Prospect Vizarsin

Sharing

Prospect: Informaţii pentru utilizator

Vizarsin 100 mg comprimate orodispersabile

Sildenafil

Vizarsin
Vizarsin

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

          Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

          Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

          Acest medicame

nt a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală cu ale dumneavoastră.

          Dacă manifestaţi orice reacţii adverse adresaţi-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

Ce găsiţi în acest prospect:

1.       Ce este Vizarsin şi pentru ce se utilizează

2.       Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Vizarsin

3.       Cum să utilizaţi Vizarsin

4.       Reacţii adverse posibile

5.       Cum se păstrează Vizarsin

6.       Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

1.       Ce este Vizarsin şi pentru ce se utilizează

Vizarsin conţine substanţa activă sildenafil care aparţine grupului de medicamente denumite inhibitori
ai fosfodiesterazei de tip 5 (PDE5). Acţionează prin relaxarea vaselor de sânge de la nivelul penisului,
favorizând circulaţia sângelui în penis atunci când sunteţi excitat sexual. Vizarsin vă ajută să obţineţi o
erecţie numai dacă sunteţi stimulat sexuale.

Vizarsin este destinat bărbaţilor adulţi cu disfuncţie erectilă, cunoscută uneori şi sub denumirea de
impotenţă.

Această afecţiune constă în lipsa sau în imposibilitatea menţinerii erecţiei penisului în vederea
desfăşurării actului sexual.

2.              Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Vizarsin
Nu utilizaţi Vizarsin

          Dacă sunteţi alergic la sildenafil sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la punctul 6).

          Dacă utilizaţi medicamente denumite nitraţi deoarece această asociere poate determina o
scădere periculoasă a tensiunii arteriale. Informaţi medicul dacă luaţi oricare dintre aceste
medicamente care sunt de obicei administrate pentru tratamentul anginei pectorale (“dureri în
piept”). Dacă nu sunteţi sigur, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

          Dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute sub numele de donori de oxid nitric, cum,
este nitritul de amil deoarece această asociere poate determina o scădere periculoasă a tensiunii
arteriale.

          Dacă aveţi o afecţiune severă a inimii sau ficatului.

          Dacă aţi avut recent un accident vascular cerebral sau infarct miocardic, sau dacă aveţi
hipotensiune arterială.

          Dacă aveţi din naştere anumite boli rare de ochi (cum este retinita pigmentară).

          Dacă aţi avut vreodată pierderea vederii datorită neuropatiei optice anterioare ischemice, non-
arteritice (NOAIN).

Atenţionări şi precauţii

Înainte să utilizaţi Vizarsin, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:

          Dacă aveţi siclemie (o boală a globulelor roşii din sânge), leucemie (cancer al celulelor din
sânge), mielom multiplu (cancer al măduvei osoase).

                Dacă aveţi o deformare a penisului sau Boala Peyronie.

          Dacă aveţi boli de inimă. Medicul dumneavoastră trebuie să examineze cu atenţie dacă starea
inimii dumneavoastră permite susţinerea efortului suplimentar al actului sexual.

                Dacă aveţi ulcer gastric activ sau tulburări de sângerare (cum este hemofilia).

          Dacă aveţi un episod brusc de scădere sau pierdere a vederii, nu mai luaţi Vizarsin şi contactaţi
imediat medicul.

Nu trebuie să utilizaţi Vizarsin împreună cu orice alt tratament administrat pe cale orală sau local
pentru disfuncţia erectilă.

Nu trebuie să utilizaţi Vizarsin dacă nu ştiţi că aveţi disfuncţie erectilă.

Nu trebuie să utilizaţi Vizarsin dacă sunteţi femeie.

Informaţii speciale pentru pacienţii cu afecţiuni ale rinichilor sau ficatului

Trebuie să vă informaţi medicul dacă suferiţi de afecţiuni ale rinichilor sau ficatului. Medicul

dumneavoastră vă poate stabili o doză mai mică.

Copii şi adolescenţi

Vizarsin nu trebuie administrat la persoane cu vârsta sub 18 ani.

Vizarsin împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi,aţi utilizat recent sau s-ar putea să
utilizaţi orice alte medicamente.

Vizarsin poate interfera cu acţiunea altor medicamente, în special cu cele utilizate pentru durerile în
piept. În cazul oricăror urgenţe medicale, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră, farmacistul sau
asistenta medicală care vă tratează că aţi utilizat Vizarsin şi când aţi utilizat. Nu utilizaţi alte
medicamente în acelaşi timp cu Vizarsin decât cu permisiunea medicului dumneavoastră.

Nu trebuie să luaţi Vizarsin dacă luaţi medicamente denumite nitraţi deoarece asocierea acestor
medicamente poate duce la o scădere periculoasă a tensiunii arteriale. Informaţi medicul, farmacistul
sau asistenta medicală dacă luaţi oricare dintre aceste medicamente care se administrează frecvent
pentru tratamentul anginei pectorale (“dureri în piept”).

