Prospect Acid Acetilsalicilic- 500mg – Aspirina Dureri

ACID ACETILSALICILIC Aspirina Cardiaca Indicatii in combaterea durerilor, în cefalee, mialgii, dureri reumatice articulare, nevralgii, dureri dentare, dismenoree, combaterea febrei. 500mg comprimate Prospect: Informatii pentru utilizator “Aspirina”    Compoziţie  Acid Acetilsalicilic – Aspirina Cardiaca Un comprimat conţine acid acetilsalicilic 500 mg sub formă de acid acetilsalicilic DC-90 555 mg şi …

Citeste mai multProspect Acid Acetilsalicilic- 500mg – Aspirina Dureri

Aflamil Comprimate

Prospect Aflamil 100mg Dureri Articulare Lombare

Aflamil poate fi utilizat în tratamentul bolilor cronice ale articulaţiilor cu durere cronică şi inflamaţie cum sunt: osteoartrită sau artroza , inflamaţia de origine reumatică (poliartrită reumatoidă) şi artrita ce afectează una sau mai multe articulaţii intervertebrale.

Aflamil 100 mg Comprimate Filmate

Indicatii : Aceclofenacul pentru tratamentul bolilor lumbago, dureri de dinţi, dismenoree  sau dureri ale articulaţiilor. 

Aflamil se utilizeaza  în tratamentul bolilor cronice ale articulaţiilor cu durere cronică şi inflamaţie cum sunt: osteoartrită sau artroza , inflamaţia de origine reumatică (poliartrită reumatoidă) şi artrita ce afectează una sau mai multe articulaţii intervertebrale ale coloanei vertebrale cu prezenţa de adeziune anormală şi rigiditate a articulaţiilor (spondilită anchilozantă) sau alte tulburări locomotorii dureroase (de exemplu: periartrită humeroscapulară şi reumatism extraarticular).

Aflamil Comprimate
Aflamil Comprimate

Prospect: Informaţii pentru utilizator

aceclofenac

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament

deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

– Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

– Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

– Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor

persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.

– Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect:

  1. Ce este Aflamil şi pentru ce se utilizează

  2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Aflamil

  3. Cum să utilizaţi Aflamil

  4. Reacţii adverse posibile

  5. Cum se păstrează Aflamil

  6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1.Ce este Aflamil şi pentru ce se utilizează

Aceclofenacul aparţine unui grup de medicamente numit anti-inflamatoare nesteroidiene şi antireumatice.

Medicul dumneavoastră vă prescrie Aflamil pentru tratamentul bolilor cu inflamaţii acute şi durere, precum: lumbago (dureri de spate), dureri de dinţi, dismenoree (dureri abdominale în timpul ciclului menstrual) sau dureri ale articulaţiilor.

Aflamil poate fi utilizat în tratamentul bolilor cronice ale articulaţiilor cu durere cronică şi inflamaţie cum sunt: osteoartrită sau artroza (afecţiune care apare, de obicei, peste vârsta de 50 ani şi care se datorează pierderii cartilajului articular şi a ţesutului osos de lângă articulaţii), inflamaţia de origine reumatică a unei articulaţii sau a mai multor articulaţii (poliartrită reumatoidă) şi artrita ce afectează una sau mai multe articulaţii intervertebrale ale coloanei vertebrale cu prezenţa de adeziune anormală şi rigiditate a articulaţiilor (spondilită anchilozantă) sau alte tulburări locomotorii dureroase (de exemplu: periartrită humeroscapulară şi reumatism extraarticular).

