Tromboflebita este o afectiune a sistemului cardio-vascular, manifestata prin inflamarea peretilor venosi si formarea unor cheaguri de sange (trombi) care
obtureaza partial sau total venele provocand embolii (blocarea brusca a unui vas sangvin sau limfatic). Inflamarea vaselor de sange poate fi anterioara formarii trombilor sau cauzata de aparitia trombilor prin coagulare intravenoasa.
Inflamarea peretilor venosi sau trombi pot aparea in orice zona a sistemului circulator, in cele mai multe cazuri insa tromboflebita este localizata la nivelul membrelor inferioare. La debut afecteaza venele gambei si apoi venele femurului si cele din zona iliaca.
Simptomele tromboflebitei superficiale constau in reactii inflamatorii (roseata) ale venelor superficiale. Semnele acestei afectiuni sunt discrete: durere
continua si la mers, aparitia unui cordon dur, rosu si sensibil in zona afectata, de obicei la nivelul venei. In cadrul tromboflebitei profunde se disting
doua stadii:
- stadiul preedematos caracterizat prin febra de 38°, tahicardie, stare de neliniste cauzata de o durere spontana la nivelul gambei sau a musculaturii plantare, greutate si schiopatare, cresterea temperaturii locale
- tromboza venoasa care se manifesta prin aparitia unui edem dur, cald, alb, lucios, dureri in timp care scad pe masura constituirii edemului.
Principalele forme de manifestare
Sistemul circulator venos prezinta ramificatii superficiale, localizate subcutanat, si profunde, localizate la nivelul muschilor. Venele afectate determina
tipul de tromboflebita, superficiala sau profunda. In prima situatie trombii sunt situati pe peretii venelor subcutanate si provoaca inflamarea venelor
afectate. La atingerea acestea se prezinta ca un cordon tare si dureros. Bolnavul acuza disconfort si durere in timpul mersului si/sau in repaus si junghiuri
localizate. Tromboflebita superficiala nu reprezinta un pericol imediat pentru pacient, insa in situatii particulare venele blocate pot genera infectii
sau deteriorari ale tesutului invecinat datorita circulatiei periferice defectuoase.
Obturarea venelor musculare, denumita tromboflebita profunda, reprezinta un risc major pentru sanatatea bolnavului intrucat trombii se pot desprinde de
peretele venos si pot provoca embolia pulmonara, infarctul miocardic sau atacul cerebral vascular. Ca manifestari se remarca dureri spontane la nivelul
gambei sau a musculaturii plantare, cresterea temperaturii locale si stare febrila, mers dificil si schiopatat, stari de anxietate si tahicardie. O manifestare
particulara a acestei afectiuni o reprezinta tromboflebita varicoasa, provocata de complicatii ale varicelor.
Cauze
Formarea trombilor sau inflamarea venelor au la origine o multitudine de cauze. Cea mai frecventa este inactivitatea prelungita, cum se intampla in cazul
calatoriile lungi cu masina sau avionul si in situatia afectiunilor care imobilizeaza la pat pacientul (recuperarea postoperatorie, atacul miocardic, fracturi,
paralizie provocata de un accident vascular cerebral, etc). Printre factorii de risc se numara:
* Anumite tipuri de cancer (cancerul pancreatic produce o crestere a nivelului de procoagulanti din sange)
* Sarcina si lauzia (creste tensiunea arteriala in membrele inferioare si in zona pelviana)
* Administrarea unei medicatii pe baza de hormoni sau administrarea anticonceptionalelor (cresc nivelul substantelor coagulante din sange).
* Varice (trombi se pot forma in venele superficiale dilatate, producand tromboflebita superficiala)
* Traume fizice la nivelul venelor
* Infectii ale venelor
* Obezitatea
* Fumatul
* Prezenta unor cazuri de tromboflebita la alti membrii ai familiei
* Disfunctii hepatice si la nivelul splinei
* Dereglari ale sistemului endocrin (suprarenale, ovare, tiroida)
Desi favorizeaza aparitia trombilor, varicele reprezinta si o complicatie a tromboflebitei. Edemul (acumulare de lichid in membrele inferioare), ulceratiile
cutanate si obstructia totala a venei afectate sunt de asemenea manifestari grave ale tromboflebitei. Atacul de cord, embolismul pulmonar si accidentul
vascular cerebral sunt incluse in categoria complicatiilor severe.
Metode de prevenire
In cazul calatoriilor de lunga durata se recomanda exercitii de intindere a picioarelor sau, daca este posibil, plimbari de cateva minute. Hidratarea este
foarte importanta pentru prevenirea formarii trombilor, consumul de lichide fiind recomandat nu doar in timpul calatoriilor ci si in timpul activitatilor
zilnice (cu atat mai mult daca aveti o activitate profesionala sedentara). Evitati imbracamintea stramta in jurul taliei sau sosetele foarte stranse pe gamba.
Tratament
Evolutia afectiuni este stopata prin tratarea concomitenta a cauzelor generatoare dar si a leziunilor deja produse. Acupunctura si fitoterapia actioneaza
in vederea oxigenarii si refacerii peretului venos si a resorbtiei trombului local, impiedicand in acelasi timp migrarea acestuia in corp (astfel este
eliminata si posibilitatea producerii emboliilor pulmonare, cerebrale sau cardiace).
Daca exista contextul extern pentru producerea unor trombi (de exemplu persoane care prezinta factori de risc si care trebuie sa realizeze o calatorie cu
avionul), atunci se informeaza pacientul asupra metodelor de prevenire dar se administreaza si un tratament din plante pe perioada calatoriei pentru prevenirea
formarii trombilor. In functie de diagnosticul stabilit in urma consultului se intervine pentru eliminarea cauzelor interne: reducerea tensiunii arteriale,
restabilirii echilibrului hepatic si al splinei, reglarea dezechilibrelor endocrine, etc. Activarea anumitor centri energetici prin intermediul acupuncturii
va avea ca efect refacerea tesuturilor si a metabolismului local, fenomen sustinut si amplificat de substantele active din plante. Plantele au ca efecte
si refacerea circulatiei sangvine locale si intensificarea proceselor de oxigenare. De asemenea, ajuta la refacerea fluxului si debitului sangvin local,
deoarece peretele venos odata inflamat produce local microturbulente in circulatia sangelui.