OSPAMOX Pulbere pentru suspensie orala este indicat pentru infectii ale tractului respirator, infectii intestinale, infectii ginecologice, infectii orl
Prospect Ospamox Suspensie Orala
Prospect Ospamox Pulbere Pentru Suspensie Orala 125mg/5 ml
O linguriţă dozatoare (5 ml) suspensie orala conţin 125 mg amoxicilină şi excipienţi: aromă de lămâie pulbere, aromă de caisă-piersică pulbere, acid citric anhidru, benzoat de sodiu (E 211), aspartam, talc, citrat trisodic anhidru, aromă de portocală pulbere, gumă guar, dioxid de siliciu.
Prospect Ospamox Pulbere Pentru Suspensie Orala 250 mg/5 ml
O linguriţă dozatoare (5 ml) suspensie orala conţin 125 mg amoxicilină şi excipienţi: aromă de lămâie pulbere, aromă de caisă-piersică pulbere, acid citric anhidru, benzoat de sodiu (E 211), aspartam, talc, citrat trisodic anhidru, aromă de portocală pulbere, gumă guar, dioxid de siliciu.
Grupa farmacoterapeutică: antiinfecţioase de uz sistemic, antibiotice de uz sistemic, antibiotice beta-lactamice, peniciline, peniciline cu spectru extins.
Indicaţii terapeutice Ospamox Pulbere pentru suspensie orala
Ospamox este indicat în tratamentul infecţiilor determinate de microorganisme sensibile la amoxicilină, cum sunt:
Infectii ale tractului respirator
– Infecţii ale tractului respirator superior şi infecţii ORL.
– Infecţii ale tractului respirator inferior, cum sunt bronşită acută şi cronică, pneumonie,
abcese pulmonare, tuse convulsivă (perioada de incubaţie şi stadiul incipient).
Infecţii ale tractului urinar
– Pielonefrită acută şi cronică, pielită, prostatită, epididimită.
– Cistită, uretrită, bacteriuria asimptomatică din timpul sarcinii.
Infecţii genitale masculine şi infecţii ginecologice
– Gonoree.
– Avort septic, anexită, endometrită.
Infecţii gastro-intestinale
– Febră tifoidă, paratifoidă, în special dacă este complicată cu septicemie (în asociere cu un
antibiotic aminoglicozidic); controlul purtătorilor de Salmonella.
– Shigeloză.
– Infecţii ale căilor biliare (colangită, colecistită).
Infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi
Leptospiroză
Listerioză acută şi latentă
Dacă tratamentul parenteral (de exemplu cu ampicilină) nu este necesar, Ospamox pulbere pentru suspensie orala este indicat şi în următoarele condiţii:
– tratamentul profilactic de scurtă durată (24 – 48 ore) al pacienţilor care vor suferi o intervenţie chirurgicală (de exemplu la nivelul cavităţii bucale);
– endocardită, de exemplu endocardită enterococică (Ospamox ca unic tratament sau în asociere cu un antibiotic aminoglicozidic);
– meningită bacteriană (în funcţie de rezultatele antibiogramei; în special la copii);
– septicemii determinate de microorganisme patogene sensibile la amoxicilină.
Infecţiile cauzate de microorganisme patogene cu sensibilitate dovedită la penicilina G trebuie, în mod preferenţial, tratate cu penicilina G.
Contraindicatii Ospamox pulbere pentru suspensie orala
– Hipersensibilitate cunoscută sau suspectată la amoxicilină, la peniciline sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.
– Datorită incidenţei crescute de reacţii adverse (erupţii cutanate), amoxicilina nu trebuie administrată la pacienţii cu mononucleoză sau cu leucemie limfocitară.
– Fenilcetonurie datorită conţinutului de aspartam (sursă de fenilalanină).
Precautii Ospamox pulbere pentru suspensie orala
Pacienţii trebuie atenţionaţi asupra posibilităţii apariţiei reacţiilor alergice şi trebuie sfătuiţi să le raporteze.