2.Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Aflamil

Nu utilizaţi Aflamil

– dacă sunteţi alergic la aceclofenac sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui

medicament (enumerate la punctul 6);

– dacă aţi suferit de astm bronşic, îngustare a căilor respiratorii, rinită acută, erupţii cutanate sau alte reacţii alergice, după ce aţi luat acid acetilsalicilic (de exemplu, Aspirină, Istopirină, Kalmopirină) sau alte medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene;

– dacă aţi suferit sau suferiţi de ulcer gastric sau duodenal sau sângerare gastro-intestinală ori alte sângerări active sau tulburări de sângerare;

– dacă suferiţi de boli severe ale ficatului sau ale rinichilor;

– dacă aveţi insuficienţă cardiacă diagnosticată şi/sau boală cerebrovasculară, de exemplu dacă aţi suferit un atac de cord, un accident vascular cerebral minor (AIT), aveţi blocaje ale vaselor de sânge de la nivelul inimii sau creierului sau dacă aţi suferit o intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea blocajelor sau efectuarea unui bypass la acestea;

– dacă aveţi sau aţi avut probleme cu circulaţia sângelui (arteriopatie periferică);

– în caz de sarcină (în special pe parcursul ultimelor 3 luni).

Atenţionări şi precauţii

înainte să utilizaţi Aflamil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

– dacă aţi avut ulcer gastric sau duodenal sau boală inflamatorie gastrointestinală (colită

ulcerativă, boală Crohn) sau tulburări de coagulare a sângelui;

– dacă suferiţi de o boală uşoară până la moderată a ficatului sau a rinichilor sau tendinţa de a

acumula lichid în interiorul corpului dumneavoastră, din orice alt motiv;

– dacă aveţi antecedente de sângerare la nivelul creierului;

– dacă suferiţi de orice tulburare de sânge (deoarece se poate agrava);

– dacă aveţi o anumită afecţiune a pielii şi a ţesutului conjunctiv numită lupus eritematos sistemic;

– dacă aţi suferit în trecut sau suferiţi încă de astm bronşic;

– dacă aveţi o anumită boală metabolică numită porfirie;

– în perioada de convalescenţă după o intervenţie chirurgicală majoră;

– dacă fumaţi;

– dacă aveţi diabet zaharat;

– dacă aveţi angină pectorală, cheaguri de sânge, tensiune arterială mare, valori serice mari ale colesterolului sau trigliceridelor.

Medicamente precum Aflamil pot fi asociate cu un risc crescut de apariţie a atacului de cord („infarct miocardic”). Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor. Nu depăşiţi doza şi durata recomandate pentru tratament.

Foarte rar, au fost raportate reacţii severe pe piele în legătură cu utilizarea de medicamente cum este Aflamil (vezi pct. 4). De asemenea, ca şi în cazul altor medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, pot apărea reacţii adverse severe fără o expunere prealabilă la medicament. Foarte rar, au fost raportate afecţiuni dermatologice care pun viaţa în pericol, unele dintre ele fatale (denumite dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică) în legătură cu utilizarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene cum este aceclofenacul.

Simptomele principale ale acestor afecţiuni sunt: erupţii cutanate, mâncărimi, urticarie, băşici pe piele, febră. Pacienţii par a fi expuşi la cel mai mare risc de a prezenta aceste reacţii la începutul tratamentului, reacţiile manifestându-se în majoritatea cazurilor pe durata primei luni de tratament. Aflamil trebuie întrerupt la prima apariţie a erupţiilor cutanate sau la oricare alt semn de hipersensibilitate.

Aflamil nu trebuie luat în caz de varicelă (vărsat de vânt).

În cazuri rare, Aflamil poate determina ulceraţie gastrointestinală şi sângerare, sau perforare. Aceasta poate apărea în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de avertizare. Dacă observaţi orice simptome abdominale, în special dacă sunteţi mai în vârstă, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

Copii şi adolescenţi

Utilizarea Aflamil la copii nu este recomandată datorită lipsei de date privind siguranţa şi eficacitatea.

Aflamil împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.

