. Se absoarbe bine după administrarea orală şi parentală, se concentrează foarte bine în căile biliare. Eliminarea se face pe cale renală, nemetabolizată. Prezintă dezavantajul că sensibilizează organismul mai mult decât alte antibiotice. Doza zilnică pt. adult este între 2-6 gr. ( după severitatea şi localizarea infecţiei ).

Carbenicilina (Pyopen), penicilină semisintetică pt. administrare parenterală ( este inactivată de acizi ) nu este rezistentă la penicilinază, dar are spectrul larg. Este folosită pt. tratamentul infecţiilor severe ( meningite, infecţii urinare ), dar contraindicată la bolnavii sensibilizaţi la late peniciline. Produce dureri după administrarea intramusculară.

Meticilina este penicilină semisintetică pt. administrare parenterală ( nu rezistă la aciditatea sucului gastric ). Rezistă la penicilinază, de unde şi indicaţia ei pt. tratamentul infecţiilor cu stafilococi penicilinazopozitivi. Se elimină în cea mai mare parte prin rinichi. Este bine tolerată local şi general. Doza zilnică pt. adult variază între 4-6 gr., la interval de 4-6h.

Oxacilina ( este prezentată în flacoane de 0,25 gr. Si capsule de 0,25gr. Substanţă activă ). Este rezistentă l apenicilinaza stafilococilor ca şi meticilina. Se administrează oral, pt. că rezistă la acţiunea acidităţii gastrice. Este bine tolerată local şi general. Doza zilnică pe cale orală este 2-4 gr., preferabil pe nemâncate. In bolile severe şi când calea digestivă nu este accesibilă, se administrează intravenos sau intramuscular, la intervalle de timp egale.                                    

Cefalosporinele

Sunt antibiotice semisintetice, bactericide şi cu mecanism de acţiune asemănătoare penicilinelor. Sunt rezistente la penicilinaza stafilococilor şi la unele enzime ale bacililor gram-negativi. Sunt inactive faţă de piocinic şi proteus, dar active pe cocii gram-pozitivi. Si unele tulpini de germeni gram-negativi. Nu se vor administra bolnavilor sensibilizaţi la cefalosporine, cât şi la cei sensibilizaţi la penicilină.

Cefalotina (Keflin) este o cefalosporină care se administrează parenteral (intramuscular, realizând niveluri sanguine pt. 4-6 h. ). Este greu tolerată, intramuscular (dureri) şi intravenos, producând iritaţii ale andovenei. Doza pt. adult şi pe zi variază în limitele foarte largi ( 2-6-10 gr. ) după severitatea şi localizarea şi localizarea infecţiei.

Cefaloridina este o cefalosporină carese administrează parenteral, superioară cefalotinei, dar cu efecte importante nefrotoxice.                                        

                                          Aminoglicozidele

 Sunt antibiotice bactericide cu spectru larg, dar relativ toxice ( ato- şi nefrotoxice ). Cuprind în spectrul lor germeni gram-pozitivi şi gram-negativi, cât şi bacilialcooloacidorezistente ( de exemplu, bacilul Koch ).

Streptomicina nu se absoarbe pe cale digestivă şi nici nu este distrusă de sucurile digestive. Administrată parenteral, se absoarbe şi difuzează bine în ţesuturi. Este un antibiotic relativ toxic, mai ales pt. nervul acusticovestibular, producând surditate. In caz de insuficienţă renală, streptomicina este foarte periculoasă. Se foloseşte în tratamentul tuberculozei ( asociată cu alte tuberculostatice ) ; în infecţii severe ( endocardită ) în asociere cu penicilina. Este prezentată în flacoane de 1 gr. Doza zilnică pt. adult este de 1-2gr./zi, la intervale de timp egale.

Kanamicina este prezentată în flacoane de 1gr. de sulfat de kanamicină. Administrată intramuscular, se absoarbe bine şi repede, realizând niveluri sanguine eficiente pt. 8h. Nu se absoarbe pe cale orală. Se concentrează foarte mult în urină ( între 30-700 ori ). Este activă pe coci gram-pozitivi ( stafilococ, pneumococi ) bacili gram-negativi ( Salmonella, Shigella, Klebsiella, Hemofili şi bacilul Koch ). Este bine tolerată pe cale intramusculară, dar este un antibiotic nefrotoxic. Se foloseşte pt. tratamentul septicemiilor, meningitelor, endocarditelor şi al infecţiilor urinare. Doza zilnică pt. adult este de 1gr, repartizată în 4 prize. Durata tratamentului este de 10-14 zile, urmărindu-se diureza, creatinina sanguină, auzul.

