Chistul ovarian – Tratament Naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Chistul ovarian funcţional.

Chistul ovarian funcţional poate să se formeze la orice femeie care are ciclu menstrual. Nu există femeie care să fie imună. Acest chist poate fi de dimensiuni reduse, sau poate ajunge la dimensiuni foarte mari. În cazurile când acest chist este de dimensiuni mici nu are nici o simptomatologie după care să se poată ghida în punerea diagnosticului şi se poate descoperii în urma unui ecograf sau în urma unui examen ginecologic.

Atât timp cât acest chist se menţine în limite mici nu jenează şi nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea femeii. Totuşi un chist mai mare poate să se răsucească, să sângereze sau chiar să se rupă. În unele cazuri poate fi dureros. Chistul este o formaţiune tumorală sub formă de pungă care conţine un lichid apos.

Femeile care sunt la menopauză nu pot face acest chist pentru că acestea nu mai ovulează. Totuşi pot avea un chist care s-a format în perioada ovulaţiei şi nu a fost depistat.

În unele cazuri chisturile pot dispare de la sine, fără nici un tratament. Alteori durerile pelviene, întârzierea ciclului menstrual, câştigarea în greutate sau sângerările vaginale pot să fie simptomele unui chist ovarian. În aceste cazuri este bine să se adreseze unui medic ginecolog care în urma examinării poate să depisteze chistul. Se poate de asemenea descoperii şi cu ajutorul unui examinări ecografice.

În cazurile când există un chist ovarian acesta va fi atent urmărit de medicul ginecolog pentru a vedea dacă nu cumva are tendinţa de creştere. Există două tipuri:

-Unele care apar la sfârşitul menstruaţiei, evoluează şi cresc în timpul ciclului şi dispar la menstruaţia următoare. Acestea nu trebuie tratate.



-Altele sunt organice şi evoluează mai repede sau mai târziu cu fiecare menstruaţie.

Tratament:

Tratamentul depinde de mărimea chistului, vechimea lui în organism şi mai ales de simptomele care le acuză bolnava. În general pentru femeile la menopauză se propune un tratament chirurgical. Dacă este de dimensiuni mici se poate face laparoscopic, cu o incizie mică. Dacă este mare se va face o operaţie clasică. Poate fi de asemenea de dimensiuni gigante şi atunci numai o operaţie clasică se poate face.

Tratamentul naturist se poate aplica de către femeie fără nici un risc în cazurile în care este vorba despre un chist de mai mici dimensiuni şi nu este vorba despre cazuri când deja s-a ajuns la menopauză. Deci în cazurile femeilor aflate la menopauză de regulă tratamentul naturist nu este eficient pentru că acest chist este vechi şi este singura soluţie un tratament chirurgical clasic.

Se va pune o mână de coada calului într-o sită şi se aşează sita deasupra unei oale în care fierbe apa. Se lasă deasupra aburului pentru 20-30 minute, apoi se ia planta şi se pune într-o pânză care se va aplica caldă pe regiunea chistului. Se ţine 3-4 ore. În timpul în care este pusă această cataplasmă femeia poate sta culcată sau se poate mişca prin casă, dacă este bine pusă această cataplasmă. Se face acest lucru zilnic de 2 ori. După o perioadă  de 30 de zile de tratament este bine să se facă un examen ginecologic sau ecografic pentru a vedea dacă s-a micşorat, a dispărut sau nu acest chist.

După ce se ia cataplasma jos este bine ca local unde a fost cataplasma să se pudreze local sau chiar să se ungă cu o cremă eventual de gălbenele sau altă cremă care o aveţi la îndemână.

Dacă după 30 zile chistul este de aceiaşi mărime sau chiar mai mare se va face intervenţie chirurgicală, dacă chistul are şi simptomatologie dureroasă, sau sângerează.

Se mai pot aplica extern comprese cu Bitter suedez. Se ţine 3-4 ore apoi se pudrează pielea sau se unge cu un unguent oarecare, pentru a nu se irita pielea.



Este bine să se consume mult ceai din: brusture, coada şoricelului, urzică, gălbenele, tătăneasă, în amestec din toate acestea putându-se consuma chiar şi 2 litri de ceai zilnic.

Tinctura de creţişoară.

(Alchemilla vulgaris).

Produsă de Dacia Plant.

Acţiuni:

Intern: antidiareic, antiinflamator, astringent, hemostatic, cicatrizant, sedativ uşor, stomahic, tonic feminin, reglator al menstruaţiei, reglator hormonal în cazul femeilor, tonic general, reântineritor, antihemoroidal, expectorant uşor.

Extern. Cicatrizant tonic, antiinflamator.

Indicaţii:

Intern. Hipermenoree, dismenoree, amenoree, hipoplazie mamară, simptome asociate menopauzei, chist ovarian, fibrom uterin, anexită, slăbiciune generală, depresii, stomatită, afecţiuni ORL, diaree, dizenterie, epistaxis, leucoree, dureri de cap, catar respirator, adjuvant în tratamentul obezităţii.

Extern:

Răni, angină, vergeturi, îmbătrânirea pielii, ulcere varicoase sângerânde, plăgi, inflamaţii, conjunctivită, leucoree, prurit.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close