Reteta contra transpiratiei excesive

Dă Share să știe și altii!!
Shares

Transpiraţia excesivă. Hiperhidroza localizată.

Este imposibil să eviţi transpiraţia, mai ales în zilele verii. Este şi nevoie de transpiraţie, pentru a se putea corpul debarasa de toxinele din interiorul lui. Prin transpiraţie se elimină foarte multe toxine. Deci nu este bine să se oprească transpiraţia care este un mare ajutor pentru a ne putea păstra sănătatea. Trebuie doar să combatem mirosul neplăcut al transpiraţiei, care cu toate că există o serie de produse cosmetice, nu poate să facă acest lucru aşa de bine ca plantele medicinale. Există însă şi o serie de afecţiuni care produc o transpiraţie excesivă: tuberculoză, menopauză, insuficienţă coronariană, insuficienţă respiratorie, emotivitate, etc. Se poate însă să se datoreze şi anumitor ceaiuri din plante ca socul, sau în urma unor medicamente ca aspirina, paracetamolul etc

Hiperhidroza mâinilor se observă des la indivizii emotivi. Suprafaţa palmelor şi degetelor este constant umedă, producând neajunsuri în exercitarea diferitelor profesii. La muncitorii din vopsitoriile chimice, hiperhidroza mâinilor este frecventă, fiind cauzată de spălarea mâinilor cu clorat de calciu, folosit pentru îndepărtarea culorilor.

În cazul când este vorba despre purtarea de mănuşi de cauciuc sau de folosirea anumitor substanţe chimice se va căuta evitarea acestora, eventual chiar schimbarea locului de muncă dacă este posibil.

În cazul emotivităţii se va căuta să se facă tratament cu una dintre plantele: roiniţă, sunătoare, unguraş, talpa gâştei. Se va face la început o testare, care este mai eficientă pentru dv. Se începe prin a face un ceai din 1 linguriţă de plantă la 250 ml apă, apoi 2-4 linguriţe. Se poate ca unul dintre acestea să vă fie de ajutor. În cazul în care nu se reuşeşte se vor încerca tincturi care sunt mai tari 5 picături- 1 linguriţă tot din plantele respective. Acestea vor diminua emotivitatea dv.

Local se poate face un ceai mai concentrat cu coajă de stejar sau în amestec cu salvie în părţi egale (miroase şi frumos) şi se vor tampona mâinile de mai multe ori pe zi, până la dispariţia afecţiunii.

Hiperhidroza axilară.

Se traduce printr-o secreţie abundentă, mirositoare. Această sudoare pătează rufăria de corp. Frecvent se asociază cu tricomicoză palmelină sau infecţii stafilococice.

Se mai întâlneşte hiperhidroza localizată în regiunea inghinală, perianală şi uneori în legătură cu boli nervoase: tabes, siringomielie, mielită. Hiperhidroza apare în urma unor reflexe pornite din sistemul nervos central care produc, prin vasodilataţie, exagerarea funcţiei secretorii.

 Este o secreţie abundentă mirositoare. Această sudoare pătează rufăria de corp. Frecvent se asociază cu trichomicoza palmelină. Uneori predispune la infecţii care sunt destul de frecvente.

Se mai întâlneşte hiperhidroza localizată în regiunea inghinală, parianală şi uneori în legătură cu boli nervoase: tabes, siringomielite, mielită.

Apare în urma unor reflexe pornite din sistemul nervos central, care produc prin vasodilataţie, exagerarea funcţiei secretoare.

Hiperhidroza picioarelor. Este o secreţie abundentă a plantei şi spaţiilor interdigitale.

Stagnarea secreţiei macerează stratul cornos, aşa încât talpa are culoare albă. Pe acest fond orificiile glandelor apar ca nişte depresiuni cratiforme. La eforturi, la mers, pielea straturilor macerate se desface, dând loc la eroziuni superficiale.

Sudoarea exală un miros neplăcut.