Gentamicina este prezentată în fiole de 2 ml care conţin 40 mg de sulfat de kanamicină  pe ml. Administrată pe cale orală nu se absoarbe, dar după administrarea intramusculară se absoarbe bine. Se concentrează foarte bine în rinichi de unde se elimină sub formă de activă. Este activă faţă de germenii gram-pozitivi (stafilococ, enterecoc, pneumococ), gram-negativi (E.coli, Klebsiella, Salmonela, piocianic). Toleranţa locală este bună. Nu va fii administrată la bolnavii cu nefropatii acute sau cronice şi la gravide. Doza zilnică pentru un adult este de 240 mg (3 fiole), la interval de 8h.

Macrolidele

Eritromicina este un antibiotic care se absoarbe bine după administrarea orală, difuzează bine în ţesuturi şi se concentrează în ficat şi în rinichi. Are un spectru de acţiune asemănătoare Penicilinei „G”, cuprinzând unii stafilococi rezistenţi la penicilină. Are o toleranţă digestivă buna. Este mai greu tolerată pe cale intramusculară sau intravenoasă. După doze foarte mari, are efecte toxice hepatice. Este folosită pentru tratamentul bolnavilor sensibilizaţi la peniciline.

Produsul românesc Eritromicină proprionil este prezentat sub formă de comprimate de 0,2g, care se administrează cu 30 min. înainte de masă sau cu 3h după masă. Doza zilnică la adult este de 2-3g. Produsul pentru administrare parenterală Eritromicină lactobionat este prezentat în flacoane de 0,3g, fiind folosit când calea orală nu este accesibilă. Doza zilnică pe cale parenterală este de 0,9g, în perfuzie venoasă lentă.

Nu se solubilizează în soluţie clorurosodica, deoarece precipitată.

Tetraciclinele

Sunt antibiotice bacteriostatice cu spectru larg de acţiune. Se absorb bine pe cale digestivă şi difuzează bine în ţesuturi. Pătrund bine în pleură, peritoneu şi pericard. Se concentrează în ficat, rinichi, plămâni şi splină. Sunt active pe gremeni gram-negativi, rickettsii, microplasme. Dau frecvente reactii adverse, ca: greţuri, vărsături, anorexie. Nu vor fi administrate bolnavilor sensibilizaţi la tetracicline, bolnavilor ulceroşi, celor care au colită ulceroasă şi insuficienţă renală.

Produsul românesc Tetraciclina este prezentat în drajeuri de 0,25g, pentru administrarea orală. Doza zilnică pentru adult este de 2-4g, dându-se la intervale de timp egale.

Doxicilina (Vibramicina) este prezentată sub formă de capsule (0,1g pe capsulă) şi flacoane injectabile (0,1g/flacon). Se absoarbe foarte bine din tubul digestiv. Are acţiune antimicrobiană prelungită, permiţând administrarea de doze mici şi la intervale mari de timp.

Doza zilnică pentru adult este de 0,2g (2 capsule) în prima zi, apoi 0,1g (o capsulă) pe zi, timp de 7-10 zile. Pentru administrarea permanentă se solubilizează conţinutul unui flacon în 5 ml de apă distilată sterilă. Reacţiile adverse sunt rare: greţurile, vărsăturile, diaree.

Sulfamidele

Sulfamidele sunt chimioterapice cu acţiune bacteriostatică şi cu spectru larg de acţiune. Absorbţia lor digestivă este bună, cu excepţia celor neresorbabile ( formol ). Difuzează bine în ţesuturi, concentrându-se în ficat şi rinichi. Difuzează bine în lichidul cefalorahidian. Sulfamidele solubile se elimină prin urină. Sunt active faţă de : coci gram-pozitivi, gram-negativi, bacili gram-negativi. Sunt bine tolerate pe cale digestivă. Pot produce fenomene adverse ca: greţuri, vărsături, hemoliză. Principala indicaţie a sulfamidelor o constituie infecţiile urinare acute. Nu sunt administrate bolnavilor sensibilizaţi la sulfamide, infecţii cu germeni rezistenţi, insuficienţă hepatică şi renală acută, sau la gravide.

Neoxazolol (Sulfafurazol), prezentat în comprimate de 0,5g, este o sulfamidă solubilă în urină şi puţin toxică. Se foloseşte pentru tratamentul infecţiilor urinare, după alcalinizarea urinei. Doza zilnică pentru adult este de 3-6g, apoi 2-3g/zi ca doză de întreţinere.