Dacă apar orice tip de reacţii alergice, inclusiv erupţie cutanată maculopapulară, tratamentul cu Ospamox trebuie întrerupt şi trebuie iniţiat tratamentul corespunzător cu adrenalină, antihistaminice şi corticosteroizi.
Aportul adecvat de lichide şi debitul urinar sunt esenţiale în timpul tratamentului pentru a scădea riscul apariţiei cristaluriei.
În timpul tratamentului de lungă durată trebuie acordată atenţie posibilei dezvoltări de microorganisme rezistente sau de fungi. Infecţiile secundare trebuie tratate adecvat.
Interactiuni Ospamox pulbere pentru suspensie orala cu alte medicamente
- Amoxicilina scade eliminarea renală a metotrexatului, crescând efectele şi toxicitatea
acestuia. - Administrarea concomitentă de alopurinol poate creşte riscul apariţiei erupţiilor cutanate.
Mecanismul este încă foarte puţin cunoscut.
Ca şi penicilina, amoxicilina acţionează doar asupra microorganismelor aflate în faza de multiplicare (mecanism bactericid) şi nu trebuie asociată cu antibiotice bacteriostatice cum sunt tetraciclina sau cloramfenicolul.
Asocierea cu alte antibiotice bactericide (de exemplu cefalosporine, aminoglicozide) poate fi utilă dacă este indicată de rezultatele antibiogramei.
- Administrarea concomitentă de probenecid (de exemplu 0,5 g de 4 ori pe zi; cu excepţia copiiilor cu vârsta sub 2 ani în cazul cărora probenecidul este contraindicat) determină concentraţii plasmatice crescute şi susţinute, prin scăderea eliminării renale. Probenecidul scade distribuţia şi difuziunea tisulară a Ospamox.
- Ca şi alte antibiotice, amoxicilina poate să scadă eficacitatea contraceptivelor orale.
- Administrarea concomitentă de antiacide scade absorbţia amoxicilinei.
- Testele neenzimatice de determinare a glucozuriei pot avea rezultate fals pozitive. Testarea urobilinogenului poate fi de asemenea afectată.
În timpul tratamentului de lungă durată cu doze mari de amoxicilină trebuie monitorizată funcţia hepatică, iar la pacienţii cu afectare renală preexistentă şi la cei care dezvoltă erupţii cutanate trebuie avute în vedere analiza urinii şi testele funcţionale renale.
Hemoleucograma trebuie monitorizată pentru a identifica reacţiile sistemului hematopoetic legate de anticorpi, precum şi anemia hemolitică.
Atenţionări speciale ale Ospamoxului suspensie orala
- Infecţiile severe ale tractului gastro-intestinal cu diaree persistentă sau vărsături nu trebuie tratate cu amoxicilină orala datorită riscului de absorbţie scăzută.
- O atenţie deosebită trebuie acordată pacienţilor cu diateze alergice, astm bronşic sau febră de fân.
- La pacienţii cu hipersensibilitate la cefalosporine trebuie avută în vedere posibilitatea apariţiei reacţiei de hipersensibilitate încrucişată.
- La pacienţii cu regim hiposodat strict trebuie avut în vedere conţinutul în sodiu al medicamentului.
- La pacienţii cu infecţii biliare (colecistită, colangită) antibioterapia trebuie completată cu tratament specific, cu excepţia formelor uşoare, fără colestază majoră; la aceşti pacienţi trebuie supravegheată funcţia hepatică, mai ales în condiţiile tratamentului prelungit şi/sau cu doze mari.
- Apariţia diareei severe şi persistente trebuie prompt suspectată de apariţia colitei pseudomembranoase determinată de antibiotice (diaree apoasă, cu mucus şi striuri de sânge, dureri abdominale difuze sau colicative, febră şi, ocazional, tenesme), care poate fi letală. În asemenea cazuri, tratamentul cu Ospamox trebuie întrerupt imediat şi trebuie instituit un tratament adecvat pentru agentul patogen (de exemplu vancomicină).
