Administrarea medicamentelor

Medicamentele

Sunt produse de origine minerală, vegetală, animală sau chimică transformate într-o formă de prezentare care este prescrisă de medic. Substanţa care are efect asupra organismului poartă denumirea de substanţă activă, alături de ea în compoziţia medicală regăsindu-se şi alte substanţe fără acţiune asupra organismului, acestea fiind excipienţi de aglomerare, de lustruire a gustului şi coloranţi.

Pentru a putea fi utilizate ca medicament substanţele trebuie prelucrate corespunzător, purificate, dozate corect astfel încât să nu producă efecte secundare.

Scopul administrării medicamentelor est prevenirea îmbolnăvirilor, ameliorarea bolilor şi vindecarea bolilor.

Medicamentele sunt prezentate sub forme farmaceutice, solide sau lichide, în funcţie de calea administrată.

 

Căile de administrare a medicamentelor.

–          Calea digestivă:

  • Orală
  • Sublinguală
  • Gastrică
  • Intestinală
  • Rectală

–          Calea rectală

–          Calea respiratorie

–          Calea urinară

–          Calea parenterală

 

medicamente administrare
medicamente administrare

Pe calea parenterală se administrează medicamente sub forma injecţiilor intradermice, subcutanate, intramusculare, intravenoase pe care le execută asistentul medical şi injecţii intraarteriale, intracardiace, intrarahidiene şi intraosoase pe care le execută medicul.

                Calea de administrare este aleasă de medic în funcţie de scopul urmărit, de capacitatea de absorbţie a căii respective, de acţiunea medicamentelor, mai lentă su mai rapidă şi de toleranţa organismului faţă de medicament.

 

                Formele farmaceutice ale medicamentelor.

 

În funcţie de calea de administrare sunt:

–          Calea orală:

  • Drajeuri
  • Capsule
  • Siropuri
  • Soluţii
  • Comprimate

–          Calea cutanată:

  • Unguente
  • Pudre
  • Tincturi
  • Mixturi
  • Creion caustic
  • Săpunuri medicinale
  • Băi medicinale

–          Calea inhalatorie:

  • Spray
  • Substanţe gazificate
  • Lichide fin pulverizate
  • Aburi

–          Calea vaginală:

  • Unguente
  • Ovule
  • Capsule comprimate

–          Calea rectală:

  • Supozitoare
  • Soluţii

–          Pe cale:

  • Intravenoasă
  • Intramusculară
  • Intradermică
  • Subcutanată

Una din sarcinile cele mai importante ale asistentului medical este administrarea medicamentelor. Acţiunea asupra organismului depinde în primul rând de structura lor chimică dar şi de doza administrată, precum şi de calea de admnistrare. Astfel, aceeaşi substanţă poate să acţioneze ca medicament, ca aliment sau toxic (vinul), după cantităţile care au fost introduse în organism.

 

Diferenţierea acţiunii medicamentelor asupra organismului este în funcţie de dozele administrate şi din aceste motive la fiecare medicament se vor deosebi:

  1. Doza terapeutică. Este doza utilizată pentru obţinerea efectului terapeutic dorit, fără ca prin aceasta să se producă vreo acţiune toxică asupra organismului.
  2. Doza maximă. Reprezintă doza cea mai mare suportată de organism fără să apară fenomene toxice secundare.
  3. Doza toxică reprezintă cantitatea de medicamente care introdusă în organism provoacă o reacţie toxică periculoasă pentru organism.
  4. Doza letală este doza care omoară omul.

Din doza de medicamente care a fost introdusă în organism va acţiona asupra acestuia numai partea care va reuşi să se absoarbă prin tegumente şi mucoase care reprezintă porţi de intrare ale medicamentelor, dar în acelaşi timp şi adevărate bariere contra substanţelor străine. Astăzi medicamentele introduse pe cale bucală pot fi distruse de sucurile digestive, deci cantitatea utilă absorbită va fi mai mică decât cea administrată. Medicamentele sunt prescrise de medic iar asistenta care administrează aceste medicamente trebuie să aibă o serie de cunoştinţe pentru a nu transforma efectul terapeutic într-o otravă cu acţiune ireversibilă. (De ex. Insulina…).

Ti-a folosit ? Voteaza cum ti-a folosit !
Abia ca mi-a folositMi-a folosit putinMi-a folosit indeajunsMi-a folositMi-a folosit foarte mult ( Apreciaza, sa stie si altii.)

Loading...