Cotrimoxazolul ( Biseptol, Septrin) este o substanţă bactericidă, datorită acţiunii sinergice a sulfametoxazolului şi a trimetoprimului. Este prezentat sub formă de comprimate, care se absorb bine pe cale orală. Pătrunde bine în ţesuturi şi în lichidul cefalorahidian. Se elimină pe cale urinară, lent, realizând concentraţii foarte mari în urină. Este activ faţă de germenii gram-pozitivi şi gram-negativi. Nu va fi administrat la bolnavii sensibili la sulfaminde. Doza zilnică la adult este de 2g (1g la 12h), timp de 7-10-14 zile.

Sulfametinul, prezentat în comprimate de 0,5g, este o sulfamidă de depozit, cu absorbţie digestivă bună, dar cu eliminare lentă. Este indicat pentru tratamentul infecţiilor urinare: 1,5g în prima zi, 1g (2 comprimate) a doua zi, apoi 0,5g (un comprimat timp de 10-14 zile).                                  

Aspirina

 ( asprin, acesal, acetysal, asprocolfarit, istopzrin, rhonal, ruspirin )

Prezentare

comprimate: conţin acid acetilsalicilic 500mg ( cutie cu 20 bucăţi; benzi de celofan);

comprimate pentru uz pediatric: conţin acid acetilsalicilic 100mg ( Flacoane cu 30 buc.).

Acţiuni farmacologice şi terapeutice

Efect analgezic, antiinflamator şi antireumatic, antipiretic, antiagregant plachetar, inhibator al contracţiilor uterinei; efectele se datorează, în principal, inhibării formării prostaglandinelor.

Indicaţii terapeutice:

Reumatism poliarticular acut, poliartrită reumatoidă şi alte boli reumatismale; nevralgii, mialgii, dureri dentare, cefalee; stări febrile ( în boli infecţioase, gripă, răceală comună etc. ); profilaxia şi tratamentul bolilor tromboembolice, îndeosebi a trombozelor arteriale ( eventual în asociaţie cu anticoagulante sau dipiridamol, după caz ), combaterea tulburărilor provocate de agregarea plachetelo în trombocitemie; dismenoree; profilaxia arsurilor solare.

Mod de administrare:

Adulţi: pt. acţiunea analgezică şi antipiretică un comprimat de 0,5g o dată, repetând eventual la fiecare 6-8 ore; ca antiinflamator în bolile reumatice cronice 3-5g/zi în cele acute 4-7g/zi în 4-6 prize; ca antiagregant plachetar, pt. profilaxia trombozelor, 1 comprimat o dată la 2-3 zile.

Copii: până la 2 ani; 0,1-0,2g/zi; 2-9 ani 0,2-1g/zi ( după vârstă ) peste 9 ani 1-1,5 g/zi ( în 2-3 prize ); în boli reumatice 60-100mg/kilo-corp şi zi ( în 4-6 prize ). Comprimatele se desfac în apă şi se iau imediat după mese; la copii comprimatele se desfac în puţin lapte.

Reacţii adverse şi alte efecte nedorite

Epigastralgin, greaţă, vomă, microhemoragii digestive, uneori cu anemie, rareori hematemeză sau melenă, alte hemoragii (prin insuficienţă plachetară, eventual hipoprotrombinemic); ocazional creşterea transaminazelor ( la doze mari, administrate prelungit ); reacţii alergice diverse: erupţii cutanate, bronhospasm ( mai ales la asmatici ; rareori reacţie anafilactoidă gravă, cu asfixie sau colaps ( intoleranţă încrucişată pt. toate inhibitoarele sintezei prostaglandinelor ); dozele mari pot provoca fenomene de salicism: ameţeli, tinitus, cefalee, sudoraţie, greaţă, vomă, stare confuzională, tahicardie, tahipnee; poate prelungi travaliul, întârzia naşterea şi favoriza hemoragia post-partum.

Contraindicaţii şi precauţii, probleme de interacţiuni medicamentoase

Alergie la salicitaţi, intoleranţă la salicitaţi şi la antiinflamatoarele nesteroidiene     ( inhibitoare ale sintezei prostaglandinelor ); ulcergastro-duodenal în evoluţie, boli hemoragice şi risc de hemoragii; prudenţă în boala ulceroasă, astmă, la renali ( administrarea îndelungată ) şi în timpul sarcinii ( se evită în primul trimestru şi în ultima lună ). Prudenţă sau se evită   ( după caz ) asocierea cu anticoagulante cumarinice ( risc crescut de hemoragii ), cortizoni  ( risc de ulcer şi hemoragii ), metotrexat ( toxicitatea acestuia este crescută ), sulfamide anhidiabetice ( risc de hipoglicemie ), probenecid şi sulfinpirazonă ( efect uricozuric scăzut ), spironolactonă ( efect diuretic scăzut ).

          Algocalmin

Noramidopyrinium methansulfonate sodium, metamizal natrium, dipyrone, novalgine, novaminosulfon, al gopyrin, analgin.