Anumite medicamente pot influenţa efectele Aflamil. În aceste cazuri, poate fi necesară modificarea dozei sau să întrerupeţi tratamentul cu aceste medicamente. Poate prezenta o importanţă deosebită dacă luaţi:

– litiu (pentru boli psihice);

– digoxină (pentru insuficienţă a inimii sau aritmii cardiace);

– diuretice (pilule pentru eliminarea apei);

– anumite medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale crescute (inhibitori ECA şi antagonişti ai angiotensinei II);

– anticoagulante (medicamente pentru subţierea sângelui);

– medicamente pentru depresie cum sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei;

– antidiabetice (medicamente pentru diabet);

– metotrexat (pentru tumori şi reumatism);

– tacrolimus şi ciclosporină (medicamente care suprimă sistemul imunitar şi sunt utilizate pentru a preveni respingerea organelor transplantate);

– medicamente antiinflamatoare steroidiene cum sunt: betametazonă şi prednisolonă;

– acid acetilsalicilic şi alte antialgice (aşa numitele medicamente antiinflamatoare nesteroidiene);

– zidovudină (medicament pentru tratamentul infecţiei cu HIV).

Aflamil împreună cu alimente şi băuturi

Aflamil comprimat filmat poate fi utilizat atât înainte cât şi în timpul mesei.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Aflamil poate face mai dificil să rămâneţi gravidă. Informaţi medicul dumneavoastră dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi dificultăţi în a rămâne gravidă.

Aflamil trebuie evitat dacă sunteţi gravidă (şi este contraindicat pe parcursul ultimelor 3 luni) sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă.

Nu se cunoaşte dacă Aflamil este excretat în laptele matern.

Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a utiliza Aflamil dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.

 Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă aveţi ameţeli, greaţă, senzaţie de rotire sau alte tulburări ale sistemului nervos central, în timp ce luaţi Aflamil.

3.Cum să utilizaţi Aflamil

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Discutaţi cu medicul

dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Comprimatele filmate trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid.

Doza zilnică recomandată este de 200 mg, adică un comprimat filmat dimineaţa şi unul seara (câte un comprimat filmat la fiecare 12 ore).

Dacă aveţi impresia că efectul Aflamil este prea puternic sau prea slab, discutaţi cu medicul

dumneavoastră sau farmacistul.

Utilizarea la copii şi adolescenţi

Acest medicament nu este recomandat pentru copii şi adolescenţi.

Vârstnici

Dozele vor fi stabilite de medicul dumneavoastră şi este necesar control medical periodic.

Boli de inimă şi de rinichi

Dozele vor fi stabilite de medicul dumneavoastră şi este necesar control medical periodic.

Boli de ficat

Doza zilnică recomandată trebuie redusă la un comprimat filmat.

Tratament pe termen lung

In cazul unui tratament pe termen lung cu Aflamil, medicul dumneavoastră va solicita efectuarea la intervale de aproximativ 3 luni, a hemoleucogramei şi a testelor pentru controlul funcţiilor hepatice şi renale.

Dacă utilizaţi mai mult Aflamil decât trebuie

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului sau mergeţi la secţia de urgenţe a celui mai apropiat spital. Luaţi cu dumneavoastră acest prospect.

Dacă uitaţi să utilizaţi Aflamil

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Luaţi doza următoare, la ora obişnuită.

Dacă încetaţi să utilizaţi Aflamil

Durata tratamentului va fi stabilită de medicul dumneavoastră. Nu întrerupeţi tratamentul mai repede, chiar dacă vă simţiţi mai bine.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4.Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Cele mai multe dintre acestea sunt uşoare şi dispar când întrerupeţi utilizarea Aflamil.

Frecvenţele reacţiilor adverse sunt definite după cum urmează:

  •  foarte frecvente: pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane
  •  frecvente: pot afecta până la 1 din 10 persoane
  •  mai puţin frecvente: pot afecta până la 1 din 100 persoane
  •  rare: pot afecta până la 1 din 1000 persoane
  •  foarte rare: pot afecta până la 1 din 10.000 persoane
  •  cu frecvenţă necunoscută: frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile.

Reacţii adverse frecvente: ameţeli, indigestie, durere abdominală, greţuri, diaree şi valori anormale ale testelor funcţiei hepatice.

