Prospect FLUIMUCIL 2% pediatric, soluţie orală Acetilcisteină Compoziţie Un flacon a 100 ml soluţie orală conţine acetilcisteină 2 g şi excipienţi: p-hidroxibenzoat de metil, benzoat de sodiu, edetat disodic, carboximetilceluloză sodică , zaharină sodică, aromă de zmeură, hidroxid de sodiu, apă purificată. Grupa farmacoterapeutică: mucolitice Indicaţii terapeutice Acest medicament este indicat în tratamentul afecţiunilor respiratorii caracterizate de hipersecreţii dense şi vâscoase din: bronşite acute, bronşite cronice şi exacerbări, emfizemului pulmonar, mucoviscidoză bronşiectazii. Contraindicaţii Fluimucil 2% pediatric este contraindicat în cazul în care a fost observată hipersensibilitatea la acetilcisteină sau la oricare dintre excipienţi. Precauţii Administrarea acetilcisteinei poate determina, la începutul tratamentului, fluidificarea secreţiilor bronşice şi creşterea simultană a volumului acestora. La pacienţii care nu pot expectora în mod adecvat este necesară eliberarea căilor respiratorii prin drenaj postural sau prin aspiraţie bronşică pentru a se preveni retenţia secreţiilor. Pacienţii care suferă de astm bronşic trebuie monitorizaţi cu stricteţe în timpul tratamentului; …

Citeste mai mult

Prospect Fluimucil

Prospect pentru utilizatori. FLUIMUCIL 100 Granule pentru soluţie orală FLUIMUCIL 200 Granule pentru soluţie orală FLUIMUCIL 600 Comprimate efervescente Compozitie Fluimucil 100 Un plic unidoză cu granule pentru soluţie orală conţine acetilcisteină 100 mg şi excipienţi: aspartam, sorbitol, B-caroten (E160), aromă de portocala. Fluimucil 200 Un plic unidoză cu granule pentru soluţie orală contine acetilcisteină 200 mg şi excipienţi: aspartam, sorbitol, B-caroten (E160), aromă de portocala. Fluimucil 600 Un comprimat efervescent conţine acetilcisteină 600 mg şi excipi­enţi: acid citric anhidru, hidrogencarbonat de sodiu, aspartam, aromă de lămâie. Grupa farmacoterapeutică: mucolitice. Indicatii terapeutice Fluimucil Prospect Tratamentul hipersecreţiei bronşice, în special în cursul afecţiunilor bronşice acute (bronşite acute, acutizări ale bronhopneumopatiei cronice), bronşiectazii, mucoviscidoza. Contraindicaţii  Fluimucil Prospect –      hipersensibilitate la acetilcisteină sau la oricare dintre excipienţii produsului; –      fenilcetonurie (datorită conţinutului în aspartam). Precauţii  Fluimucil Prospect Administrarea concomitentă de mucolitice şi antitusive sau sub­stanţe care scad secreţiile traheobronşice (de exemplu parasimpa- tolitice) …

Citeste mai multProspect Fluimucil

Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila
Diete Sanatoase pentru orice zi
Cateva Tratamente Naturiste utile