Meningita virală la copii

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Meningita virală la copii.

Meningita virală provoacă umflarea învelişului protector al creierului. Copilul poate prezenta următoarele simptome: febră, dureri de cap, dureri şi înţepeniri de ceafă, dureri în prezenţa luminii puternice, greaţă, vomă, pierderea poftei de mâncare, oboseală şi somnolenţă.

Virusul poate infecta şi alte părţi ale organismului, provocând alte simptome ca: erupţii cutanate, scurgeri nazale, dureri de gât, de urechi, tuse, dificultate în respiraţie şi diaree. Dacă micuţul suferă de unul din aceste simptome prezentaţi-vă urgent la medic.

Cum se pune diagnosticul?

Pentru a diagnostica o meningită virală, medicul efectuează o puncţie lombară pentru a preleva puţin lichid cefalorahidian, care înconjoară creierul şi măduva spinării. Examinarea acestui lichid în laborator ajută medicul să decidă dacă infecţia este cauzată de virus sau alt germen cum ar fi o bacterie. Cea mai mare parte a cazurilor de meningită virală nu este foarte gravă. Copiii îşi revin după 1-2 săptămâni.

În acelaşi timp este primordială identificarea meningitei cauzate de bacterii, deoarece ea este mult mai gravă, dar poate fi tratată cu antibiotice. Tratamentul cu antibiotice nu este eficient contra meningitei virale.

În cazul în care copilul prezintă simptome uşoare cauzate de meningita virală, poate fi tratat la domiciliu. Dar, dacă este vorba de copii foarte mici, în special sugari, aceştia trebuie internaţi în spital. Se întâmplă uneori ca examenele de laborator să nu permită medicului să distingă o meningită bacteriană de una virală. Aceasta deoarece în unele cazuri, înainte de puncţia lombară, copilului i s-au administrat antibiotice. Un antibiotic nu previne meningita, dar poate bulversa rezultatul examenelor. Mai mult, multe infecţii virale pot da semne, care seamănă cu o meningită bacteriană. În acest caz, medicul decide spitalizarea copilului şi administrarea intravenoasă de antibiotice, aşteptând rezultatul unor noi analize. În cazul în care se confirmă meningita virală, tratamentul cu antibiotice trebuie oprit. Uneori pentru certitudine se face o nouă puncţie lombară.



Cum se transmite meningita virală?

În general meningita virală se manifestă mai ales vara, când cei doi viruşi (Coxsackie şi echovirus) se dezvoltă mai uşor. Aceşti viruşi pot infecta atât copiii cât şi adulţii, dar sunt rare cazurile în care dau naştere la meningita virală.

Meningita virală se vindecă spontan, fără complicaţii.

Virusul se transmite uşor de la o persoană la alta prin fecale. Din această cauză este obligatorie spălarea mâinilor cu apă şi săpun după folosirea toaletei.

Meningita virală se poate manifesta şi în alte sezoane, dar în aceste cazuri este produsă de alte tipuri de viruşi.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close