Hiperhidroza mâinilor se observă la indivizii emotivi. Suprafaţa palmelor şi degetelor este constant umedă, producând neajunsuri la excitarea diferitelor profesiuni. La muncitorii din vopsitoriile chimice, hiperhidroza mâinilor este frecventă, fiind cauzată de spălarea mâinilor cu clorat de calciu, folosit pentru îndepărtarea culorilor.

Hiperhidroza generalizată.

Hiperhidroza variază individual şi regional. Secreţia sudorii este mai pronunţată pe frunte, pe pielea capului, pe piept, pe spate, pe regiunile seboreice. Hiperhidroza generalizată apare în cazul tulburărilor sistemului nervos central, leziunilor de hipotalamus, alcoolism, stări de şoc, sindrom carcinoid, diabet zaharat, gută, etc. Este vorba deci de transpiraţii abundente care cuprind întregul corp.

Hipersecreţia sudorii este generalizată când îndeplineşte rolul de termoreglare în eforturile fizice grele, la o temperatură urcată a mediului extern sau în boli febrile. În aceste cazuri nu este boală ci este fiziologică. În cazul în care transpiraţia se produce în afara acestor condiţii din variate motive sau fără nici un motiv aparent este o stare de boală şi de această dată trebuie tratată.

Tratament:

Intern se vor administra ceaiuri sau chiar tincturi din diferite plante calmante: levănţică, păducel, rozmarin, salvie, stejar, sunătoare, talpa gâştei, tătăneasă, tei, valeriană.

De asemenea se pot folosi ceaiuri din: brusture, caisă, cartof, cătină, ciuboţica cucului, creţuşcă, crin alb, dovleac, fasole, floarea soarelui, gălbenele, grâu, gutuie, iederă, in, lămâi, levănţică, măr, măslin, nalbă, nuc, păducel, roiniţă, rozmarin, salvie, stejar, sunătoare, talpa gâştei, tătăneasă, tei, valeriană

Modul de folosire al plantelor:

Brusture (Arctium lapa) 1 linguriţă de rădăcină se mărunţeşte apoi se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară şi se foloseşte la comprese externe pentru efectul emolient şi cicatrizant. La fel pot fi folosite diferitele creme şi unguente care sunt de vânzare la magazinele naturiste.

Caisă (Armeniaca vulgaris) fructe zdrobite se aplică local pentru 20 minute, sub formă de mască cosmetică, apoi se spală cu multă apă caldă.

Cartof (Solanum tuberosa) se fierb cartofii cu coajă cu tot şi se poate spăla cu această apă pentru efectul emolient. Cartofi fierţi transformaţi în piure se pot aplica pe locul afectat pentru muierea pielii. Se poate amesteca pireul şi cu smântână.

Cătină (Tamarix ramosissima) cu ulei de cătină obţinut din fructele acestei plante se unge local de mai multe ori pe zi. Este foarte eficient şi pentru muierea pielii şi pentru cicatrizare conţinând foarte multe vitamine.

Ciuboţica cucului (Primula officinalis) 1 linguriţă de rădăcină se mărunţeşte apoi se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute. Se strecoară şi se foloseşte la comprese externe pentru efectul emolient şi cicatrizant.

Creţuşcă (Filipendula ulmaria)– În hiperhidroză la spălături se poate pune şi o linguriţă de tinctură de Creţuşcă în apa de spălat. La picioare se vor schimba zilnic ciorapii, chiar de 2-3 ori.

Crin alb (Lilium candidum) bulbul se zdrobeşte şi se pune la 250 ml lapte şi se fierbe apoi se transformă în pastă. Se aplică local şi se vor pune comprese cu acest lapte. Este forte eficient pentru refacerea pielii.

Dovleac (Curcubita pepo) se fierbe pulpa de dovleac şi se transformă în pastă care se va întinde local şi apoi se poate pansa mai ales dacă se poate ţine peste noapte. Se poate amesteca şi cu smântână sau să se fiarbă în lapte caz în care se poate aplica cu acest lapte comprese.