Prezentare:

  • comprimatele conţin noramidopirină metansulfonat de sodiu 500mg ( benzi de celofan, flac, cu 10 buc. );
  • – supozitoarele conţin noramidopirină metansulfonat de sodiu 1g sau 300mg ( cutie cu 6 buc. )
  • fiole a 2ml soluţie apoasă injectabilă conţinând noramiddopirină metansulfonat de sodiu 1g ( cutie cu 10 sau 100 buc ).

Acţiuni farmacologice şi terapeutice

–  analgezic, antipiretic şi antiinflamator, slab antispastic.

Indicaţii terapeutice

–  cefalee, nevralgii, lumbago, dureri reumatismele articulare şi musculare; stări febrile; colici ( biliare, ureterale etc ).

Mod de administrare

Adulţi: 1 comprimat, un supozitor a 1g sau, la nevoie ( dureri intense, colici ) o fiolă intramuscular sau intravenos lent ( cel mult 1ml/minut); repetând eventual, fără a depăşi 2g în 24 de ore.

Copii: până la 3 ani, 10-50mg oral de 1-4 ori/zi; 4-15 ani, 25+150mg oral sau 300mg rectal de 1-4 ori/zi; la nevoie ( dureri intense, colici ) intramuscular 0,1-0,8g ( 0,2-1,6 ml ), după vârstă.

Reacţii adverse şi alte efecte nedorite

  • erupţii cutanate, leucopenie, chiar agranulocitoză ( foarte rar ).

Contraindicaţii şi precauţii, probleme de interacţiuni medicamentoase:

  • leucopenie, antecedente de agră
  • nulocitoză la noramidopirină şi compuşi înrudiţi; antecedente de agranulocitoză toxică, alergie la noramidopirină porfirie hepatică, deficit de G-6-PD.

                       Antinevralgic

Prezentare:

– comprimatele conţin acid acetilsalicilic 250mg, fenacetină 150mg şi cafeină 50mg (benzi de celofan).

Acţiuni farmacologice şi terapeutice:

– analgezic ţi antipiretic prin acidul acetilsalicilic şi fenacetină; stimulant psihomotor slab şi antimigrenos prin cafeină.

Indicaţii terapeutice:

–  cefalee, nevralgii, mialgii, dureri postoperatorii, stări febrile, gripă.

Mod de administrare:

Câte un comprimat la nevoie, se poate repeta de 3-4 ori/zi.

Reacţii adverse şi alte efecte nedorite:

– epigastralgii, greaţă, vomă, microhemoragii digestive, uneori cu anemie, rareori hematemeză sau melenă, alte hemoragii; ocazional creşterea transaminazelor; erupţii cutanate, bronho spasm; rareori reacţie antilactoidă gravă, cu asfixie sau colaps; administrarea prelungită de doze mari poate fi cauză de leziuni renale, leziuni hepatice, anemie hemelitică şi methemoglobinemie ( prin fenacetină ); dozele mari pot produce palpitaţii, insomnie şi tremor        ( prin cafeină ).

Contraindicaţii şi precauţii, probleme de interacţiuni medicamentoase

–  alergie la salicilaţi, intoleranţă la salicilaţi şi la antiinflamatoarele nesteroidiene; ulcer gastro-duodenal în evoluţie, boli hemoragice şi risc de hemoragii. Prezenţa fenacetinei contraindică preparatul la sugarii sub 3 luni, la bolnavii cu insuficienţă renală şi în caz de deficit de G-6-PD; prudenţă la hepatici, anemici şi în condiţii de hipoxie. Atenţie la asocierea cu anticoagulante cumarinice (risc de hemoragii) şi sulfamide hipoglicemiante ( risc de hipoglicemie).

 Paracetamol

Paracetamol, acetaminophen actophen, doliprane, panadol, tyrenol.

Prezentare

  • comprimatele conţin paracetamol 500mg ( benzi de celofan cu 10buc.);
  • supozitoare rectale conţin paracetamol 250mg şi 125mg ( cutie cu 6 buc. ).

Acţiuni farmacologice şi terapeutice:

–  analgezic şi antipiretic cu acţiune de intensitate moderată, similară fenacetinei.

Indicaţii terapeutice:

–  cefalee, dureri dentare, nevralgii, mialgii, stări febrile.

Mod de administrare:

Adulţi: 1-2 comprimate (  0,5-1g ) sau un supozitor rectal a 250mg, se poate repeta, după nevoie, de 4 ori/zi.

Copii: peste 6 ani: ½-1 comprimat ( după vârstă ) sau un supozitor a 250mg; copii de 1-6 ani: ¼ – ½ comprimat sau un supozitor a 125mg ; doza se poate repeta, după nevoie, de 4 ori/zi.