- Medicamentele antiperistaltice sunt contraindicate.
- La pacienţii care urmează tratament pentru gonoree şi care sunt suspectaţi de leziuni de sifilis primar, tratamentul trebuie precedat de o examinare a frotiului în câmp întunecat. Toţi ceilalţi pacienţi care sunt suspectaţi de un sifilis coexistent trebuie urmăriţi din punct de vedere serologic timp de cel puţin 4 luni.
Utilizarea Ospamox in timpul sarcinii şi alăptarii
Până în prezent, nu există date care să sugereze că Ospamox administrat în timpul sarcinii are efecte embriotoxice, teratogene sau mutagene. Prin urmare, dacă este necesar, Ospamox poate fi administrat în timpul sarcinii.
Amoxicilina se elimină în laptele matern în cantităţi mult inferioare dozei terapeutice. Prin urmare, alăptarea este posibilă în timpul tratamentului cu amoxicilină. Totuşi, în caz de apariţie la nou-născut a diareei, candidozei sau erupţiilor cutanate se recomandă fie întreruperea alăptării fie a tratamentului cu amoxicilină.
Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje in timpul utilizarii Ospamox
Ospamox nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Doze şi mod de administrare Ospamox pulbere pentru suspensie orala
Doza administrată depinde de sensibilitatea microorganismelor patogene, precum şi de locul infecţiei. În general, doza zilnică trebuie divizată în 2 (sau 3 – 4) prize.
Recomandări uzuale (medii) de dozaj pentru:
– copii: 30 – 60 mg amoxicilină/kg şi zi.
– adolescenţi şi adulţi:1,5 -2 g amoxicilină pe zi.
În caz de infecţii severe, dozele administrate trebuie crescute:
– copii: doza recomandată este de 100 mg amoxicilină/kg şi zi.
– adulţi: doza maximă recomandată este de 6 g amoxicilină pe zi.
Copii cu funcţie renală normală:
– copii cu vârsta sub 30 luni: doza uzuală este de 50 – 100 mg/kg şi zi, fracţionată în 3 prize (la 8 ore);
– copii cu vârsta peste 30 luni: doza uzuală este de 25 – 50 mg/kg şi zi, fracţionată în 3 prize (la 8 ore), fără a depăşi 3 g amoxicilină pe zi.
La adulţi, în infecţiile acute febrile ale tractului gastro-intestinal (febră tifoidă, paratifoidă) sau în infecţiile căilor biliare, precum şi în infecţiile ginecologice doza administrată este de 1,5 – 2 g amoxicilină de 3 ori pe zi sau 1 – 1,5 g amoxicilină de 4 ori pe zi. La copiii cu vârsta sub 10 ani se administrează jumătate din doza pentru adulţi, iar la cei cu vârsta sub 5 ani, un sfert din doza pentru adulţi.
Leptospiroză:
Adulţi: doza recomandată este de 500 – 750 mg amoxicilină de 4 ori pe zi, timp de 6 – 12 zile. La copiii cu vârsta sub 10 ani se administrează jumătate din doza pentru adulţi, iar la cei cu vârsta sub 5 ani, un sfert din doza pentru adulţi.
Purtători cronici de Salmonela:
Adulţi: doza recomandată este de 1,5 – 2 g amoxicilină de 3 ori pe zi, timp de 2 – 4
săptămâni. La copiii cu vârsta sub 10 ani se administrează jumătate din doza pentru adulţi, iar la cei cu vârsta sub 5 ani, un sfert din doza pentru adulţi.
Profilaxia endocarditei secundară extracţiilor dentare:
La adulţi se administrează o doză de 3 g amoxicilină cu o oră înaintea extracţiei dentare; dacă este necesar, doza se poate repeta după 6 ore. La copiii cu vârsta sub 10 ani se administrează jumătate din doza pentru adulţi, iar la cei cu vârsta sub 5 ani, un sfert din doza pentru adulţi.