Reacţii adverse mai puţin frecvente: flatulenţă, gastrită (inflamaţie a mucoasei gastrice), constipaţie, vărsături, ulcer al mucoasei bucale (ulceraţie bucală), mâncărimi şi erupţii trecătoare pe piele, inflamaţia pielii, urticarie sau valori anormale ale testelor funcţiei rinichilor.

Reacţii adverse rare: ulcer şi sângerare la nivelul stomacului sau intestinelor, melenă (scaune negre ca smoala, care sunt asociate cu sângerare gastrointestinală), diaree cu sânge, hipertensiune arterială,agravare a hipertensiunii arteriale, insuficienţă cardiacă, dispnee (dificultăţi de respiraţie sau scurtare a respiraţiei, de obicei asociate cu anumite boli de inimă sau plămâni), anemie (număr anormal de mic de globule roşii sau deficit al conţinutului de hemoglobină din acestea), umflare a feţei, limbii sau gâtului, reactii alergice (hipersensibilitate, incluzând reactii alergice severe numite şoc anafilactic), tulburări de vedere.

Reacţii adverse foarte rare: diminuarea funcţiei măduvei osoase, număr anormal de mic de globule albe şi plachete în sânge, anemie datorată dezintegrării globulelor roşii, valori mari ale potasiului şi enzimelor hepatice în sânge, depresie, tulburări de somn (insomnii), vise ciudate, parestezie (senzaţie de furnicare), tremurături (mişcări ritmice involuntare), somnolenţă, dureri de cap, deteriorare sau tulburări ale gustului, inflamaţie a mucoasei care căptuşeşte gura, pancreatită (inflamaţie a pancreasului), afecţiuni ale ficatului incluzând hepatită (inflamaţie a ficatului), vărsătură cu sânge, vertij (senzaţie de rotire), tinitus (auzirea de ţiuituri sau alte sunete fără o cauză externă), purpură (câteva mici sângerări în piele), eczemă, reacţii severe ale pielii, edem (umflare a picioarelor, braţelor

sau a feţei), crampe musculare la nivelul picioarelor, tulburări ale funcţiei renale, insuficienţă renală, palpitaţii (senzaţii neplăcute de bătăi neregulate şi/sau puternice ale inimii), vasculită (inflamaţie a vaselor de sânge), oboseală (slăbiciune), roşeaţă, bufeuri, dificultăţi în respiraţie (bronhospasm), creştere în greutate, perforaţie intestinală, exacerbare a bolilor inflamatorii gastrointestinale (colită ulcerativă, boală Crohn).

In mod excepţional, au fost complicaţii pe perioada vărsatului de vânt (varicelă).

Foarte rar, în legătură cu utilizarea de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, au fost raportate reacţii buloase pe piele (incluzând sindromul Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică, vezi pct. 2) şi inflamaţie a rinichilor.

Întrerupeţi imediat utilizarea Aflamil şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă prezentaţi simptome ale reacţiilor alergice cum sunt:

– umflare a feţei, limbii sau gâtului,

– dificultate la înghiţire,

– urticarie şi dificultăţi în respiraţie.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http: //www .anm .ro/.

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.

5.Cum se păstrează Aflamil

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25 °C.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6.Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Aflamil

– Substanţa activă este aceclofenac. Fiecare comprimat filmat conţine aceclofenac 100 mg.

– Celelalte componente sunt:

– Nucleu: distearat de glicerol (tip I), croscarmeloză sodică, povidonă K-30, celuloză

microcristalină PH 101, celuloză microcristalină PH 102.

– Film: Sepifilm 752 White (care conţine: hipromeloză (35-45%), celuloză microcristalină

(27-37%), OE stearat de macrogol-40 (5-10%), dioxid de titan E171 (15-25%)).

Cum arată Aflamil şi conţinutul ambalajului

Aflamil se prezintă sub formă de comprimate filmate de culoare albă, biconvexe, rotunde, gravate cu

„A” pe o faţă şi cu diametrul de 8 mm.