Reacţii adverse şi alte efecte nedorite:

– este mai puţin toxic decât fenacetina; provoacă rareori erupţii cutanate algerice, trombocitopenie, anemie, agranulocitoză, leziuni renale, necroză hepatică ( la doze toxice ).

Contraindicaţii şi precauţii; probleme de interacţiuni medicamentoase:

– alergie specifică, insuficienţă hepatică, insuficienţă renale gravă; prudenţă în timpul sarcinii ( mai ales în primul trimestru ).

 

Tratamentul afectiunilor inimii

Afectiunile Inimii

Afecţiuni ale inimii

1. ANEVRISMUL AORTEI TORACICE ŞI ABDOMINALE.

  • Sunt dilataţii anormale, segmentare, congenitale sau dobândite ca urmare a afectării peretelui arterial prin arteroscleroză, aortită luetică, infecţie sau traumatism.

Anevrismele aortei toracice – tulburări prin compresiunea organelor vecine. Complicaţii: ruptura şi emboliile în marea circulaţie .

Anevrismele aortei abdominale – durere în lombe (şale) şi abdomen cu prezenţa unei tumori pulsatile. Complicaţii: ruptura. Anevrismul disecant al aortei are ca semn dominant durerea foarte intensă cu iradiere pe întreg traiectul aortei.

Tratament: Medical – constând în scăderea obligatorie a tensiunii arteriale mai ales în anevrismul disecant. Chirurgical – de urgenţă în anevrismul rupt; se rezecă, de asemenea, anevrismele simptomatice sau cele asimptomatice care se măresc progresiv.

2. ANGINA PECTORALĂ.

Cea mai frecventă formă de manifestare a cardiopatiei ischemice cronice dureroase. Rar poate apar şi în alte condiţii decât cardiopatia ischemică: anemia severă, tulburările rapide de ritm, hipertiroidiile, stenoza sau insuficienţa aortică etc.

Simptoame: durere retrosternală ce apare la efort, iradiază în braţul stâng, la baza gâtului, cedează la repaus şi Nitroglicerină.

Uneori criza dureroasă apare şi la repaus (angor de repaus). În general, crizele anginoase sunt produse de : efort , emoţii, digestie, defecări borioase, fumat, medicamente (tiroidă, efedrină).

Stimuli provenind din alte organe (esofag, vezicula biliară, spondiloză vertebrală) se pot însuma cu cei veniţi de la inimă (angor intricot). Traseul EKG între crize poate arăta modificări de cardiopatie ischemică sau poate fi normal, în acest caz fiind utilă proba la efort.

Tratament: Eliminarea factorilor declanşanţi : efortul fizic (mersul repede, alergarea după vehicule), frigul, prânzurile abundente, emoţiile, surmenajul, constipaţia, alcoolul, tutunul, cafeaua.

 Tratamentul medical:

– Nitroglicerina cp. 0,5 mg – 1-2 sublingual în criza de angină;

b)Tratamentul coronarodilatator dintre accesele anginoase:

-nitriţi cu acţiune prelungită (Pentalog, Izoket-izodinid) administrare câte ½ tb. * 3/zi; are acţiune 4-5 ore;

-blocanţii β adrenergici: Propanolol 40 mg ½ tb. * 3/zi (numai cu aviz medical având contraindicaţii absolute);

-blocanţi de calciu: Nifedipin (Corinfar) 10 mg tb. 3/zi;

derivaţi coronarodilatatori sintetici: Dipiridamol ((Persantin) 0,025 dg. 6/zi, Agozol, 60 mg – 2 cap/zi, Carbocromen (Intensain, Intercordin) 75 mg dg. 3/zi.

Tratamentul chirurgical: este stabilit în urma coronarografiei şi constă în diverse procedee de revascularizaţie a miocardului. Terapia naturistă recomandă: climatoterapia în perioadele de acalmie, la Tuşnad, Vatra Dornei etc.

3. ARITMIILE.

Sunt dereglări ale ritmului normal al inimii fie sub raportul frecvenţei, fie al regularităţii frecvenţei cardiace, fie din ambele.

Cauze: cardiopatie ischemică, leziuni valvulare, hipertiroidie, insuficienţă respiratorie, dezechilibre hidroelectrolitice, intoxicaţie cu digitalice, alcool, tutun.