Tratamentul trebuie continuat încă 2 – 5 zile după dispariţia simptomelor.
Pentru profilaxia complicaţiilor, infecţiile streptococice trebuie tratate timp de cel puţin 10 zile (recomandări OMS).
Pacienţi cu insuficientă renală
Doza se ajustează în funcţie de clearance-ul creatininei.
Clearance-ul creatininei |
Doza | Intervalul dintre doze |
>30 ml/min | doza uzuală | normal |
10 – 30 ml/min | L din doza uzuală | 12 ore |
<10 ml/min | L din doza uzuală | 24 ore |
La pacienţii anurici nu se administrează o doză mai mare de 2 g amoxicilină pe zi. La pacienţii dializaţi se administrează L din doza uzuală, după fiecare şedinţă de dializă.
Ospamox se administrează pe cale orala, cu ajutorul unei cantităţi mari de lichid.
Reactii adverse ale OSPAMOX Pulbere pentru suspensie orala
Reacţiile adverse ocazionale şi tranzitorii sunt în majoritate gastro-intestinale (greaţă şi diaree). Totuşi, datorită absorbţiei bune a amoxicilinei, acestea sunt în general mai rare decât cele apărute în timpul tratamentului cu ampicilină. La pacienţii la care apare diaree în timpul tratamentului, trebuie suspectată colita pseudomembranoasă (vezi Atenţionări şi precauţii).
Rareori, pot să apară reacţii de hipersensibilitate cum sunt erupţii urticariene, febră, dureri articulare, eritem multiform, dermatită exfoliativă, edem angioneurotic, precum şi afectare hematologică, de exemplu anemie hemolitică, trombocitopenie, agranulocitoză, leucopenie şi eozinofilie. De obicei, aceste tulburări au o evoluţie uşoară şi, în general, se remit în câteva zile.
Asemănător celorlalte peniciline, Ospamox poate determina foarte rar reacţii sistemice severe (şoc anafilactic).
În câteva cazuri s-a descris apariţia dermatitei exfoliative şi a eritemului multiform.
Asemănător altor peniciline, amoxicilina poate determina cefalee, oboseală, glosită, stomatită sau nefrită interstiţială. Pacienţii aflaţi în tratament pentru febră tifoidă, leptospiroză sau sifilis pot dezvolta reacţia Jarisch-Herxheimer secundară lizei bacteriene.
Asemănător altor peniciline care determină concentraţii plasmatice crescute, pacienţii cu epilepsie sau meningită şi cu funcţie renală scăzută au un risc crescut de a dezvolta manifestări neurotoxice (crize epileptice).
Ocazional, au fost descrise concentraţii plasmatice uşor crescute ale transaminazelor (ALAT şi ASAT).
Supradozaj cu Ospamox
Simptome
Simptomele supradozajului corespund în mare parte profilului reacţiilor adverse; de asemenea, sunt posibile manifestări renale (cristalurie) şi tulburări ale echilibrului hidroelectrolitic.
Tratament
Nu există un antidot specific. Tratamentul constă în hemodializă, lavaj gastric sau măsuri simptomatice acordând o atenţie deosebită echilibrului hidroelectrolitic.
Păstrare
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
Suspensia constituită poate fi păstrată maxim 14 zile la temperaturi sub 25oC, în ambalajul
original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
Prezentare
Ospamox 125 mg/5 ml
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 5,1 g pulbere pentru 60 ml suspensie orala şi o linguriţă dozatoare.
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 8,5 g pulbere pentru 100 ml suspensie orala şi o linguriţă dozatoare.
Ospamox 250 mg/5 ml
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 6,6 g pulbere pentru 60 ml suspensie orala şi o linguriţă dozatoare.
Cutie cu un flacon din sticlă brună a 11 g pulbere pentru 100 ml suspensie orala şi o linguriţă dozatoare.