Cutie cu 2 blistere din PA-Al-PVC /Al a câte 10 comprimate filmate.

Cutie cu 6 blistere din PA-Al-PVC /Al a câte 10 comprimate filmate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

GEDEON RICHTER ROMÂNIA S A.

Str. Cuza Vodă Nr. 99-105

540306 Târgu-Mureş, România

Fabricantul

Gedeon Richter Plc.

Acest prospect Aflamil a fost revizuit.

Vezi si

PROSPECT AFLAMIL 15 mg/g cremă

Indicatii : Aflamil este utilizat în tratamentul si ameliorarea inflamaţiilor tendoanelor, ligamentelor, muşchilor şi articulaţiilor, în cazul luxaţiilor, întinderilor sau vânătăilor, precum şi în tratamentul lumbago, gâtului înţepenit (torticolis) şi al inflamaţiilor ţesuturilor din jurul articulaţiilor (periartrite).

Mai puteti vedea si Alflutop Injectii s-ar putea sa va ajute.

Prospect Recoxa

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR RECOXA 15, comprimate, 15 mg Meloxicam Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament. – Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. – Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. -Acest medicament …

Citeste mai multProspect Recoxa

Prospect Fevral

clip_image002

► FEVRAL – sirop conţine 7 extracte naturale cu acţiune de scădere eficientă a febrei şi inflamaţiei şi
este lipsit de reacţii adverse.

► Fiecare 10 ml de sirop conţin:

Extract de Cyperus rotundus50 mg
Extract de Tinospora cordifolia50 mg
Extract de Swertia chirata50 mg
Extract de Solanum surattense25 mg
Extract de Fumarîa officinalis –25 mg
Extract de Zingiber officinale1 0 mg
Thymol (Trachyspermum ammi)5 mg
Ingrediente inactiveq.s.

Ingrediente inactive pentru sirop: zahăr, soluţie sorbitol 70%, glucoză lichidă, propilen glicol, miere, sucraloză, acid citric
monohidrat, citrat de sodiu, benzoat de sodiu, bronopol, mentol, aromă de îngheţată americană, aromă BTM SP.

Febra sau pirexia este un semn medical obişnuit, caracterizat prin creşterea temperaturii corporale
peste limita normală (36,5°C – 37,5°C) şi poate fi produsă de factori multipli. Aceasta depăşire a
limitei normale a temperaturii corporale poate atrage după sine creşterea tonusului muscular şi frisoane.
De obicei, pe măsura ce unei persoane îi creşte temperatura corpului peste 37°C, apare o senzaţie de
frig- înfrigurare, în ciuda temperaturii mari. Odată ce noua temperatura a fost atinsă, apare senzaţia
de căldură-încălzire. Febra face parte din răspunsul imun al organismului în încercarea de a neutraliza
infecţiile virale sau bacteriene (virusurile şi bacteriile neputându-se multiplica la temperaturi crescute).

Administrarea de medicamente de sinteză, pe cale sistemică, pentru reducerea febrei este adesea
indicată însă, acestea pot avea serioase efecte adverse la nivelul organelor vitale (stomac, ficat, rinichi)
mai ales la copii . Aceasta limitare a dus la necesitatea apariţiei unor alternative naturale, eficiente şi
lipsite de reacţii adverse la tratamentele antipiretice clasice.

Plantele din compoziţia Fevral fac parte din tezaurul Ayurvedic, fiind folosite de mii de ani în medicina
tradiţionala pentru efectele benefice pe care le au la nivelul organismului uman, pentru scăderea febrei
şi reducerea inflamaţiei şi durerii.

Cyperus rotundus este folosită tradiţional pentru efectele antiinflamatorii, de scădere a febrei (efect
antipiretic), de reducere a durerii, pentru relaxare musculara şi antivomitiv. Este considerată ca planta
de elecţie pentru toate tipurile de febra.

Tinosporia cordifolia şi Fumaria Officinalis au acţiune antipiretică şi antioxidantă dovedita, fiind
frecvent utilizate în răceală, gripă şi bronşite, pentru a reduce febra. De asemenea, ajuta la diminuarea
senzaţiei de greaţa şi sete în timpul stărilor febrile.

