Ceaiuri simple de la tara

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Ceaiuri de casa

Cimbru

în locul consumului de cafea, se va lua dimineaţa câte o ceaşcă cu ceai de cimbru. Vă veţi simţi reconfortaţi pentru toată ziua. Tusea nervoasă de diminea­ţă va dispărea şi stomacul este liniştit.

Pentru prepararea ceaiului luaţi o linguriţă vârfuită de cimbru, opăriţi-o cu apă clocotită şi lăsaţi-o „să tragă“ o jumătate de minut. Se strecoară şi se bea cu înghiţituri mici.

Leurdă



Capacitatea de curăţire a sângelui pe care o are leurda este bine să fie exploatată în fiecare primăvară. Planta are efect depurativ asupra aparatului digestiv, de la stomac la intestine. In lunile aprilie şi mai, înainte de înflorire, se colectează frun­zele fragede şi se consumă crude. în general, dacă sunt spălate şi tăiate mărunt, se pot presăra pe alimente. Au şi rol decorativ şi gust bun. Se mai pot utiliza şi ca salată, iar planta se prepară aidoma spanacului sau puteţi găti ciorbe de leurdă.

Păpădie

Atunci când păpădia este înflorită, se poate urma o cură de două săptămâni cu tulpini fragede de plantă. Se adună zilnic zece tulpini cu floarea galbenă, se spală, se taie şi se mestecă, lent, tulpinile în stare crudă. Oamenii obosiţi, asteniaţi vor simţi, încă din primele zile, o senzaţie de revigorare, vitalitatea lor sporind pe zi ce trece.

Pătlagină

Din frunzele proaspete, de formă ascuţită, ale pătlaginei, se obţine un sirop care are efect de curăţire a sângelui. Se recomandă a se lua înainte de mese o lingură

–             adulţii – şi o linguriţă – copiii.



Există două reţete de preparare a siropului de pătlagină:

  1. Se dau prin maşina de tocat carne patru pumni de frunze de pătlagină bine spălate. Se adaugă puţină apă, 250 grame de miere şi 300 grame zahăr. Totul se încălzeşte pe un foc mic, mestecând continuu până la fierbere. Când frunzele de pătlagină, mierea şi zahărul s-au unit într-o masă vâscoasă, se toarnă în borcane curate şi se pune la frigider.
  2. într-un vas de ceramică, sau sticlă, se pune un rând de frunze proaspete şi bine spălate de pătlagină, se acoperă cu un strat de zahăr, apoi se pune alt rând de frunze, şi tot aşa până ce vasul s-a umplut.

Se lasă să se taseze şi se completează în continuare şi cu frunze şi cu zahăr. Când în vas nu mai încape nimic, se ermetizează cu mai multe folii din plastic şi se îngroapă într-un loc ferit din grădina casei. înainte de acoperirea vasului cu pământ, se pune un capac din lemn. în sol. la o temperatură constantă, amestecul va fermenta. După opt săptămâni se scoate vasul, se fierbe siropul obţinut şi se pune, după răcire, în sticle.

Urzică

Urzica, de multe ori subapreciată, face parte dintre plantele cele mai valoroase din grădina Domnului. Are efect de regenerare şi depurativ (de curăţire) asupra sângelui. Ar fi de dorit ca, în fiecare primăvară, să faceţi câteva cure de urzici. Plantele se colectează foarte fragede şi se face o cură de patru săptămâni cu ceai de urzici. In general, dimineaţa se bea, pe stomacul gol. o ceaşcă, apoi altele două pe parcursul unei zile. Prepararea ceaiului se face punând o linguriţă vârfuită cu frunze de urzici la o ceaşcă de apă clocotită. Se lasă o jumătate de minut, apoi se strecoară şi se bea cu înghiţituri mici. Cura poate fi repetată toamna, când reapar plante proaspete de urzici. Ca o măsură de prevedere, se consumă zilnic câte o ceaşcă de ceai de urzici, pe parcursul unui an întreg. Pentru aceasta, primăvara şi toamna este bine să vă colectaţi cantităţi suficiente care, bine uscate, pot fi păstrate.

Vâsc

Vâscul ocupă un rol important printre plantele medicinale datorită proprietăţii sale excepţionale de a stabiliza tensiunea arterială.

Recomand fiecăruia să urmeze o cură de şase săptămâni cu ceai de vâsc. In pri­mele trei săptămâni, se consumă zilnic trei ceşti de ceai de vâsc, apoi, timp de do­uă săptămâni, câte două căni pe zi şi, în ultima săptămână, doar un ceai zilnic. După aceasta, tensiunea arterială şi sistemul circulator vi s-au stabilizat.

Ceaiul se prepară cu o linguriţă vârfuită de vâsc, care se pune 12 ore la înmuiat, în apă rece. Apoi, cantitatea obţinută se încălzeşte uşor şi se strecoară. Este recomandabil ca raţia zilnică să fie păstrată, încălzită, într-o sticlă termostabilă, pentru a nu reîncălzi ceaiul de fiecare dată. Cine doreşte să aibă o tensiune arte­rială stabilă şi constantă de-a lungul întregului an, este bine să consume zilnic câte o ceaşcă cu ceai de vâsc.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close