 Clasificare:

a) Aritmii atriale: a) tahicardia sinusală (frecvenţa inimii – 90-120/min.); b) bradicardia sinusală (frecvenţă sub 60/min.) În ambele este păstrat focarul normal al impulsurilor cardiace: nodul sinusal; c) extrasistolele atriale – impulsuri ectopice; d) tahicardia paroxistică atrială (frecvenţa 140-220/min. regulată); e) fibrilaţia atrială şi flutlerul atrial (tulburări de ritm neregulate).

b) Aritmii ventriculare: a) extrasistolele ventriculare; b) tahicardia paroxistică ventriculare; c) fibrilaţia ventriculară.

4. ARTEROSCLEROZA (arthere = terci, scleros = îngroşare).

Este o combinaţie de modificări ale tunicii interne a arterelor constând în depuneri de grăsimi ce se însoţesc de o reacţie fibroasă , depuneri de calciu şi progresiv ulcerarea ateromului.

Astfel, se produc stenoze progresive ale arterelor, iar prin ulcerarea plăcilor eteromatoase este favorizată coagularea = tromboză (astuparea vaselor).

Simptomele sunt diferite după localizare: coronare, a. cerebrale, aorta cu ramurile sale.

Factori de risc: predispoziţia genetică, hiperlipemia, diabetul, hipertensiunea arterială, tutun, obezitate.

Tratament: Dieta: scăderea aportului de grăsimi de origine animală; din grăsimile ingerate (30% din raţia calorică), două treimi să fie de origine vegetală. Evitarea zaharurilor ce duc, de asemenea, la creşterea lipidelor sanguine. Medicaţia hipocolesterolemiantă: Heparina s.c. acţiune de scurtă surată, Clofibrat, Acid nicotinic (Vit. PP), dextrotironina etc.

Terapia naturistă recomandă : infuzie de păducel (50 g flori uscate la 1 litru de apă), 3 căni pe zi: vâsc (15 g frunze proaspete la 1 litru apă), se bea într-o zi; decoct de anghinare.

5.  BLOCUL DE RAMURĂ STÂNGĂ ŞI DREAPTĂ.

Este o tulburare de conducere caracterizată prin întârzierea stimulului inimii la nivelul ramurilor sale din ventriculi: când conducerea este întârziată în ventriculul drept se produce blocul de ramură drept, iar în ventriculul stâng – blocul de ramură stâng.

Cauze: cel drept poate fi congenital fără semnificaţie patologică; ambele pot apărea în: cardiopatie ischemică, hipertensiune arterială, cord pulmonar, intoxicaţii cu digitală, chinină, infecţie reumatică etc.

Diagnosticul este numai electrocardiografic, blocurile de ramură nu au simptoame clinice.

 Tratament: nu există un tratament al blocului de ramură; prezenţa lui atrage atenţia asupra cauzelor ce l-au produs, deci conduita este după caz – coronarodilatatorie, tratament antiinfecţios, înlăturarea medicaţiei incriminate.

6. BLOCUL SINOATRIAL ŞI ATRIOVENTRICULAR.

Blocul sinoatrial reprezintă o tulburare de conducere provocată fie de absenţa stimulului sinusal, fie de blocarea lui la trecerea spre atriu. Blocul atrioventricular reprezintă o tulburare în propagarea unui stimul sinoatrial către ventricul, astfel neavând loc contracţia inimii la acel moment.

 Cauze: cardiopatia ischemică, cardiomiopatii diverse, intoxicaţia digitalică, reflexe vagale pornite din iritaţia organelor interne.

Simptoame: ritm cardiac rar, regulat sau cu pauze. Sincopele Adams-Stockes (pierderea conştiinţei) sunt provocate de scăderea frecvenţei cardiace sub 20/min.

Tratament: etiologie şi înlăturare a cauzelor. Tratament simptomatic: se impune la frecvenţa sub 40/min. : Isuprel 10 mg la 3-6 h, atropină 0,5-1 mg. Stimulatorii electrici artificiali endocardici (pacemaker) reprezintă singura soluţie terapeutică de durată.

7. CARDIOPATIA ISCHEMICĂ CRONICĂ DUREROASĂ.

Este forma clinică a cardiopatiei ischemice cronice care se manifestă prin crize dureroase cu particularităţi specifice.

În această categorie sunt cuprinse :

  1. a) angorul pectoral (angina de piept);
  2. b) sindromul intermediar;
  3. c) infarctul miocardic.

Clasificarea actuală nu mai recunoaşte drept entitate “sindromul intermediar” sau “preinfarctul” ; formele clinice cuprinse în această categorie fiind cunoscute ca “angor instabil” în care sunt incluse:

1) angorul de “novo”, prima criză de anginoasă prezentată de un bolnav şi care are evoluţie imprevizibilă;

2) “angorul agravant” – crizele anginoase care apar la eforturi din ce în ce mai mici, la un bolnav cunoscut coronarian;

3) “angorul de repaus” –  crizele anginoase apar în afara oricărui efort, uneori noaptea.

