Ce proprietati terapeutice are camforul?

Camforul.

Cinnamomum camphora.

     Camforul este obtinut din rasina unui copac originar din sudul Chinei, Cinnamomum camphora, inrudit cu arborele din care se obtine scortisoara. Arborele de camfor este un fenomen de vitalitate: ajunge la varste de peste doua mii de ani, atinge cincizeci de metri inaltime, secreta antibiotice si antimicrobiene atat de puternice incat este practic invulnerabil la boli. Fireste, proprietatile sale terapeutice sunt pe masura caracteristicilor sale biologice, fiind printre cele mai vechi si mai folosite medicamente din lume.

Chinezii, la fel ca si indienii, aveau un adevarat cult pentru aceasta rasina despre care spuneau ca sporeste energia tuturor celorlalte plante cu care intra in amestec, ca este printre putinele remedii capabile sa reinvie spiritul adormit si ca stimuleaza circulatia energiilor stagnante. Apoi, camforul impreuna cu theriacul venetian (un remediu alchimic obtinut din rasina de zada) se spune ca sunt singurele componente ale bitterului suedez care nu pot fi substituite de nici o alta planta.

Camforul regleaza activitatea inimii si a sistemului nervos, decongestioneaza caile respiratorii si plamanii, scade febra, „uneste” toate componentele remediilor in care intra, facand din acestea un tot unitar. Apoi, se mai spunea ca aceasta rasina are proprietatea de a transporta si de a difuza in tot corpul principiile vindecatoare ale celorlalte plante.
     Pana de curand, in mai toate farmaciile noastre se preparau remedii pe baza de camfor pentru afectiuni din cele mai diverse, de la astm la reumatism, de la hipertensiune la gripa, remedii pe care din pacate le gasim tot mai greu, fiind impinse deoparte de avalansa de medicamente de sinteza. Iata cateva dintre cele mai reusite remedii pe baza de camfor si cateva din aplicatiile lor.

Alcoolul camforat

     Este leacul pe baza de camfor cel mai simplu si mai la indemana pentru a fi folosit atat intern, cat si extern. Se obtine prin dizolvarea cristalelor de camfor in alcool alimentar de mare puritate (96 de grade), in proportie de 1:9. Pentru a obtine 100 de grame de alcool camforat, se pun intr-o sticla 10 grame de camfor si 90 de grame de alcool, dupa care se pune dopul si se agita bine pentru a se omogeniza. Intern, se administreaza 50 de picaturi de camfor de 3-4 ori pe zi, iar extern se foloseste sub forma de comprese sau pentru frictionari.

Unguentul cu camfor

     In varianta sa casnica, se obtine din untura (circa 10 linguri) si cristale de camfor (10 g). Se pune intr-un vas camforul, se adauga peste el o lingurita-doua de alcool alimentar de 96 de grade, se zdrobeste si se amesteca bine pentru a se dizolva, dupa care se adauga osanza de porc (untura de prajituri) si se omogenizeaza prin amestecare. Se pastreaza la frigider si se aplica local. Cel mai bine este insa sa gasiti o farmacie in care se mai prepara unguentul camforat, al carui mod de obtinere este relativ similar cu cel descris mai sus, atat doar ca in loc de untura (care are numeroase inconveniente) se foloseste un amestec de lanolina si vaselina.

Elixirul pentru inima si sistemul nervos

     Este o veche reteta farmaceutica, readusa de curand la lumina in Occident si care face adevarate minuni in clinicile si sanatoriile naturiste din Germania si Franta. Se obtine din camfor si tinctura de paducel. Mai intai se prepara tinctura de paducel: se umple pe jumatate un borcan cu pulbere (obtinuta prin macinarea cu rasnita electrica de cafea) de flori si frunze de paducel (Crataegus sp.); se completeaza volumul ramas cu alcool alimentar de 70 de grade; se inchide ermetic borcanul si se lasa sa se macereze 8 zile, dupa care se filtreaza continutul, iar tinctura rezultata se trage separat intr-o sticla inchisa la culoare. La jumatate de litru de tinctura de paducel astfel obtinuta se adauga o lingurita (aproximativ 7 grame) de camfor, care se va dizolva prin agitare. Din acest elixir se ia cate o lingurita de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol.

Afectiuni in care sunt recomandate preparatele cu camfor

 

• Palpitatii cardiace, hipertensiune – Se administreaza elixirul de mai sus pentru inima si sistemul nervos, din care se ia cate o lingurita de patru ori pe zi, la orele 8, 12, 18 si 22. Se face o cura de trei luni, cu trei saptamani de pauza, dupa care se reia de cate ori este nevoie. Este un remediu extraordinar mai ales pentru firile agitate, cu tendinta spre irascibilitate, nervozitate sau anxietate.
     
• Tulburari de menopauza (bufeuri, transpiratie, aritmie, nervozitate) – Se ia de trei ori pe zi cate o lingurita din elixirul pe baza de camfor si paducel descris mai sus. Tratamentul dureaza un an si are efecte de reglare hormonala si nervoasa extraordinare. Persoane care erau dependente de medicamentele hormonale de sinteza au reusit sa le inlocuiasca cu acest remediu simplu si fara efecte adverse.
     
• Sindrom premenstrual, ciclu menstrual abundent si/sau dureros – Se ia alcool camforat incepand cu o saptamana inainte de ciclul menstrual si pana in ultima zi, cate o lingurita de patru ori pe zi. Camforul are efect de reglare a gonadelor, este un anafrodiziac de intensitate medie, iar cercetari de ultima ora confirma efectele sale contraceptive, cu care era creditat in trecut de catre medicina chineza.
     
• Tulburari de dinamica sexuala la barbati – Se recomanda, de asemenea, alcoolul camforat: cate o lingurita de patru ori pe zi, pentru combaterea ejacularii premature si a hiperexcitabilitatii. Contra ejacularii premature se mai foloseste extern un unguent special cu camfor, care reduce excitabilitatea senzorilor tactili de la nivelul glandului.
     
• Epuizare psihica – Se recomanda elixirul pentru inima si sistemul nervos pe baza de camfor: 2-3 lingurite pe zi, pe stomacul gol.
  Utilizarea externa a camforului
     
• Reumatism – se fac aplicatii cu unguent de camfor de 2-3 ori pe zi, pe articulatiile dureroase.
     
• Bronsita, astm, adjuvant in pneumonie – Se amesteca in unguentul camforat clasic cateva picaturi de ulei volatil de menta (se gaseste in magazinele naturiste). Se maseaza cu acest unguent intreaga zona toracica (pieptul si spatele). Efectele de stimulare si usurare a respiratiei, de eliberare a cailor respiratorii de secretii sunt imediate. Acest tratament este indicat si contra tusei.
     
• Mancarimi ale pielii, indiferent de natura lor – Se pun in alcoolul camforat cateva picaturi de ulei volatil de menta. Se aplica pe piele printr-o frictionare usoara.
     
• Dureri de cap – Se maseaza ceafa si tamplele cu alcool camforat.
     
• Crampe musculare – Se maseaza bland zona afectata cu unguent camforat.
     
• Leac babesc – Pe timp de iarna, o bucatica de camfor, pusa intr-o punguta si atarnata la gatul copiilor (si adultilor), ii fereste de raceli si gripe.

Atentie, nu supradozati camforul!

     Intern, in doze mai mari de 4-6 g pe zi, camforul genereaza simptome neplacute: hipotensiune, deranjamente digestive, dificultate in respiratie. La adulti, o doza de peste 17 g produce paralizia unor centri nervosi, care duce la coma si apoi la moarte.

 

Istoric- camforul a fost utilizat de secole în medicina chinezească pentru o serie de scopuri. Probabil că aroma sa a dus la întrebuinţarea ca medicament şi pentru aceleaşi motive are în prezent, printre profani, o oarecere reputaţie de substanţă utilă în apărarea contra infecţiilor. Unii părinţi continuă să dea copiilor să poarte săculeţe cu camfor atârnate de gât, pentyru a-i feri de răceli şi alte afecţiuni.

Camforul aparţine unui grup de substanţe hidro-aromatice cunoscute sub numele de terpene. Acestea sunt substanţe cristalizate, care se depun în urma păstrării uleiurilor volatile, mai ales atunci când sunt ţinute la frig. Camforul natural se obţine din lemnul şi coaja unui copac Cinnamomium camphora, care creşte în deosebi în Japonia şi Taivan. Camforul se obţine şi pe cale sintetică. Substanţele înrudite cu camforul sunt mentolul, obţinut din uleiul de mentă şi tuionul, un izomer al camforului, care se găseşte în Pelin (Artemisia absinthum). Tuionul nu se întrebuinţează în terapeutică, însă s-a afirmat că poate produce convulsii epileptiforme, care apar la băutorii cronici de absint

Acţiuni farmacologice- acţiuni locale- camforul este un antibiotic local slab. El este de asemenea un revulsiv atunci când se aplică prin fricţionare pe piele. Totuşi dacă nu este aplicat în mod viguros poate produce o senzaţie de răceală. Aceasta constituie în deosebi o proprietate importantă a mentolului. Senzaţia este net perceptibilă la nivelul căilor respiratorii, atunci când se inhalează concentraţii mici de mentol, cum se întâmplă în cazul fumatului ţigărilor mentolate. Ea se datoreşte stimulării selective a terminaţiilor nervoase sensibile la frig. Camforul are în plus o uşoară acţiune anesteziantă locală, iar aplicarea sa pe piele poate fi urmată de amorţeală.

Camforul are acţiune locală la nivelul tractului gastro-intestinal. El are un gust amar, usturător, iar dacă este luat în cantităţi mici produce o senzaţie de căldură liniştitoare în stomac. În doze mari este iritant, provocând greţuri şi vărsături.

Sistemul nervos central– Camforul stimulează sistemul nervos central. La om şi la mamifere, această acţiune este mai pronunţată asupra centrilor nervoşi superiori, deşi toate porţiunile axului cerebro-spinal participă într-o oarecare măsură. În doze mari substanţa produce convulsii epileptiforme, care sunt în mare parte de origine corticală.

Efectele dozelor ne convulsivante de camfor asupra respiraţiei sunt ne însemnate. În cazurile de inhibiţie gravă se poate produce o oarecare stimulare a respiraţiei. Cea mai mare parte din această acţiune este probabil o stimulare reflexă, datorită durerii provocate de injecţia subcutanată iritantă cu camfor.

Circulaţia– Acţiunile camforului asupra inimii sunt inconstante, imprevizibile şi lipsite de consecinţe. Datele din literatură asupra acţiunilor cardio-vasculare ale camforului prezintă totuşi o neconcordanţă considerabilă. Presiunea arterială poate scădea datorită vasodilataţiei periferice sau poate creşte uşor, ca rezultat al stimulării vasomotorii centrale. Presiunea arterială creşte în timpul convulsiilor- ea este joasă în perioada depresiei post-convulsive.

Absorbţie, metabolism intermediar şi excvreţie- Camforul se absoarbe rapid din toate sediile de administrare. El se oxidează trecând în camforol şi se elimină prin urină conjugat cu acid glicuronic.

Intoxicaţia cu camfor- Ingerarea de camfor solid constituie o cauză frecventă de intoxicaţie la copii. Simptomele de intoxicaţie sunt cefalea, senzaţia de căldură, starea de confuzie mintală, agitaţia, neliniştea, delirul şi halucinaţiile. Stimularea duce în cele din urmă la inconştienţă şi la convulsii epileptiforme, care sunt urmate de perioade de depresie extremă. În rare cazuri nu se observă fenomene de excitaţie, iar starea de depresie este primul simptom. Moartea se produce prin insuficienţă respiratorie. Tratamentul este acelaşi ca pentru alte stimulente centrale şi are în bună parte caracter simptomatic.

Întrebuinţări terapeutice- camforul se utilizează ca liniment cu acţiune analgezică şi antipruriginoasă, la suprafaţa pielii. El se ia pe cale bucală cu rol carminativ. Cu toată lipsa dovezilor asupra eficienţei sale, camforul se foloseşte şi ca stimulent circulator şi respirator. Camforul are o uşoară acţiune expectorantă.

Spirtul camforat– se prepară dizolvând o bucată de camfor de mărimea unei alune, într-un sfert de litru de spirt şi serveşte numai pentru frecţii externe în caz de contuzii, luxaţii şi contracturi. Mulţi îl folosesc pentru întărirea vreunuia dintre membre- şi foarte bine fac.

Ulei camforat- rezultă din camforul frecat până la dizolvare în uleiul arborelui de camfor, ulei de floarea soarelui sau ulei de migdale. Acesta se dovedeşte extrem de eficace pentru frecţii, în caz de reumatism şi dureri de spate şi alină durerile foarte mari, produse de gută ca şi de alte umflături şi transformări cartilaginoase. Pus într-o pungă legată la gât, cristalul de camfor îi fereşte pe copii de răceală.