Nu trebuie să luaţi Vizarsin dacă utilizaţi oricare dintre medicamentele cunoscute sub numele de
donori de oxid nitric, cum este nitritul de amil deoarece această asociere poate duce la o scădere
periculoasă a tensiunii arteriale.

Dacă utilizaţi în acelaşi timp medicamente cunoscute sub numele de inhibitori de protează,
medicamente utilizate pentru tratamentul infecţiei cu HIV, este posibil ca medicul dumneavoastră să
vă recomande să începeţi cu cea mai mică doză de Vizarsin (25 mg).

Unii pacienţi care utilizează medicamente blocante alfa-adrenergice pentru tratarea hipertensiunii
arteriale sau pentru mărirea prostatei pot avea ameţeli sau stare de confuzie care pot fi determinate de
o scădere a tensiunii arteriale care apare atunci când staţi în picioare sau când vă ridicaţi în picioare
prea brusc. Unii pacienţi au avut aceste manifestări când au luat Vizarsin în acelaşi timp cu
medicamente alfa-blocante. Manifestările apar cel mai frecvent în primele 4 ore de la administrarea de
Vizarsin. Pentru a reduce posibilitatea apariţiei acestor simptome, tratamentul cu medicamentul
alfablocant trebuie urmat cu o doză zilnică constantă înainte de a începe tratamentul cu Vizarsin.
Medicul vă va recomanda să începeţi tratamentul cu Vizarsin cu o doză mai mică (25 mg).

Vizarsin împreună cu alimente, băuturi şi alcool

Vizarsin poate fi administrat cu sau fără alimente. Totuşi, este posibil ca instalarea efectului să fie mai
lentă dacă luaţi Vizarsin în timpul unei mese consistente. Înainte de administrare, gura trebuie să fie
goală.

Consumul de băuturi alcoolice poate afecta temporar capacitatea de a obţine o erecţie. Pentru a
beneficia la maximum de efectele medicamentului, vă sfătuim să nu consumaţi cantităţi excesive de
băuturi alcoolice înainte de a utiliza Vizarsin.

Sarcina şi alăptarea

Vizarsin nu este destinat utilizarii de către femei.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Vizarsin poate produce ameţeli sau tulburări de vedere. Trebuie să ştiţi cum reacţionaţi la
administrarea Vizarsin înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Vizarsin conţine aspartam (E951) şi sorbitol (E420).

Aspartamul reprezintă o sursă de fenilalanină, care poate fi dăunător pentru persoanele cu o afecţiune
numită fenilcetonurie.

Vizarsin conţine sorbitol. Dacă medicul dumneavoastră v-a spus ca aveţi intoleranţă la unele categorii
de glucide, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a utiliza acest medicament.

3.              Cum să utilizaţi Vizarsin

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza iniţială recomandată este de 50 mg.

Nu trebuie să utilizaţi Vizarsin mai mult de o dată pe zi.

Nu luaţi Vizarsin comprimate orodispersabile împreună cu alte forme de prezentare de Vizarsin.

Trebuie să utilizaţi Vizarsin cu aproximativ o oră înainte de momentul în care intenţionaţi să aveţi un
contact sexual.

Comprimatele orodispersabile de Vizarsin sunt fragile. Acestea nu trebuie împinse forţat prin folia
blisterului, deoarece acest lucru va duce la deteriorarea comprimatului. Nu manipulaţi comprimatele
cu mâinile umede, deoarece comprimatele se pot rupe. Extrageţi comprimatul din ambalaj în modul
următor:

Blister cu 1 comprimat filmat:


clip_image002

clip_image004

clip_image006

clip_image008


Blister cu 4 comprimate filmate:


clip_image010

1.       Ţineţi Misterul de margine şi separaţi una dintre secţiuni, prin desprindere de-a lungul
perforaţiilor.

2.              Trageţi folia de margine şi îndepărtaţi-o complet.

3.              Lasaţi comprimatul să cadă în palmă.

4.              Plasaţi comprimatul pe limbă, imediat după scoaterea din ambalaj.

În câteva secunde, comprimatul începe să se dizolve în gură, după care poate fi înghiţit cu sau fără
apă. Înaintea plasării comprimatului pe limbă, gura trebuie să fie goală.

Dacă aveţi impresia că Vizarsin acţionează prea slab sau prea puternic, informaţi medicul
dumneavoastră sau farmacistul.

Vizarsin vă ajută să obţineţi erecţia doar dacă sunteţi stimulat sexual. Timpul necesar pentru ca
Vizarsin să acţioneze diferă de la persoană la persoană, dar în mod obişnuit este între o jumătate de oră
şi o oră. Dacă utilizaţi Vizarsin în timpul unei mese bogate, veţi constata că acţionează mai lent.

Dacă Vizarsin nu vă ajută să obţineţi erecţia sau dacă erecţia nu persistă suficient de mult timp pentru
a permite finalizarea actului sexual, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră.