Fasole (Phaseolus vulgaris) boabele uscate se transformă în făină care se amestecă cu smântână (sau lapte, untură, ulei, etc) şi se aplică local sub pansament pentru efectul emolient şi de cicatrizare al pielii. Se poate ţine în funcţie de toleranţa individuală până la 2 ore.

Floarea soarelui (Helianthus annus) se foloseşte uleiul pentru ungeri externe de mai multe ori pe zi, având efect emolient.

Gălbenele (calendula officinalis) se folosesc florile cu care se fac diferite uleiuri care se aplică local de mai multe ori pe zi. De asemenea există în comerţ o serie de creme foarte utile care sunt emoliente şi totodată au şi efect antibiotic.

Grâu (Triticum aestivum) se foloseşte făina de grâu care se transformă într-un aluat cu ajutorul laptelui, smântânii sau chiar a diferitelor uleiuri şi apoi se aplică local pentru efectul emolient sau cicatrizant. Se poate folosi zilnic şi se ţine pentru 2 ore.

Gutuie (Cydonia oblongata) fiartă fructul şi făcut pastă se poate de asemenea adăuga lapte sau smântână şi se aplică local.

Iederă (Hedera helix) 1linguriţă de frunze mărunţite şi ramuri se fierbe în 250 ml apă timp de 0 minute apoi se strecoară. Cu acest lichid se pot face comprese pentru refacerea pielii.

In (Linum usitatissimum) se foloseşte uleiul de in cu care se poate unge local de mai multe ori pe zi, pentru efectul emolient şi de cicatrizare.

Lămâi (Citrus lemon) se foloseşte sucul care se poate folosi în mai multe feluri. Se aplică suc simplu pentru efectul de muiere al pielii sau se amestecă cu diferite mase grase (ulei, glicerină, etc) pentru efectul emolient şi cicatrizant.

Levănţică (Lavandula angustifolia) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. Există şi esenţe sau extracte cu care se poate face baie.

Măr (Mallus pumilla) se rade măr şi se aplică local cu scopul de a muia pielea întărită.

Măslin (Olea europea) se foloseşte uleiul de măsline cu care se unge de mai multe ori pe zi, sau chiar se pot pune comprese cu acesta.

Nalbă (Malva crispa) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. Se pot face şi băi cu această plantă pentru efectul calmant şi emolient pe care-l are asupra pieli.

Nuc (Juglans regia)- frunze-se pun 1 linguriţă de frunze mărunţite la 250 ml apă şi se fierb timp de 5 minute. Se pot consuma în cursul zilei 2 căni de apă. Sunt foarte utile pentru că acestea conţin tanin care este astringent şi diminuează foarte mult transpiraţia. Extern se fac băi sau tamponări cu ceaiuri făcute cu cantitate dublă de plante.

Se poate folosi şi tinctura din această plantă, caz în care se va putea lua câte o linguriţă de tinctură diluată în puţină apă. Se va consuma de 3 ori pe zi înainte de mese. Uleiul de nucă se poate folosi extern ungându-se zonele afectate de mai multe ori pe zi.

Păducel (Crataegus monogyna) se va face zilnic ceai din frunze şi flori 2 linguriţe la 250 ml apă. Dacă se optează pentru fructe atunci cantitatea va fi întotdeauna dublă. Se poate de asemenea folosi tinctura din frunze şi flori câte 20 picături de 3 ori pe zi, sau se va face decoct din fructe sau tinctură, caz în care se va lua câte o linguriţă de tinctură de 3 ori pe zi. Se poate folosi şi tinctura din această plantă, caz în care se va putea lua câte o linguriţă de tinctură diluată în puţină apă. Se va consuma de 3 ori pe zi înainte de mese. Este o plantă cu bună acţiune în calmarea nervilor. Extern se foloseşte tot pentru calmare.

Roiniţă (Melisa officinalis)– în special la femei şi mai ales la menopauză, sau la cele care au şi supra greutate. Se va lua 2 linguriţe de plantă mărunţită care se vor pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se vor putea consuma 3 căni de astfel de ceai preferabil îndulcit cu miere polifloră, în locul zahărului.

