Prospect Trombostop

 Prospect : Informatii pentru utilizator

TROMBOSTOP Prospect 2mg

Comprimate

Compoziţie

trombostop prospect
trombostop prospect

Un comprimat conţine acenocumarol 2mg şi excipienţi: stearat de magneziu, lactoză monohidrat (a), lactoză anhidră (p), celuloză microcristalină tip PH102, dioxid de siliciu coloidal.

Grupa farmacoterapeutică: anticoagulante, antitrombotice, antagonişti ai vitaminei K.

Indicaţii terapeutice Trombostop 2mg este indicat în:

– profilaxia bolii tromboembolice;

– continuarea heparinoterapiei în tratamentul curativ şi profilactic al bolii tromboembolice.

Contraindicaţii

Hipersensibilitate la acenocumarol, la derivaţi cumarinici sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.

Diateze hemoragice.

Leziuni organice susceptibile la sângerare.

La mai puţin de trei zile după intervenţii chirurgicale.

Intervenţii neurochirurgicale sau oculare recente.

Insuficienţă hepatică severă.

Insuficienţă renală severă.

Ulcer gastro-duodenal recent sau în evoluţie, varice esofagiene.

Hipertensiune arterială (HTA) malignă sau tensiune arterială sistolică >200mm Hg.

Accident vascular cerebral (AVC) hemoragie.

Precauţii

Datorită instalării lente a efectului terapeutic, anticoagulantele orale nu pot fi utilizate ca tratament de atac.

Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului cu anticoagulante cumarinice.

în timpul tratamentului cu acenocumarol trebuie evitate injecţiile intramusculare datorită riscului de hematom. Injectarea subcutanată şi intravenoasă nu expune la acest tip de complicaţii.

Interacţiuni

Asocieri contraindicate: acid acetilsalicilic în doze mari, miconazol (potenţează efectul anticoagulantelor), fenilbutazonă şi antiinflamatoare pirazolice.

Asocieri care necesită precauţii: acid acetilsalicilic în doze mici, antiinflamatoare nesteroidiene, citotoxice, cloramfenicol (scade metabolizarea hepatică a anticoagulantelor cumarinice), colestiramină, diflunisal, heparine, inhibitori de HMG CoA-reductază, paroxetină, pentoxifilină, raloxifen, sucralfat, sulfametoxazol, tamoxifen, ticlopidină, vitamină E.

Alte medicamente care influenţează metabolizarea anticoagulantelor cumarinice: alopurinol, aminoglutetimidă, amiodaronă, anabolizante steroidiene, carbamazepină, cimetidină, cisapridă, corticosteroizi, fenitoină, fibraţi, fluconazol, fluorochinolone, hormoni tiroidieni, inductori enzimatici (barbiturice, griseofulvină, fenobarbital, primidonă, rifampicină), nitro-5-imidazoli, propafenonă.

Asocieri care trebuie avute în vedere: alcool etilic, clorpropamidă, tolbutamidă, trombolitice.

Se recomandă evitarea utilizării concomitente de alimente bogate în vitamina K.

 Atenţionări speciale

La bolnavii cu insuficienţă renală sau hepatică dozele trebuie ajustate individual, în caz de intervenţii chirurgicale sau extracţii dentare dozele se ajustează individual.

în caz de deficit congenital de proteină S sau C, administrarea anticoagulantelor orale trebuie făcută sub încărcare heparinică, iar în caz de deficit marcat de proteină C (<20%), se perfuzează concentrat de proteină C.

Se recomandă supraveghere medicală atentă în cazul anumitor condiţii patologice care scad legarea acenocumarolului de proteinele plasmatice (de exemplu tireotoxicoză, tumori, afecţiuni renale, infecţii şi inflamaţii), precum şi la pacienţii vârstnici.

Datorită conţinutului de lactoză, acest medicament nu este recomandat pacienţilor cu galactozemie congenitală, sindrom de malabsorbţie a glucozei şi galactozei, deficit de lactază.

Sarcina şi alăptarea

Acenocumarolul nu se administrează în timpul sarcinii. 4% dintre feţii ai căror mame au fost tratate cu acenocumarol în primul trimestru de sarcină au prezentat malformaţii congenitale. Există riscul pierderii embrionare şi fetale.

Acenocumarolul se excretă în laptele matern, de aceea, în timpul tratamentului se recomandă întreruperea alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Acenocumarolul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare

Dozele sunt strict individualizate. De regulă, în prima şi a doua zi de tratament se administrează 2 comprimate Trombostop 2mg (4mg acenocumarol); din ziua 3, sub control hematologic, se va stabili doza terapeutică, care este cuprinsă obişnuit între 1 -8mg acenocumarol pe zi. Se recomandă determinarea următorilor parametrii hematologici: timpul Quick (pentru valoarea protrombinei) şi I.N.R (International Normalised Ratio):

INR=(TQuick al pacientului/T Quick al martorului)lsl

ISI (Index Internaţional de Sensibilitate) este o caracteristică a tromboplastmei utilizate. Se determină prin raportarea la o tromboplastină de referinţă internaţională, considerată etalon.

A-ISI este aproape 1;

B-ISI este aproape 2.