Tratament: vezi angina pectorală, infarctul miocardic.

8. CARDIOPATIA ISCHEMICĂ CRONICĂ NEDUREROASĂ.

Suferinţă cardiacă secundară reducerii debitului sanguin coronarian. Miocardul este vascularizat prin cele două artere coronare, primele ramuri ale aortei şi se situează alături de rinichi şi creier printre organele cele mai irigate din organism.

Termenul de cardiopatie ischemică exprimă faptul că debitul coronarian este destul de redus pentru a produce simptoame sau semne de suferinţă cardiacă. Boala cea mai frecventă a arterelor coronare este arteroscleroza, rar este incriminat luesul, tumoră ce comprimă o arteră coronară, stenoză aorică.

Termeni similari pentru cardiopatia ischemică cronică nedureroasă sunt: cardiopatie coronariană, arteroscleroză coronariană, miocardoscleroză, insuficienţă coronariană.

Terapia naturistă recomandă: coada şoricelului, în general se beau 2 căni din ceai pe zi, tinctură de arnică montană, 10 picături dimineaţa. Factorii naturali, climat protector, sedativ, bogat în oxigen, viaţă echilibrată.

 Simptoame: după cum este denumită, această formă a cardiopatiei ischemice nu produce acuze clinice dureroase. Ea poate avea mai multe forme de manifestare:

a) asimptomatică clinic, singurul semn fiind modificările ischemice vizibile pe traseul EKG; b) tulburările de ritm şi de conducere (blocul atrioventricular, blocurile de ramură drept şi stâng);

c) insuficienţa cardiacă cronică;

d) insuficienţa ventriculară stângă (edemul pulmonar);

e) sincope;

f) moartea subită. Evoluţia şi gravitatea cardiopatiilor depinde de localizarea stenozelor provocate de procesul arterosclerotic, de numărul acestora şi dezvoltarea unei circulaţii colaterale.

Tratament: vezi angina pectorală şi arteroscleroză.

 Terapia naturistă recomandă: ceaiuri: cardiosedative, antiasmatice, calmant împotriva tulburărilor cardiace, sedativ, produs de Plafar, din care nu lipsesc plantele talpa gâştii, coada racului, frunze de roiniţă, rădăcini de valeriană.

9. CORDUL PULMONAR CRONIC.

Afecţiune caracterizată prin suferinţa

părţii drepte a inimii datorită bolilor pulmonare. Acestea duc la creşterea presiunii în artera pulmonară ce constituie un obstacol în faţa inimii drepte. Se produce astfel, într-un prim stadiu, hipertrofia inimii drepte, apoi insuficienţa cardiacă dreaptă.

Simptoame: cele ale bolii pulmonare: tuse, lipsă de aer, apare apoi cianoza (învineţirea) buzelor şi extremităţilor, edeme (umflături) ale membrelor inferioare, ficat mărit, dureros.

Tratament: a) tratamentul afecţiunii pulmonare: bronhodilatatoare, combaterea infecţiilor respiratorii, administrarea de oxigen; b) tratamentul insuficienţei cardiace drepte: dietă fără sare; tonicardiace: Digoxin 250 mg 1 tb/zi – 5 zile pe săptămână; diuretice; Furantril 40 mg 1 tb de două ori pe săptămână; sângerare la hematocrit peste 55%.

10. INFARCTUL MIOCARDIC.

Reprezintă o necroză a miocardului datorită unei opriri a circulaţiei sângelui în arterele coronare produsă prin: a) tromboză primară dezvoltată pe o placă arteroscleroasă; b) hemoragii ale intimei, cu ruptură a acestuia şi tromboză secundată; c) hematom prin hemoragie în peretele vascular, urmat de ocluzia vasului.

Cauze: cea mai frecventă este arteroscleroza coronariană, foarte rar apare în coronarite infecţioase sau colagenotice, ca şi după embolii, şoc, sau după hemoragii.

Simptoame: durere intensă retrosternală cu iradiere în braţe, care nu cedează la repaus şi nitroglicerină, însoţită de paloare, transpiraţii reci şi după caz, de simptome specifice complicaţiilor infarctului. Complicaţiile imediate sunt: edemul pulmonar acut, tulburările de ritm şi de conducere, embolia în circulaţia sistemică, şoc cardiogen, moarte subită. Complicaţii tardive: anevrism cardiac, insuficienţa cardiacă, rupturi ale inimii, sindrom postinfarct.

Diagnostic: electrocardiograme şi semne biologice: creşterea transaminazei şi a altor enzime ca CPK, LDH, leucocitoză, creşterea fibrinogenului, a VHS, a glicemiei.