Rozmarin (Rozmarinus officinalis)  1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. Se pot face şi băi cu această plantă pentru efectul calmant pe care-l are.

Salvie (Salvia officinalis) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. Salvia pe lângă faptul că reglează glandele ajută la diminuarea transpiraţiei şi este indicat să se folosească la tamponamente locale caz în care se va face un ceai mai concentrat din 4 linguriţe de plantă mărunţită la o cană de apă clocotită. Se acopere pentru 0 minute, după care se va strecura. Se poate folosi la tamponamente locale cu un tampon de vată sau chiar se vor face spălături locale de mai multe ori pe zi.

Intern se va face acelaşi ceai dar cu 1 linguriţă de plantă mărunţită la cana de apă clocotită. Se pot consuma 2 ceaiuri din acestea pe zi.

Stejar (Quercus robur)-Coajă de stejar mărunţită- se vor pune 2 linguriţe la o cană de apă. Se fierbe timp de 15 minute, după care se filtrează. Se pot face tamponamente locale cu o bucată de vată îmbibată în această soluţie. Se poate face de mai multe ori pe zi.

Sunătoare (Hipericum perforatum)1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. -Sunătoare– flori mărunţite se vor pune 4 linguriţe la 1 litru de apă clocotită. Se acopere apoi pentru timp de 15 minute. Se strecoară şi se va consuma înainte de mese în cursul zilei întreaga cantitate. Există şi unguente cu această plantă cu care se poate unge extern de mai multe ori pe zi, pentru a diminua întăriturile pieli.

Talpa gâştei (Leonorus cardiaca) 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. Este un ceai calmant nervos foarte eficient.

Tătăneasă (Symphytum officinalis) 1 linguriţă de rădăcină se pune la 250 ml apă şi se fierbe timp de 5 minute apoi se strecoară. Se foloseşte pentru comprese sau cataplasme externe ajutând la muierea pielii şi la refacerea integrităţii. Exisă în comerţ şi unguente cu care se poate unge local de mai multe ori pe zi.

Tei (Tylia tomentosa)  1 linguriţă de plantă mărunţită (flori) se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. Se pot de asemenea face spălături cu acest cei pentru efectul emolient şi calmant.

Valeriană (Valeriana officinalis). 1 linguriţă de plantă mărunţită se pune la 250 ml apă clocotită. Se acopere pentru 15 minute apoi se strecoară. Se consumă 1-2 căni la nevoie pe zi. Se poate folosi şi tinctura câte 5-0 picături seara sau la nevoie.

Local igiena locală riguroasă, spălături frecvente. Se pot de asemenea întrebuinţa substanţe inhibatoare ale secreţiei sudoripare:



În încălţăminte se poate pune talc sau oxid alb de zinc care vor absorbi transpiraţie. Se poate de asemenea pune praf de coajă de stejar.

 

 





 



Tratament garantat impotriva transpiratiei excesive a picioarelor, fara nici un fel de reactii adverse. Dimineata, se pune in fiecare ciorap in zona degetelor picioarelor cate o lingurita de acid boric (H3BO3) si se merge asa toata ziua, iar seara cand ne intoarcem de la serviciu se spala picioarele si se schimba ciorapii.



Transpiratia poate sa mai apara dupa circa trei luni, cand se poate repeta tratamentul, scapand astfel definitiv de aceasta problema. Cu acest tratament, eu personal am scapat de transpiratie. L-am recomandat si unor colegi care imi multumesc ori de cate ori ma intalnesc.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Continuand vizitarea acestui site veti fi de acord cu politica cookie. ...mai multe informatii

Setarile cookie face ca experienta sa fie una placuta, cookieurile sunt pentru personalizarea publicitatii si a linkurilor afiliate. Nu stocam IP-uri de nici un fel. Dand Accept, sunteti de acord. Sanatate!

Close