Prolaps rectal – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prolaps rectal.

Trei elemente anatomice se pot exterioriza prin orificiul anal şi pot să realizeze prolapsul: mucoasa anorectală, pereţii canalului anal şi pereţii rectului. Dacă prolabarea este numai mucoasă, există un prolaps mucos; când prolabează rectul până în partea lui înaltă canalul anal rănânând pe loc deosebim prolapsul adevărat complet sau total. Prolapsul este anorectal dacă o dată cu pereţii rectali prolabează şi se exteriorizează şi canalul anal.

Tratamentul prolapsului rectal mucos. Acest tip de prolaps este de fapt o alunecare a mucoasei anale. La copil se tratează medical: combaterea diareei sau a constipaţiei, educarea actului defecaţiei, tratamentul rectitei asociate, Vitamine –în special vitamina B. La tineri alunecarea este aproape totdeauna consecinţa unor hemoroizi. La bătrâni prolapsul mucos este dat de relaxarea sfincteriană. Din acest motiv tratamentul este bine să se facă chirurgical.

Tratamentul prolapsului total este numai chirurgical.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: cerenţel, creţişoară, coada şoricelului, gorun, grâu (tărâţe), gutui, nalbă, stejar, traista ciobanului.



Modul de folosire al plantelor medicinale.

Cerenţel (Geum urbanum) 1 linguriţă de rădăcină şi rizomi mărunţiţi se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac comprese sau spălături de mai multe ori pe zi. Este foarte astringentă.

Creţişoară (Alchemilla vulgaris) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă zilnic câte 2-3 căni. Sunt foarte indicate în special femeilor pentru că ajută şi la reglarea anumitor deficienţe din organism. În plus ajută la scăderea în intensitate a secreţiilor sau diminuarea lor.

Coada şoricelului (Achillea milefolium) 2 linguriţe de flori mărunţite se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese, pentru rolul dezinfectant şi calmant. Acest rol este în mare parte datorat proazulenelor şi azulenelor.

Gorun (Quercus petraea) 1-2 linguriţe de coajă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se foloseşte la comprese sau spălături pentru că conţine foarte mult tanin şi este astringent, lucru foarte util la această afecţiune.



Grâu (Triticum aestivum) 2-3 linguri de tărâţe de grâu se vor consuma zilnic pentru normalizarea scaunului şi datorită faptului că au foarte multe vitamine. În plus se pot face băi de şezut cu apă în care au fiert tărâţe. La fiecare litru de apă se pune 4 linguri de tărâţe de grâu şi se fierbe apoi 10 minute. Se lasă să ajungă la temperatura la care se poate face baie şi se face o baie de şezut în fiecare seară. Se vor face şi spălături după fiecare defecaţie.

Gutui (Cydonia oblongata) se fierb seminţele 1 linguriţă la 250 ml apă timp de 20 minute, şi se obţine o pastă cu care se unge de mai multe ori pe zi.

Nalbă (Althea officinalis) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se fac spălături şi comprese de mai multe ori pe zi.

Stejar (Quercus robur)1-2 linguriţe de coajă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se fierbe pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se foloseşte la comprese sau spălături pentru că conţine foarte mult tanin şi este astringent, lucru foarte util la această afecţiune.

Traista ciobanului (Capsela bursa pastoris) 2 linguriţe de plantă mărunţită se pun la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se consumă zilnic câte 2-3 căni. Sunt foarte indicate în special femeilor pentru că ajută şi la reglarea anumitor deficienţe din organism. În plus ajută la scăderea în intensitate a secreţiilor sau diminuarea lor. Combate de asemenea hemoragia. Se pot face şi spălături după defecaţie.

Propolis. Se foloseşte Propoderm- un unguent produs de Apicola şi cu el se unge de mai multe ori pe zi.

Există de asemenea în comerţ o serie de produse cu castan, gălbenele, brustur, cătină, etc care se folosesc fiecare conform indicaţiilor producătorului.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close