Tratament: – repaus absolut la pat în secţia de terapie coronariană intensivă circa 6-8 zile; apoi mişcări active ale gambelor, ridicare la marginea patului, apoi în fotoliu, astfel încât în 3 săptămâni bolnavul să se poată mobiliza prin încăpere şi la grupul sanitar.

Medicaţie: sedarea durerii cu Mialgin în diluţii, Algocalmin, sedative uşoare. Oxigenoterapia: 4 l/min. Vasodilatatoare coronariene: se foloseşte Nitroglicerina fiole 10 mg în perfuzie, Carbocromen (Intensain), Persantin, Miofilin. Se mai folosesc per os Pentalong, Izoket, Nifedipina. Tonicardicele: în complicaţii (insuficienţa cardiacă) cu prudenţă Cedilanid, fiind preferat Dopamina sau Dobutamina. Antiaritmice: Xilina i. Musc. Sau per os şi alte antiaritmice după caz Heparina şi apoi Trombostopul (anticoagulante) la cumulul factorilor de risc.

11. INSUFICIENŢA CARDIACĂ.

Insuficienţa cardiacă stângă: reprezintă insuficienţa pompei ventriculului stâng, având drept cauză cardiopatia ischemică nedureroasă sau dureroasă, inclusiv infarctul de miocard, hipertensiunea arterială, boli valvulare aortice (insuficienţa sau stenoza aortică).

Simptoame: dispnee la effort apoi şi la repaus, edem pulmonar acut, tahicardie şi alte tulburări de ritm, dureri precordiale.

Insuficienţa cardiacă dreaptă: reprezintă insuficienţa cordului drept, având drept cauză principală o boală pulmonară (deci identificându-se cu cordul pulmonar cronic). Simptome: edeme ale membrelor inferioare, congestia dureroasă a ficatului, cianoză a extremităţilor (învineţire), scăderea cantităţii de urină (oliguria).

 Insuficienţa cardiacă congestivă globală – asociază cauzele şi simptoamele insuficienţei cardiace stângi şi drepte, fiind insuficienţa întregului cord.

Tratament: condiţii de viaţă – repausul relativ sau absolut cu pensionare. Dietă: hiposodată – sunt permise 2-3 g sare/zi, mese cantitativ reduse, alcoolul şi fumatul sunt interzise.

Medicaţia:

  1. a) Tahicardiacele reprezintă medicaţia de bază: Cedilanid (Lanatosid) fiole i. Venos pentru urgenţe şi pentru tratament de întreţinere; Digoxin tablete 0,250 mg 1 tb/zi 5 zile pe săptămână cu 2 zile pauză (sâmbăta şi duminica). Lanatosid tablete 0,250 mg are eficacitate mai redusă prin absorbţia slabă;
  2. b) Diuretice: Furantril (40 mg 1 tb., de două ori pe săptămână) (sau Nefrix 25 mg).;
  3. c) Tratament coronarodilatator: Dipiridamol, Intercordin, Pentalong, Izoket, Nifedipina;
  4. d) Tratament anticoagulant: în insuficienţele cardiace greu reductibile cu risc de tromboză: Heparina şi apoi Trombostop ca tratament de întreţinere;
  5. e) Vasodilatatoare: Hipopresol, Nitroglicerina, Minoxidil, Pentalong, Captopril.

Terapia naturistă recomandă: infuzie de frunze de mesteacăn, urzică, pătlagină, fag; pastă de dovleac fiert, suc de dovleac fiert, de roşii; ceai diuretic de ceapă şi miere.

Reprezintă afectări inflamatorii sau degenerative ale muşchiului inimii (miocardul) produse de cauze diverse, altele decât cardiopatia ischemică.

Cauze:

  1. a) idiopatice (necunoscute) generând Cardiomiopatia idiopatică: obstructivă, restrictivă sau congestivă;
  2. b) cauze infecţioase: miocardite virale, rickettsiene, cu protozoare, micotice, bacteriene (bacil difteric, streptococ, pneumococ);
  3. c) toxice: medicamente ca citostatice, antidepresive, sulfamide; alcoolul (miocardita alcoolică);
  4. d) cauze metabolice: carenţe alimentare, deficit de vitamine din grupa B, dezechilibre electrolitice (hipopotasemie), endocrinopatii (mixedeme, hipertiroidie), obezitatea, hemocromatoze (excesul de fier); amiloidoza;
  5. e) boli de colagen: lupus eritematos diseminat, sclerodermie, poliartrită nodoasă;
  6. f) cauze genetice: boli neuromusculare degenerative;
  7. g) miocardite post-partum (după naştere).

Tratament: înlăturarea cauzei şi tratamentul insuficienţei cardiace.