Pitiriazis alb – tratament naturist

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Pitiriazis alb.

(Eczematide).

Se caracterizează prin pete albe de diferite forme şi mărimi care apar la copii, localizate mai ales pe obraji, peribucal, pe frunte. Ele pot apare şi la adult, localizate oriunde pe tegumente, îndeosebi pe braţe. De cele mai multe ori găsim la copii focare dentare sau în sfera ORL.

Diagnosticul este uşurat de existenţa unei faze iniţiale eritematoase şi scuame pitiriaziforme.

Tratament.

În primul rând se rezolvă focarele de infecţie apoi se face tratamentul la pitiriazis.

Se pot folosi următoarele plante medicinale: busuioc, brusture, cimbru, cimişir, gălbenele, grâuşor, iarba fiarelor, nalbă, pecetea lui Solomon, pelin,  sulfină, turiţă mare, urzică, veninariţă, ventrilică,

Modul de folosire al plantelor medicinale.

Busuioc (Brasica oleracea) se va pune o mână bună de plante mărunţite la 5 litri de apă clocotită. Se lasă apoi acoperit timp de 10 minute, după care se strecoară în cada de baie unde se va sta timp de 30 de minute la temperatura corpului. Nu sunt indicate băile supraîncălzite sau cu temperaturi reci.



Brusture (Arctium lapa) se vor pune 50 g de rădăcină de brusture mărunţite la 5 litri de apă. Se vor fierbe apoi timp de 10 minute, după care se strecoară direct în cada de baie, unde se va sta pentru 30 minute, la temperatura corpului, lăsând din când să mai curgă apă caldă pentru menţinerea temperaturii optime.

Cimbru (Sambucus nigra) se va pune o mână de cimbru la 5 litri de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară direct în cada de baie unde se va sta timp de 30 minute. Se vor face zilnic asemenea băi până la trecerea afecţiunii.

Cimişir (Buxus sempervirens)  50 g de plantă se va mărunţi apoi se va pune la 5 litri de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se va strecura în cada de baie unde se va sta timp de 30 minute.

Gălbenele (Calendula officinalis) 2 mâni de plantă mărunţită se vor pune la 5 litri de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară în cada de baie unde se va sta timp de 30 minute. Se poate folosi şi la pielea capului în special cu pelin.

Grâuşor (Ranunculus ficaria) se pun 50 g de plantă la 5 litri de apă. Se fierbe timp de 5 minute, după care se strecoară în cadă unde se va sta timp de 30 minute.



Iarba fiarelor (Echium vulgare) se va pune o mână de plantă la 5 litri de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară direct în cada de baie unde se va sta 30 minute.

Nalbă (Althea officinalis) se poate folosi atât planta o mână de plantă pusă la 5 litri de apă clocotită apoi acoperit pentru 10 minute şi strecurat direct în cadă.

  1. b) Rădăcină mărunţită 50 de grame se va fierbe timp de 10 minute în 5 litri de apă apoi se va strecura direct în cada de baie unde se va sta timp de 30 de minute.

Pecetea lui Solomon (Poligonatum odoratum) se va pune 50 g de rădăcină la 5 litri de apă. Se va fierbe timp de 15 minute, după care se va strecura direct în cada de baie.

Pelin (Artemisia absinthum) se va pune 50 g de plantă cu flori la 5 litri de apă clocotită. Se acopere 10 minute şi se strecoară în cada de baie.

Sulfină (Melilotus albus) se va pune 50 g de plantă cu flori la 5 litri de apă clocotită. Se acopere 10 minute şi se strecoară în cada de baie.

Turiţă mare (Agrimonia eupatoria) se va pune o mână bună de plantă mărunţită la 5 litri de apă clocotită. Se acopere pentru 10 minute, după care se strecoară direct în cada de baie. Se stă de asemenea 30 minute.

Urzică (Urtica dioica) rădăcina 2 linguriţe mărunţite se pun la 250 ml apă şi se fierb timp de 10 minute. Se strecoară. Se fac spălături sau comprese locale de mai multe ori pe zi.

Veninariţă (Graţiola officinalis) o mână de plantă se va pune la 5 litri de apă clocotită. Se lasă acoperit timp de 15 minute, după care se strecoară direct în cadă unde se va sta timp de 30 minute.

Ventrilică (Chryzanthemum vulgare)  Se va folosi 50 g de plantă care se va pune la 5 litri de apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute, după care se va strecura direct în cada de baie unde se va sta timp de 30 minute.

  • -Se mai poate folosi de asemenea şi Propoderm (unguent cu propolis care se produce de Apicola) cu care se va unge în strat subţire de mai multe ori pe zi, după ce se degresează pielea cu un tampon de vată îmbibat în tincturi de plante sau în lipsă cel puţin cu alcool sanitar. Acesta înlocuind unguentele care se fac în casă şi care este foarte eficient, pentru că conţine propolis care este foarte util.

Trebuie însă menţionat că nu este suficient să se facă tratamentul până la vindecare ci se va continua o perioadă de încă 7 zile pentru a nu mai apare recidive.

 

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close