Swertia chirata are efect tonic-amar şi antimicrobian şi ajuta la reducerea febrei prin atacarea,
distrugerea şi eliminarea toxinelor şi antigenelor bacteriene/virale pătrunse la nivelul ţesuturilor
(responsabile de apariţia febrei). De asemenea, ajuta la recuperarea rapida după boală şi la scurtarea
perioadei de convalescenţa.

Solanum surattense are acţiune tonic-amară, digestivă, carminativă, diuretică şi expectorantă şi este
folosită adesea în tuse, astm bronşic, febra, răguşeală, dureri dentare, dureri în piept şi diverse infecţii sau
inflamaţii pulmonare. Acţiunea sa se datorează concentraţiei crescute de solasodine, substanţe vegetale
care sunt precursori naturali ai cortizonului.

Zingiber officinale (Ghimbir) are proprietăţi antiinflamatorii, antioxidante, antivomitive şi analgezice
deosebite. Efectul antiinfiamator este comparabil cu cel al antiinflamatoarelor nesteroidiene de sinteza
(aspirina, ibuprofen), însă fără efectele adverse ale acestora.

Thymol are proprietăţi antiseptice şi dezinfectante, ajuta la scăderea secreţiilor mucoase abundente de
la nivelul mucoaselor inflamate (catar nazal).

► Indicaţii FEVRAL:

Pentru scăderea febrei, reducerea durerilor musculare şi articulare şi a altor simptome asociate, în
răceală, gripă sau infecţii bacteriene.

► Doze si mod de administrare: Câte 2.5 — 5 ml de 2-3 ori pe zi sau în doza recomandată de medic

– Efecte adverse, contraindicaţii şi precauţii: Nu au fost raportate la dozele indicate

► Prezentare : flacon cu 100 ml sirop

► Păstrare:

– A se păstra la temperaturi sub 25° C

– A se feri de lumină şi umezeală

– A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici

► Atenţionări:

– A nu se depăşi doza recomandata pentru consumul zilnic

– Acest produs este un supliment alimentar şi nu înlocuieşte un regim alimentar variat şi echilibrat şi un mod
de viaţă sănătos

– A nu se consuma după data de expirare înscrisa pe ambalaj

► Perioada de valabilitate: 36 de luni de la data fabricaţiei.

► Notificat la INCDBA-IBA: Nr. 4902/2010

► Producător:

Piramal Life Sciences Ltd., India.

► Produs pentru:
SUN MEDIC

clip_image004

Str. Emil Racovîţâ Nr. 25, Et. 2, Office 4, Bucureşti, România

Prospect Montelukast

Montelukast Actavis 10 mg comprimate filmate Pentru adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 15 ani Montelukast PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament. – Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. – Dacă aveţi …

Citeste mai multProspect Montelukast

Prospect Diclofenac picaturi oftalmice

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Diclofenac Rompharm 1 mg/ml picături oftalmice, soluţie Diclofenac sodic Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament. –          Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. –          Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau …

Citeste mai multProspect Diclofenac picaturi oftalmice

Pepsane Gel Prospect

Prospect Pepsane- gel

Prospect: Informatii pentru utilizatori Pepsane, gel oral Dimeticona, guaiazulen Compoziţie Un plic cu gel oral contine dimeticona 3 g si guaiazulen 0,004 g si excipienti: sorbitol, caraghenati, ciclamat de sodiu, parahidroxibenzoat de metil (E 218), ulei volatil de menta, apa purificata.   Grupa farmacoterapeutica Antiacide si antiflatulente, combinatii, cod ATC: …

Citeste mai multProspect Pepsane- gel

Advil Ultra Prospect

Prospect Advil Ultra

PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR Advil Ultra 200 mg capsule moi Ibuprofen Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să luaţi Advil Ultra, cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune …

Citeste mai multProspect Advil Ultra

Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila