Denutriţia.
Denutritia sau subnutritia este o forma de malnutritie (nutritie proasta) deficitara, manifestata prin scadere neintentionata in greutate. Denutritia se poate defini si prin dezechilibrul (deficitul) energetic: suma consumului si a pierderilor energetice este mai mare decat aportul energetic (alimentar). Practic toate bolile cronice asociaza in evolutia lor denutritia, insa aceasta poate fi evidentiata in momentul examinarii (relativ rar) sau demonstrabila numai prin probe speciale de laborator (de obicei).
Diagnosticul, prevenirea si tratamentul denutritiei asociate bolilor cronice constituie principalul obiectiv al specialitatii medicale numite nutritie clinica. Aceasta abordare are o mare importanta deoarece medicina moderna este tot mai mult dedicata pacientului cu boala (sau mai bine zis boli) cronice, iar pe de alta parte astazi este incontestabil ca denutritia reprezinta unul dintre cei mai redutabili factori de risc pentru evolutia nefavorabila (si chiar catre deces) a pacientului cu boala cronica, indiferent de natura acesteia.
O prima caracteristica a denutritiei la acesti pacienti este ca o perioada indelungata evolueaza asimptomatic, adica nu poate fi diagnosticata prin interviu si examinarea fizica ci doar prin metode de laborator, masuratori antropometrice (ale diferitelor dimensiuni ale corpului) sau teste speciale numite si paraclinice (bioimpedanta electrica, DXA, metode radioizotopice etc).
Avand in vedere semnificatia sa profund nefavorabila si in acelasi timp dificultatea de a o depista la timp datorita discretiei cu care evolueaza, rezulta ca un diagnostic precoce al denutritiei la pacientii cronici este pe cat de necesar pe atat de greu de stabilit.
In cazul particular al bolii cronice de rinichi, relatia dintre aceasta si denutritie are cateva trasaturi specifice.
Cea mai importanta dintre aceste trasaturi este cauzalitatea cel putin dubla a denutritiei la acesti pacienti: aceasta poate fi consecinta aportului alimentar insuficient, dar poate fi produsa si prin intermediul unor toxine specifice bolii renale, care induc o stare/sindrom de inflamatie cronica. In primul caz, manifestarea denutritiei este cea comuna si anume scaderea neintentionata in greutate, in cel de-al doilea caz insa aceasta nu este obligatorie.
Aportul alimentar poate deveni insuficient la pacientii cu boala cronica de rinichi prin reducerea ingestiei de alimente, prin cresterea necesarului energetic sau prin combinarea celor doua mecanisme. Sunt foarte multe motive posibile pentru care un pacient cu boala cronica de rinichi isi poate reduce aportul alimentar:
- manifestari digestive (greturi, senzatie de balonare, senzatie de arsura, etc.) care sunt agravate de alimentatie;
- dentitie deficitara;
- dificultati in mestecarea sau inghitirea alimentelor (situatie frecventa la pacientii cu diabet zaharat);
- depresia psihica;
- venituri insuficiente;
- pierderea suportului familial.
In acelasi timp, este esential de subliniat ca boala cronica de rinichi este o boala care creste consumul energetic: un astfel de pacient consuma chiar si in timpul somnului o cantitate de energie asemanatoare cu a unui om sanatos care merge. Acest mecanism este remdiabil prin cresterea aportului alimentar (pana la nivelul necesarului), ceea ce poate fi uneori destul de dificil deoarece trebuie rezolvata in prealabil cauza care a produs deficitul de aport alimentar.
Cea de-a doua situatie este insa mult mai dificil de tratat, deoarece acest tip de denutritie (inflamatorie sau de tip II) este asociata cu tulburari profunde ale metabolismului si se poate solda cu topirea treptata a musculaturii, denumita si sarcopenie.
Reducerea masei musculare (de exemplu micsorarea perimetrului bratului) este deci un semn ingrijorator chiar daca greutatea se mentine constanta. Depistarea acestui tip de denutritie necesita probe mai complexe, deoarece masa musculara pierduta poate fi inlocuita de grasime sau cu exces de lichid (edeme), iar greutatea poate scadea nesemnificativ. In aceste cazuri sunt utile masuratorile antropometrice (cum este masurarea diametrului bratului) sau metodele de evaluare a compozitiei corpului (bioimpedanta electrica sau DXA).
O alta caracteristica a complexului boala renala cronica – denutritie este ponderea mare pe care o are optimizarea stilului de viata (in special interventia medicala nutritionala) pentru prognosticul acestor pacienti. Interventia medicala nutritionala in aceste cazuri este complexa, deoarece trebuie sa armonizeze cateva cerinte aparent contradictorii sumarizate mai jos:
- necesarul de energie al pacientilor cu boala cronica renala este mare, chiar in conditii de repaus sau de activitate minima: asigurarea unei ratii calorice consistente este insa dificila in cazul unor complicatii (foarte frecvente la pacientii cu diabet zaharat) cum sunt pierderea apetitului, dentitia deficitara, greturile, depresie psihica etc.;
- principala interventie care s-a dovedit eficienta pentru intarzierea progresiei bolii cronice de rinichi catre stadiul final este reducerea ratiei de proteine, in special a proteinelor animale (lactate, carne si oua). Acest obiectiv terapeutic indispensabil este greu de realizat in practica, deoarece proteinele sunt cele care confera in mare masura dietei gustul placut (proprietate denumita si palatabilitate) si senzatia de satietate;
- aportul de vitamine si mai ales de minerale este reglementat de anumite conditii speciale, in general restrictive, ceea ce complica in plus dieta. De exemplu: aportul de sare de bucatarie trebuie redus, dar nu in aceeasi masura pentru toti pacientii, aportul de potasiu va fi redus ca regula generala, insa in anumite situatii trebuie crescut (diaree, tratamente diuretice etc.).
Dacă diferenţa dintre înălţime şi greutate este mai mare de 15% atunci este necesar un tratament pentru întărirea organismului şi se consideră că omul este denutrit.
Ca profilaxie: alimentaţie raţională.
Cura de supraalimentaţie: se vor da peste 3500 cal pe zi şi 120g carne, ficat, lapte, brânză, ouă, glucide sub formă de zarzavaturi, dulciuri, făinoase, pâine, fructe dulci, cca 500 g în 24 ore. Lipide 120-150 g sub formă de unt, smântână, frişcă, untdelemn. Aportul de vitamine va fi asigurat prin fructe crude şi legume, pâine integrală, ficat, iar cel de săruri minerale prin lapte, brânzeturi, legume, etc.
Polen. Este un produs complex deoarece conţine 20% proteine, 40-45% aminoacizi indispensabili vieţii, 30 % glucide vitamina B1, B2,PP,C. Se vor lua câte 20 g pe zi ( o lingură de supă rasă, copiii 10 g în cure de câte 1 lună în fiecare trimestru, iar uneori tot anul cu întrerupere de 7 zile din când în când.
Miere de albine zilnic 90-150 g pe zi.
Drojdie de bere 2 linguriţe pe zi.