în primele două săptămâni de tratament, prima determinare a parametrilor hematologici se efectuează la 12 ore de la administrare, apoi la 24 ore, ulterior la intervale de 3 zile; după primele două săptămâni se efectuează determinări lunare.

 

Indicaţii

INR

Valori ale protrombinei %

A

B

Profilaxia primară a trombozelor venoase (intervenţii chirurgicale cu risc trombotic mare)

2-3

25-35

35-45

Tratamentul trombozelor venoase şi emboliilor pulmonare

2-3

25-35

35-45

Tratamentul profilactic al emboliilor sistemice (în caz de proteze valvulare biologice, fibrilaţie atrială, infarct miocardic acut, valvulopatii)

2-3

25-35

35-45

Proteze valvulare mecanice

3-4,5

15-25

25-35

Embolii sistemice recidivante

3-4,5

15-25

25-35

 

Reacţii adverse

în general, acenocumarolul este bine tolerat. în timpul tratamentului pot să apară fenomene hemoragice, dar în măsură mai mică decât după administrarea altor derivaţi cumarinici. Aceste fenomene hemoragice dispar rapid la scăderea dozei sau întreruperea tratamentului cu acenocumarol, efectuarea de transfuzii cu sânge proaspăt şl mai ales, la administrarea de vitamină Kv Reacţiile adverse raportate sunt:

– manifestări hemoragice de gravitate variabilă care pot fi un semnal de alarmă al unui supradozaj, o complicaţie iatrogenă sau care pot releva o leziune organică;

– erupţii cutanate alergice (urticarie, prurit) reversibile la întreruperea imediată a tratamentului;

-tulburări gastro-intestinale.

Foarte rar, s-au raportat:

– creşterea transaminazelor, chiar hepatită;

– vasculită, alopecie reversibilă;

– necroză cutanată hemoragică la pacienţii cu deficit congenital de proteină C sau a cofactorului acesteia, proteina S.

 Supradozaj                                                                   

Supradozajul se poate produce mai frecvent în cazul utilizării prelungite de doze zilnice care depăşesc dozele terapeutice.

Debutul şi severitatea simptomelor sunt dependente de sensibilitatea individuală la anticoagulante orale, mărimea supradozajului şi durata tratamentului.

în caz de supradozaj, hemoragia este manifestarea principală, care poate să apară în 1-5 zile după administrare. Se pot produce epistaxis, hematemeză, hemoptizie, hemoragii gastro-intestinale, sângerări vaginale, hematurie (însoţită de colică renală), hemoragii cutanate, sângerări gingivale, hemartroză. Alte manifestări includ: tahicardie, hipotensiune arterială, tulburări circulatorii periferice datorate hipovolemiei, greaţă, vărsături, diaree şi dureri abdominale.

Analizele de laborator vor evidenţia valori foarte mici ale timpului Quick (sau valori mari ale INR), prelungirea pronunţată a timpului de

Pentru pacienţii care nu au utilizat anterior anticoagulante orale, nu sunt în comă, nu prezintă convulsii şi semne de sângerare, în decurs de o oră de la ingestie absorbţia anticoagulantului poate fi scăzută prin provocarea de vărsături şi lavaj gastric (trebuie menţionat că lavajul gastric poate determina sângerare). Aceste măsuri pot fi urmate de administrare de cărbune activat. La pacienţii trataţi anterior cu anticoagulante orale, nu trebuie provocate vărsături. De asemenea, trebuie avut în vedere că înlăturarea efectului anticoagulant mediată prin administrarea de vitamina K poate fi periculoasă la pacienţii care necesită anticoagulare permanentă, cum sunt cei cu proteze valvulare. Colestiramina poate creşte marcat eliminarea medicamentului prin inhibarea circuitului enterohepatic.

Frecvent, scăderea tranzitorie a dozei de acenocumarol este suficientă pentru a controla sângerările uşoare.

Vitamina K, (fitomenadiona) poate antagoniza efectul acenocumarolului m decurs de 3-5 ore. In caz de hemoragii moderate trebuie administrate oral 2-5mg vitamină K; în caz de hemoragii severe trebuie injectate intravenos foarte lent (<1 mg/minut) 5-1 Omg vitamină K.

Doze suplimentare (până la doze zilnice maxime de 40mg) de vitamină K, trebuie administrate la intervale de 4 ore. Vitamina K, nu trebuie administrată prin injectare intramusculară.

Doze de vitamină Kt>5mg pot determina rezistenţă la tratamentul anticoagulant ulterior pentru mai multe zile. Dacă este necesar tratament anticoagulant, se poate utiliza temporar heparină iar terapia anticoagulantă orală trebuie administrată concomitent. Heparinoterapia trebuie întreruptă imediat ce s-a obţinutefectul terapeutic.

în caz de hemoragii potenţial letale se pot administra perfuzii intravenoase de plasmă proaspăt congelată sau de sânge integral.

Păstrare

Anu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Anu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

Autorizaţie de punere de piaţă nr:

5791/2005/01

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

Terapia SA

Voteaza si comenteaza cum ti-a folosit, sa stie toti parerea ta!

Foarte NemultumitNemultumitOKMultumitFoarte Multumit ( 1 -voturi, Media: 5.00 out of 5)

Loading...
Intotdeauna consultati un medic sau farmacist inainte de a lua orice fel de pastila