Bolile articulatiilor

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prevenire si tratament naturist

Artropatiile sau  Boli ale articulaţiilor

Pedicuţă

0  linguriţă rasă de pedicuţă, pusă într-o ceaşcă, se opăreşte cu apă clocotită, se lasă să infuzeze o jumătate de minut, după care se strecoară şi se bea zilnic, în fiecare dimineaţă, o cană de ceai pe stomacul gol. Nu se va depăşi doza recomandată.

Artroză

Afecţiunile degenerative ale articulaţiilor sunt semne ale uzurii acestora şi ele pot apărea condiţionate de boala însăşi, aşa-numita boală a vârstei sau de suprasolicitare, spre deosebire de îmbolnăvirile de natură reumatică, care sunt afecţiuni inflamatorii ale articulaţiilor.

„Arthrosis deformans” este denumirea colectivă pentru toate îmbolnăvirile degenerative care, fie acute, fie cronice, afectează, de obicei, mai multe articulaţii. De cele mai multe ori este vorba de implicarea celor de la umăr, genunchi şi şold, dar tot atât de bine pot fi atinse şi cele de la mâini, de la degete. Deşi este vorba de o boală dintre cele mai frecvent întâlnite, adevărata cauză încă nu este bine cunoscută, bine lămurită.

Certitudinea există doar în privinţa unor condiţii favorizante: înaintarea în vârstă (la bărbaţi ce au depăşit 50 de ani), tulburări de metabolism, antecedente familiale în ceea ce priveşte afecţiunile articulaţiilor, condiţii climatice. Artroza poate, în anumite condiţii, să fie ereditară. Evoluţia bolii este rapidă: degenerarea cartilajelor, substanţa osoasă se degradează, la extremităţile articulare apar deformări ale oaselor, apar supuraţii, cartilajele articulare parcă „se topesc”, iar pe suprafeţele articulare apar nişte excrescenţe, osteofîtele, ciocurile de papagal, ce împiedică mişcările şi provoacă dureri foarte puternice. Pacientul recunoaşte trei stadii:

1  – la început acuză dureri uşoare, pe care cu greu le poate localiza; simte uşoare tensionări în articulaţii;



2  – muşchii din zona articulaţiilor se încordează; apoi începe să fie dureroasă fiecare mişcare; apar chiar anchilozări şi blocări totale ale articulaţiilor;

3  – în ultimul stadiu durerile sunt puternice, durează timp îndelungat şi se extind la tot ceea ce este în vecinătatea încheieturilor: tendoanele, muşchii, capsulele articulare, nervii şi vasele sangvine din zonă sunt incluse în aceste stări dureroase; un semn tipic al artrozelor îl constituie formarea de ciocuri, pinteni, punţi, la toate articulaţiile mici (vertebre, falange etc).

Tratament general de susţinere

Include protejarea şi descărcarea de sarcină a respectivei articulaţii, coroborate cu un masaj precaut, realizat prin mişcări special dirijate şi un tratament cu căldură, în special sub formă de băi fierbinţi.

împachetări reci

Se aplică mai ales când este afectată zona genunchiului sau a cotului, pentru a scădea temperatura regiunii inflamate. Se foloseşte o pânză înmuiată în apă rece, care se înfăşoară în jurul locului dureros. Peste ea se înfăşoară strâns un prosop uscat. In perioada cât are loc egalizarea temperaturii compresei faţă de cea a corpului se va bea un ceai fierbinte.

împachetări cu argilă

Au efect de alinare a durerii şi ajută la vindecare. Argila, amestecată ca un terci, se aplică direct pe piele, într-un strat cu grosimea de circa trei milimetri. Se poate aplica şi pe o bucată de tifon. Se înfăşoară apoi, pe deasupra, un prosop uscat. Compresa trebuie să fie rece şi se lasă să stea o jumătate de oră. Deoarece argila are efect degresant asupra pielii, este bine ca, ulterior, locul să fie uns cu alifie de gălbenele.

împachetări cu brânză de vaci

Atunci când artroza este localizată pe o zonă în care există varice, durerile ce apar sunt de două ori mai mari. Un mijloc eficient de atenuare a lor constă în aplicarea de bandaje reci cu brânză de vaci. Acestea mai au avantajul că sunt benefice şi pentru piele. Se amestecă brânza de vaci cu puţin lapte în care s-au pus câteva picături de oţet. Pasta se aplică, în grosime de un deget, pe o câipă uscată, de preferat din in. Apoi cataplasma se înfăşoară în jurul zonei dureroase, peste ea punându-se un prosop uscat. Se lasă împachetarea până ce brânza de vaci se usucă.