Am fost ieri la medicul de familie al copilului pt ca imi facuse 37.7, stiu nu e temp mare dar el avea de obicei mult mai jos si acum 2 zile i-am dat sa suga san si imediat la 1-2 ore ma simteam rau, exact k la gripa, ma dureau: capul,urechile,gatul, durere in tot corpul,moleseala si temp. Asa ca l-am supravegheat si pe el sa vad . Dr de familie mi-a zis ca are “putin rosu in gat, s-ar putea un inceput de raceala”. Mi-a dat un siropel cu penicilina V! Farmacista m-a intrebat daca au testat copilul (2 luni-varsta) si i-am zis ca nu, m-am intors sa imi prescrie alt medicament si mi-a zis”aaa da, nu l-am testat!” asa ca mi-a prescris :Ospamox 1 lingurita la 12 ore. Intrebarea mea este l-a mai folosit cineva? Cum i-ati administrat acest siropel? Este foarte cleios si mi-l scuipa, asa ca ma chinui si ii dau cu pipeta pan la ultima picatura. Imi este teama sa nu inceapa raceala,sa ia forme serioase tocmai in weekend. Oare intru eu prea repede in panica? Sa merg cu el si la un specialist? A aa si inca ceva, in cazul in care face febra mare si ii dau in continuare acest sirop ii pot da si Eferalgan-supozitoare? Am intrebat dr de familie si mi-a zis ca daca ii dau acest sirop nu are rost supozitorul, dar sincer:nu prea mai am incredere in el.
Eu i-am dat lui Ilie al meu ospamox(2,5ml la 12 ore) cand avea 5 luni era tot asa cu “putin rosu in gat”. Vreau sa iti spun ca e foarte bun si eficient, dar pe langa el i-am mai dat si panadol (2,5ml de 3 ori pe zi ) …in trei zile dupa acest tratament nu a mai avut nimic.
Compozitie: Ospamox 125 mg/5 ml: 5 ml (o lingurita de masura) contin: Amoxicilina 125 mg; Benzonat de sodiu 25 mg; Zaharina sodica 3,3 mg; Zaharoza, aprox. 1,2 mg. Ospamox 250 mg/5 ml: 5 ml (o lingu-rita de masura) contin: Amoxicilina 250 mg; Benzonat de sodiu 25 mg; Zaharina sodica 3,3 mg; Zaharoza, aprox. 1,6 g. Ospamox 375 mg/5 ml: 5 ml (o lingurita de masura) contin: Amoxicilina 375 mg; Benzonat de sodiu 25 mg; Zaharina sodica 3,3 mg; Zaharoza, aprox. 2,0 g. Ospamox 250 mg: 1 capsula contine: Amoxicilina 250 mg. Ospamox 500 mg: 1 capsula contine: Amoxicilina 500 mg. Ospamox 500 mg: 1 tableta contine: Amoxicilina 500 mg. Ospamox 1000 mg: 1 tableta contine: Amoxicilina 1000 mg.
Proprietati: Amoxicilina este o penicilina cu spectru larg si actiune rapida. Ca si alte peniciline, amoxicilina actioneaza ca inhibitor al sintezei peretelui celular al agentilor patogeni. Amoxicilina are un spectru larg de actiune care cuprinde atat germeni gramnegativi cat si grampozitivi. Intre gramnegativi, sensibili la amoxicilina sunt inclusi. Escherichia coli, Proteus mirabilis, Salmonellae, Shigellae, Campilobacter, Haemophilus influenzae, Bordetella pertussis cat si Leptospira si Chlamidia. Alti germeni sensibili la amoxicilina sunt cei cuprinsi in spectrul penicilinei G, de ex. streptococii din grupele A, B, C, G, H, L si M, Streptococcus pneumoniae, streptococii neproducatori de penicilinaza, Neisseria, Erysipelothrix thusiopathiae, corynebacteria, Bacillus anthracis, actinomycetes, streptobacili, Spirillum minus, Pasteurella multocida, Listeria si spirochete ca Leptospira, Treponema, Borrelia si altele, cat si numeroase organisme anaerobe incluzand peptococci, clostridii, fusobacterii, etc.
