Tag Archives: manualul inimii

Crizele cardiace pot fi împiedicate

Un colectiv condus de medicul clujean Dumitru Zdrenghea, şeful secţiei de Cardiologie a Spitalului Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, va lansa un volum dedicat problemelor medicale cardiovasculare, intitulat “Manualul inimii”.

“Manualul inimii” conţine informaţii concrete, fundamentate ştiinţific şi prezentate într-o formă accesibilă publicului larg, despre sănătatea inimii, o mare parte din capitole fiind dedicate prevenţiei bolilor cardiovasculare. Lansarea oficială a cărţii va fi marcată la Cluj-Napoca, pe 28 septembrie (în ajunul Zilei Mondiale a Inimii, sărbătorită anual la 29 septembrie -nr)”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizatori.

Potrivit comunicatului, statisticile situează România pe locul 3 în Europa la capitolul deceselor cauzate de boli cardiovasculare, după Bulgaria şi Ucraina.

“Peste 60% din decesele înregistrate anual, la noi în ţară, sunt cauzate de bolile cardiovasculare. Principalele cauze responsabile pentru apariţia a mai bine de 80% din aceste afecţiuni sunt alimentaţia nesănătoasă, fumatul şi sedentarismul. În acest context, orice acţiune dedicată prevenţiei şi promovării unui stil de viaţă activ este mai mult decât binevenită. Echipa condusă de prof. dr. Dumitru Zdrenghea îşi propune să responsabilizeze publicul cititor cu privire la propria sănătate şi la importanţa protejării inimii de cele mai nocive obiceiuri contemporane (alcoolul, fumatul, mâncarea nesănătoasă, stilul de viaţă sedentar)”, se menţionează în comunicat.

Continue reading Crizele cardiace pot fi împiedicate

Acum se mai citeste

Vezi ce fel de Diete ti se potriveste ...

Poti sa vezi si de un Tratament naturist alternativ