Isterie – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Isterie.

            Formă de nevroză caracterizată printr-o amplă simpatologie cu evoluţie paroxistică şi un fond psihic particular. Simptomele paroxistice apar în strânsă legătură cu traume psihice, cu conflicte sau cu alţi factori psihosociali nefavorabili. Aceste stări paroxistice pot imita o criză de epilepsie, o paralizie a unui membru, sau se pot manifesta sub formă de crize viscerale, vegetative, etc. Redresarea complectă a bolnavului cât şi lipsa unor semne obiective la examinare le diferenţiază de alte boli. Fondul mintal al unui isteric se caracterizează prin egocentrism, labilitate psiho-afectivă, teatralism, orgoliu, imaturitate, autorăsfăţ. Este recomandabil şi consultul unui psihiatru.         

Se pot folosi următoarele plante medicinale: angelică, ciuboţica cucului, frăsinel, hamei, isop, levănţică, obligeană, vâsc, vinariţă.

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Angelică (Angelica archangelica) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se mai poate folosi 1 linguriţă de rădăcină mărunţită pusă la 250 ml apă şi fiartă timp de 10 minute, apoi strecurată. Se poate şi din acesta consuma tot 3 căni pe zi.  

Ciuboţica cucului (Primula officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi. Se mai poate folosi 1 linguriţă de rădăcină mărunţită pusă la 250 ml apă şi fiartă timp de 10 minute, apoi strecurată. Se poate şi din acesta consuma tot 3 căni pe zi.  

Frăsinel (Dictamnus albus) 1 g de pulbere de rădăcină la 100 ml apă. Se fierbe la foc mic 10 minute şi se strecoară. Se bea ceaiul călduţ 1-3 pe zi. Are proprietăţi diuretice şi vermifuge, dar este utilă şi la insuficienţa coronariană şi circulatorie.

Hamei (Humus lupulus) 1 linguriţă de plantă mărunţită (Conuri) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.



Isop (Hisopus officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Levănţică (Lavandula angustifolia) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Obligeană (Acorus calamus) 1 linguriţă de rădăcină mărunţită pusă la 250 ml apă şi fiartă timp de 10 minute, apoi strecurată. Se poate şi din acesta consuma tot 3 căni pe zi.  

Vâsc (Vascum album) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă şi se lasă timp de 12 ore apoi se încălzeşte la 40 grade. Se strecoară şi se poate consuma în cursul zilei.

Vinariţă (Galium odorata) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, apoi se strecoară. Se pot consuma 3 căni pe zi.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close