Farmacocinetica: Absorbtia amoxicilinei este neafectata de ingestia de alimente. Medicamentul este absorbit aproape in intregime in intestinul subtire. NIvelul maxim in ser este atins la 1-2 ore dupa ingestie. Medicamentul difuzeaza imediat in tesuturi si fluide, inclusiv in sputa si secretii bronhiale purulente. La pacientii cu functii hepatice intacte se ating concentratii biliare inalte. Eliminarea are loc in principal pe caile renale. Timpul de injumatatire prin eliminare este de 1-2 ore. Mai mult de jumatate din doza orala este eliminata prin urina sub forma terapeutica activa.
Indicatii: Infectii provocate de germeni sensibili la amoxicilina. Infectii ale tractului respirator: (in particular cele provocate de Haemophilus influezae). Infectii si infectii mixte ale tractului respirator superior cat si ale urechii, nasului si gatului (ex. sinuzita, otita medie). Infectii ale tractului respirator inferior ca: bronsita acuta si cronica, pneumonie, pertussis. Infectii ale tractului urogenital: Forme acute si cronice de pielonefrita, pielita, cistita uretrita, prostatita, etc. Gonoree. Infectii ginecologice: (ex. infectii postabortum, anexita, endometrita, etc. Infectii ale tractului grastrointestinal: diaree provocata de bacterii ca Salmonelae, Shigellae, (febra tifoida, paratifoida, etc.), infectii ale sistemului biliar (colangiolite, colangite, colecistite). Infectii ale pielii si tesuturilor moi: Leptospiroze: Listerioze acute si latente: Ospamoxul mai este activ si in urmatoarele boli (in masura in care nu este indicat un tratament parenteral, de ex. cu ampicilina): Tratamentul preventiv de scurta durata (24-48 de ore) in interventii de mica chirurgie (ex. cavitatea bucala). Endocardite (ex. de origine enterococica), in combinatie cu un aminoglicozid. Meningita bacteriana. Septicemie provocata de patogeni sensibili la amoxicilina. In cazul sensibilitatii cunoscute a germenului la penicilina G, se va prefera aceasta.
Mod de intrebuintare: Se va lua medicamentul cu multa apa.
Posologie: Dozele sunt in functie de sensibilitatea germenilor si de locul infectiei. In general este recomandabil sa se imparta doza zilnica in 2 (3-4) prize. Dozele pentru copii, calculate pe baza indicatiilor, kg corp, nu trebuie sa depaseasca dozele maxime indicate pentru adulti. Posologie medie pentru: Copii: 30-60 mg/kg corp/zi. Adolescenti si adulti: 1500-2000 mg/zi. Indicatii speciale: Copii: 1 an: 2×1 lingurita – masura pe zi: 125 mg/5 ml; 1-6 ani: 2×1 1/2 lingurite – masura pe zi: 250 mg/ 5 ml; 6-10 ani: 2×1 1/2 lingurite – masura pe zi: 375 mg/ 5 ml; 10-14 ani: 2×1 comprimate pe zi: 500 mg. Adolescenti: 2×1 comprimate pe zi: 750 mg. Adultii: 2×1 comprimate pe zi 1000 mg. In locul granulelor pentru suspensie orala de 250 mg/375 mg se pot folosi capsulele corespunzatoare, si in locul comprimatelor de 500 mg, capsule de 500 mg. Activitatea puternica si buna resorbtie a Ospamox permit de asemenea tratarea infectiilor grave pe cale orala. In infectii severe doza zilnica se va creste: Copii: 100 mg/Kg corp/zi. Adulti: pana la 6000 mg zilnic. Doze de 200 mg/kg corp/zi la copii si de 8000 mg pe zi la adulti au fost bine tolerate. Pentru infectii acute, febrile ale tractului