Esenţă de tătăneasă

Fricţiile regulate cu esenţă de tătăneasă ajută la calmarea durerilor. Rădăcinile de tătăneasă se freacă bine cu o perie, apoi se spală şi se taie mărunt. Se introduc într-o sticlă care se umple cu alcool rafinat de 38-40%. Se lasă să stea la loc călduros circa două săptămâni. Cu esenţa obţinută se fricţionează, zilnic, locul dureros.

Aplicaţii cu frunze de varză sau de brânca ursului

Frunzele proaspete de varză se calcă cu un fier de călcat încins şi se aplică pe articulaţiile ce dor. Se leagă strâns peste ele o bucată de pânză, încălzită şi ea în prealabil.

■ eficient este un terci din frunze de brânca ursului. Frunzele se spală, se cu ajutorul unui sucitor pe o planşetă de bucătărie şi apoi se aplică pe locul dureros. Se înfăşoară strâns cu o bucată de pânză şi se lasă cataplasma să acţioneze pe toată durata nopţii.

Urzică



în cursul unei zile, între două ceşti cu ceai de coada calului, se beau patru ceşti cu ceai de urzică. La o cană de ceai se foloseşte o linguriţă vârfuită cu urzici uscate, care se opăreşte cu apă clocotită, se lasă să infuzeze o jumătate de minut, după care se strecoară şi se bea în înghiţituri mici.

Pernă cu castane (castan sălbatic)

Se culeg castane în stare proaspătă, se taie în patru şi se mărunţesc atât cojile cât şi miezul. Cu acestea se umple o faţă de pernă din pânză şi se aplică, peste noapte, pe locurile dureroase.

Alifie de gălbenele

înainte de-a aplica comprese cu micul bitter suedez este indicat ca locul să fie uns cu o alifie de gălbenele. Aceasta se prepară în felul următor: într-o cratiţă se înfierbântă 250 grame de untură de porc. In grăsimea încinsă se presară un pumn de gălbenele (frunze, flori şi tulpini). Se lasă să facă spumă, după care se trage vasul de pe foc. Se lasă să se răcească (vasul fiind acoperit) până a doua zi. Apoi se mai încălzeşte o dată, până ce compoziţia devine fluidă, se trece totul printr-o bucată de pânză, storcând puternic plantele. Alifia obţinută se păstrează în cutii bine închise.

Cimbru

într-o pungă de pânză se pune cimbru uscat. Se încălzeşte bine şi se aplică peste noapte pe locul dureros. Ajută foarte mult la alinarea durerilor articulare.



Coada calului

Din ceaiul de coada calului se bea, cu o jumătate de oră înainte de micul dejun, o ceaşcă; la fel seara, cu o jumătate de oră înainte de cină. Ceaiul se prepară punând o linguriţă vârfuită de coada calului la o cană de apă clocotită, se lasă să infuzeze o jumătate de minut, apoi se strecoară şi se bea în înghiţituri mici.

Baie de şezut cu coada calului

Cel puţin o dată pe lună este bine să se facă o baie de şezut cu coada calului. Pentru aceasta se pun la înmuiat 100 grame de plante uscate în cinci litri de apă rece. După 12 ore se încălzeşte amestecul, se strecoară şi se adaugă la apa pentru baie. în baie trebuie să fie o cantitate de apă suficientă, pentru a acoperi zona rinichilor bolnavului atunci când stă în şezut. Durata băii este de 20 de minute. După baie corpul nu se şterge cu prosopul ci se îmbracă direct pe piele un halat de baie gros şi se stă în pat, la căldură, pentru a transpira abundent, circa o oră.

Mic bitter suedez

Din cele patru căni de ceai de urzici băute zilnic, se ia, de trei ori pe zi, câte o jumătate de ceaşcă în care se pune o lingură de mic bitter suedez. Aceste jumătăţi de ceşti se consumă împărţite în două reprize, înainte şi după fiecare masă. Pe locurile dureroase se aplică, zilnic, o compresă cu bitter suedez, care rămâne pe articulaţie timp de patru ore. înainte de aplicarea compresei, locul se unge cu alifie de gălbenele, pentru ca alcoolul din bitterul suedez să nu degreseze prea tare pielea. Bucata de vată umezită se acoperă cu o alta uscată, apoi cu o folie de plastic, ca să nu se păteze îmbrăcămintea. După ce scoatem compresa, pielea trebuie pudrată, pentru a evita senzaţia de mâncărime ce poate eventual apărea

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close