Dacă utilizaţi mai mult Vizarsin decât trebuie

Puteţi avea o creştere a severităţii şi frecvenţei reacţiilor adverse. Dozele de peste 100 mg nu duc la
creşterea eficacităţii.

Nu utilizaţi mai multe comprimate decât v-a recomandat medicul dumneavoastră.

Dacă aţi utilizat mai multe comprimate decât trebuia, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.

4.             Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele. Reacţiile adverse raportate asociate cu administrarea de Vizarsin sunt în general uşoare
până la moderate şi au o durată scurtă.

Dacă manifestaţi oricare dintre următoarele reacţii adverse grave, întrerupeţi utilizarea
Vizarsin şi solicitaţi asistenţă medicală imediată:

                 O reacţie alergică (acestea se manifestă rar)

Simptomele includ respiraţie şuierătoare, dificultăţi în respiraţie sau ameţeli, umflare a
pleoapelor, feţei, buzelor sau gâtului.

                 Dureri în piept (se manifestă mai puţin frecvent)

Dacă se manifestă în timpul sau după contactul sexual:

                                              Staţi în poziţie semi-şezând şi încercaţi să vă relaxaţi.

                                              Nu utilizaţi nitraţi pentru tratamentul durerii în piept.

                 Erecţii prelungite şi uneori dureroase (frecvenţă necunoscută)

Dacă aveţi o erecţie care durează mai mult de 4 ore, trebuie să contactaţi imediat medicul.

                 Scăderea bruscă sau pierderea vederii (frecvenţă necunoscută)

                 Reacţii grave pe piele (frecvenţă necunoscută)

Simptomele pot să includă descuamare gravă şi umflare a pielii, apariţia de vezicule la nivelul
gurii, organelor genitale şi ochilor, febră.

                 Crize convulsive sau convulsii (frecvenţă necunoscută)

Alte reacţii adverse:

Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): durere de cap.

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): înroşirea feţei, indigestie, tulburări de vedere
(inclusiv senzaţia de accentuare a culorilor, sensibilitate la lumină, înceţoşarea vederii sau reducerea
acuităţii vizuale), înfundarea nasului şi ameţeli.

Mai puţin frecvente (pot afecta pâna la 1 din 100 de persoane): vărsături, erupţii trecătoare pe piele,
sângerări în partea din spate a ochilor, iritaţia ochilor, înroşirea ochilor/ochi roşii, dureri de ochi,
vedere dublă, senzaţii anormale în ochi, lăcrimarea ochilor, bătăi puternice ale inimii, bătăi rapide ale
inimii, dureri musculare, senzaţie de somnolenţă, reducerea sensibilităţii tactile, vertij, zgomote în
urechi, greaţă, senzaţie de gură uscată, sângerare la nivelul penisului, sânge în spermă şi/sau urină,
dureri în piept şi senzaţie de oboseală.

Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): hipertensiune arterială, hipotensiune arterială, leşin,
accident vascular cerebral, infarct miocardic, bătăi neregulate ale inimii, sângerări nazale, scăderea sau
pierderea bruscă a auzului.

Frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile):

Reacţii adverse suplimentare raportate în cadrul experienţei după punerea pe piaţă:

Angină instabilă (afecţiune a inimii), moarte subită, reducerea temporară a circulaţiei sângelui în unele
zone ale creierului. Majoritatea, dar nu toţi bărbaţii la care au apărut aceste reacţii, sufereau de
probleme cardiace înainte de a lua medicamentul. Nu a fost posibil să se determine dacă aceste
evenimente au fost legate direct de utilizarea Vizarsin.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în
Anexa V. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind
siguranţa acestui medicament.

5.              Cum se păstrează Vizarsin

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi blister după EXP. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30°C.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6.              Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Vizarsin

                 Substanţa activă este sildenafil. Fiecare comprimat orodispersabil conţine sildenafil 100 mg.

          Celelalte componente sunt: hidroxipropilceluloză (E463), manitol (E421), aspartam (E951),
neohesperidin-dihidrocalconă (E959), ulei de mentă, ulei de mentă (conţinând sorbitol (E420)),
crospovidonă, silicat de calciu şi stearat de magneziu (E572).

Cum arată Vizarsin şi conţinutul ambalajului

Comprimate albe sau aproape albe, rotunde, uşor biconvexe, posibil cu puncte mai inchise la culoare.

Vizarsin este disponibil în cutii cu blistere cu 1, 2 x 1, 4 x 1, 8 x 1 sau 12 x 1 comprimate
orodispersabile.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

KRKA, d.d., Novo mesto, Smaijeska cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Tratamente Naturiste

1 2 3 4

Diete pentru Adulti si Copii

1 2 3 4
Lupta-cu-Cancerul Celulita
>

Sa radem un pic !

[/expand]

Vreau sa stiu si eu Daca ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Se încarcă...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.