gastrointestinal (febra tifoida, paratifos) si ale tractului biliar cat si in infectii ginecologice adulti vor primi doze de 3×1500-2000 mg/zi sau 4×1000-1500 mg/zi. Leptospiroze: Adultii: 4×500-750 mg/zi (6-12 zile). Purtatori cronici de Salmonella: Adulti: 3×1500-2000 mg/zi (2-4 saptamani). Prevenirea endocarditei dupa extractii dentare: Adultii primesc 3000-4000 mg, o ora inaintea interventiei si la 8-9 ore dupa interventie, daca este cazul. Copiii primesc jumatate din aceasta doza. Tratamentul trebuie continuat 2-5 zile de la disparitia simptomelor pentru prevenirea sechelelor. Infectiile cu streptococi se vor trata cel putin 10 zile (recomandare OMS). Doze pentru pacienti cu excretie redusa: La pacientii cu functii renale reduse sau creatinina plasmatica peste 4 mg (clearance de creatinina sub 30 ml/min.) cat si la prematuri si nou-nascuti, dozarea medicamentului si/sau intervale de administrare, se vor adapta la gradul de eliminare renala. Daca clearance-ul de creatinina este intre 15 si 40 ml/min, amoxicilina trebuie administrata la intervale de aproximativ 12 ore. Pacientilor cu anurie nu li se va administra mai mult de 2 000 mg in 24 ore. Infectiile tractului urinar necesita doze normale.
Contraindicatii: Hipersensibilitate cunoscuta sau banuita la penicilina. La pacientii sensibili la cefalosporine, atentia trebuie indreptata catre eventuale cross-alergii. Amoxicilina nu se va administra la pacientii cu mononucleoza infectioasa (febra glandulara Pfeiffer) sau leucemie limfatica, deoarece reactiile tind sa devina si mai frecvente. Infectiile gastrointestinale grave cu diaree si voma persistenta nu se vor trata cu amoxicilina orala, datorita riscului de malabsorbtie. Infectiile dermato-venerice nu se vor trata cu amoxicilina orala. O atentie speciala se va acorda pacientilor cu diateza algerica si astm bronsic.
Sarcina si alaptare: Nu exista dovada unui efect embriotoxic, teratogen sau mutagen al medicamentului in timpul sarcinii sau alaptarii; este cunoscuta trecerea penicilinei in laptele de matern.
Efecte secundare: Cele mai obisnuite efecte secundare ce pot aparea in timpul administrarii de amoxicilina, simptomele grastrointestinale (greturi, varsaturi), sunt mult mai rare decat la ampicilina, datorita bunei absorbtii a amoxicilinei. S-au observat rar reactii de hipersensibilitate ca: urticarie, febra, dureri in incheieturi, eriteme multiforme, edeme angioneurotice, probleme hematologice (trombocitopenie, agranulocitoza, leucopenie, eozinofilie). Acestea au de obicei o evolutie blanda si dispar in cateva zile. Ca si penicilinele, Ospamoxul poate cauza, in mod exceptional, soc anafilactic. Au fost descrise, la cateva cazuri, dermatite exfoliative si eriteme multiforme. Ca si penicilinele, amoxicilina poate produce dureri de cap, oboseala, glosite, stomatite, febra, dureri in incheieturi, edem angioneurotic sau nefrita interstitiala. Pacientii tratati pentru febra tifoida, leptospiroza sau sifilis pot dezvolta o reactie Jarisch-Herxheimer, secundara la bacterioliza. Pacientii cu epilepsie sau meningita si insuficienta renala, prezinta un risc inalt de manifestari neurotoxice. Au fost observate cresteri ocazionale minore ale GOT si GPT.
