Prospect Septolete Plus- Antiseptic- Dureri in gat si gura

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Prospect Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie 5 mg/1 mg pastile

Benzocaină/clorură de cetilpiridiniu

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.



  • Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

  • Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.

  • Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se îmbunătăţesc în primele 3 zile de tratament

  • Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului

  1. CE ESTE SEPTOLETE PLUS CU AROMĂ DE MIERE ŞI LĂMÂIE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

    Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie pastile prezintă proprietăţi anestezice şi antimicrobiene locale. Astfel, pastilele dezinfectează gura şi gâtul şi ameliorează durerea de la acest nivel.

    Pastilele conţin ca antiseptic clorura de cetilpiridiniu, care distruge multe bacterii şi fungi şi de asemenea, inhibă într-un anumit grad şi dezvoltarea viruşilor. În acest mod, reduce inflamaţiile de la nivelul gurii şi gâtului şi, mai mult, previne apariţia unor inflamaţii bacteriene mai severe. Datorită hidrosolubilităţii şi proprietăţii de scădere a tensiunii superficiale, clorura de cetilpiridiniu pătrunde în zonele mai greu accesibile ale mucoasei bucale şi inhibă multiplicarea bacteriilor.

    Benzocaina este un anestezic local care diminuă durerea la înghiţire, care însoţeşte frecvent infecţiile şi inflamaţiile gurii şi gâtului.

    Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie pastile conţine poliolii maltitol şi manitol. Aceştia nu conţin zahăr, necesar pentru multiplicarea bacteriilor. Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie pastile poate fi utilizat de către pacienţii cu diabet zaharat, nu determină carii dentare, iar efectul antiseptic este mai bun într-un mediu fără zahăr.

    Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie pastile este recomandat pentru ameliorarea durerii şi dezinfecţie la nivelul gâtului şi cavităţii gurii:

    • infecţii uşoare (faringite, laringite, în faze iniţiale ale anginei (durere severă în gât));

    • inflamaţie a gingiilor şi mucoasei gurii (gingivite, stomatite)

    • adjuvant în răceală şi gripă.

  2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI SEPTOLETE PLUS CU AROMĂ DE MIERE ŞI LĂMÂIE

    Nu utilizaţi Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie

    • dacă sunteţi hipersensibil (alergic) la benzocaină, clorură de cetilpiridiniu sau oricare dintre celelalte componente ale Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie.

      Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie

    • dacă aveţi leziuni deschise în gură, deoarece clorura de cetilpiridiniu încetineşte vindecarea rănilor.

    • în infecţiile severe însoţite de febră mare, durere de cap şi vărsături, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră, în special dacă simptomele nu se ameliorează într-un interval de 3 zile.

    • dacă aveţi diabet zaharat, trebuie să ştiţi că fiecare pastilă conţine 1 g de maltitol. Datorită hidrolizei şi absorbţiei lente din tractul gastro-intestinal, maltitolul prezintă un efect minim asupra valorilor zahărului din sînge.

    Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie, pastile, nu este recomandat la copii cu vârsta sub 6 ani. Nu se recomandă utilizarea unor doze mai mari decât cele prescrise.

    Utilizarea altor medicamente

    Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.

    Nu se cunoaşte dacă Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie, pastile, influenţează efectele altor medicamente.

    Utilizarea Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie împreună cu alimente şi băuturi

    Nu utilizaţi Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie imediat înainte de masă sau împreună cu lapte.

    Sarcina şi alăptarea

    Adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a utiliza orice medicament. Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie nu se recomandă în timpul sarcinii şi alăptării, deoarece datele privind siguranţa administrării sunt limitate.

    Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

    Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie, pastile, nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

    Informaţii importante privind unele componente ale Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie conţine maltitol şi maltitol lichid. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

  3. CUM SĂ UTILIZAŢI SEPTOLETE PLUS CU AROMĂ DE MIERE ŞI LĂMÂIE

    Utilizaţi întotdeauna Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

    Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani

    Doza recomandată este de 1 până la 8 pastile pe zi. Se recomandă dizolvarea pastilei în cavitatea bucală, la interval de 2-3 ore.

    Copii cu vârsta cuprinsă între 6 si 12 ani

    Doza recomandată este de 1 până la 4 pastile pe zi. Se recomandă dizolvarea pastilei în cavitatea bucală, la interval de 4 ore.

    Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie pastile nu se recomandă pentru administrare la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece nu sunt date suficiente privind eficacitatea şi siguranţa administrării.

    Dacă aţi utilizat mai mult Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie decât trebuie

    Datorită concentraţiei scăzute în substanţe active din fiecare pastilă, riscul supradozajului este minim. Dacă utilizaţi mai multe pastile, pot să apară tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături şi diaree. La apariţia acestor reacţii, trebuie să întrerupeţi utilizarea pastilelor, să beţi multă apă sau lapte şi să-l anunţaţi pe medical dumneavoastră sau pe farmacist.

    Dacă uitaţi să utilizaţi Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie

    Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

    Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

    Ca toate medicamentele, Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

    Reacţiile adverse sunt clasificate după următoarele frecvenţe:

    Foarte frecvente:

    care afectează mai mult de 1 pacient din 10

    Frecvente:

    care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi

    Mai puţin frecvente:

    care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi

    Rare:

    care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi

    Foarte rare:

    afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi

    Cu frecvenţă necunoscută

    care nu poate fi estimată din datele disponibile

    Reacţii adverse rare

    • manifestări digestive.

      Reacţii adverse foarte rare

    • reacţii de hipersensibilitate.

      Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

  5. CUM SE PĂSTREAZĂ SEPTOLETE PLUS CU AROMĂ DE MIERE ŞI LĂMÂIE

    A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

    A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original, protejat de lumină şi de umiditate.

    Nu utilizaţi Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

    Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

  6. INFORMAŢII SUPLIMENTARE

Ce conţine Septolete plus cu aromă de miere şi lamaie

  • Substanţele active sunt benzocaină şi clorură de cetilpiridiniu. Fiecare pastilă conţine benzocaină 5 mg şi clorură de cetilpiridiniu 1 mg.

Celelalte componente sunt: aromă de lamâie (aromă naturală de lămâie, maltodextrină, gumă acacia (E 414)), levomentol, aromă de miere (metilfenilacetat, etilfenilacetat, fenetil-fenetil fenilacetat, fenetil alcool, fenilacetaldehidă, miere, propilenglicol (E 1520)), ulei esenţial de mentă, manitol, maltitol lichid, dioxid de siliciu coloidal anhidru, dioxid de titan (E 171), stearat de magneziu, galben de chinolină (E 104), colorant Caramel (E 150a), Roşu Allura AC (E 129), povidonă, ulei de ricin, glicerol (E 422), capol 600 Pharma ceara farmaceutică (ceară albă de albine (E 901), ceară carnauba (E 903), shelac (E 904).

Cum arată Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie şi conţinutul ambalajului

Septolete plus cu aromă de miere şi lămâie se prezintă sub formă de pastile rotunde, biconvexe, de culoare galben închis.





Medicamentul este disponibil în cutii a 18 pastile.



Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Krka, d.d., Novo mesto

Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia



Acest prospect Septolete a fost aprobat în Februarie 2012

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close