Interactiuni: Datorita actiunii sale asupra proliferii microorganismelor, amoxicilina nu trebuie combinata cu antibiotice cu efect bacteriostatic (ex. tetraciclina, cloramfenicol). Asocierea cu alte antibiotice (cefalosporine, aminoglicozide), se va face numai in cazul in care este de asteptat o actiune sinergica sau cel putin aditiva. In cazul administrarii concomitente, probenecidul (ex. 4×0,5 g pe cale orala; contraindicat la copii sub 2 ani) poate conduce la niveluri plasmatice inalte si sustinute de amoxicilina reducand eliminarea renala. Ca rezultate, probenecidul poate reduce distribuirea si difuzia Ospamoxului in tesuturi. Pacientii carora li se administreaza simultan alopurinol prezinta un risc mai accentuat de aparitie al eruptiilor. In cazuri rare, amoxicilina, ca si alte antibiotice, poate reduce eficienta anticonceptionalelor orale. Luarea simultana de antiacide, poate reduce absorbtia amoxicilinei. Dozarea glicozuriei este fals pozitivata; la fel dozarea urobiligenului.
Incompatibilitati: Nu se cunosc.
Atentionari speciale si precautii la utilizare: La pacientii care prezinta reactii algerice, tratamentul se va opri si se va institui un tratament cu epinefrina, antihistaminice si corticosteroizi. Antibioticele singure nu sunt potrivite in tratarea colangitei sau colecistitei, in afara cazurilor blande fara colestaza majora. La eczeme maculopapulare, tratamentul se continua numai in caz de indicatie vitala, iar pacientul va fi monitorizat cu multa grija. In caz de tratament prelungit cu doze mai este recomandabil un control complet si diferentiat hematologic si al functiilor hepatice si renale; de asemenea se va supraveghea aparitia de germeni si ciuperci rezistente. Infectiile secundare se vor trata ca de obicei. Aparitia diareei severe si persistente poate sugera o enterocolita mucomembranoasa (diaree, muco-hemoragii, dureri abdominale difuze, colici abdominali, febra), putand pune in dubiu pronosticul vital. In astfel de cazuri se opreste imediat tratamentul cu Ospamox si se instituie un tratament adecvat germenului pus in evidenta (de exemplu vancomicina pe cale orala). Preparatele antiperistaltice sunt contraindicate. La pacientii cu gonoree care sunt suspectati de sifilis primar, tratamentul va fi precedat de o examinare microscopica in camp intunecat. Toti pacientii suspectati de sifilis vor fi urmariti serologic timp de 4 saptamani. Nota pentru diabetici: Trebuie avut in vedere continutul in zahar (vezi “Compozitie”).
Stabilitate: In conditiile adecvate de pastrare Ospamoxul ramane stabil pana la data de expirare indicata pe ambalaj.
Conservare: Se va pastra la loc intunecat si uscat la o temperatura sub 25 grade Celsius.
Forma de prezentare: Ospamox 125 mg/250 mg/375 mg/5 ml granule; Flacon pentru 60 ml suspensie orala, ambalaj clinic; Ospamox 250 mg/ 500 mg capsule: cutie cu 12 capsule, ambalaj clinic; Ospamox: 500 mg/ 1000 mg comprimate filmate: cutie cu 12 comprimate, ambalaj clinic. Prepararea si stabilitatea suspensiei: Se umple flaconul pana la jumatate cu apa de baut, se agita puternic, si se umple pana la semn. Se agita bine inainte de folosire. Pastrata la o temperatura sub 25 grade Celsius, suspensia este stabila 14 zile.
Multa sanatate !
Da…aici e prospectul si voi mai postati un prospect…:) Nu-i bai numai sa-ti fie de invatatura de minte.
Parerea mea e sa iti gasesti un dr. pediatru bun. Cu asa un dr. cum ai tu-nu vreau sa intru in amanunte- si avand in vedere ca si tu esti la inceput in meseria de mamaci nu stii mai nimic , trebuie sa poti avea incredere in medicul la care duci un copil asa de mic.
Si iti garantez ca toate nelinistile tale se vor rezolva.
P.S. Nu cred ca ara cazul sa ia copilul antibiotic, orice dr. normal la minte nu considera 37.7 temperatura.